ședința din 14 iulie 2017 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare

HCL 318/2017 Baia Mare adoptată

Însușirea documentaţiei cadastrale și atestarea apartenenței la domeniul privat al Municipiului Baia Mare, a terenului în suprafaţă de 19 mp, situat în Baia Mare, Strada Transilvaniei, nr. 13, aferent unei boxe de garaj…

Pe scurt

Se înscrie în cadastru și se declară ca parte din domeniul privat al municipiului un teren de 19 mp situat în Baia Mare, Str. Transilvaniei nr. 13, aferent unei boxe de garaj deținută de Dragoș Alexandru‑Iosif. Pentru locuitori: terenul rămâne proprietate a municipiului (nu e retrocedat sau vândut), iar documentația cadastrală actualizată permite reglementarea legală a drepturilor asupra boxei (acte actualizate la OCPI); nu implică costuri, termene sau schimbări de zonare menționate în text.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se însuşeşte documentaţia cadastrală - Plan de amplasament şi delimitare - cuprinsă în Anexa nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având ca obiect actualizarea de date cu privire la imobilul identificat prin C.F. 118775 Baia Mare, nr. C.F vechi 10454, nr. topo 2737/1964/3/1

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Transilvaniei.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Transilvaniei” în Baia Mare

Denumire
Hotărârea nr. 318 din 2017 a Consiliului Local Baia Mare
Titlu oficial
Hotărâre privind însușirea documentaţiei cadastrale și atestarea apartenenței la domeniul privat al Municipiului Baia Mare, a terenului în suprafaţă de 19 mp, situat în Baia Mare, Strada Transilvaniei, nr. 13, aferent unei boxe de garaj proprietatea numitului [NUME
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
318 / 2017
Data
14 iulie 2017
Ședința
14 iulie 2017
Inițiator
Primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Locuri citate
Transilvaniei nr. 13 (hartă) · Gheorghe Sincai 37 430311 (hartă) CF 118775, CF 10454
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Baia Mare

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 318//2017 privind însușirea documentaţiei cadastrale și atestarea apartenenței la domeniul privat al Municipiului Baia Mare, a terenului în suprafaţă de 19 mp, situat în Baia Mare, Strada Transilvaniei, nr. 13, aferent unei boxe de garaj proprietatea numitului [NUME] CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, VINERI 14 IULIE 2017 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 345/2017; • Raportul de specialitate nr. 1013/2017, promovat de Serviciul Patrimoniu, prin care se propune atestarea documentației cadastrale de actualizare date și atestarea apartenenţei la domeniul privat al Municipiului Baia Mare, a terenului în suprafaţă de 19 mp, identificat prin CF 118775 Baia Mare, nr. topo. 2737/1964, situat în Baia Mare, str. Transilvaniei, nr. 13, aferent unei boxe de garaj proprietatea numitului [NUME]; • Solicitarea numitului [NUME], cu domiciliul în [ADRESĂ], înregistrată la Primăria Municipiului Baia Mare sub nr. 2315/19.01.2017, prin care solicită emiterea unei Hotărâri de Consiliu Local, pentru însușire documentație cadastrală; • Contract de Închiriere Nr. 130/10/1.02.2000; • Autorizația de Construire Nr. 130/20.06.1991; • Certificatul fiscal nr. 306/18.01.2017, eliberat de Direcţia de Venituri; • Planul de amplasament şi delimitare, întocmit de topograf autorizat Rățanu Daniel – Ionel. Având în vedere: • Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; • Ordinul Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700 /09.07.2014, privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară; • Art. 36, alin. (1), din Legea 18/1991 a fondului funciar, republicată cu modificările şi completările ulterioare; • Adresa Comisiei locale de aplicare a prevederilor Legii nr.10/2001, înregistrată cu nr. 1012/2017, prin care face cunoscut faptul că imobilele care fac obiectul prezentei hotărâri, nu fac obiectul unei notificări în baza Legii nr. 10/2001, nesoluţionate; • Faptul că terenul în suprafață de 19 mp, identificat prin C.F. 118775, nr. topo. 2737/1964/3/1, nu face parte din imobilele situate pe raza Municipiului Baia Mare, pentru care au fost depuse cereri de retrocedare, în baza prevederilor O.U.G nr.94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile, care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform adresei nr. 4144/C/11.10.2016, înaintată de către Guvernul României, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România; • Adresa Comisiei de Fond Funciar nr. 378/2017, prin care ne comunică că terenul nu a fost solicitat în baza Legii 18/1991, Legii 169/1997, Legii 1/2000, Legii 247/2005. 7 ex. / C.A. / 21.07.2017 2 • Art. 10, art. 36, alin.2, lit.c, şi art. 121, din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu completările şi modificările ulterioare; • Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Avizul secretarului Municipiului Baia Mare. În temeiul prevederilor: • Art. 39, alin.1, art. 45 şi art.115, alin. 1, lit. b, din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.1 Se însuşeşte documentaţia cadastrală - Plan de amplasament şi delimitare - cuprinsă în Anexa nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având ca obiect actualizarea de date cu privire la imobilul identificat prin C.F. 118775 Baia Mare, nr. C.F vechi 10454, nr. topo 2737/1964/3/1. Art.2 Se atestă apartenența la domeniul privat al Municipiului Baia Mare, a terenului identificat prin C.F. 118775 Baia Mare, nr. C.F. vechi 10454, nr. topo. 2737/1964/3/1, cu suprafața de 19 mp, conform Anexei nr.1 la prezenta hotărâre. Art.3 Prezenta hotărâre se comunică la: • Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş; • Primarul Municipiului Baia Mare; • Direcţia Administrare Patrimoniu; • Dragoș Alexandru-Iosif, domiciliat în Baia Mare, Str. Transilvaniei, nr. 13/39; • Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Maramureş, prin Serviciul Patrimoniu; • Compartimentul Elaborare Documente, Arhivă. Smical Ana Irina Contrasemnat Preşedinte de şedinţă Lia Augustina Mureşan Secretar Total consilieri 23 Prezenţi 21 Pentru 21 Impotrivă - Abţineri - 7 ex. / C.A. / 21.07.2017

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala