29 mai 2026

HCL 32/2026 Batoș adoptată

Consiliul Local Batoș aprobă acordarea unui sprijin financiar către ASOCIAȚIA SPORTIVĂ VIITORUL BATOȘ pentru participarea echipei de fotbal la Campionatele Județene de Fotbal din 2026, precum și pentru dotarea cu…

Pe scurt

Consiliul Local Batoș aprobă acordarea unui sprijin financiar către ASOCIAȚIA SPORTIVĂ VIITORUL BATOȘ pentru participarea echipei de fotbal la Campionatele Județene de Fotbal din 2026, precum și pentru dotarea cu materiale sportive și participarea la competiții. Sprijinul are ca scop finanțarea activităților echipei în acest an, iar suma/valoarea suportului este stabilită prin hotărâre conform criteriilor legale aplicabile finanțelor locale. Pentru locuitori, înseamnă un aport de bani pentru sport, potențial îmbunătățiri în dotările echipei și continuarea participării la competiții sportive din comunitate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă acordarea unui sprijin financiar pentru “ASOCIAȚIA SPORTIVĂ VIITORUL BATOŞ” de pe raza UAT Batoş în vederea participării la Campionatele Judeţene de Fotbal precum și sprijinirea dotării cu materiale sportive şi participarea la competiții sportive a echipei de fotbal în anul 2026

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 32 din 2026 a Consiliului Local Batoș
Emitent
Consiliul Local Batoș
Număr
32 / 2026
Data
29 mai 2026
Localitate
Batoș, județul Mureș
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL MUREŞ CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BATOŞ Web: www.primariabatos.ro, E-mail: batos(acjmures.ro Cod Fiscal 5181030, Batoş 547085, nr. 302, Telefon / Fax 0265 544212 HOTĂRÂREA nr. 32 din 29.05.2026 privind acordarea unui sprijin financiar pentru “ASOCIAȚIA SPORTIVĂ VIITORUL BATOŞ” de pe raza UAT Batoş în vederea participării la Campionatele Judeţene de Fotbal precum și sprijinirea dotării cu materiale sportive şi participarea la competiţii sportive Consiliul Local al Comunei Batoş, județul Mureş, întrunit în şedinţă ordinară de lucru. Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 3292 din 22.05.2026, inițiat de Primarul Comunei Batoş; - Raportul de specialitate nr. 3293 din 22.05.2026 privind aprobarea acordării unui sprijin financiar pentru “ASOCIAȚIA SPORTIVĂ VIITORUL BATOŞ” ; - Solicitările asociaţiilor sportive înregistrate sub nr. 2085/04.04.2026 - Certificatele de identitate sportivă eliberate de Ministerul Sportului nr. 00881 16/25.07.2023 şi nr. 0094814/29.07.2024; - Prevederile art. 2 alin. (2), art. 3, art. 12 alin. (2), art. 181 „art. 69 şiart. 71 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 69/2000, privind Legea educaţiei fizice şi sportului, cu completările și modificările ulterioare; - Prevederile art. I, pct. 2 din Legea nr. 171/2015, privind aprobarea Ordonanței de Urgenţă a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi alte măsuri; - Prevederile Hotărârii nr. 569/2018 privind modificarea şi completarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.447 /2007. - Prevederile art. 3 alin. (1) şi (2), art. 11, art. 12, art. 20 lit. h) şi k) şi Anexa nr. 2, Cap. II, pct.9, lit. b) din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; - Prevederile art. 46 alin. (1), lit. g) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare; - Prevederile În temeiul art. 129 alin. 1 lit. d), art. 133 alin 1, art. 139 alin. 1 si art.196 alin.1 lit. a) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Hotărăşte: Art.1. Se aprobă acordarea unui sprijin financiar pentru “ASOCIAȚIA SPORTIVĂ VIITORUL BATOŞ” de pe raza UAT Batoş în vederea participării la Campionatele Judeţene de Fotbal precum și sprijinirea dotării cu materiale sportive şi participarea la competiții sportive a echipei de fotbal în anul 2026. Art.2. Sprijinul financiar alocat este de 30.000 lei Art.3. Acordarea sprijinului financiar prevăzut la art. (2) se poate face în urma încheierii unui contract de parteneriat, putând fi decontate următoarele cheltuieli: vizare /transfer legitimaţii jucători, cheltuieli arbitraj, asigurarea asistenţei medicale, cheltuieli de transport pentru meciuri din deplasare, echipament sportiv, combustibil, soluţii de curățenie, detergent, apă potabilă, articole de prim ajutor (faşe, plasturi, unguente, medicamente), articole gospodăreşti pentru întreținerea bazei sportive (var hidratat, obiecte sanitare, îngrăşământ, uleiuri motocositoare). Art.4. Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează primarul comunei Batoş, Compartimentul Financiar Contabil şi consilierul achiziții publice. Art.5. Prezenta hotărâre se va comunica factorilor interesați, spre știință Instituţiei Prefectului -Judeţul Mureș în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate, primarului comunei Batoş, Compartimentului financiar-contabil, consilierului achiziții publice, Asociaţiei Sportive “Viitorul Batoş” , afişare şi postare pe site-ul instituției www.primariabatos.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Contrasemnează pentru legalitate Consilier local p. Secretar general al comunei Batoş Moldovan Ioan Mărcuş Florin VOTURI: Pentru 7 Impotrivă - Abţineri - Numărul total al consilierilor în funcție: 13 Numărul consilierilor participanți la vot: ( prezenta hotărâre se adoptă cu majoritate absolută)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabatos.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala