Hotărâre privind aprobarea structurii organizatorice şi a funcţiilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului precum şi pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al primarului
ală, încasarea, urmărirea şi executarea silită, precum şi procedurile de administrare a creanţelor bugetare locale se realizează în condiţiile legii. (5)Autorităţile administraţiei publice locale administrează sau, după
Hotărâre privind aprobarea structurii organizatorice şi a funcţiilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului precum şi pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al primarului
scală, încasarea, urmărirea şi executarea silită, precum şi procedurile de administrare a creanţelor bugetare locale se realizează în condiţiile legii. (5)Autorităţile administraţiei publice locale administrează sau, după
Hotărâre pentru validarea Dispozițiilor primarului nr. 530/21.12.2023 respectiv nr. 532/28.12.2023 privind rectificarea bugetului local pe anul 2023
eratul Biroului Financiar contabil, resurse umane inregistrat subnr. 12183/28.12.2023 prin care solicita rectificarea bugetului local pe anul 2023 ; 5) HCL nr. 9/31.01.2023 privind adoptarea bugetului general local
Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizaţi pentru obiectivul de investiţie „REABILITARE DRUM COMUNAL DCL 475 IN COMUNA BĂNEASA, JUDEȚUL CONSTANȚA” faza de proiectare Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (D.A.L.I), cuprinși în devizul general, cu sumele rezultate ca urmare a aplicării clauzelor de ajustare a preţului contractului de achiziţie publică, precum și aprobarea depunerii cererii de cererea de suplimentare, prin intermediul platformei digitale "investitii.mdlpa.ro", conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la OUG nr. 105/2023
prețurilor aferente contribuției din bugetul de stat, conform contractului de finanțare, plătite din bugetul local al beneficiarului anterior depunerii cererii de suplimentare: Factură (număr Suma totală aferentă facturii
Hotărâre privind aprobarea „Strategiei de Dezvoltare Locală a Comunei Băneasa, Județul Constanța, pentru perioada 2023 – 2030”
Consiliul Local naţionale şi 1 drumurirutiere comunale modernizată BĂNEASA europene - Pregătire cerere de Bugetul local finanţare şi documentaţii conexe - RealizareSF Extinderea - Programe reţeleideapă şi Infrastructurăd e naţionale
Hotărâre pentru modificarea și completarea H.C.L. nr. 84/29.12.2025 respectiv H.C.L. nr. 1/15.02.2026 pentru stabilirea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitelor şi taxelor locale şi a altor taxe asimilate acestora, aplicabile începând cu anul 2026
sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, cu excepţia plăţilor pentru achitarea drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente, inclusiv a drepturilor cuvenite
Hotărâre privind incheierea contului anual de execuţie a bugetului local pe anul 2025
Subventii de la bugetul de stat catre bugetele locale pentru Programul national de investitii "Anghel Saligny" 4.833.500 5.119.750 2.986.509 2.986.509 2.986.509 4202 89 Alocari de sume din PNRR
Hotărâre pentru validarea Dispoziției primarului nr. 273/04.12.2024 privind rectificarea bugetului local, pe anul 2024
Biroului Financiar contabil, resurse umane inreg. sub nr. 10929/03.12.2024 prin care solicita rectificarea bugetului local pe anul 2024 rectificare III ; b) HCL nr. 2/14.02.2024 Hotărâre privind adoptarea bugetului
Hotărâre privind aprobarea Strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale pentru perioada 2026 -2030 și a Planului anual de acţiune pentru dezvoltarea serviciilor sociale la nivelul comunei Băneasa, județul Constanța
general/Serviciul ASRA prin Compartimentul de Asistență Socială și serviciul de Asistență 2026 comunitară - Bugetul local - echipa de proiect stabilită prin Dispozitia primarului- fonduri europene si locale Informare
Hotărâre pentru modificarea H.C.L. nr. 84/29.12.2025 privind stabilirea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitelor şi taxelor locale şi a altor taxe asimilate acestora, aplicabile începând cu anul 2026
sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, cu excepţia plăţilor pentru achitarea drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente, inclusiv a drepturilor cuvenite
Hotărâre privind adoptarea bugetului general local de venituri si cheltuieli pe anul 2022 si estimarea bugetului de venituri si cheltuieli pentru anii 2023-2025 al Comunei Băneasa
PROPRIETATE (cod 07.02) Impozite si taxe pe proprietate (cod 07.02.01+07.02.02+07.02.03+07.02.50) BUGETUL LOCAL Sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale
Hotărâre privind stabilirea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitelor şi taxelor locale şi a altor taxe asimilate acestora, aplicabile începând cu anul 2025
Taxa intocmire dosar la cerere si oferta privind Legea 17 constituie venit al bugetului local si se utilizeaza pentru acoperirea cheltuielilor de papetarie (hartie, toner,ect.) ➢ TAXA PENTRU
Hotărâre privind adoptarea bugetului general local de venituri si cheltuieli pe anul 2024 si estimarea bugetului de venituri si cheltuieli pentru anii 2025-2027 al Comunei Băneasa
Varsaminte din sectiunea de functionare pentru finantarea sectiunii de dezvoltare a bugetului local [cu Ț | | E | | | | | 50 | semnul minus) 370203 - 900 000 - 231800 - 223700) - 234450 - 210050! | | | IV. SUBVENTII
Hotărâre privind aprobarea bugetului general de venituri si cheltuieli pe anul 2026 si estimarea bugetului de venituri si cheltuieli pentru anii 2027-2029 al Comunei Băneasa
Capitol surse de finanțare obiectiv - etichetare Valoare an bugetare curent Credite Credite Buget Buget local % externe % interne % FEN % (02A) (06B) (07C) (08D) TOTAL Cheltuieli I. investitii
Hotărâre privind stabilirea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitelor şi taxelor locale şi a altor taxe asimilate acestora, aplicabile începând cu anul 2022
Taxa eliberare certificate specifice administraţiei publice locale la cerere, constituie venit al bugetului local, şi se utilizează pentru acoperirea unor cheltuieli ce se efectuează pentru menţinerea la parametrii
Hotărâre privind incheierea contului anual de execuţie a bugetului local pe anul 2021
încasările realizate au fost în sumă de 13705819lei. La partea de cheltuieli a bugetului local prevederile inițiale au fost în sumă totală de 13204392lei, prevederile definitive în sumă
Hotărâre privind stabilirea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitelor şi taxelor locale şi a altor taxe asimilate acestora, aplicabile începând cu anul 2023
Taxa eliberare certificate specifice administrației publice locale la cerere, constituie venit al bugetului local, şi se utilizează pentru acoperirea unor cheltuieli ce se efectuează pentru menţinerea la parametrii
Hotărâre privind incheierea contului anual de execuţie a bugetului local pe anul 2024
financiar-contabil JUDETUL CONSTANTA CONTUL DE EXECUTIE AL BUGETULUI LOCAL - VENITURI SECTIUNEA DE DEZVOLTARE 31.12.2024 Pag. 1 -lei- Capi- Sub- Pa- Gru- Ar- Ali- Prevederi Prevederi Drepturi constatate
Hotărâre privind planul anual de actiune privind dezvoltarea/imbunătățirea activității de asistență medicală comunitară pentru anul 2022
Primar/Secretar general/ Biroul ASRAJAPL prin Compartimentul de Asistență Socială - fonduri europene si din buget local Informare şi consiliere a locuitorilor comunei privind activitatile desfasurate in cadrul proiectului
Hotărâre privind aprobarea PLANULUI ANUAL DE ACŢIUNE privind serviciile sociale administrate şi finanţate din bugetul local pentru anul 2022
servicii de asistenţă comunitară cod 8899CZ-PN-V, având ca sursă de finanțare- bugetul local. B. Servicii sociale propuse spre a fi înfiinţate : nu se prevad
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.