30 septembrie 2021

HCL 333/2021 Bacău adoptată

Soluționarea de către Consiliul Local al Municipiului Bacău a plângerii prealabile formulată de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Bacău -ADIB

Pe scurt

S-a decis soluționarea plângerii prealabile depuse de ADIB împotriva hotărârii prin care se acorda împuternicire Municipiului Bacău să reprezinte orașul în Adunarea Generală a Acționarilor la Compania Regională de Apă Bacău S.A. Practic, hotărârea stabilește dacă ADIB are sau nu motiv să conteste reprezentarea în acea societate; decizia poate avea impact asupra modului de reprezentare a municipiului în această firmă de apă și, implicit, asupra drepturilor și obligațiilor legate de servicii de utilități. Pentru locuitori, în perioadele următoare poate însemna clarificări legate de cine decide privind apa furnizată, eventual costuri sau termene, în funcție de ce hotărăște Consiliul ca urmare a acestei plângeri.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se respinge plângerea prealabilă 159006/06.09.2021 formulată de ADIB - Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Bacău împotriva Hotărârii Consiliului Local Bacău nr. 272/2021 privind acordarea împuternicirii de reprezentare a Municipiului Bacău în Adunarea Generală a Acţionarilor la Compania Regională de Apă Bacău S.A

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 333 din 2021 a Consiliului Local Bacău
Titlu oficial
Hotărâre privind soluționarea de către Consiliul Local al Municipiului Bacău a plângerii prealabile formulată de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Bacău -ADIB
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
333 / 2021
Data
30 septembrie 2021
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată

Pe același subiect în Bacău

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR. 333 DIN 30.09.2021 privind soluţionarea de către Consiliul Local al Municipiului Bacău a plângerii prealabile formulată de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ADIB Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în şedinţă ordinară la data de 30.09.2021 art.133 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, A vând în vedere: -Plângerea prealabilă nr. 159006/06.09.2021 formulată de către ADIB -Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Bacău împotriva Hotărârii Consiliului Local Bacău nr. 272/2021, privind acordarea împuternicirii de reprezentare a Municipiului Bacău în Adunarea Generală a Acţionarilor la Compania Regională de Apă Bacău S.A.; -Referatul nr. 163900/23.09.2021 întocmit de Unitatea Municipală pentru Monitorizare prin care propune respingerea plângerii prealabile formulată de ADIB - Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Bacău; -Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 164024/23. 09 .2021 ; -Raportul Direcţiei Juridice şi Administraţie Locală înregistrat cu nr. 164026/1/23 .09 .2021; -Raportul Compartimentului Unitatea Municipală pentru Monitorizare înregistrat cu nr. 164026 /2/23.09.2021; -Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 1627/29.09.2021 al Comisiei de specialitate nr. 1, nr. 1628/29 .09 .2021 al Comisiei de specialitate nr. 2, nr. 1629/29.09.2021 al Comisiei de specialitate nr. 3, nr. 1630/29.09.2021 al Comisiei de specialitate nr. 4 şi nr. 1631/29.09.2021 al Comisiei de specialitate nr. 5; -Prevederile art.I alin. (1), ale art. 2 (1) lit. h), art. 7 alin. (1), alin. (l"l) şi alin. (4) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată şi completată; -Prevederile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, actualizată; -Prevederile art. 140 alin. (1) şi alin. (3), ale art. 196 alin. (1) lit. a), ale art. 197 alin. (1) şi ale art. 243 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 129 alin. (1) şi ale alin. (14) şi art. 139 alin. (1) şi alin. (6) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1. Se respinge plângerea prealabilă 159006/06.09.2021 formulată de ADIB - Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Bacău împotriva Hotărârii Consiliului Local Bacău nr. 272/2021 privind acordarea împuternicirii de reprezentare a Municipiului Bacău în Adunarea Generală a Acţionarilor la Compania Regională de Apă Bacău S.A. Art. 2. Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Unitatea Municipală pentru Monitorizare. Art. 3. Hotărârea va fi comunicată Primarului Municipiului Bacău, Unităţii Municipale pentru Monitorizare şi Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Bacău. Art. 4. Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituţiei Prefectului - Judeţul Bacău pentru verificarea legalităţii. CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETARUL GENERAL AL MUN. BAC ~ U NICOLAE - OVIDIU POPO C N.O.P., C.S./O.R.A.IEX. l/DS.I-A-I

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala