Pe scurtSe decide asistarea excepțională, pe o perioadă determinată, a domnului Huțanu Ioan în Căminul pentru Persoane Vârstnice din Bacău, având în vedere faptul că este o persoană marginalizată social aflată în risc și are nevoie de îngrijire și asistență medicală permanentă. Aceasta înseamnă pentru locuitori că există fonduri publice direcționate pentru acoperirea îngrijirii sale, iar termenele și condițiile de acordare vor fi stabilite prin hotărâre, cu monitorizare de către Direcția de Asistență Socială și autorități competente. De asemenea, decizia se va aplica în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice al municipiului, reînnoirea sau revizuirea ei urmând să respecte normele legale în vigoare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă asistarea în Căminul pentru Persoane Vârstnice a Municipiului Bacău, cu titlu de excepţie, pe perioadă determinată până la ameliorarea stării de sănătate domnului Huţanu Ioan - persoană marginalizată social aflată în situaţie de risc, cu vârstă sub 65 de ani care necesită servicii de îngrijire şi asistenţă medicală permanentă
Citat din articolul 1 al hotărârii.
};) A •
• / t {1 )//(I )I f(/
n/f/(/, (ni .~1ar·âr1
Yir 11.;r'lrr1I ,..'-:ir r·al al "I l!rt )l(('t/11r1lr1/ . -!13(/('(fll
1
HOTĂRÂREA NR. 84 DIN 28.02.2022
privind asistarea În Căminul pentru Persoane Vârstnice a Municipiului Bacău cu titlu
de excepţie, pe perioadă determinată, a d-lui Huţanu Ioan - persoană marginalizată
social aflată În situaţie de risc ce necesită servicii de Îngrijire şi asistenţă medicală
permanentă
Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în şedinţă ordinară la data de 28.02.2022
potrivit art.133 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă nr.
57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările şi completările ulterioare,
Având în vedere:
-Adresa Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău nr. 4426 din 23.02.2022, înregistrată la
Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău sub nr. 3317 din 23.02.2022;
-Ancheta socială nr. 3317 din 24.02.2022 efectuată de Biroul Persoane Vârstnice şi cu
Handicap din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău;
-Referatul nr. 3457 din 24.02.2022 al Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău
prin care se propune asistarea în Căminul pentru Persoane Vârstnice a Municipiului Bacău cu
titlu de excepţie, pe perioadă determinată, a d-lui Huţanu Ioan - persoană marginalizată social
aflată în situaţie de risc ce necesită servicii de îngrijire şi asistenţă medicală permanentă;
-Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 3459/24.02.2022;
-Raportul Direcţiei Juridice înregistrat cu nr. 118424/1/24.02.2022;
-Raportul Serviciului Monitorizare şi Coordonare înregistrat cu nr. 1 l 8424/2/24.02.2022;
-A vizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău,
întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 158/28.02.2022 al Comisiei de
specialitate nr. 1, nr. 159/25.02.2022 al Comisiei de specialitate nr. 4 şi nr. 173/25.02.2022 al
Comisiei de specialitate nr. 5;
-Prevederile art. 35 alin.(1), art.36 alin. (1), art. 39 lit.(c), art. 52 alin. (5), art. 56 alin.(}),
art.57, art. 58 alin. (l) şi art. 60 alin. ( 1) din Legea nr. 292 din 20.12.2011 a asistenţei
sociale;
-Prevederile art. 140 alin. (I) şi alin. (3), ale art. 154 alin. (1 ), ale art. 196 alin. (1) lit. a), ale
art. 197 (1) şi ale art. 243 alin. (I) lit. a) şi lit. b) din OUG nr. 57/2019 privind Codul
admini~trativ, cu modificările şi completările ulterioare;
In temeiul art. 129 alin. (2) lit. d) şi alin. (7) lit. b) şi art. 139 alin. (3) lit. a) şi alin. (6)
din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă asistarea în Căminul pentru Persoane Vârstnice a Municipiului Bacău, cu
titlu de excepţie, pe perioadă determinată până la ameliorarea stării de sănătate domnului
Huţanu Ioan - persoană marginalizată social aflată în situaţie de risc, cu vârstă sub 65 de ani
care necesită servicii de îngrijire şi asistenţă medicală permanentă.
Art. 2. Internarea persoanelor nominalizate la art. 1 se va face după întocmirea dosarului de
internare în Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului Bacău.
Art. 3. Finanţarea serviciilor acordate acestor categorii de persoane vor fi suportate din
bugetul local al Municipiului Bacău.
Art. 4. Primarul Municipiului Bacău va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri
prin Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău.
Art. 5. Hotărârea va fi comunicată Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău şi
Căminului pentru Persoane Vârstnice a Municipiului Bacău.
Art. 6. Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău, prezenta hotărâre se comunică
în termen legal Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău pentru verificarea legalităţii.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU
NICOLAE - OVIDIU POPOVICI
N.O.P..I.A./0 .R.A./EX. l lDS.1-A-1
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.