4 decembrie 2025

HCL 70/2025 Băișoara adoptată

Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul teren de sport, vestiare, racorduri și branșamente la utilități din localitatea Băișoara, în conformitate cu prevederile Ordonanței nr. 15/2021

Pe scurt

Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul teren de sport, vestiare, racorduri și branșamente la utilități din localitatea Băișoara, în conformitate cu prevederile Ordonanței nr. 15/2021. Această decizie înseamnă că valoarea și termenele proiectului pot fi ajustate în funcție de inflație și reguli bugetare, iar lucrările rămas află în vedere pentru completare/execuție, ceea ce poate afecta bugetul local, contractele în derulare și eventualele termene de finalizare pentru locuitori. Practic, orașul poate plăti mai mult sau mai puțin în funcție de noile prevederi, iar comunicarea finală despre termenul de finalizare va depinde de ajustările aprobate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă indicatorii tehnico-economici actualizaţi pentru obiectivul de investiţii „IEREN DE SPORT SI VESTIARE , RACORDURI SI BRANSAMENITE LA UTILATATI, IN LOCALICATEA BAJSOARA, COMUNA BAISOARA, JUDETUL CLUJ”, contract de finantare nr. C1920074X206761304490 / 13.12.2018, finanţat prin FEADR, Masura 19.2, ca urmare a actualizarii devizului general in baza Ordonanţei Guvernului nr. 15/2021, conform Anexei 1 la prezenta hotarare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Investiții și fonduri europene” în Băișoara

Denumire
Hotărârea nr. 70 din 2025 a Consiliului Local Băișoara
Emitent
Consiliul Local Băișoara
Număr
70 / 2025
Data
4 decembrie 2025
Localitate
Băișoara, județul Cluj
Stare
adoptată
Teme
Investiții și fonduri europene

Documente

Text

ROMÂNIA - JUDEŢUL CLUJ CONSILIUL LOCAL BĂIŞOARA HOTĂRÂREA Nr. 70 din 04.12.2025 privind aprobarea actualizarii indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul „TEREN DE SPORT SI VESTIARE , RACORDURI SI BRANSAMENTE LA UTILATATI, IN LOCALICATEA BAISOARA, COMUNA BAISOARA, JUDETUL CLUJ” ca urmare a aplicarii Ordonantei Guvernului nr. 15/2021 privind reglementarea unor masuri fiscal-bugetare pentru ajustarea preturilor contractelor de achizitie publica Consiliul Local al Comunei Băişoara, judeţul Cluj, întrunit în şedinţă la daia de 04.12.2035, Având în vedere: Finalizarea şi recepționarea lucrărilor aferente Contractului de lucrări nr. 91/ 30.07.2021, încheiat între Comuna Băişoara, în calitate de achizitor, şi DORSET LINES SRL, în calitate de executant; Actul adiţional nr. 11/24.09.2025 la contractul menţionat, prin care se actualizează valoarea contractului potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 15/2021, aprobată prin Legea nr. 281/2021, având ca scop ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică pentru restul rămas de executat la data intrării în vigoare a Ordonanţei nr. 15/2021; Actul adiţional 1/04.10.2021 prin care s-au aplicat prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2021, aprobată prin Legea nr. 281/2021, privind ajustarea prețurilor contractelor de achiziţie publică pentru restul rămas de executat la data intrării în vigoare a Ordonanţei nr. 15/2021; Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 4957/10.10.2025; Referatul de aprobare nr. 7069 din 28.1 1.2025 Raport de specialitate nr. 7068 din 28.11.2025 Raportul de avizare al comisiei nr 1 din 04.12.2025 - “Ţinând cont de prevederile: Ordonanţei Guvernului nr. 15/2021, cu modificările și completările ulterioare aprobată prin Legea nr. 281/2021; Prevederile art. 129 alin. (2) lit. a) şi alin. (7) lit. d) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ; Ordonanţei Guvernului nr. 15/2021, cu modificările şi completările ulterioare aprobată prin Legea nr. 281/2021; art. 133 alin. 2 lit. a) din Ordonanţa 57/ 2019 privind Noul Cod Administrativ, art. 137 din Ordonanţa de urgență 57/ 2019 privind Noul Cod Administrativ, art. 138 alin. 1 din OUG 57/ 2019; > art. 139 alin. I din Ordonanta nr. 57/ 2019 privind Noul Cod Administrativ, art. 140 alin.! din Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2019 privind Noul Cod Administrativ; HOTĂRĂȘTE Art. 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici actualizaţi pentru obiectivul de investiţii „IEREN DE SPORT SI VESTIARE , RACORDURI SI BRANSAMENITE LA UTILATATI, IN LOCALICATEA BAJSOARA, COMUNA BAISOARA, JUDETUL CLUJ”, contract de finantare nr. C1920074X206761304490 / 13.12.2018, finanţat prin FEADR, Masura 19.2, ca urmare a actualizarii devizului general in baza Ordonanţei Guvernului nr. 15/2021, conform Anexei 1 la prezenta hotarare. Art. 2. Cu ducerea la indeplinire a prezentei hotărâri se încredintează Primarului Comunei Băişoara, Secretarului General Primăriei Comunei Băişoara. Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică prin grija Secretarului General al Comunei Băişoara, în termenul prevăzut de lege către Institutia Prefectului Judeţul Cluj. Consilieri PREŞEDINTE DE ȘEDI NŢĂ, “4 8 OMA DE CONTRASEMNEAZĂ Total: 11 Pintea A di N SECRETAR GENERAL, Prezențţi: 4( | Jr. BUDAI BELA Voturi pentru: EA Voturi contra: EA Abţineri: 2

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabaisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala