Hotărâre privind aprobarea colaborării interinstituționale din cadrul proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”
activitatea de asistență medicală comunitară, prin transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul Ministerului Sănătății, în limita bugetului alocat, după încheierea proiectului, conform
Hotărâre privind aprobarea modificării organigramei, a statului de funcții și a numărului de personal pentru aparatul propriu de specialitate al primarului comunei Belciugatele, județul Călărași, începând cu data de 01.07.2024
locale, precum si pentru stabilirea unor masuri financiare, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 13/2011 cu modificarile ulterioare 18 PRIMAR, Mihai GURLUI…
Hotărâre privind aprobarea Proiectului Tehnic, a indicatorilor tehnico-economici actualizați și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „Modernizare drumuri publice în comuna Belciugatele, județul Călărași”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului
TOTAL GENERAL (cu TVA) din care: buget de stat buget local] Preturi fără TVA Valoare CAP. 4| Valoare investitie Cost unitar aferent investiţiei Cost unitar aferent investiţiei (EURO
Cu privire la aprobarea scoaterii la licitație, în vederea închirierii, a unui spaţiu în suprafață de 51 m² aparținând domeniului public al comunei Belciugatele, județul Călărași
taxelor și contribuțiilor către bugetul consolidat al statului și către bugetul local; nu este în stare de insolvență, faliment sau lichidare; Nu are dreptul să participe la licitație

Cu privire la aprobarea exercițiului bugetar la sfârșitul anului 2022
70 980000 Exceclentidellcit al brrg.local …
Hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli al comunei Belciugatele pentru anul 2025
Anexa nr. 1 la proiectul de hotarare nr.106/23.12.2025 SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE -lei- Nr. crt. DENUMIRE INFLUENŢE (lei) +/- TOTAL AN 2025 INFLUENŢE ( lei)+/- TRIM.IV 2025 TO…
Hotărâre privind participarea la Programul privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public, aprobarea Devizului general, a documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții “Modernizarea sistemului de iluminat public stradal in comuna Belciugatele, județul Calarasi”
a cheltuieli aferente marjei de buget şi pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preţ. Proiectant, CRISBO COMPANY SRL PRIMAR, Ovidiu-Iosif GURLUI …
Hotărâre privind aprobarea modificării organigramei, a statului de funcții și a numărului de personal pentru aparatul de specialitate al primarului comunei Belciugatele, județul Călărași
CONSILIUL LOCALPRIMARSECRETARVICEPRIMARCONSILIER PRIMARCOMPARTIMENT URBANISMCOMPARTIMENT RELATII CU PUBLICUL SI CULTURACOMPARTIMENT ASISTENTA SOCIALACOMPARTIMENT ADMINISTRATIV SI D…

Hotărâre privind modificarea Anexei nr. 1 și nr. 3 la Hotărârea Consiliului Local Belciugatele nr. 33/20.05.2025 privind acordarea unui stimulent financiar pentru nou-născuți
către reprezentanții instituției; Beneficiarul stimulentului să nu figureze cu datorii restante la bugetul local; În cazul în care unul din părinți are domiciliul în altă localitate, acesta
Hotărâre privind aprobarea utilizării sumei de 4.058.669 lei din excedentul anului 2024 - sursa A pentru finanțarea unor cheltuieli din secțiunea de dezvoltare și a sumei de 11.678 lei din excedentul anului 2024 - sursa E pentru finanțarea unor cheltuieli din secțiunea de funcționare
Anexa nr. 2 la proiectul de hotărâre nr. 23/17.03.2025 INIȚIATOR: PRIMAR Ovidiu- Iosif GURLUI SECTIUNEA DE FUNCTIONARE SURSA E -lei- Nr DENUMIRE COD TOTAL AN TRIM I . INDIATOR…
Hotărâre privind aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul Consiliului Local al comunei Belciugatele, județul Călărași pentru anul 2023
înmormântare În anul 2021 a fost necesară suma de 4000 lei de la bugetul local pentru plata ajutoarelor de urgență și ajutoarele de înmormântare acordate în baza Legii
Hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli al comunei Belciugatele pentru anul 2025
PRIMAR, SECRETAR GENERAL, Ovidiu-Iosif GURLUI jr. MIHAI T. Ion Anexa nr 2 la proiectul de hotarare nr.67/16.09.2025 SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE -lei- Nr. DENUMIRE INFLUENŢE INFLU…
Hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli al comunei Belciugatele pentru anul 2025
Anexa la proiectul de hotărâre nr.40/27.05.2025 a Consiliului Local Belciugatele, județul Călărași INIȚIATOR: PRIMAR Ovidiu-Iosif GURLUI SECTIUNEA DE DEZVOLTARE -lei- Nr. DEN…
Hotărâre privind aprobarea mandatării ADI ECOMANAGEMENT SALUBRIS să efectueze plata sumelor colectate de la OIREP-uri, în numele UAT COMUNA BELCIUGATELE, către operatorul S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCUREȘTI REBU S.A.
a. Prin urmare, UAT-ului dvs. ii revin urmatoarele sume: - pentru anu! 2020-2021* 5244,36 lei - pentru anul 2022 - 3914.92 lei Cu stima, Mariana Creanga Responsabil…
Hotărâre privind aprobarea concesionării, fără licitație publică, a unui spațiu în suprafață de 46 m², din imobilul ,,Fost sediu C.A.P. Măriuța”, înscris în CF 24089-C1 Belciugatele, Nr. Cadastral 24089-C1, aparținând domeniului public al comunei Belciugatele, spațiu destinat pentru cabinet medical de medicină generală de familie, utilizat doar în scopul desfășurării de activități medicale, specifice, pentru și în folosul locuitorilor comunei Belciugatele
Închirierea spaţiului din punct de vedere financiar determină o sursă de venituri pentru bugetul local prin plata redevenţei stabilite
Hotărâre privind aprobarea modificării organigramei, a statului de funcții și a numărului de personal pentru aparatul propriu de specialitate al primarului comunei Belciugatele, județul Călărași
CONSILIUL LOCALPRIMARSECRETARVICEPRIMARCONSILIER PRIMARCOMPARTIMENT URBANISMCOMPARTIMENT RELATII CU PUBLICUL SI CULTURACOMPARTIMENT ASISTENTA SOCIALACOMPARTIMENT ADMINISTRATIV SI D…
Cu privire la aprobarea ,,Reactualizare P.U.G. și R.L.U. comuna Belciugatele, județul Călărași”
{o Astazi 22 iunie Voturi contra : - Abtineni : - {o ,, -1"/ ;{*. . ,1" ROMANIA ITJDETUI CALARA$I CONSNLN[JI, [,O CAL BELC[{JGATE[,E Vasile Voinescu nr'307' tel'/…
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.