30 iulie 2026

HCL 29/2026 Băișoara adoptată

Consiliul Local al comunei Băişoara aprobă modificarea listei de investiții pentru secțiunea de dezvoltare, conform anexelor 1 și 2 la hotărâre, aducând ajustări la proiectele și etichetarea acestora

Pe scurt

Consiliul Local al comunei Băişoara aprobă modificarea listei de investiții pentru secțiunea de dezvoltare, conform anexelor 1 și 2 la hotărâre, aducând ajustări la proiectele și etichetarea acestora. Practic, se clarifică ce proiecte vor primi fonduri și cum vor fi clasificate (Etichetarea Verde) pentru finanțare și implementare, iar Primarul și contabilul primăriei vor duce sarcinile în executare. Hotărârea se comunică Instituției Prefectului, în conformitate cu prevederile legale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea poziţiilor din lista de investiţii, conform anexei nr.1 la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 29 din 2026 a Consiliului Local Băișoara
Emitent
Consiliul Local Băișoara
Număr
29 / 2026
Data
30 iulie 2026
Localitate
Băișoara, județul Cluj
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL CLUJ COMUNA BĂIȘOARA CONSILIUL LOCAL Ă HOTĂRÂREA NR. 29 / 30.07.2026 Privind aprobarea listei de investiții pentru secţiunea de dezvoltare Consiliul Local al comunei Băişoara întrunit în şedinţa ordinară din data de 04.05.2026, Văzând referatul de aprobare prin care Primarul comunei Băişoara, domnul Ţop Marius, propune aprobarea listei de investiţii pentru secțiunea de dezvoltare Având în vedere: - Raportul de specialitate al compartimentului financiar- contabil înreg. sub nr.3951/22.07.2026; -Prevederile art.39 alin (6) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale - Avizul comisiei de specalitate În conformitate cu prevederile Legii Bugetului de stat pe anul 2026 nr.43/2026 În temeiul prevederilor art.136 alin 8, art. 139 alin.], alin.3 litera a), in baza art. 196 alin. lit. a) si art. 243 alin.1) lit a) din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ: HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se aprobă modificarea poziţiilor din lista de investiţii, conform anexei nr.1 la prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă Etichetarea Verde a obiectivelor de investiţii conform anexei nr.2 la prezenta hotărâre. Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul comunei Băişoara şi contabilul primăriei. Art.4. Prezenta hotărâre se comunică Instituţiei Prefectului- Judeţul Cluj, în termenul legal prevăzut de OUG 57/2019 privind Codul Administrativ. CONSILIERI PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ TOTAL- 11 PÂC FLAVIUŞIOANR o, SECRETAR GENERAL PREZENŢI- ? / == IR. BUDAI BELA VOTURI PENTRU- ? VOTURI CONTRA- 0 ABŢINERE- JUDETUL CLUJ PRIMARIA BAISOARA FORMULAR [145] | - Credite de angajament ANEXA Air 7 Aer 2? II - Credite bugetare 2 0.09. 2024£ PROGRAMUL DE INVESTIŢII PUBLICE *) PE GRUPE DE INVESTIŢII ŞI SURSE DE FINANŢARE SURSA A - mii lei - CAPITOL/ INI _|__TOTAL |CHELTUIELIPROGRAMÂLONAREA VALORII RĂMASE DE FINAN GRUPA/ EFECTUATE 2026 PROPU ESTIMĂRI SURSA până la NERI TRIM TRIM TRIM |TRIM 12/31/2025 2026 | Il II IV 9) 1_| 2=3+...+9 3 4 5 6 7 8 9 1. Total surse de finanţare 13238.11 _|2431.11 10807 10807 __|3018.9 |4721.1 |2500 [567 1.1 Surse proprii 1.2 Credite interne 1.3 Credite externe 1.4 Buget local din care: 1.4.1 Fondul national de dezvoltare PNRR FEADR GAL 6005 1236 4769 4769 2919 [1850 [] [] 3426 961 2465 2465 729.1 [1735.85 |O [9) 1.4.2 Active fixe : | 2579 275 2304 2304 2189.9 |114.15__|o [) | 1.4.3 Fonduri externe nerambursabile PNDL AFM [] 7507.42 [1469.42 6038 6038 99.9 _ |2871.1 |2500 |567 A. Obiective (proiecte) de investi continuare 1. Total surse de finanţare ] 11135.2___|2410.2 8725 8725 1256.9 |4501.1__|2400 |567 1.1 Surse proprii buget local 2304 ) 2304 2304 2189.9 [114.15 _ |0 1.2 Credite interne Il 1.4.5. Fondul national de dezvoltare PNDL AFM | 7507.42 _ |1448.5 6038 6038 99.9 __|2536.95 [2500 | 1.3 Credite externe PNRR FEADR I] 5730.69 [961.7 4769 4769 2919 [1850 [%] j Ț j II B-OBIECTIVE NOI 1. Total surse de finanţare | 2042 0 2042 2042 1762__|180 100 II 1.1 Surse proprii buget local | 280 (9) 280 280 [9] 180 100 ___|0 1.3 Credite externe FSE Il 1762 0 1762 1762 1762__|0 [9) 0 SURSA A CAPITOL/ III _|__TOTAL_|CHELTUIEL|PROGRAMRLONAREA VALORII RĂMASE DE FINAN GRUPA/ EFECTUATE _ 2026 | PROPU ESTIMĂRI SURSA până la NERI |_TRIM |__TRIM |] TRIM [TRIM 12/31/2025 2026 | [] IL IV [9) 1_| 2=3+...+9 3 4 5 6 7 8 9 | 1.2 Credite interne Il 61.42 21.42 40 40 0 40 0 0 C -ALTE CHELTUIELI ] 1.3 Credite externe e. Alte cheltuieli asimilate investiţiilor ] B.Obiective (proiecte)de investitii noi II 1150 [:) 150 150 0 50 100 |0 1.Total surse de finantare | 150 0 150 150 0 50 100 0 Capitol 51.01.03 Construire parc fotovoltaic cu stocare pentru consum propriu in Comuna Baisoara 1.Total surse de finantare 1.1 Surse proprii Il] 1.2 Credite interne ] 1.3 Credite externe ]] 150 0 150 150 0 50 100 0 1.4 Buget local din care: 1.4.4.5. Cofinantarea asistentei financiare ] nerambursabile post-aderare 1 1.4.4.6._ Investitii ale agentilor economici cu capital de stat [| 1.4.5. Fondul national de dezvoltare ] 1.5 Fonduri externe de ] preaderare Il] 1.6 Fonduri externe [| B.Obiective (proiecte)de investitii noi II___]30 30 30 [:) 30 =] i=i =] 1.Total surse de finantare | 30 [) 30 30 0 30 0 0 Capitol 51.01.03-Sistem incalzire corp 1 Primarie II 1.Total surse de finantare II 1.1 Surse proprii | 1.2 Credite interne ] 1.3 Credite externe II 30 0 30 0 0 30 0 0 1.4 Buget local din care: SURSA A - mii lei_- CAPITOL/ TOTAL _|CHELTUIEL|PROGRAMÂLONAREA VALORII RĂMASE DE FINAN GRUPA/ EFECTUATH__2026 |PROPU ESTIMĂRI SURSA până la NERI |_TRIM |__TRIM_| TRIM ]TRIM 12/31/2025 2026 ] Il III] IV (9) 1_| 2=3+...+9 3 4 5 6 EA 8 9 ] ]] 1.4.4.5. Cofinantarea asistentei financiare ] nerambursabile post-aderare 1 ] 1.4.4.6. Investitii ale agentilor economici cu capital de stat 1 1.4.5. Fondul national de dezvoltare ] ]] 1.5 Fonduri externe de ] preaderare Il] 1.6 Fonduri externe de Il postaderare | B.Obiective (proiecte)de investitii noi ]] 100 0 100 100 0 100 [!] [:) 1.Total surse de finantare | 100 0 100 100 0 100 0 0 Capitol 70.05.01 Alimentare apa Sacel PT SF Il] 1.Total surse de finantare Il 1.1 Surse proprii Il] 1.2 Credite interne ] 1.3 Credite externe 1 100 0 100 100 0 100 0 0 1.4 Buget local din care: 1.4.4.5. Cofinantarea asistentei financiare ] nerambursabile post-aderare 1 1.4.4.6. Investitii ale agentilor economici cu capital de stat | 1.4.5. Fondul national de dezvoltare | 1.5 Fonduri externe de ] preaderare Il] 1.6 Fonduri externe de Il postaderare | B.Obiective (proiecte)de investitii noi ]] 1762 0 1762 1762 1762 |0 0 [:) 1.Total surse de finantare ] 1762 0 1762 1762 1762___|0 0 0 Capitol 68.15.50 Furnizare de servicii integrate în comunitatiile rurale SURSA A - mii lei_- CAPITOL/ INI_|__TOTAL |CHELTUIEL|PROGRAMĂLONAREA VALORII RĂMASE DE FINAN GRUPA/ EFECTUATH___2026 | PROPU ESTIMĂRI SURSA până la NERI |_TRIM _|__TRIM_|_TRIM [TRIM 12/31/2025 2026 | Il U IV 9) 1_|2=3+...+9 3 4 5 6 7 8 9 1.Total surse de finantare [| 1.1 Surse proprii 1 1.2 Credite interne | 1.3 Credite externe IN 1.4 Buget local din care: 144.5. Cofinantarea asistentei financiare ] nerambursabile post-aderare Il 1.4.4.6. Investitii ale agentilor economici cu capital de stat | 1.4.5. Fondul national de dezvoltare | 1.5 Fonduri externe de ] 1762 0 1762 1762 1762___|0 0 0 preaderare FSE Il] 1.6 Fonduri externe de Il] postaderare Il) e i=] =] e B.Obiective (proiecte)de investitii in continuare |c [30 30 30 30 Capitol 51.01.03-Sistem supraveghere video | 30 0 30 30 0 0 0 30 1.Total surse de finantare | ]] 1.Total surse de finantare Il] 1.1 Surse prop Il] 1.2 Credite interne ] 1.3 Credite externe Il] 30 0 30 30 0 0 0 30 1.4 Buget local din care: 1.4.4.5. Cofinantarea asistentei financiare | nerambursabile post-aderare Il] 1.4.4.6. Investitii ale agentilor economici cu capital de stat Il] 1.4.5. Fondul national de dezvoltare | Il] 1.5 Fonduri externe de | SURSA A - mii lei_- CAPITOL/ TOTAL _|CHELTUIEL|PROGRAMELONAREA VALORII RĂMASE DE FINAN GRUPA/ EFECTUATH__2026 | PROPU ESTIMĂRI SURSA până la NERI |_TRIM |__TRIM_| TRIM ]TRIM 12/31/2025 2026 ] ] IV [?) 1_] 2=3+...+9 3 4 5 6 7 8 9 preaderare |] 1.6 Fonduri externe de LU] postaderare ] B.Obiective (proiecte)de investitii in continuare |ii |27 0 27 27 0 0 27 0 1.Total surse de finantare | 27 27 27 0 0 27 0 Capitol 65.04.01-Sistem supraveghere video ] 1.1 Surse proprii Il] 1.2 Credite interne II 27 [9] 27 27 [9) [9] [9] [9] 1.3 Credite externe ] 1.4 Buget local din care: 1 1.4.4.6. Investitii ale agentilor economici cu II capital de stat ] 1.4.5. Fondul national de dezvoltare II 1.5 Fonduri externe de Il] preaderare Il] 1.6 Fonduri externe de ] postaderare ) A. Obiective (proiecte) de investiţii în continuare | 677.3 670.3 7 LA 7 9) [9] (2) 1.Total surse de finantare [| 677.3 670.3 TA 7 0 Capitol 67.05.01 Teren de sport Il] 1.Total surse de finantare | 1.1 Surse proprii ] 1.2 Credite interne | 677.3 670.3 TA 7 7 (2) le) (2) 1.3 Credite externe 1.4 Buget local din care: ] 1.4.4.1. Programe cu finantare rambursabila ] 1.4.4.2. Programe PHARE si alte programe ] cu finantare nerambursabila Il] 1.4.4.3. Programe ISPA 1.4.4 Transferuri interne SURSA A - mii lei_- CAPITOL/ I/II_|__TOTAL_|CHELTUIELIPROGRAMĂLONAREA VALORII RĂMASE DE FINAN GRUPA/ EFECTUATE ___2026 | PROPU ESTIMĂRI SURSA până la NERI |_TRIM |__TRIM_| TRIM [TRIM 12/31/2025 2026 ] [] II IV [0 1_| 2=3+...+9 3 4 5 6 A 8 9 din care: | 1.4.4.1. Programe cu finantare rambursabila Il] 1.4.4.2. Programe PHARE si alte programe cu finantare nerambursabila II 1.4.4.3. Programe ISPA II 1.4.4.4. Programe SAPARD Il] 1.4.4.5. Cofinantarea asistentei financiare ]] nerambursabile post-aderare ] 1.4.4.6._ Investitii ale agentilor economici cu capital de stat ] 1.4.5. Fondul national de dezvoltare N 1.5 Fonduri externe de Il] preaderare [| 1.6 Fonduri externe de ] postaderare Il] A. Obiective (proiecte) de investiţii în continuare ] 4696 1355 3341 3341 50 1450 1841__|0 1.Total surse de finantare IN 4696 1355 3341 3341 50 1450 1841__|0 Capitol 70.05.01 Reabilitare si extindere apa M Baisorii 1.4.1 Active fixe 1.4.3 Transferuri de capital 1.4 Buget local din care: 500 1] 500 500 50 450 2) lo 1.4.4.1. Programe cu finantare rambursabila 1.4.4.2. Programe PHARE si alte programe cu finantare nerambursabila 1.4.4.3. Programe ISPA din care: SURSA A - mii lei - CAPITOL/ IVI TOTAL [CHEL TUIEL|PROGRAM ALONAREA VALORII RĂMASE DE FINAN GRUPA/ EFECTUATH__ 2026 PROPU ESTIMĂRI SURSA până la NERI |_TRIM TRIM__|_TRIM TRIM 12/31/2025 2026 | IV [] 2=3+...+9 3 4 5 6 7 8 9 1.4.4.1. Programe cu finantare rambursabila 1.4.4.2. Programe PHARE si alte programe cu finantare nerambursabila 1.4.4.3. Programe ISPA 1.4.4.4. Programe SAPARD = 1.4.4.5. Cofinantarea asistentei financiare nerambursabile post-aderare 1.4.4.6._ Investitii ale agentilor economici cu capital de stat 4196 1355 2841 2841 0 1000 1841 1.4.5. Fondul national de dezvoltare PNDL 1.5 Fonduri externe de postaderare A. Obiective (proiecte) de investiţii în continuare 3291.39 291.39 3000 3000 11 50 1850 ['] Capitol 70.02.50- Reabilitare scoala gimnaziala cu clasele V-VIII-Mircea Luca din loc Baisoara si achizitionarea a 2 statii de reincarcare pt autoveh electrice in com Baisoara jud Cluj PNRR 3291.39 291.39 3000 3000 1150 1850 [9] Total sursa de finantare 1.1 Surse proprii 1.2 Credite interne 1100 L) 1100 1100 500 600 2) 1.4 Buget local din care: 1.4.1 Active fixe 1.4.3 Transferuri de capital 1.4.4 Transferuri interne din care: 1.4.4.5. Cofinantarea asistentei financiare nerambursabile post-aderare SURSA A - mii lei - CAPITOL/ TOTAL _|CHELTUIEL|PROGRAMĂLONAREA VALORII RĂMASE DE FINAN GRUPA/ EFECTUATH__2026 | PROPU ESTIMĂRI SURSA până la NERI |_TRIM |__TRIM_| TRIM ]TRIM 12/31/2025 2026 | [] Il IV (9) 1_| 2=3+...+9 3 4 5 6 ZA 8 9 1.4.4.6._ Investitii ale agentilor economici cu capital de stat 1.4.5. Fondul national de dezvoltare 1.5 Fonduri externe de 2191.39 291.39 1900 1900 650 1250 [) 2) postaderare PNRR 1.6 Fonduri externe de Il] postaderare ] ]] A. Obiective (proiecte) de investiţii în continuare ] 2143 93 2050 2050 49.9 1000.1__ [473 527 1.Total surse de finantare Il] 2143 93 2050 2050 49,9 1000.1__|473 [527 Cap.70.06.00-Modernizare si extindere sistem de iluminat public stradal Com Baisoara jud Cluj AFM |! [| 1.1 Surse proprii | ] 1.2 Credite interne | 50 [9) 50 50 40 2) 10 SURSA A - mii lei_- CAPITOL/ IAI_|__TOTAL_|CHELTUIELIPROGRAMĂLONAREA VALORII RĂMASE DE FINAN GRUPA/ EFECTUATH___2026__ | PROPU ESTIMĂRI SURSA până la NERI |_TRIM_|__TRIM_| TRIM [TRIM 12/31/2025 2026 ] II IV [E] 1_] 2=3+...+9 3 4 5 6 7 8 9 1.4 Buget local Ul) din care: ] 1.4.1 Active fixe 1 1.4.3 Transferuri de capital | 1.4.4 Transferuri interne Il] din care: | 1.4.4.5. Cofinantarea asistentei financiare Il] nerambursabile post-aderare ] 1.4.4.6. Investitii ale agentilor economici cu |] capital de stat ]] ] 2093 93 2000 2000 9,9 1000.1__|463 [527 1.4.5. AFM II 1.5 Fonduri externe de Il] postaderare PNRR ] 1.6 Fonduri externe de N postaderare | A. Obiective (proiecte) de investiţii în continuare ] 1.Total surse de finantare 1 270 0 270 270 201 59 10 Cap.83.03.30- Scoatere fond forestier | 270 0 270 270 201 59 10 1.1 Surse proprii ] 1.2 Credite interne ] 270 0 270 270 201 59 10 1.4 Buget local 1 din care: ] 1.4.1 Active fixe Il] 1.4.3 Transferuri de capital Il] 1.4.4 Transferuri interne Il] SURSA A - mii lei - CAPITOL/ III _|__TOTAL _|CHELTUIEL|PROGRAMÂLONAREA VALORII RÂMASE DE FINAN GRUPA/ EFECTUATH___2026 | PROPU ESTIMĂRI SURSA până la NERI |_TRIM |__TRIM_| TRIM |TRIM 12/31/2025 2026 | [] | IV [9] 1_] 2=3+...+9 3 4 5 6 7 8 9 ] din care: N 1.4.4.5. Cofinantarea asistentei financiare ] nerambursabile post-aderare ] 1.4.4.6. Investitii ale agentilor economici cu ] capital de stat ] 1.4.5. Fondul national de dezvoltare N 1.5 Fonduri externe de Il] preaderare | 1.6 Fonduri externe de ] postaderare FEADR Il) 1.4.5. Fondul national de dezvoltare Il 1.5 Fonduri externe de Il preaderare ] Il A. Obiective (proiecte) de investiţii în continuare ] 61.42 21.42 40 40 9) 40 9) 0 1. Total surse de finanţare Il 61.42 21.42 40 40 [?) 40 [2] (9) Cap 87.04.01 Schi in Romania [] 1.1 Surse proprii Il) 1.2 Credite interne [] 1.3 Credite externe Il 40 21.42 40 40 [9] 40 [9] 1.4 Buget local | din care: [ 1.4.1 Active fixe ]] 1.4.3 Transferuri de capital Il] 1.4.4 Transferuri interne ] din care: | CAPITOL/ TOTAL _|CHELTUIEL|PROGRAMELONAREA VALORII RĂMASE DE FINAN GRUPA/ EFECTUATE ___2026 | PROPU ESTIMĂRI SURSA A SURSA până la NERI [_TRIM |__TRIM_|_TRIM [TRIM 12/31/2025 2026 ] IL] Il) IV [:) 1_| 2=3+...+9 3 4 5 6 7 8 9 1.4.4.1. Programe cu finantare rambursabila Il 1.4.4.2. Programe PHARE si alte programe Il cu finantare nerambursabila ] 1.4.4.3. Programe ISPA Il 1.4.4.4. Programe SAPARD Il 1.4.4.5. Cofinantarea asistentei financiare Il nerambursabile post-aderare ] 1.4.4.6._ Investitii ale agentilor economici cu ]] capital de stat ] 1.4.5. Fondul national de dezvoltare Il 1.5 Fonduri externe de Il preaderare 1.6 Fonduri externe de | postaderare Unitatea/subdiviziunea administrativ - teritorială: Formular: Raportul privind rezultatele etichetării c __BAISOARA___ ARIEXA- Nr. 2 heltuielilor bugetare, detaliat pe capitole și surse de finanţare - mii lei - | Nr. crt. / Capitol | pesilpgi capitol - vălaarei sue ler erat: bugetare | obiectiv - etichetare an ] a “curent! “Credite E Ţ _ Ea AI i _ Buget local| % externe | % Credite interne | % Buget FEN| __% | — | (02A) (068) (07c) (080) JTOTAL Cheltuieli PI investitii 10807| 10807 | 100 A _i Dă _ -mht i _ LL _ Ă menta asa asa lao] | i ă = neetichetat E ă 51.XX Total Autoritati publice si actiuni jexterne: „210 210 100| _ _ Da | omaro 60| 6000 _] mie III IL |” heetichetat | ae a L_l ffeenr 297 /2e.03, 2226 o TOBiectivu e Construire parc fotovoltaic cu stocare pentru consum propriu in Comuna 1. „180 180 100 _ Da a -verde _ a N a a Ia maro _30| 30 [100 _ _ | |] i Obiectivul 2 -Sistem 2. |supravegherevideo |_____30 30 [100| N IRI II A lene i ID a 2 Total Alte servicii 54.XX __ WPublicegenerale: | | N PNI NI MI neutru N IN DI NI E 0 RN AI 1. Obiectivul 1 i] 3 i i 5 verde | _ _ a | _ _ _ _____-maro___ aa II ÎL _ _ me] _| __ Aa _] LL - neutru Na SI. AR _ | N | |-neetichetat __] | 2. Ia N Obiectivul 2 NI II N II N | - maro | - mixt L_ i _ - neutru I - neetichetat Ia - verde a 3 N I] ÎN -maro _ o _ o II | - mixt LL a N A II N 3 | | |“heutru o _ _ "AIR | | DD | IN - neetichetat i _ Aa o a | N IN ÎL Obiectivul 1 E o N i _ o II - maro E _ LL | E N _ | |-neetichetat ERE SN E SN NIN PIN AI 2. = Ă |Obiectivul 2 _ | _ | Si Di _ E. i _ __ E _ =) maro E _ _ E 3 | _ _ _ ma Ă E RR IE E Ni ÎL 5 _ __]- neutru | | E _ ul L __|-meetichetat L N | II: Total Ordine publica si verde DI DI RR II INI II |] | o o |- maro Ri _ - mixt a a | ____ |-neetichetat a _ _|Obiectivul 1 N - verde ] o - maro L_ | _ - mixt 53 __ - neutru | i | N o - neetichetat _ | 2 |Obiectivul 2 _ E ŢI SR o -verde Ă | | _] DE -maro E | RI _] me | II Ea NE E | |-neutru _ _ _ _ =) | 65.XX ______ JTotal Invatamant N __ 27 27 100 L_ ema Di | N NI DI JI III - neutru i N 27| 27 100! _ i o L_ | | |-meetichetat | E Ia | _ EI N Obiectivul 1-sistem | “| _ a | ii aa: E 1. _ „supraveghere video | 27| 27 100| a d, E a | | 2727100) | | E ____]- neetichetat — _ Ă 2. Obiectivul2 E E = o] az verde i _] ] ) | _ - maro _ îi _ i: 5 | LL _ - neutru E NI 5 _ i Da | neetichetat o 66.XX ___|Total Sanatate : 3 -verde 3 _ __] | l-mare | a |] 3 - mit o i _ N . a _] [ I ___] = Neutru | d _|-neetichetat__ LL E — 1 Obiectivul i E ÎI AI o I-maro _ ÎS. k îs E _| verde Na = a _ x Uă _ -neetichetat DI II N 8 o Sa | | Total Cultura, recreere 67.XX __ [si religie 77 100 _ a ez] o Da - verde Dă N | 5 VL — o i |] LL mt HN E | N N | 55 _ E - neutru _ E E ___7 100 | _ | IN _|- neetichetat i _Î E _] Dă . Obiectivul 1 Teren de E Ei i ____ [sport pp 7 100 3 -verde DN: PRI A | [AR RE | -maro__ E mit E - neutru 7 7 100 - neetichetat Obiectivul 2 - verde “i maro. ca neutru _ - neetichetat Total Asigurari si 68.XX asistenta sociala i 1762| 1762 |100 - verde 1762] 1762 |100 2 neutru a E _ - neetichetat Obiectivul 1-Furnizare 1762] 1762 |100 1762) 1762 | 100| - neutru - neetichetat 2. Obiectivul 2 2 |eneetichetat N Total Locuinte, servi 70.XX si dezvoltare publica : 8491| 8491 100 _] L_ | -verde | 8491 8491 [100 |] lo neetichetat cl a | Obiectivul 1Reabilitare si extindere apa statiune/Alimentare LB cu apa Sacel 3441 3441 100| IL |] | loverde d 441100 | Ul DN Obiectivul 2 i Reabilitare scoala Mircea luca Baisoara/Moderniz si extindere il public i _5050| 5050 |100. ÎN II a II | ___] 5050 5050 1100 N i _ |- neetichetat _ DA PI PN AI RR LI II II Total Protectia mediului: - verde [ maro - mixt ____|- neutru __]|-neetichetat Obiectivul 1 - neutru - neetichetat 2. lObiectivul2 ___|- Neutru |- neetichetat Total Actiuni generale economice, comerciale si de - neutru |- neetichetat 1. |Obiectivula - verde - maro _ neutru Op Ţ DD E - neetichetat 2; o Obiectivul 2 _] _ i | - verde _ N __] - maro i | | LL _ _ NI mit E _ _ _ ÎN |-neutru_____ 3 _ a | - neetichetat | Ă Total Combustibili si 81.XX energie : (N _ Ra Da N 3 i N E Ă _|- maro _ _ Ă _ | ] Total Agricultura, | ] | Ț silvicultura, piscicultura si 83.XX vanatoare : _270 270 100 | | -verde _ A | 53 55 ___|-maro INI |] mm N E II MI E o loneutu 270| 270 1100 DI | Jr neetichetat DE Ia IE A _ Obiectivul 1 Scoatere 1 i fond forestier Dă 270| 270 |100 _ | DI MI verde _ _ Da i man n ae a | 5 |oneutru OO | 270 270 |100| | i N DI j-mneetichetat | D> 5 RE II NE CDI Obiectivul 2 Ia a N ] | ever | netu _ i Ă __|- neetichetat ÎN A _ _ a | a 84.XX Da __|Total Transporturi î ___40 40 100 | a _ | o l-verde _| 40| 40 [100 NS _ - maro a - mixt a II | i o ____|-neutru _ | |] | - neetichetat Obiectivul 1 Schiin | - 1. Romania 40 40 100 _] - verde Ia 40 40___ |100 ă - maro III - mixt Ii IE |] E -neutru _ 5 i - neetichetat E 3 | _ all 2: Obiectivul 2 _ __|l - verde _ | IRINEI |- maro DI SIR: _ Ea _ i Total Alte actiuni 040, SII economice : E II e a a a e == _] (0 _ - maro i ÎI _ Da |] ȘI a - mixt _ 3 NE. PI IA ŞI E o __] | - neetichetat i _ 0 _ E a Obiectivul 1 E a mare II E N PN — | Aa AIP neutru |_ Di _ Ă | ____] IN _ = neetichetat L _ E 2. Obiectivul 2 Ă _] _ - verde | mare _ _ e73y94a8u - nanau -

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabaisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala