31 martie 2022

HCL 10/2022 Bereni adoptată

Se aprobă participarea Comunei Bereni la Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de…

Ce se aprobă

Se aprobă participarea Comunei Bereni la Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități cu proiectul „Amplasare staţie de reîncărcare pentru vehicule electrice în Comuna Bereni, Judeţul Mureş”, finanţat din Fondul pentru Mediu

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Poate schimba trasee, tarife sau locuri de parcare pe care le folosești.
  • O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Investiții și fonduri europene” în Bereni

Denumire
Hotărârea nr. 10 din 2022 a Consiliului Local Bereni
Emitent
Consiliul Local Bereni
Număr
10 / 2022
Data
31 martie 2022
Localitate
Bereni, județul Mureș
Stare
adoptată
Teme
Investiții și fonduri europene · Transport și parcări

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL MUREŞ CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BERENI Codul de înregistrare fiscală: 16402632 HOTĂRÂREA Nr.10 din 31.03.2022 privind aprobarea participării la Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi, aprobarea documentaţiei tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului „Amplasare staţie de reîncărcare pentru vehicule electrice în Comuna Bereni, Judeţul Mureş" Consiliul local al Comunei Bereni, întrunit în şedinţa ordinară din data de 31 martie 2022, Văzând expunerea de motive nr.504 din 11.02.2022 prezentată de dl. Benedekfi Csaba, primarul comunei, prin care se susține necesitatea şi oportunitatea proiectului, constituind un aport pentru dezvoltarea colectivităţii, referatul/raportul de specialitate al Compartimentului financiar contabil nr.505/11.02.2022 prin care se motivează, în drept şi în fapt necesitatea şi oportunitatea participării la Program şi raportul de avizare nr.943/24.03.2022 al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Bereni, Având în vedere prevederile: - art. 120 alin.(1) şi art. 121 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, republicată; - art. 7 alin. (2) şi art. 1166 şi următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenții; - Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; - art. 13 lit. e) din Anexa la Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.962 / 29 octombrie 2021 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, Analizând devizul general estimativ pentru obiectivul de investiții „Amplasare stație de reîncărcare pentru vehicule electrice în Comuna Bereni, Judeţul Mureş”, Ținând cont de prevederile art.7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin.(4) lit.d), art.139 alin.(1) şi ale art.196 alin.(1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se aprobă participarea Comunei Bereni la Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități cu proiectul „Amplasare staţie de reîncărcare pentru vehicule electrice în Comuna Bereni, Judeţul Mureş”, finanţat din Fondul pentru Mediu. Art.2. Se aprobă asigurarea şi susţinerea contribuţiei financiare proprii necesare realizării proiectului „Amplasare staţie de reîncărcare pentru vehicule electrice în Comuna Bereni, Judeţul Mureş”, în cuantum de 170.998,64 lei, TVA inclus — cheltuieli neeligibile. Art.3. — Se aprobă documentaţia tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Amplasare staţie de reîncărcare pentru vehicule electrice în Comuna Bereni, Judeţul Mureş”, după cum urmează: - Indicatori tehnici Durata de realizare a investiţiei: 6 luni Înființarea unei staţii de încarcare a autovehiculelor electrice, formate din două puncte _de_reîncarcare, alimentate de același punct de livrare din reţeaua publică de distribuţie, din care un punct de reîncărcare permite încărcarea multistandard în curent continuu la o putere > 50 kW şi un punct de reîncărcare permite încărcarea în curent alternativ la o putere > 22 kW a vehiculelor electrice Staţia de reîncărcare va permite încărcarea simultană la puterile declarate. - Indicatori economici Valoarea totală a investiţiei: 355.032,14 lei TVA inclus Din care C+M: 89.582,91 lei TVA inclus Valoarea cheltuielilor eligibile: 184.033,50 lei TVA inclus Valoarea cheltuielilor neeligibile: 170.998,64 lei TVA inclus Art.4. Se aprobă contractarea finanțării în cazul aprobării proiectului și desemnarea domnului Benedekfi Csaba, în calitate de primar, reprezentantul legal al comunei, potrivit legii, să reprezinte Comuna Bereni în relația cu Administratia Fondului pentru Mediu. Art.5. Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către Primarul Comunei Bereni, dl.Benedekfi Csaba, prin aparatul de specialitate. Art.6. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Comunei Bereni, în termenul prevăzut de lege, Primarului comunei Bereni şi Instituţiei Prefectului judeţului Mureş și se aduce la cunoștință publică prin afişare şi publicare pe site-ul www.bereni.ro. Prezenta hotărâre a fost adoptată astăzi, 31 martie 2022, cu un număr de 9 voturi pentru, 0 voturi abţineri, 0 voturi împotrivă, în momentul votului fiind prezent 9 consilieri locali din 9 consilieri locali în funcție. PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează MARTON Bâla Secretar general al UAT, CSASZAR-CSIKI Zsuzsa

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: bereni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala