HCL 69/2021 Belceşti adoptată
Hotărâre privind modificarea bugetului local al comunei Belcești
- Denumire
- Hotărârea nr. 69 din 2021 a Consiliului Local Belceşti
- Emitent
- Consiliul Local Belceşti
- Număr
- 69 / 2021
- Data
- 30 septembrie 2021
- Inițiator
- Dumitru TANASĂ
- Localitate
- Belceşti, județul Iași
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se modifică bugetul local al comunei Belcești pentru anul 2021, aprobând ajustările necesare și folosind excedentul bugetar din anii trecuți în valoare de 1.649,5 mii lei ca finanțare pentru cheltuieli din secțiunea de dezvoltare în anul curent. Aceste modificări înseamnă pentru locuitori că s-ar putea face lucrări sau investiții în dezvoltare, finanțate parțial din excedent, conform noilor valori aprobate. Hotărârea va fi transmisă autorităților competente și va fi comunicată public.
Ce prevede
Art.1. Se aprobă 1
conform Anexei nr.| care fi
HOTĂRÂREA NR.69/30.09.2021
modificarea bugetului local al comunei Belceşti
comunei Belceşti;
are a primarului comunei Belceşti nr.11399/24.09.2021 şi avizul
probleme economice a Consiliului local;
lui contabil al primăriei prin care se aduce la cunostinta necesitatea
nr. 580/27.09.2021;
n. 5, art. 19, ali. 2 şi art. 49, alin. 4 din Legea nr. 273/2006 privind
modificările şi completările ulterioare;
nr.82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
bugetului de stat pentru anul 2021
lin.4 lit.a şi art. 139 din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,
HOTÂRÂSTE
modificarea bugetului local al comunei Belceşti pentru anul 2021
ace parte integranta din prezenta hotărâre:
Art.2.Se aprobă utilizarea excedentului bugetului local în sumă totală de 1.649,5 mii lei
din anii precedenţi , ca sursă de finanțare a cheltuielilor secțiunii de dezvoltare în anul curent .
Art.3.Prezenta hotărâre va fi dusa la indeplinire de catre compartimentul contabil al
primăriei Belcești.
Art.4. Secretarul general al comunei va înainta câte un exemplar din prezenta către:
- Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi pentru controlul legalității
- Primarului comunei Belcești
- Compartimentului contabilitate
PRESEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Consilier local,
LUPAȘCU Constantin
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea pre
Nr. total al consilierilor =16
Nr. total al consilierilor prezenţi = 15
Nr. total al consilierilor absenţi = 1
Contrasemnează pentru legalitate,
Secretar general al gâmunei,
POPA Rocsana
jederilor art. 139 din OUG 57/2019
Voturi - pentru = 15
- contra = 0
- abţineri=0
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI
LOCAL NR. 69/30.09.2021
——
| _——
'caracter individual
Ne Semnătura persoanei
c r Operaţiuni efectuate Data ZZ/LL/AN responsabile să
: efectueze procedura
0 1 | 2 | 3
1 Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate C| 202 4
simplă [2 absolută DI calificată 35-09. PA
2 “Comunicarea către primar | Zoo | Ya
3 Comunicarea către prefectul judeţului 20. za | Z
4 Aducerea la cunoştinţa publică 77.10. 2073 | 4
5 Comunicarea, numai în cazul celei cu |
Hotărârea devine obligatorie sau produce =
efecte juridice, după caz (do
Ț
|
i
|
i
i
i
y
i
ANEXA NR. 1 la HCL nr.69/80.09.2021 |
SECTIUNEA _ DE DEZVOLTARE........:1.049.500 lei
1. VENITURI TRIM IV.......<. nene eeeeeeeee+ 1.049.500 lei
Din care:
Cont venituri Suma(lei)
Denumire cont
Excedent bugetar 2 A98.00.0
Documente
- anexa BELCESTI HCL 69.PDF
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 65/2021Hotărâre privind numire reprezentanți ai Consiliului Local în Consiliul de Administrație și în Comisia de Evaluare și Asigurarea…HCL 66/2021Hotărâre privind numire reprezentanti ai Consiliului Local în Consiliul de Administrație și în Comisia de Evaluare și Asigurarea…HCL 67/2021Hotărâre privind rectificarea bugetului local al Primariei BelceștiHCL 68/2021Hotărâre privind încetarea mandatului de consilier – COZMEI MIHAELA şi vacantarea locului de consilier local din cadrul…HCL 70/2021Hotărâre privind modificarea listei de investiţi a comunei Belcești pentru anul 2021HCL 71/2021Hotărâre privind numire reprezentant ai Consiliului Local in comisia pentru evaluarea și asigurarea calității a Scolii Gimnaziale…HCL 72/2021Hotărâre privind numire reprezentanți ai Consiliului Local în Consiliul de Administrație și în Comisia de Evaluare și Asigurarea…HCL 73/2021Hotărâre privind aprobarea scrisorii de confirmare adresată DELGAZGRID S.A., referitoare la acceptarea ofertei de participare la…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.