Pe scurtPrivind aprobarea modificării Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj, Consiliul Local Băișoara confirmă că actul statutului actualizat este aprobat, iar Președintele asociației va semna noul statut și Directorul Executiv îl va înregistra la Registrul asociațiilor și fundațiilor. Pentru locuitori, această decizie înseamnă că regulile de organizare și funcționare ale ADI Eco-Metropolitan Cluj s-au actualizat; schimbările vor intra în vigoare în urma înregistrării oficiale, influențând modul în care vor putea fi gestionate proiecte comune, finanțări și servicii de utilități la nivel intercomunitar. Nu este prevăzută o finanțare sau termene directe în acest act, ci doar mandatările pentru semnare și înregistrare a noului statut.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe confirmă aprobarea modificării Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Eco- Metropolitan Cluj, mandatarea Preşedintelui Asociaţiei pentru semnarea Statutului actualizat, și mandatarea Directorului Executiv al Asociaţiei pentru înregistrarea Statutului actualizat la Registrul
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
COMUNA BĂIŞOARA
-Consiliul local —
HOTĂRÂREA NR. 36 din 30.06.2025
privind confirmarea aprobării modificării Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară
Eco-Metropolitan Cluj, mandatarea Preşedintelui Asociaţiei pentru semnarea Statutului
actualizat, şi mandatarea Directorului Executiv al Asociaţiei pentru înregistrarea Statutului
actualizat la Registrul Asociaţiilor şi Fundațiilor
Consiliul local Băişoara, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30.06.2025:
-Proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul comunei Băișoara;
-Avizul comisiei de specalitate
Având în vedere:
- Proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 36 din 19.06.2025 privind confirmarea aprobării modificării Statutului Asociaţiei de
Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj, mandatarea Preşedintelui Asociaţiei pentru semnarea Statutului
actualizat, și mandatarea Directorului Executiv al Asociaţiei pentru înregistrarea Statutului actualizat la Registrul Asociaţiilor
şi Fundațiilor, propus de Primarul /Comunei Băișoara, domnul Țop Marius;
- Referatul de aprobare nr.3299 din 23.06.2025 întocmit de PRIMAR, Țop Marius;
- Raportul de specialitate nr.3297 din 23.06.2025 întocmit de Administratorul public al Primăriei Comunei Băișoara
Ţinând cont de:
- circulara nr.2551/05.05.2025 transmisă de ADI Eco-Metropolitan Cluj;
- nota de fundamentare nr. 490/30.04.2025 inregistrata la Primaria Comunei Baisoara cu nr. 2551/025.05.2025 elaborată de
ADI Eco-Metropolitan Cluj privind justificarea
adoptării Hotărârilor de Consiliu Local/Judeţean privind confirmarea aprobării modificării Statutului Asociaţiei de
Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj, mandatarea Preşedintelui Asociaţiei pentru semnarea Statutului
actualizat, și mandatarea Directorului Executiv al Asociaţiei pentru înregistrarea Statutului actualizat la Registrul Asociaţiilor
şi Fundațiilor, astfel cum a fost adoptată prin Hotărârea AGA ADI Eco-Metropolitan Cluj nr. 5 din 31.03.2025.
În conformitate cu:
- prevederile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, cu modificările şi
completările ulterioare;
- prevederile art. 91 alin. (2) OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. III HG nr. 293/2023 privind modificarea şi completarea HG nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a
statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice;
- HG nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare
intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul competenţelor stabilite prin art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n), art. 139 alin. (1) şi art. 196 alin. (1) lit.
a) din Ordonanţă de Urgenţă nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se confirmă aprobarea modificării Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Eco-
Metropolitan Cluj, mandatarea Preşedintelui Asociaţiei pentru semnarea Statutului actualizat, și
mandatarea Directorului Executiv al Asociaţiei pentru înregistrarea Statutului actualizat la Registrul
Asociaţiilor şi Fundațiilor și ratificarea Hotărârii AGA ADI Eco-Metropolitan Cluj nr. 5 din
31.03.2025 în maniera adoptată în acest sens (cuprinsă în Anexa 1 a prezentei, parte integrantă din
prezenta hotărâre).
Art. 2. Cu ducerea la indeplinire a prezentei hotărâri se incredintează Primarul, Secretarul general si
Compartimentul de contabilitate din cadrul Primăriei Comunei Băisoara.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică prin grija secretarului general al Comunei Băișoara, in termenul
prevăzut de lege către Institutia Prefectului Judetului Cluj, Primarului Comunei Bășoara, Asociaţiei de
Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj.
Anexe:
Anexa 1 —Hotărârea AGA ADI Eco-Metropolitan Cluj nr. 5 din 31.03.2025;
Anexa 2 - Statutul actualizat al ADI Eco-Metropolitan Cluj
Consilieri
Total: 11
Prezenţi: 2
Voturi pentru: ?
Voturi contra: O
Abţineri: O
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR GENERAL,
Jr. BUDAI BELA
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →