Consiliul Local Bereni a hotărât ca președintele de ședință pe următoarele 3 luni să fie consilierul Marton Bela, care va conduce ședințele Consiliului în această perioadă începând cu data emiterii hotărârii
Pe scurt
Consiliul Local Bereni a hotărât ca președintele de ședință pe următoarele 3 luni să fie consilierul Marton Bela, care va conduce ședințele Consiliului în această perioadă începând cu data emiterii hotărârii. Decizia se aplică imediat și va fi comunicată Prefecturii, primarului și făcută publică prin secretarul general al comunei. Pentru locuitori înseamnă că prezentările și discuțiile din consiliu vor fi conduse de Marton Bela timp de 3 luni; nu afectează bugetul sau termene de investiții în mod direct, ci stabilește doar cine conduce ședințele.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se alege preşedinte de şedinţă dl. consilier Marton Bela, care va conduce şedinţele Consiliului local al comunei Bereni pe o perioada de 3 luni, începând cu data adoptării prezentei hotărâri
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 16 din 2023 a Consiliului Local Bereni
ROMÂNIA
JUDEŢUL MUREŞ
COMUNA BERENI
-CONSILIUL LOCAL.
HOTĂRÂREA NR.16
din 6 aprilie 2023
privind alegerea preşedintelui de şedinţă al Consiliului Local al comunei Bereni
pe o perioadă de 3 luni
Consiliul Local al comunei Bereni, judeţul Mureş,
Văzând expunerea de motive nr.584 din 07.02.2023 prezentată de dl. Benedekfi
Csaba, primarul comunei, referatul/raportul de specialitate nr.583/07.02.2023 al secretarului
general al comunei, privind proiectul de hotărâre pentru alegerea preşedintelui de şedinţă al
Consiliului Local al comunei Bereni pe o perioadă de 3 luni şi raportul de avizare
nr.1312/03.04.2023 al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Bereni,
Luând în considerare prevederile art.9 alin.(1) din Regulamentul de organizare și
funcționare a Consiliului Local al Comunei Bereni, aprobat prin HCL Bereni
nr.6/04.02.2021,
În temeiul prevederilor art.123 alin.(1), art. 139 alin. (1) şi ale art.196 alin.(1) lit. a) din
OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE;
Art.1. Se alege preşedinte de şedinţă dl. consilier Marton Bela, care va conduce
şedinţele Consiliului local al comunei Bereni pe o perioada de 3 luni, începând cu data
adoptării prezentei hotărâri.
Art.2. Prezenta hotărâre se va comunica: Instituţiei Prefectului Judeţului Mureş,
Primarului comunei Bereni, şi se aduce la cunoştinţă publică prin grija secretarului general
al comunei Bereni.
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează
MARTON Bâla Secretar general al UAT,
CSASZAR-CSIKI Zsuzsa
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.