Baia Mare › ședința din 24 martie 2025 · Inițiator: Ioan Doru Dăncuș Primarul Municipiului Baia Mare
Proiect de hotărâre proiect
Proiect de hotărâre privind însușirea Raportului de evaluare și aprobarea Documentației de atribuire în vederea vânzării prin licitație publică a unui teren aflat în proprietatea privată a Municipiului Baia Mare, în suprafată de 32mp, înscris în C.F. nr. 130492 Baia Mare, nr. cadastral 130492, ocupat de extindere spațiu comercial, situat pe strada Vasile Alecsandri nr. 91A
Pe scurtPrimăria Baia Mare scoate la vânzare prin licitație publică un teren mic de 32 mp de pe strada Vasile Alecsandri nr. 91A, pe care se află extinderea unui spațiu comercial. Prețul de pornire este de 130,08 euro pe metru pătrat (plus TVA), adică aproximativ 4.160 euro pentru toți cei 32 mp, la care se adaugă TVA.
Cine vrea să participe la licitație plătește 20 lei caietul de sarcini, 200 lei taxa de participare și depune o garanție de 2.000 lei. Câștigătorul suportă și costurile notariale, înscrierea în Cartea Funciară și rambursarea evaluării terenului, iar contractul actual de concesiune încetează odată cu vânzarea.
Documente
Text
Inițiator –Ioan Doru Dăncuș Primarul Municipiului Baia Mare
Art.1 Se ia act de Raportul de Evaluare întocmit de PBS Eval Consulting prin Evaluator autorizat Șimon Gheorghe, pentru terenul în suprafață de 32mp, înscris în C.F. nr. 130492 Baia Mare, nr. cadastral 130492, ocupat de extindere spațiu comercial, situat pe strada Vasile Alecsandri nr. 91A, Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, prin care se stabilește valoarea de piață de 130,08Euro/mp echivalentul a 647,41lei/mp la cursul de schimb valutar din 05.03.2025, respectiv 4,9770 lei/Euro.
Art.2 Se aproba vânzarea prin licitație publică a terenului în suprafață de 32mp, situat în municipiul Baia Mare, strada Vasile Alecsandri nr. 91A, teren înscris în C.F. nr. 130492 Baia Mare, nr. cadastral 130492, proprietatea privată a Municipiului Baia Mare.
Art.3 Preţul de pornire a licitației este cel stabilit prin Raportul de Evaluare, Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, respectiv 130,08Euro, la care se adaugă TVA, stabilit conform art. 363 alin. (6) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care se va achita în lei, la cursul oficial al BNR din ziua anterioară plății.
Art.4 Se aprobă Documentatia de Atribuire - Anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea vânzării prin licitaţie publică a imobilului teren în suprafaţă de 32mp, situat în municipiul Baia Mare, strada Vasile Alecsandri nr. 91A, teren înscris în C.F. nr. 130492 Baia Mare, nr. cadastral 130492.
Art.5 Preţul Caietului de Sarcini se stabileşte la valoarea de 20 lei şi taxa de participare la licitaţie se stabileşte la valoarea de 200 lei.
Art.6 Garanţia de participare la licitaţie se stabileşte la valoarea de 2.000 lei.
Art.7 Contravaloarea Raportului de evaluare pentru terenul care face obiectul vânzării achitată din bugetul local va fi recuperată de la câstigătorul licitatiei, pe durata existenței construcției.
Art.8 Taxele ocazionate de încheierea contractelor de vânzare-cumpărare în formă autentică si înscrierea în Cartea Funciară vor fi suportate de către câstigătorul licitatiei.
Art.9 Contractul de concesiune nr. 221/22.10.2021, încetează la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare în formă autentică.
Art.10 În cazul în care câștigătorul licitației nu este și proprietarul construcției, acesta are obligația de a încheia un contract de superficie cu proprietarii construcției, pe durata existenței construcției.
Art.11 Se împuternicește Primarul Municipiului Baia Mare, cu semnarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Comisia I
Comisia II
Comisia III
Sursa: v9.ro
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.