22 decembrie 2021 · Inițiator: Dumitru TANASĂ

HCL 111/2021 Belceşti adoptată

Hotărâre privind transmiterea cu titlu gratuit a drepturilor și obligațiilor prevăzute în Autorizația de construire 17/2021

Denumire
Hotărârea nr. 111 din 2021 a Consiliului Local Belceşti
Emitent
Consiliul Local Belceşti
Număr
111 / 2021
Data
22 decembrie 2021
Inițiator
Dumitru TANASĂ
Localitate
Belceşti, județul Iași
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă transmiterea, gratuit, a drepturilor și obligațiilor din Autorizația de construire nr. 17/2021, precum și a proiectului și avizelor aferente, către SC ApaVital SA pentru realizarea extinderii rețelei de distribuție a apei în Belcești, în condițiile fondurilor disponibile ale operatorului. De asemenea, se aprobă utilizarea în folosință gratuită a terenurilor publice necesare investiției pe durata execuției, iar la final ApaVital va readuce terenul la starea inițială; lucrările vor fi desfășurate conform planurilor din Anexa 1. Responsabilitatea implementării revine primarului comunei, iar hotărârea va fi publicată prin afişare la primărie.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art. 1. Aprobarea transmiterii cu titlu gratuit a drepturilor si obligatiilor prevazute în Autorizaţia de construire nr.17/2021, a Proiectului elaborat de SC LDM HIDRO PROJECT SRL, a avizelor aferente si a devizului general pentru realizarea obiectivului ” Extindere rețea de distribuţie apă în comuna Belcești, judeţul Iași”, către SC ApaVital SA, în vederea realizării lucrării de execuţie, în limita fondurilor disponibile ale Operatorului. Documentele mentionate mai sus se vor preda pe baza de proces verbal de predare/primire semnat de ambele parti. Art. 2. Aprobarea transmiterii in folosinta gratuita catre S.C APAVITAL S.A a terenurilor proprietate publica pe care urmeaza a se executa investitia, pe durata executarii acesteia, conform planurilor de situatie din Anexa nr 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Dupa executarea lucrarii de investitie S.C APAVITAL S.A va aduce terenul la starea initiala. Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se va ocupa d-nul primar al comunei Belcești , d-nul Tanasă Dumitru, prin compartimentele de specialitate. Art. 4. Prezenta hotărâre prin grija secretarului al comunei Belceşti va fi adusă la cunoştinţa publică prin afişare la sediul Consiliului local al comunei Belceşti, compartimentului urbanism, compartimentului contabilitate, Instituţiei Prefectului judeţului Iaşi și SC APA VITAL SA . PRESEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează pentru legalitate, Consilier local, Secretar generat al comunei li ZA POPA RogSana Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 139 din OUG 57/2019 Nr. total al consilierilor =17 Voturi -peniru = 17 Nr. total al consilierilor prezenţi = 17 - contra = 0 Nr. total al consilierilor absenţi =0 - abţineri=0 PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI | LOCAL NR. 111/22.12.2021 i ! Semnătura persoanei Operaţiuni efectuate | Data ZZ/LL/AN responsabile să | efectueze procedura Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate Lă | simplă O absolută CI calificată | da-rd 2024 AL IComunicarea către primar 30.2 2014 | A_ “Comunicarea către prefectul judeţului 3003 20 ar AK “Aducerea la cunoştinţa publică l2pez 2024 | Dad “Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter _ A_ individual 23 72 224 "Hotărârea devine obligatorie sau produce efecte | A juridice, după caz za 2 - aa 7

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă