ședința din 29 aprilie 2024 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare via viceprimar desemnat
Pe scurtSe decide acordarea titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Baia Mare” domnului antrenor Ion Gherhard. Pentru locuitori, înseamnă recunoaștere publică a meritelor sale în comunitate; această decizie nu implică costuri imediate pentru buget în textul prezent, dar poate implica formalități ceremonial sau acorduri asociate. Zona afectată este orășenească, adică Baia Mare, iar consecința practică este acordarea unui titlu de onoare, fără termene de plată specifice menționate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Str. Gheorghe Şincai 37
430311, Baia Mare, România
Telefon: +40 262 213 824
Fax: +40 262 212 332
www.baiamare.ro
H O T Ă R Â R E A NR. 2 0 0 / 2 0 2 4
privind acordarea titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Baia Mare" domnului antrenor
Ion Gherhard
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ,
LUNI 29 APRILIE 2024
Examinând:
Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare prin viceprimar
desemnat, înregistrat cu nr.
212/2024;
R e f e r a t u l d e a p r o b a r e a l P r i m a r u l u i M u n i c i p i u l u i B a i a M a r e p r i n v i c e p r i m a r d e s e m n a t cu nr.
212/2024;
Raportul Direcţiei Relaţii Internaţionale, Parteneriate Civice şi Comunicare - Serviciul
P a r t e n e r i a t e C i v i c e , înregistrat cu nr. 119/03.04.2024, p r i v i n d a c o r d a r e a t i t l u l u i d e „ C e t ă ţ e a n
de onoare al municipiului Baia Mare" domnului antrenor Ion Gherhard;
Hotărârea Consiliului Local nr.
418/2020 privind desemnarea viceprimarului care exercită
primul calitatea de înlocuitor de drept al Primarului Municipiului Baia Mare;
Având în vedere :
Cap I art. 3 , lit. a, Cap. II art. 5, lit. a din Regulamentul privind conferirea titlului de
„Cetăţean de onoare al Municipiului Baia Mare”, aprobat prin
HCL nr. 114/2009, privind
aprobarea unui nou regulament privind conferirea titlului de „Cetăţean de onoare al
Municipiului Baia Mare”;
Art. 129 alin. (1), alin. (13) din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificări și
completări;
Avizul favorabil al comisiilor de specialitate I și III din cadrul Consiliului Local Baia Mare;
Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare;
În temeiul prevederilor:
Art. 133 alin. 1 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie
2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se conferă titlul de „Cetăţean de onoare al municipiului Baia Mare" domnului antrenor Ion
Gherhard pentru întreaga activitate în cadrul Clubului Sportiv Minaur Baia Mare.
Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul prin
viceprimar desemnat și Direcţia Relaţii Internaţionale, Parteneriate Civice şi Comunicare -
Serviciul Parteneriate Civice.
Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică:
Instituţiei Prefectului Judeţului Maramureş;
Primarului Municipiului Baia Mare, prin Viceprimar desemnat;
Direcţiei Relaţii Internaţionale, Parteneriate Civice şi Comunicare – Serviciul Parteneriate
Civice;
Domnului Ion Gherhard;
5 ex. /I.M.. / 10.05.2024
2
Serviciului Administraţie Publică Locală.
Varga Cornel Contrasemnat pentru legalitate
Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan
Secretar General al Municipiului Baia Mare
Total consilieri 23
Prezenţi 19
Pentru 19
Impotrivă -
Abţineri -
5 ex. /I.M.. / 10.05.2024
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.