HCL 400/2011 Bacău adoptată
Din 23.12.2011 –privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale, precum şi taxa de salubrizare pentru anul 2012, în municipiul Bacău.
- Denumire
- Hotărârea nr. 400 din 2011 a Consiliului Local Bacău
- Emitent
- Consiliul Local Bacău
- Număr
- 400 / 2011
- Data
- 23 decembrie 2011
- Localitate
- Bacău, județul Bacău
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se stabilesc impozitele şi taxele locale pentru anul 2012, în municipiul Bacău, conform Anexei nr.], parte integrantă din prezenta hotărâre
Documente
Text
HOTĂRÂRE
privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale, precum şi taxa de salubrizare pentru anul
2012, în municipiul Bacău
Consiliul Local al Municipiului Bacău
Având în vedere:
- Prevederile O.G. nr.30/02.09.2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind
Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale;
- Prevederile art.30 alin.(1) şi (2) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice, actualizata;
- Prevederile art.6(1) lit.„k” din Legea nr.101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor,
actualizata;
- Prevederile O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările
ulterioare;
- Prevederile O.G. nr.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată si actualizata;
- Prevederile H.G. nr.956/2009 privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele si taxele
locale si alte taxe asimilate acestora, precum si amenzile aplicabile incepand cu anul fiscal 2010,
actualizata;
- Referatul nr.289147 din 18.11.2011 al Direcţiei Economice, cu propuneri privind nivelul impozitelor
şi taxelor locale, precum şi nivelul taxei de salubrizare pentru anul 2012, în municipiul Bacău;
- Prevederile art. 47 şi ale art. 117 lit. „a” din Legea nr.215/2001, a administraţiei publice locale,
republicată şi ulterior modificată şi completată;
- Expunerea de motive a Primarului municipiului Bacău.
În baza dispoziţiilor art.27, art.36 alin. (2) lit. „b”, alin. (4) lit. „c” si art. 45(2) lit. „c” din Legea
nr.215/2001, a administraţiei publice locale, republicată şi actualizata,
HOTĂRĂȘTE
Art.1. — Se stabilesc impozitele şi taxele locale pentru anul 2012, în municipiul Bacău, conform
Anexei nr.], parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. — Se stabileşte taxa de salubrizare în municipiul Bacău, pentru anul 2012, conform Anexelor nr.
2, 3, 4 şi 5 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. — Prezenta hotărâre se va aplica incepand cu data de 1 ianuarie 2012, si se va comunica Direcţiei
Economice, Direcţiei Servicii Publice, Direcţiei Administrare, Direcţiei Juridice şi Administrație
Publică Locală, Directiei Sport, Cultura, Sanatate din cadrul Primariei Municipiului Bacau si va fi
adusă la cunostinta publica in conditiile legii.
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU
NICOLAE-OVIDIU POPOVICI
O.P..C.FI../ A.M...JEx.3/Ds.I-AA
ROMÂNIA i
JUDEŢUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL AL MUN. BACĂU
ANEXA NR. / Ş
LA HOTARAREA NR. Î4VODIN 23.12.2011
CAPITOLUL 1
Nivelul impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2012
în municipiul Bacău
Pct. 1 Impozitul şi taxa pe clădiri
a. Persoane fizice
Impozitul pe clădirile situate în municipiului Bacău, aparținând contribuabililor persoane
lizice, se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1 % la valoarea impozabilă a clădirii.
Valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se determină prin înmulţirea suprafeţei
construite desfăşurate a acesteia, exprimată în metri pătrați, cu valoarea impozabilă
corespunzătoare, exprimată în lei/m”, din tabelul următor:
VALOARE IMPOZABILA - lei/mp
Cu instalatii de apa, canalizare, Fara instalatii de apa,
electrice si incalzire (conditii canalizare, electricitate sau
Tipul clădirii cumulative) incalzire
, Nivel
2011 Nivel propus 2011 propus
2012
A. Clădire cu. cadre din beton
armat,sau cu pereţi exteriori din !
cărămidă arsă sau din orice alte 806 806 478 478
materiale rezultateîn urma unui
tratament termic şi/sau chimic
B. Clădire cu pereți exteriori
din lemn,din piatră naturală, din
cărămidă nearsă,din vălătuci,
sau din orice alte materiale
nesupuse unui tratament termic
şi/sau chimic
219 219 137 137
C. Clădire-anexă cu cadre din
beton armatsau cu pereți . ,
exteriori din cărămidă arsă 137 137 123 i 123
saudin orice alte materiale
rezultate în urma unui tratament -
termic şi/sau chimic
D.Clădire-anexă cu pereți
exteriori din lemn,din piatră
naturală, din cărămidă nearsă,
din vălătuci, sau din orice alte
materialenesupuse unui
tratament termic şi/sau chimic
82 82 54 54
E. În cazul contribuabiluiui 75 % din suma Care S-ar aplica | 75 % din suma care S-ar
| INI i, i
I N i A |
care deţine la aceeaşi adresă cladirii aplica cladirii /
încăperi amplasate la subsol la i
demisol şi/sau mansardă,
utilizate ca locuinţă, în oricare
dintre tipurile de clădiri
prevazute la lit. A-D
F. În cazul contribuabilului
care deţine la aceeaşi adresă
încăperi amplasate la subsol la
demisol si /sau mansarda,
utilizate in alte scopuri decat
cel de locuinta, in oricare
dintre tipurile de cladiri
prevazute la lit. A-D
50 % din suma care s-ar aplica 50 % din suma care s-ar
cladirii aplica cladirii
Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcție de rangul localităţii şi zona în care este
amplasată clădirea, prin înmulțirea valorii determinate conform raționamentului de mai sus cu
coeficientul de corecție corespunzător, prevăzut în tabelul următor:
Zona în cadrul localităţii Coeficiențul de corecție pozitivă
A 2,50
B 2,40
C 2,30
D 2,20
Zonele A, B, C, şi D corespund încadrării în zone a terenurilor.
În cazul clădirii utilizate ca locuinţă, a cărei suprafață construită depășește 150 de petri
pătraţi, valoarea impozabilă a acesteia se majorează cu câte 5 % pentru fiecare 50 metri pătrați sau
fracțiune din aceştia.
Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de către
persoanele fizice, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de 10 9%.
b. Persoane juridice
Impozitul pe clădirile situate pe raza municipiului Bacău, aparținând contribuabililor
persoane juridice, se calculează prin aplicarea cotei de 1% asupra valorii de inventar a clădirii,
înregistrată în contabilitatea acestora, conform prevederilor legale în vigoare.
Pentru contribuabilii persoane juridice, care achită integral impozitul pe clădiri până în 31
martie inclusiv, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 0.75% asupra valorii de inventar a
clădirii, înregistrată în contabilitatea acestora, conform prevederilor legale în vigoare,
În cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată, cota impozitului pe cladiri este:
1) de 10 % pentru cladirile care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal
de referinta si se aplică la valoarea de inventar a clădirii, înregistrată în contabilitatea persoanelor
juridice, până la sfârşitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare;
2) de 30% pentru cladirile care nu au fost reevaluate in ultimii S ani anteriori anului fiscal
de referinta si se aplică la valoarea de inventar a clădirii, înregistrată în contabilitatea persoanelor
juridice, până la sfârşitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare
Pentru cladirile cu destinatie turistica ce nu functioneaza in cursul unui an calendaristic este -
de 5% din valoarea de inventar a cladirii
Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de către
persoanele juridice, până la data de 31 martie inclusiv, a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de
10 9%,
Pentru clădirile proprietate publică sau privată a municipiului Bacău, concesionate,
închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, persoanelor juridice, acestea datorează
taxă pe clădiri, în condiții similare impozitului pe clădiri.
i i
Pct. 2 - Impozitul şi taxa pe teren /
Contribuabilii care deţin în proprietate terenuri situate în municipiului Bacău, datorează
impozit pe teren.
a, — În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de
folosință terenuri cu construcții, impozitul pe teren se stabileşte prin înmulțirea suprafeței
terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel:
Zona în cadrul Nivelul impozitului Nivel propus
localității 2011 2012 — lei/ha
A 7.408 7.408
B 5.600 5.600
C 3.832 3,832
D 1.821 1.821
b. - Impozitul pe terenurile amplasate în intravilan - orice altă categorie de folosință
decât cea de terenuri cu construcţii:
Nivel 2011 Nivel propus 2012
A Categoria de folosință A pp Ponălei/i a A B Zonă/lei ha
1 Teren arabil 24 18 16 13 24 18 16 13
2 Păşune 18 16 1311 18 16 _ 1311
3 Fâneaţă 18 16 1311 18 16 1311
4 Vie 40_30_ 24 16 40_30 24 16
5 Livadă 46_40__30 24 46_40 30 24
Pădure sau alt teren
6 cu vegetaţie forestieră 24 18 1615 24 18 16 13
7 Teren cu ape 13 11 7 x 13 11 7 x
8 Drumuri şi căi ferate XX XX XX XX
9 Neproductiv - XX _ XX XX XX
c, Încadrarea în zone a terenurilor proprietatea persoanelor fizice şi juridice situate în
intravilanul municipiului Bacău, este următoarea:
Zona A:
1 Mai, 9 Mai, Alecu Russo, Alexandru cel Bun, Alexei Tolstoi (până la calea ferată), Aleea
Eternităţii, Ana Ipătescu, Andrei Mureşanu, Apusului, Ardealului, Armoniei, Ateneului, Aurel
Vlaicu, Avram Iancu, Banatului, Banca Naţională, Banu Măricine, Bogdan Voievod, Bucovinei,
Caişilor, Carpaţi, Castanilor, Cezar Boliac, Cornişa Bistriţei, Crângului, Cremenea, Cronicar
Neculce, Cutezătorilor, Cuza-Vodă, Decebal, Dumbrava Roşie, Dumbravei, Ecaterina Varga, Emil
Racoviţă, Energiei, Erou C.M. Hasan, Erou Ciprian Pintea, Erou Ghe. Rusu, Erou Nechita, Florilor,
Frasinului, Fundătura Stadionului, Fundătura Trotuş, G. Apostu, Gării, Garofiţei, George Bacovia,
Ghioceilor, I.L. Caragiale, Iernii, lon Luca, Ion Ghelu Destelnica (fostă Trotuș), Ioniță Sandu
Sturza, Iulian Antonescu (strada nouă ce se desprinde din str.M.Viteazul pe un tronson de 138 ml si
5 ml laţime, situat din str.9 Mai până în spatele Băncii BANC - POST, între Liceul Sportiv şi
Banca Comercială Română), Lalelelor, Libertăţii, Livezilor, Lucrețiu Pătrăşcanu, M. Kogălniceanu,
Luminii, M. Viteazu, M. Eminescu, Măgura Cașin, Maramureş, Mărăşeşti, Martir Cloşca, Martir
Crişan, Martir Horia, Milcov, Mioriţei, Mircea Eliade, Miron Costin, N. Bălcescu, Neagoe Vodă,
Nicolae Titulescu, Nicu Enea, Nucului, Nufărului, Oituz, Păcii, Panselelor, Parcului, Pasajul
Revoluţiei, Păun Pincio, Petru Rareş, Piaţa Gării, Pictor lon Andreescu, Pictor Th. Aman, Picţii,
Piaţa Revoluţiei, Plantelor, Popa Şapcă, Progresului, Radu Negru, Războieni, Slănicului, Șoimului,
Spiru Haret, Stadionului, Ștefan cel Mare, Tipografilor, Toamnei, Traian, Trandafirilor,
Trecătoarea 9 Mai, Unirii (până la podul de peste/râul Bistriţa), V. Alecsandri. Vadul Bistriţei.
Valea Albă, Veniamin Costache, Violetelor, Viorelelor, Vişinului.
Zona B:
22 Decembrie, 8 Martie, Aeroportului (de la Republicii la linia ferată precum şi partea paralelă cu
linia ferată până la str.Narciselor către Henri Coandă), Alunului, Aprodu Purice, Aviatorilor.
Barajului, Bradului, Bicaz (de la pod către Chimiei), Bucium, Călugăreni. Chimiei până la
intersecţia cu str.Bicaz), Condorilor, Constructorului, Costache Negri, Digu Bârnat, Electricienilor,
Fagului, Făgăraş. Hatman Berescu, Henri Coandă, lon Ionescu de la Brad, losif Cocea, Letea,
Logofăt Tăutu, Lunei, Moldovei, Metalurgiei, Narciselor, Neptun, Nordului (zona cu blocuri),
Oțelarilor, Prelungirea Bradului, Prietenici, Primăverii. Proiectantului, Republicii (până la podul
CFR), Romanului, Sucevei, Tazlăului, Traian Vuia, Turbinei, Unirii (portiunea cuprinsă între podul
peste râul Bistriţa şi intersecţia cu străzile Calea Romanului şi Tecuciului), Vântului, Vasile Pârvan.
Venus, Victor Babeș, Vrancei, Vulturului, Zefirului, Zimbrului.
Zona C:
Arcadie Șeptilici, Bicaz (de la Tolstoi la pod), Bucegi, Calea Bârladului, Calea Moinești, Calea
Republicii (terenurile situate între podul CFR şi limita administrativă a municipiului Bacău spre
comuna Nicolae Bălcescu), Chimiei (de la intersecţia cu strada Bicaz până la intersecția cu strada
Înfrăţirii), Constanţei, Constantin Ene, Ghe. Glod, Înfrăţirii, Mărăşti, Nordului (zona fără blocuri).
Plaiului, Tecuciului, Trecătoarea Tecuciului.
Zona D:
13 Septembrie, A.D. Xenopol, Abatorului, Aeroportului (partea paralelă cu linia ferată până la str.
Narciselor — către aeroport), Agudului, Alba Iulia, Alexandru Golescu. Alexandru Lăpușneanu.
Alexandru Vlahuţă, Alexei Tostoi ( de la linia CER către cimitirul Sarata), Andrei Şaguna. Arinilor.
Arţarului, Austrului, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Brândușei, Bujorilor, Calea D.N. nr. 11 Bacău-
Onești, Câmpului, Cantonului, Caraiman, Ceahlăului, Cerbului, Cezar Uncescu, Chimiei (de la
intersecţia cu str. Înfrăţirii pănă la capăt — zona SOFERT). Ciprian Porumbescu, Cireşoaici. Colonel
Nicolae Drăghici, Constantin Muşat, Constantin Platon, Corbului, Costache Radu (in cartierul
Şerbăneşti , în lungime de 1000 ml şi 6 ml lăţime, paralele cu Calea Romanului), Cpt, Ioan Boroş,
Cpt. Victor Precup, Cpt. Emest Târţescu, Cpt. Vasile Merica, Crăiţelor, Crinului, Ctrinilor,
Crizantemelor, Daciei, Depoului, Dimitrie Buşilă, Dimitrie Cantemir, Doctor Gh, Marinescu,
Dorului, Dr, Istrate, Dragoș Vodă, Ecaterina Teodoroiu, Ecoului. Frunzei, Fundătura Bogdan
Petriceicu Hașdeu, George Coşbuc, George Enescu, Gh. Asachi, Gh. Şincai, Gheorghe Donici.
Gheorghe Hociung (Strada nouă în cartierul Şerbănești , 1025 ml şi 6 ml lăţime, paralelă cu canalul
de irigație şi perpendiculară pe coasta dealului care face hotarul cu comuna Săuceşti). Gheorghe
Lazăr, Gheorghe Negel, Gheorghe Vrânceanu, Gladiolci, Gloriei, G-ral Grigore Cantilli, G-ral
Ştefan Guşe, G-ral Doctor Dragomir Badiu, G-ral Eremia Grigorescu, Grigore Tăbăcaru, Holtului,
Iaşilor, lasomiei, Ilarie Veronca, Independenţei, Ion Creangă, Ion Roată, Izvoare, Lăcrămioarelor,
Leon Sakellary (în cartierul Șerbăneşti, în lungime de 75 ml şi 6 m lăţime situată în prelungirea
străzii Câmpului deja existentă ), Licurici, Liliacului, Limpedea, Liniştii, Lt. Vasile Niculescu,
Lt.Col. |. Zărnescu, Lt.Victor Botocan, Luceafărului, Lunca Bistriţei, Lupeni, Macilor, Mareșal
Alexandru Averescu, Margaretelor, Militari, Morii, Mr. Alexandru Velican, Muncii, Mușcatelor,
N. Copernic, Nalbei, Victor Nadolschi, Nicolae Lascăr Bogdan, Ogorului, Orizontului. Orhideelor.
Ozanei, Pajiştei, Petuniilor, Pict. Ștefan Luchian, Pictor Nicolae Grigorescu, Plopilor, Poet
Cârlova, Pomilor, Pricopie Strat, Prunului, Prutului, Răzoarelor, Rodnei, Romanţei, Rozelor,
Salcâmilor, Salciei, Scânteii, Şerbăneşti, Sînzienelor, Ştefan Zeletin, Serei, Siliştei, Silozului,
Siretului, Sit. Adam, Speranţei, Spicului, Stejarului, Teiului, Th. Neculuţă, Tineretului, Tisei,
Toporaşi, Trecatoarea Gheraiesti, Trecatoarea Islaz, Triumfului, Tudor Vladimirescu, Ulmilor.
Vadul Pomilor, Vasile Lupu, Veronica Micle, Viilor, Viitorului, Viselor, Zambilelor, Zorelelor.
d. Impozitul pe teren extravilan :
Nr.crt, Categoria de folosință Nivel 2014 Nivel propus 2012
1 Teren cu construcții 27 27
2 Arabil 43 43
3 Păşune 24 24
4___ | Fâneaţă 24 24
5 je pe rod, alta decât cea prevăzută la nr.crt. 48 / 48
5.1 Vie până la intrarea pe rod X X
5 Livadă pe rod, alta decât cea prevăzutz la nr. 48 48
crt. 6.1
6.1 | Livadă până la intrarea pe rod X X
Pădure sau alt teren cu vegetaţie forestieră, cu
7 A A : 14 14
excepţia celui prevăzut la nr.crt.7.1
Pădure în vârstă de până la 20 de ani și pădure
71 . X X
cu rol de protecţie
8 Teren cu apă, altul decât cel cu amenajări 5 5
piscicole
8.1___| Teren cu amenajări piscicole 29 29
9 Drumuri şi căi ferate X X
10 Teren neproductiv x x
e. Pentru plata cu anticipație a impozitului pe teren, datorat pentru întregul an de către
contribuabili, până la data de 31 martie inclusiv, a anului respectiv, sc acordă o bonificaţie de 10 %,
î. Pentru terenurile proprietate publică sau privată a municipiului Bacău, concesionate, închiriate.
date în administrare ori în folosinţă, se datorează taxă pe teren, în condiţii similare impozitului pe
teren.
Pet. 3 - În cazul unei calamități naturale, persoanele fizice din municipiul Bacău afectate de
aceasta, vor putea beneficia de scutire la plata impozitului pe clădiri şi/sau a impozitului pe teren.
cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a produs evenimentul.
Pentru a beneficia de scutirea prevăzută la alin. 1, persoanele afectate: se vor adresa
primarului municipiului Bacău cu o cerere la care vor anexa documente justificative, întocmite de
compartimentul de specialitate ce va fi abilitat în acest sens prin dispoziția primarului municipiului
Bacău.
Direcţia Impozite şi Taxe Locale va aduce la cunoștința fiecărei persoane fizice aflată în
situația de mai sus, în termen de 60 de zile de la depunerea documentaţiei complete, modul de
soluționare a cererii.
La data dispariţiei situaţiei produsă prin calamitatea naturală, fiecare persoană fizică — --
proprietara imobilului afectat, are obligația de a anunța în scris organul fiscal din cadrul primăriei
municipiului Bacău, și de a prezenta o altă notă de constatare întocinită de acelaşi compartiment de
specialitate. În caz contrar, se va efectua impunere din oficiu, începand cu 01.01.2013,
Pct. 4 - Impozitul asupra mijloacelor de transport :
Orice persoană cu domiciliul /sediul/ punctul de lucru în municipiul Bacău, care are în
proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat conform legii, datorează impozit anual
pentru mijlocul de transport.
a. În cazul oricăruia dintre următoarele mijloace de transport cu tracţiune mecanică,
impozitul asupra mijlocului de transport se calculează în funcţie de capacitatea cilindrică a acestuia,
prin înmulţirea fiecărei grupe de 200 cm? sau fracțiune din aceasta cu suma corespunzătoare din
tabelul următor: “ i
Tipuri de autovehicule -Valoarea impozitului-
| lei//200cm: sau fracțiune
| Nivel Nivel propus
| 20u 2012
1. Motorete, scutere, motociclete şi autoturisme
cu capacitate cilindrică de până la 1600 cm? inclusiv 8 8
2. Autoturisme cu capacitate cilindrică între 1601 cm”
Sa)
? Dai
şi 2600 cm”
şi 3000 cm?
internă
și 2000 cm inclusiv
3. Autoturisme cu capacitate cilindrică înre 2001 cm?
8. Tractoare înmatriculate
4. Autoturisme cu capacitate cilindrică între 2601 cm?
5. Autoturisme cu capacitate cilindrică de peste 3001 cm?
6. Autobuze, autocare, microbuze
7. Alte autovehicule cu masa totală maximă autorizată de până la
12 tone inclusiv, precum și autoturismele de teren din producţia
/ 1
/
72
144
290
24
30
18
18
72
144
290
24
30
18
În cazul unui ataș, impozitul pe mijlocul de transport este de 50% din impozitul datorat
pentru motocicletele, motoretele şi scuterele respective.
b. În cazul unui autovehicul de transport marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare
de 12 tone, impozitul pe mijloacele de transp
tabelul următor:
ort este egal cu suma corespunzătoare prevăzută în
Autovehicule de transport marfă cu masa totală autorizată
egală sau mai mare de 12 tone
Impozitul, în lei,
pentru vehiculele angajate
exclusiv în operaţiunile de
transport intern
Impozitul, în lei,
pentru vehiculele angajate în operaţiunile
de transport intern și internaţional
Numărul axelor şi Vehicule cu Vehicule cu
masa totală maximă Nicu . sistem de
autorizată sistem de Vehicule suspensie
Suspensie cu alt ne atică Vehicule cu alt sistem
pneumatică sau sistem de p Sau un de suspensie
recunoscut
1. Vehicule cu două axe
2011 2012 2011 2012 | 2011 2012 2014 2012
1. Masa nu mai
puțin de 12 tone, 0 9 133 133 0 0 133 133
dar nu mai mult
de 13 tone
2. Masa nu mai
puţin de 13 tone, | „3 133 1367 367 | 133 133 367 367
dar nu mai mult
de 14 tone
:3, Masa nu mai -
puţin de I4 tone, | „67 367 |su7 517 | 367 | 367 517 517
dar nu mai mult
de 15 tone
4. Masa nu mai
puțin de 15 tone, | s,- 517 [1.169 | 1169 | si | 517 1.169 1.69
dar nu mai mult
de 18 tone
5-Masa de cel 517 517 [1.169 | 1169 | s17 | 17 1.169 1.169
|__putin 18 tone
II. Vehicule cu 3 axe
2011 2012 2011 2012 2011 2012 2011 2012
“1. Masa nu mai
puţin de 15 tone,
dar nu mai mult
de 17 tone
133 133 231 231 133 133 231 23)
2. Masa nu mai
puţin de 17 tone,
dar nu mai mult
de 19 tone
231 231 474 474 231 231 474 474
3. Masa nu mai
puţin de 19 tone.
dar nu mai mult
de 21 tone
474 474 615 615 414 474 615 615
4. Masa nu mai
puţin de 21 tone,
dar nu mai mult
de 23 tone
615 615 947 947 615 615 947 947
5. Masa nu mai
puțin de 23 tone,
dar nu mai mult
de 25 tone
947 947 1472 1472 947 947 1472 142
6.
[...]
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 396/2011Hotărâre privind darea în folosinţă gratuită, pe durata existenţei construcţiei, a terenului aferent depozitului de carte, situat…HCL 397/2011Din 20.12.2011-privind aprobarea alocarii de către Consiliul Local al Municipiului Bacău a unei sume de bani în vederea premierii…HCL 398/2011Din 23.12.2011 –privind aprobarea rectificării Bugetului de venituri si cheltuieli şi a Programului de investitii pe anul 2011…HCL 399/2011Din 23.12.2011 –privind acordarea unui premiu în sumă de 5000 ron doamnei LICIU ZOITA din Bacău, care a împlinit vârsta de 100…HCL 401/2011Din 23.12.2011 –privind scutirea pe o perioada de 7 ani de la plata impozitului pe cladiri, pentru proprietarii apartamentelor…HCL 402/2011Din 23.12.2011 –privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 329/ 2011 prin care s-a aprobat…HCL 403/2011Din 23.12.2011 –privind alocarea de la bugetul local a unei sume de bani, catre Asociatia Culturala „Octavian Voicu” Bacău…HCL 404/2011Din 23.12.2011 –privind alocarea unei sume de bani de la bugetul consiliului local pentru organizarea sărbătorilor de iarnă în…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.