Berești › 30 iulie 2023

HCL 42/2023 adoptată

stabilirea domeniilor serviciilor publice și locurilor în care persoanele care au săvârșit infracțiuni, sau persoanele care au fost sancționate contravențional, vor presta muncă neremunerată în folosul comunității, ca obligație stabilită de către instanța de judecată

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL GALAŢI ORAŞUL BEREŞTI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR. 42 Din 31 iulie 2023 privind: stabilirea domeniilor serviciilor publice și locurilor în care persoanele care au săvârșit infracțiuni, sau persoanele care au fost sancționate contravențional, vor presta muncă neremunerată în folosul comunității, ca obligație stabilită de către instanța de judecată Iniţiator : Primar Bejan Mihai Lucian Nr. de înregistrare şi data depunerii proiectului: 3586/16.06.2023 Consiliul Local al oraşului Bereşti, judeţul Galaţi întrunit în şedinţa ordinară din data de 31.07.2023; Având în vedere Referatul de aprobare nr. 3585/16.06.2023 al iniţiatorului proiectului de hotărâre - Primarul oraşului Bereşti ,judeţul Galaţi; Având în vedere Raportul de specialitate nr. 3587 /16.06.2023 al compartimentului de resort din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului oraşului Bereşti , judeţul Galaţi ; Având în vedere rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate nr. 1, 2 şi 3 ale Consiliului Local al oraşului Bereşti ,judeţul Galaţi ; Având în vedere dispozițiile art. 5, alin. (2) lit. „c“ şi art. 9 alin. (3)-(5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere dispoziţiile art. 2 și art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 55 / 2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere dispozițiile art. 2 lit „a“, art. 12 alin. (1) și art. 23 alin. (1) lit. „a“ din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere dispoziţiile art. 129, alin.(14) din Ordonanța de Urgență nr. 57 / 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; În baza art. 139, alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. „a” din Ordonanța de Urgență nr. 57 / 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare: HOTĂRĂŞTE : Art.1 Se stabilesc domeniile serviciilor publice și locurile în care persoanele care au săvârșit infracțiuni sau persoanele care au fost sancționate contravențional, vor presta muncă neremunerată în folosul comunității, ca obligație stabilită de către instanța de judecată, după cum urmează: Domeniul serviciilor Activitatea în folosul comunității Locul publice desfășurării Lucrări de salubrizare - Măturat manual al sectoarelor din domeniul Domeniul public (altele decât cele care public al orașului, conform repartizării pe sectoare și privat al revin în sarcina și echipe de lucru orașului Berești; operatorului de - Curățarea și decolmatarea rigolelor, șanțurilor, parcuri, străzi, salubrizare) grătarelor și gurilor de canal ce aparțin piețe, pârâul domeniului public al orașului Chineja; - Spălarea și stropirea străzilor, trotuarelor și instituții și spațiilor verzi în sezonul cald autorități - Îndepărtarea zăpezii de pe trotuare și împrăștierea publice locale: de material antiderapant Casa de Cultură Amenajarea și - Plantare arbori, arbuști și flori a orașului întreținerea spațiilor - Curățare, amenajare și igienizare spații verzi, Berești, verzi parcuri Bibliotecă, - Văruirea arborilor și a bordurilor aferente spațiilor Liceul verzi tehnologic Paul - Nivelarea și amenajarea de terase și taluzuri în Bujor Berești, vederea plantării de arbori, arbuști și flori Poliția oraș - Tăierea și curățarea arbuștilor și a ierbii de pe Berești, canalele pluviale, șanțuri, malurile pârâului Parohia Berești Chineja și alte locuri similare aparținând Târg domeniului public ori privat al orașului Parohia Berești - Plantarea de puieți pe suprafețe defrișate și Sat degradate natural Activități edilitar - Săpături manuale de șanțuri, canale și rigole de gospodărești scurgere - Încărcarea reziduurilor menajere în autovehicule - Încărcarea și descărcarea de balast, nisip, piatră, pământ, moloz și alte materiale în și din autovehicule - Sortat piatră și materiale din piatră - Turnarea de platforme și fundații din beton - Montarea de mobilier urban specific - Lucrări de reparații curente și de întreținere a imobilelor proprietate publică și privată a orașului, aflate în administrarea Consiliului Local - Tăierea și depozitarea lemnelor de foc Lucrări de igienizare - Colectarea deșeurilor depozitate ilegal pe raza orașului și încărcarea acestora în autovehicule - Lucrări de salubrizare a pieței Art.2 Se aprobă Regulamentului privind prestarea de către contravenienți de activități în folosul comunității, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3 Programul de muncă precum și normele privind executarea de activități în folosul comunității sunt cele stabilite potrivit legii și Regulamentului privind prestarea de către contravenienți de activități în folosul comunității. Art.4 Pe baza copiei dispozitivului hotărârii judecătorești privind sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, Biroul financiar contabil va opera stingerea obligațiilor fiscale, reprezentând amenzile pentru care contravenienții au prestat activități în folosul comunității. Art.5 Dispoziţiile prezentei hotărâri vor fi aduse la cunoştinţa publică prin afişare la sediul Consiliului Local al oraşului Bereşti , judeţul Galaţi și pe site-ul http://orasulberesti.ro. Art.6 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Consiliului Local al orașului Berești nr. 41/31.10.2002 privind stabilirea domeniilor serviciilor publice și locurilor pentru prestarea de activități în folosul comunității. Art.7 Prezenta hotărâre se comunică Biroului financiar contabil, Compartimentului juridic, Serviciului Administrarea Domeniului Public și Privat din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului oraşului Bereşti , judeţul Galaţi, precum şi Instituţiei Prefectului judeţului Galaţi în vederea exercitării controlului sub aspectul legalităţii . PREȘEDINTELE ȘEDINȚEI, MOISE TATIANA Contrasemnează pentru legalitate, SECRETAR GENERAL DONCIU ANA CRISTINA ROMÂNIA Anexa JUDEŢUL GALAŢI la HCL nr. 42/31.07.2023 ORAŞUL BEREŞTI CONSILIUL LOCAL REGULAMENT Privind prestarea de către contravenienți de activități în folosul comunității CAP. I. Dispoziții generale Art. 1. Dispozițiile prezentului Regulament se aplică tuturor contravenienților, persoane fizice, cu domiciliul pe raza Orașului Berești, județul Galați, pentru care instanța a dispus prestarea unei activități în folosul comunității, ținând seama de aptitudinile fizice și psihice, precum și de nivelul pregătirii profesionale, după caz. Art.2. La stabilirea conținutului activității în folosul comunității aplicate de către instanța de judecată, care urmează să fie prestată de către contravenient, se va avea în vedere pregătirea profesională și starea sănătății acestuia, fiind exceptată prestarea de activități în locuri cu grad ridicat de risc sau care, prin natura lor, pot pricinui suferințe fizice sau pot produce daune sănătății persoanei. CAP. II. Domeniile în care se pot presta activități în folosul comunității Art. 3. Activitatea în folosul comunității se va presta sub îndrumarea viceprimarului Orașului Berești, sau altă persoană împuternicită de către primar prin dispoziție, după cum urmează: Domeniul serviciilor Activitatea în folosul comunității Locul publice desfășurării Lucrări de salubrizare - Măturat manual al sectoarelor din domeniul Domeniul public (altele decât cele care public al orașului, conform repartizării pe sectoare și privat al revin în sarcina și echipe de lucru orașului Berești; operatorului de - Curățarea și decolmatarea rigolelor, șanțurilor, parcuri, străzi, salubrizare) grătarelor și gurilor de canal ce aparțin piețe, pârâul domeniului public al orașului Chineja; - Spălarea și stropirea străzilor, trotuarelor și instituții și spațiilor verzi în sezonul cald autorități - Îndepărtarea zăpezii de pe trotuare și împrăștierea publice locale: de material antiderapant Casa de Cultură Amenajarea și - Plantare arbori, arbuști și flori a orașului întreținerea spațiilor - Curățare, amenajare și igienizare spații verzi, Berești, verzi parcuri Bibliotecă, - Văruirea arborilor și a bordurilor aferente spațiilor Liceul verzi tehnologic Paul - Nivelarea și amenajarea de terase și taluzuri în Bujor Berești, vederea plantării de arbori, arbuști și flori Poliția oraș - Tăierea și curățarea arbuștilor și a ierbii de pe Berești canalele pluviale, șanțuri, malurile pârâului Parohia Berești Chineja și alte locuri similare aparținând Târg domeniului public ori privat al orașului Parohia Berești - Plantarea de puieți pe suprafețe defrișate și Sat degradate natural Activități edilitar - Săpături manuale de șanțuri, canale și rigole de gospodărești scurgere - Încărcarea reziduurilor menajere în autovehicule - Încărcarea și descărcarea de balast, nisip, piatră, pământ, moloz și alte materiale în și din autovehicule - Sortat piatră și materiale din piatră - Turnarea de platforme și fundații din beton - Montarea de mobilier urban specific - Lucrări de reparații curente și de întreținere a imobilelor proprietate publică și privată a orașului, aflate în administrarea Consiliului Local - Tăierea și depozitarea lemnelor de foc Lucrări de igienizare - Colectarea deșeurilor depozitate ilegal pe raza orașului și încărcarea acestora în autovehicule - Lucrări de salubrizare a pieței CAP. III. Executarea sancțiunii contravenționale a prestării unei activități în folosul comunității. Drepturi și obligații Art.4. Prestarea unei activități în folosul comunității se dispune de către primar în executarea mandatului emis și comunicat de instanța de judecată împreună cu dispozitivul hotărârii. Primarul împuternicește viceprimarul sau o altă persoană din Aparatul de specialitate cu supravegherea executării activității de către contravenient. Art.5. Contravenienții obligați la prestarea unei activități în folosul comunității prin mandate de executare, vor fi invitați la sediul Primăriei orașului Berești, în vederea executării mandatului. Art.6. (1) În executarea mandatului, Primarul orașului Berești stabilește de îndată, conținutul activității ce urmează să fie prestată de către contravenient, condițiile în care acesta execută sancțiunea, precum și programul de lucru. (2) Identificarea locurilor de desfășurare a activităților precum și evaluarea calitativă a lucrărilor efectuate se vor efectua de către viceprimarul Orașului Berești sau de către persoana împuternicită de primar. (3) Contravenientul va semna pentru luarea la cunoștință despre conținutul mandatului precum și programul de lucru, în vederea executării numărului de ore de muncă în folosul comunității stabilit de către instanța de judecată. (4) Viceprimarul orașului Berești sau persoana împuternicită de primar din Aparatul de specialitate are obligația să comunice Primarului orașului Berești situațiile apărute pe parcursul efectuării muncii de către contravenienți precum și confirmarea executării mandatului. Art.7. (1)Viceprimarul orașului Berești sau persoana împuternicită de primar se va îngriji de efectuarea instructajului individual privind securitatea și sănătatea în muncă și P.S.I. și va ține evidența orelor de muncă prestate. (2) Uneltele și echipamentul de protecție necesare în vederea desfășurării activităților vor fi asigurate de către contravenient sau de către primărie, în funcție de natura activităților prestate. Art. 8. (1) Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută pe o durată cuprinsă între 50 de ore și 300 de ore, de maximum 3 ore/zi, iar în zilele nelucrătoare 6-8 ore/zi, în condițiile în care este posibilă supravegherea activității contravenientului. (2) În cazul în care contravenientul are posibilitatea să execute sancțiunea în fiecare zi din cursul săptămânii, cu asigurarea supravegherii activității acestuia, durata maximă de lucru nu poate depăși 8 ore/zi. Art. 9. Supravegherea executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se asigură prin persoane împuternicite în acest sens. Art. 10. Primarul Orașului Berești va comunica instanței emitente a mandatului de executare a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității data începerii executării, întreruperea executării și/sau refuzul de a executa mandatul. Art. 11. (1) În cazul neprezentării de trei ori succesiv, nemotivat, a persoanei obligate a executa sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, se consideră întreruptă executarea sancțiunii și se va comunica în scris Judecătoriei. (2) Se consideră absență motivată aceea întemeiată pe considerente medicale și justificată cu acte doveditoare. Art. 12. Viceprimarul orașului Berești sau persoana desemnată va păstra evidența mandatelor executate, a celor aflate în curs de executare precum și a celor neexecutate. CAP. IV. Executarea sancțiunii contravenționale a prestării unei activități în folosul comunității în cazul minorului Art. 13. Prestarea de activități în folosul comunității poate fi efectuată numai de către minorii cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani. Art. 14. (1) Minorul nu poate fi obligat la prestarea unei activități care comportă riscuri sau care este susceptibilă să îi afecteze educația ori să îi dăuneze sănătății sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale au sociale. (2) Dispozițiile art. 6 și art. 7 se aplică în mod corespunzător. Art. 15. (1) Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută după programul școlar al contravenientului, maxim 3 ore/zi,iar în zilele nelucrătoare 6 ore/zi, în condițiile în care este posibilă supravegherea activității contravenientului. (2) În cazul în care contravenientul minor are posibilitatea să execute sancțiunea în fiecare zi din cursul săptămânii, cu asigurarea corespunzătoare a supravegherii acestuia, durata maximă de lucru nu poate depăși 6 ore/zi. CAP. V. Sancțiuni Art. 16. Primarul orașului Berești, la propunerea viceprimarului sau persoanei împuternicite, poate cere instanței de judecată înlocuirea sancțiunii cu aceea a amenzii, în cazul în care contravenientul, cu rea voință, nu se prezintă în vederea executării sancțiunii, se sustrage de la executarea sancţiunii după începerea activităţii sau nu îşi îndeplineşte îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, în condițiile art. 21 din Ordonanța 55/2002 cu modificările și completările ulterioare. CAP. VI. Dispoziții finale Art. 17. Prestarea activității în folosul comunității se va desfășura cu respectarea legislației privind protecția muncii și P.S.I. Art. 18. Dacă până la punerea în executare a mandatului privind sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității sau dacă în timpul executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității intervine o hotărâre definitivă de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate cu executare, sancțiunea contravențională nu se mai execută. Art. 19. Prezentul Regulament se completează cu prevederile Ordonanței nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității. PREȘEDINTELE ȘEDINȚEI, MOISE TATIANA Contrasemnează pentru legalitate, SECRETAR GENERAL DONCIU ANA CRISTINA

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: beresti.regista.ro