Hotarare privind aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Investiții (DALI) și a indicatorilor tehnico -economici pentru obiectivul de investiții"Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public în Municipiul Băilești, județul Dolj"și a acordului privind asigurarea și susținerea contribuției financiare aferente cheltuielilor neeligibile necesare implementării proiectului și care nu sunt finanțate de AFM
Denumire
Hotărârea nr. 128 din 2022 a Consiliului Local Băilești
Se aprobă documentația DALI și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de modernizare și extindere a iluminatului public din Băilești, împreună cu acordul privind contribuția financiară necesară acoperirii cheltuielilor neeligibile ale proiectului, care nu sunt finanțate de AFM. Practic, orașul aprobă ce lucrări vor fi făcute și cum vor fi cheltuiți banii, inclusiv partea care nu este finanțată de programul AFM și care va trebui acoperită din buget local sau alte surse. Rezultă clar termene, zonele vizate și impactul financiar pentru locuitori în ceea ce privește iluminatul public și cheltuielile aferente.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Documentatia de Avizare a Lucrarilor de Investitii (DALI) pentru obiectivul de investiţii "Modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public în Municipiul Băileşti, judeţul Dolj”. conform anexei nr. 1, parte integranta la prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEŢUL DOLJ j
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BĂILEȘTI atit
1SO 9001 certificat nr. 233C
HOTARAREA NR. 130
Din 28.12.2022
privind aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Investiţii (DALI) și a indicatorilor
tehnico -economici pentru obiectivul de investiţii
"Modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public în Municipiul Băileşti,
județul Dolj"şi a acordului privind asigurarea și susţinerea contribuției financiare aferente
cheltuielilor neeligibile necesare implementării proiectului și care nu sunt finanţate de AFM
Consiliul local al Municipiului Băileşti, judeţul Dolj
Având în vedere:
- referatul de aprobare nr. 27352/22.12.2022 al Viceprimarului cu atribuţii de Primar al
Municipiului Băileşti,
- raportul de specialitate nr. 27351/22.12.2022 al doamnei Arhitect sef Miereanu Gabriela
- avizul nr. 115/27.12.2022 al comisiei de specialitate pentru activitati social-culturale,
culte, invatamant, sanatate, familie, munca si protectie sociala, sport si agrement, protectie copii;
- avizul nr. 116/27.12.2022 al comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare
economico-sociale, amenajarea teritoriului si urbanism si realizarea lucrarilor publice, Buget-
finante, Administrarea domeniului Public si Privat al municipiului, Servicii si Comert,
Agricultura;
- avizul nr. 116/27.12.2022 al comisiei de specialitate juridica si de disciplina,
administratie publica si apararea ordinii publice, respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti,
protectia mediului si turism;
- HCL nr. 76/12.08.2022 privind aprobarea participării Municipiului Băileşti la
"Programul privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public”pentru
investiția "Modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public în Municipiul Băilești,
judeţul Dolj"şi a devizului general aferent obiectivului de investiţii;
- prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi
completările ulterioare;
- prevederile art. 129, alin (1), alin. (2), lit. b, alin.(4) lit.d, alin.(7), lit K, raportat la art.155
alin.(1), lit.d şi alin.(5), lit.c) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinul 1947 din 13 iulie 2022 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului
mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.866/2021 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a
Programului privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public
- prevederile art. 9, art.10, alin.(4) lit. d) din HG nr.907/2016 privind etapele de elaborare
şi conţinutul cadrul al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de
investiţii finanţate din fonduri publice cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art.2 alin.(2), art.41 alin.(5), art 50 alin.(4), art.58, art.59, art.61, art.62 şi art.
70 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
- prevederile Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică,
republicată, cu modificările și completările ulterioare,
- In temeiul art. 139 alin. 1 si art. 196 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă Documentatia de Avizare a Lucrarilor de Investitii (DALI) pentru
obiectivul de investiţii "Modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public în Municipiul
Băileşti, judeţul Dolj”. conform anexei nr. 1, parte integranta la prezenta hotărâre.
Art.2. Se aproba indicatorii tehnico- economici pentru obiectivul de investiţii
"Modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public în Municipiul Băileşti, judeţul Dolj"
conform anexei nr. 2. parte integranta la prezenta hotărâre.
Art.3, Se aproba acordul privind asigurarea si susţinerea contribuţiei financiare aferente
cheltuielilor neeligibile necesare implementării proiectului şi care nu sunt finanțate de AFM in
valoare de 64.425,09 lei inclusiv TVA.
Art.4. Viceprimarul cu atribuţii de primar al Municipiului Băileşti, prin compartimentele
de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
Art.5. Prezenta hotarare se comunica:
> Viceprimarului cu atributii de primar al mun.Bailesti;
» Directiei Economice
> Institutiei Prefectului —judetul Dolj pentru exercitarea controlului de legalitate.
Hotararea a fost adoptata in sedinta ordinara a Consiliului Local al Municipiului Bailesti din data
de 28.12.2022 cu 16 voturi „pentru” din totalul celor 17 consilieri locali in functie.
Presedinte de sedinta Contrasemneaza
Duinea Florin Mugurel Consilier juridic
cu atributii de secretar general
Mitran lusţina
3
PCI
“u JUDETVE
ANEXA NR. 2 LA HCL Nr. 130/28.12.2022
Descrierea investiţiei din Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii (DALI) și indicatorii
tehnico-economici, pentru obiectivul de investiții "Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public
în Municipiul Băilești, județul Dolj"
Locul de implementare al proiectului: Romania, MunicipiulBăilești, județulDolj.
Obiectivul general al proiectuluitconstituiecrestereaeficiențeienergetice a sistemului se iluminat public
prinînlocuireacorpurilorde iluminatavând un consumtridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu LED,
extindereasistemului de iluminat public precum şiachiziţionareaşiinstalareasistemelor de telegestiune care
permit reglareafluxuluiluminos la nivelulîntreguluiobiectiv de investiţiiinMunicipiulBăilești, judeţulDolj.
Situațiaproiectatăopțiuneatehnico — economică nr. II recomandatăpropune :
e înlocuire aparate de iluminat existente cu consum mare de energie, în număr de 155 buc. cu
aparate de iluminat cu LED de putere 20W, cu eficienta energetica ridicata pentru iluminatul
căilor de circulație rutieră și/sau pietonală, integrat într-un sistem de telegestiune cu
comunicaţie wireless;
e extindere sistem iluminat public prin plantare stâlpi beton în număr de 64, montare conductor
torsadat, montare aparate de iluminat cu LED de putere 20Wcu eficienta energetica ridicata
pentru iluminatul căilor de circulație rutieră și/sau pietonală, integrat într-un sistem de
telegestiune cu comunicaţie wirelesspe stâlpii noi propoși conform planurilor anexate, buc.=64;
e instalare sistem de telegestiune prin montare controler pentru telegestiune Ia nivel de aparat de
iluminat, pentru comandă și control fără fir, de la dintanță, în număr de 219 buc.;
Indicatorii de performanță ai investiţiei sunt:
- Reducerea consumului anual de energie primară în sistemul iluminat public (kWH/an)cu 16.641,50 kWh/an
- Scăderea anuală a gazelor cu efect de seră (echiv. tone de CO2) cu 43.83%
Numărul total de locuitori in Municipiul Băilești, județul Dolj este de 17.437 conform
recensământ 2011 .
Valoarea totală a investiţiei: 1.243.455,10 lei cu TVA/1.045.782,61 lei fără TVA
din care: - Valoarea totală eligibilă nerambursabilă, inclusiv TVA aferent: 1.179.030,01 lei
- Valoarea totală neligibilă, inclusiv TVA aferent : 64.425,09 lei
Valoare totală C+M = 1.071.216,01 lei cu TVA /900.181,52 lei fără TVA
Contrasemneaza
Consilier juridic
cu atributii de secretar general
Mitran i.
Presedinte de sedin
Duinea Florin Mu
Na i
*NICIBIUL?
19 Lă
Ard
> 40
ROMÂNIA
JUDEŢUL DOLJ sovata
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BĂILEŞTI Ti
GUAM
Proiect de hotărâre nr. 150 Pita iii
Din 22.12.2022
privind aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Investiţii (DALI) şi a
indicatorilor tehnico -economici pentru obiectivul de investiţii
"Modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public în Municipiul
Băileşti, judeţul Dolj"şi a acordului privind asigurarea şi susținerea contribuției
financiare aferente cheltuielilor neeligibile necesare implementării proiectului și
care nu sunt finanțate de AFM
Consiliul local al Municipiului Băileşti, judeţul Dolj
Având în vedere:
- referatul de aprobare nr. 27352/22.12.2022 al Viceprimarului cu atribuţii
de Primar al Municipiului Băileşti,
- raportul de specialitate nr. 27351/22.12.2022 al doamnei Arhitect sef
Miereanu Gabriela ;
- HCL nr. 76/12.08.2022 privind aprobarea participării Municipiului
Băileşti la ”Programul privind creşterea eficienței energetice a infrastructurii de
iluminat public”pentru investiția "Modernizarea și extinderea sistemului de
iluminat public în Municipiul Băileşti, județul Dolj"şi a devizului general aferent
obiectivului de investiţii;
- prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art. 129, alin (1), alin. (2), lit. b, alin.(4) lit.d, alin.(7), lit k,
raportat la art.155 alin.(1), lit.d și alin.(5), lit.c) din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare;
- Ordinul 1947 din 13 iulie 2022 pentru modificarea anexei la Ordinul
ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1.866/2021 pentru aprobarea Ghidului
de finanțare a Programului privind creşterea eficienței energetice a infrastructurii
de iluminat public
- prevederile art. 9, art.10, alin.(4) lit. d) din HG nr.907/2016 privind etapele
de elaborare și conţinutul cadrul al documentaţiilor tehnico-economice aferente
obiectivelor/proiectelor de investiţii finanțate din fonduri publice cu modificările şi
completările ulterioare;
- prevederile art.2 alin.(2), art.41 alin.(5), art 50 alin.(4), art.58, art.59,
art.61, art.62 şi art. 70 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă
pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările
ulterioare,
- prevederile Legii nr.592/2003 privind transparența decizională în
administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
- In temeiul art. 139 alin. 1 si art. 196 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare
HOTĂRĂȘTE:
Art,1. Se aprobă Documentatia de Avizare a Lucrarilor de Investitii (DALI)
pentru obiectivul de investiţii "Modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat
public în Municipiul Băileşti, judeţul Dolj". conform anexei nr. 1, parte integranta
la prezenta hotărâre.
Art.2. Se aproba indicatorii tehnico- economici pentru obiectivul de
investiţii "Modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public în Municipiul
Băileşti, judeţul Dolj" conform anexei nr. 2. parte integranta la prezenta hotărâre.
Art.3. Se aproba acordul privind asigurarea si susținerea contribuţiei
financiare aferente cheltuielilor neeligibile necesare implementării proiectului și
care nu sunt finanţate de AFM in valoare de 64.425,09 lei inclusiv TVA.
Art.4. Viceprimarul cu atribuţii de primar al Municipiului Băileşti, prin
compartimentele de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
Art.5. Prezenta hotarare se comunica:
> Viceprimarului cu atributii de primar al mun.Bailesti;
> Directiei Economice
> Institutiei Prefectului —judetul Dolj pentru exercitarea controlului de
legalitate.
Viceprimar,
(cu atributii de primar) Avizat
Nastase i Consilier juridic
(cu atributii de Secretar general)
Mp Iustina
v
MUNICIPIUL BĂILESTI
România, Judetul Dolj, Cod Postal 205100, Bailesti;
Str. Printul Barbu Alexandru Stirbey, nr. 13
Tel. 0251 311 017; 0727 226 720; Fax: 0251 311 956
www.primariabaiiesti.ro;
clbailesti(î yahoo.com; primariabailesti(2 gmail.com ISO 9004 certificat nr. 233C
Nr. 27352/22.12.2022
Referat de aprobare
A proiectului de hotărâre
privind aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Investiţii (DALI) şi indicatorii tehnico economici
pentru obiectivul de investiţii
"Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public în Municipiul Băileşti, județul Dolj"şi a
acordului privind asigurarea şi susținerea contribuţiei financiare aferente cheltuielilor
neeligibile necesare implementării proiectului şi care nu sunt finanțate de AFM.
Prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.866/2021, cu modificările şi completările
ulterioare, a fost aprobat Ghidul de finanțare a Programului privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de
iluminat public. Conform ghidului, scopul Programului îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii mediului prin reducerea
emisiilor de gaze cu efect de seră prin utilizarea unor corpuri de iluminat cu surse LED care să determine o eficiență
energetică ridicată şi poluare luminoasă minimă. Obiectul Programului vizează modernizarea sistemelor de iluminat
public prin înlocuirea corpurilor de iluminat existente având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de
iluminat cu surse LED, completarea sistemului de iluminat public existent cu corpuri de iluminat cu surse LED (în
situaţiile în care stâlpii de pe tronsonul respectiv nu sunt echipați cu corpuri de iluminat sau acestea sunt
deteriorate/nefuncţionale), extinderea sistemului de iluminat existent. precum şi achiziţionarea şi instalarea sistemelor
de telegestiune aferente obiectivelor de investiţii.
Programul finanţat de către A.F.M. cu privire la iluminatui public, oferă posibilitatea accesării unei finanţări
nerambursabile pentru îmbunătăţirea, la nivelul UAT Băileşti, a sistemului de iluminat public, cu efecte previzionate a
conduce la economisirea energiei electrice consumate şi la o mai bună comportare în timp a corpurilor de iluminat,
datorită nivelului ridicat de performanţă a sistemelor tip LED, comparativ cu cele cu vapori de sodiu/mercur existente
în prezent. Documentele necesare pentru: depunerea cererii de finanțare, includ, între altele, aprobarea din partea
Consiliului Local a Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Investiţii (DALI) și a indicatorilor tehnico-economici
aferenţi, respectiv acordul privind asigurarea și susținerea contribuţiei financiare aferente cheltuielior neeligibile
necesare implementării proiectului şi care un sunt finanțate de către AFM.
Conform devizului general aprobat prin HCL nr. 76/12.08.2022, cheltuielile neeligibile aferente proiectului
pentru care este necesară obținerea acordului Consiliului Local al Municipiului Băileşti sunt în valoare de 64425,09
Lei inclusiv TVA.
Având în vedere cele de mai sus precum şi prevederile: Legii nr. 273/2096 privind finanțele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare; Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,
cu modificările şi completările ulterioare; Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.866/2021 cu
completările şi modificările ulterioare pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind creşterea
eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public; Hotărârii de Guvern nr.907/2016 privind etapele de elaborare
şi conţinutul cadrul al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanțate din
fonduri publice cu modificările şi completările ulterioare; Legei: nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă
pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Legii nr.52/2003 privind
transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Propun promovarea pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Loca! a) Municipiului Băileşti a proiectului de hotărâre
privind
- Aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Investiţii (DALI) și indicatorii tehnico economici pentru
obiectivul de investiţii "Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public în Municipiul Băileşti, județul
Dolj"
Aprobarea acordului privind asigurarea și susținerea
financiare aferente cheltuielilor neeligibile
oare de 64425,09 Lei inclusiv TVA.
££.
MUNICIPIUL BĂILESTI
România, Judetul Dolj, Cod Postal 205100, Bailesti;
Str. Printul Barbu Alexandru Stirbey, nr. 13
Tel. 0251 311 017; 0727 226 720; Fax: 0251 311 956
www.primariabailesti.ro;
clbailesti(ayahoo.com; primariabailesti(o gmail.com 1S0 3004 certificat nr. 233C
Nr.27351 /22.12.2022
Direcția Urbanism, Amenajarea teritoriului şi Cadastru
FOMAN:AR
RAPORT DE SPECIALITATE
privind aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Investiţii (DALI) şi indicatorii tehnico economici
pentru obiectivul de investiţii
"Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public în Municipiul Băileşti, județul Dolj"şi a
acordului privind asigurarea și susținerea contribuţiei financiare aferente cheltuielilor
neeligibile necesare implemntării proiectului și care nu sunt finanțate de AFM.
Prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.866/2021, cu modificările şi
completările ulterioare, a fost aprobat Ghidul de finanţare a Programului privind creșterea eficienței energetice a
infrastructurii de iluminat public. Conform ghidului, scopul Programului îi reprezintă îmbunătăţirea calităţii
mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin utilizarea unor corpuri de iluminat cu surse LED
care să determine o eficiență energetică ridicată şi poluare luminoasă minimă. Obiectul Programului vizează
modernizarea sistemelor de iluminat public prin înlocuirea corpurilor de iluminat existente având un consum
ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu surse LED, completarea sistemului de iluminat public
existent cu corpuri de iluminat cu surse LED (în situaţiile în care stâlpii de pe tronsonul respectiv nu sunt
echipați cu corpuri de iluminat sau acestea sunt deteriorate/nefuncţionale), extinderea sistemului de iluminat
existent, precum şi achiziţionarea şi instalarea sistemelor de telegestiune aferente obiectivelor de investiţii.
În conformitate cu prevederile actului normativ mai sus menţionat, Dosarul de finanţare depus
trebuie să cuprindă Hotărârea Consiliului Local pentru aprobarea următoarelor:
a) Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Investiţii (DALI) și indicatorii tehnico — economici pentru
obiectivul de investiţii;
b) Acordul privind asigurarea cheltuielilor neeligibile necesare implementării proiectului şi care nu sunt
finanțate de către AFM.
| Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Băilești nr.76 din 12.08.2022, a fost aprobat
devizul genberal pentru obiectivul de investiții "Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public în
Municipiul Băileşti”, devizul constituind anexă la Hotărerea Consiliului Local. Conform Devizului aprobat,
cuantumul cheltuielilor neeligibile este de 64425,09 Lei inclusiv TVA (valoarea totală de 1243455,01 Lei
inclusiv TVA, din care 1179030,0! Lei reprezintă cheltuieli eligibile, iare 64425,09 Lei reprezintă cheltuieli
neeligibile).
| Faţă de cele de mai sus,
În temeiul Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările
ulterioare; Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare; Ordinului 1947 din 13 iulie 2022 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului
mediului, apelor și pădurilor nr. 1.866/2021 cu modificările și completările ulterioare pentru aprobarea Ghidului
de finanțare a Programului privind creşterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public; Hotărârii
de Guvern nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conţinutul cadrul al documentaţiilor tehnico-economice
aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice cu modificările şi completările
ulterioare; Legeii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în
administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Propunem:
1. Aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii (DALI) şi indicatorii tehnico —
economici pentru obiectivul de investiții: "Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public
în Municipiul Băileşti, județul Dolj", ce constituie anexă la prezentul raport;
2. Acordul privind asigurarea şi susținerea contribuţie
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.