Se decide înființarea unei societăți românești cu răspundere limitată, cu un singur asociat inițial, numită BAIA MARE ACTIV S.R.L., și desemnarea administratorului provizoriu pe perioada administrativă curentă. Pentru locuitori înseamnă că noua firmă poate presta servicii sau derula activități comerciale în oraș, iar primarul (ca reprezentant al municipiului) va coordona primele măsuri, până se numește un administrator definitiv. Nu se specifică imediat termene exacte sau fonduri alocate în acest fragment, doar condițiile de formare a societății și posibilitatea ulterior a coopta noi asociați.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Art. 1.1. Forma juridică
Societatea este o persoană juridică română, constituită în forma de societate cu
răspundere limitată, cu asociat unic. Societatea îşi desfăşoară activitatea în conformitate
cu legislaţia în vigoare şi ale prezentului act constitutiv. Societatea este titulară de
drepturi şi obligaţii şi răspunde faţă de terţi cu întregul patrimoniu, iar asociatul este
obligat în limita aportului la capitalul social.
Prin decizia asociatului unic, în societate pot fi cooptaţi şi alţi asociaţi, fie prin
cesiunea părţilor sociale existente, fie prin emiterea de părţi sociale noi în urma majorării
de capital. În acest caz, societatea se va transforma din societate cu răspundere limitata
cu unic asociat în societate cu răspundere limitată cu doi sau mai multi asociaţi.
Societatea îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii nr.
31/1990 republicata, a legislaţiei privind regimul investiţiilor directe şi ale prezentului
act constitutiv.
Art. 1.2. Denumirea
Denumirea societăţii este: BAIA MARE ACTIV S.R.L., conform dovezii privind
disponibilitatea firmei nr. 703916/20.12.2018, eliberată de Oficiul Naţional al Registrului
Comerţului.
În toate actele-facturi, oferte, comenzi, tarife, prospecte şi alte documente
întrebuinţate în comerţ, emanând de la societate, trebuie să se menţioneze denumirea,
forma juridică, sediul social, numărul de înregistrare în registrul comerţului, codul unic
de înregistrare şi capitalul social. Sunt exceptate bonurile fiscale, emise de aparatele de
marcat electronice, care vor cuprinde elementele prevăzute de legislaţia din domeniu.
Dacă societatea îşi creează o pagină de internet proprie, aceste informaţii vor fi
publicate şi pe pagina de internet a societăţii.
1
Modificarea denumirii societăţii se realizează în urma hotărârii asociatului unic.
Art. 1.3. Durata
Durata de funcţionare a societăţii este nedeterminată.
Art. 1.4. Sediul social.
Sediul societăţii este în Municipiul Baia Mare, str.Gh. Sincai nr.37, biroul nr. 5
parter, judeţul Maramureş.
Sediul societăţii poate fi mutat în orice loc, prin hotărârea asociatului unic, cu
respectarea condiţiilor de formă şi publicitate prevăzute de lege.
Societatea va putea înfiinţa sedii secundare, fără personalitate juridică, în alte
localităţi din România şi alte state, cu respectarea prevederilor legale în materie.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.