HCL 330/2026 Bacău adoptată
Hotărâre privind aprobarea Listei proiectelor sportive/ actiunilor sportive care vor primi finanţări nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Bacău, pentru activităţi sportive, în baza Legii educației fizice și sportului nr. 69/ 2000, aferente anului 2026.
- Denumire
- Hotărârea nr. 330 din 2026 a Consiliului Local Bacău
- Emitent
- Consiliul Local Bacău
- Număr
- 330 / 2026
- Data
- 20 iulie 2026
- Localitate
- Bacău, județul Bacău
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se aprobă Lista proiectelor/iniţiativelor sportive care vor primi finanţare nerambursabilă din bugetul local al Municipiului Bacău pentru activităţi sportive în anul 2026, conform Legii 69/2000. Decizia înseamnă că anumite cluburi şi asociaţii vor primi bani de la buget pentru proiectele lor sportive, cu peste termene şi condiţii stabilite, iar lista va ghida cine primeşte fonduri nerambursabile în那 acest an. Se au în vedere rezultatele evalurilor, contestărilor şi evaluărilor Comisiilor, cu menţiuni despre eventuale ajustări sau soluţionări ale contestaţiilor.
Documente
Text
)ź.)
]41ą1( /;f//
Á(ą(ăŤ1
ĺĺ//ŁÝł7łÝu/uĺ 3(iťŰł
HOTĂRÂREA NR. 330 DIN 20.07.2026
privind aprobarea Listei proiectelor sportive/ actiunilor sportive care vor primi finanţări
nerambursabile de Ia bugetul IocaI aI Municipiului Bacău, pentru activităţi sportive, îu baza Legii
educaţiei fizice i sportului nr. 69/ 2000, aferente anului 2026
Consi!iu! Local al Municipiului Bacău întrunit în edinţă extraordinară !a data de 20.07.2026 potrivit art. 133
alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/20 19 privind Codul administrativ, cu modificări!e i
completările ulterioare,
Având în vedere:
-Procesul Verbal de evaluare nr. 156557 01.07.2026 aI Comisiei de evaluare a solicitărilor de finanţări
acordate de Ia bugetul !ocal pentru activităţi sportive în baza Legii nr. 69/ 2000 Programul Promovarea
sportului de performanţă;
-Erata nr.167166 10.07.2026 la Procesul Verbal de evaluare nr. 156557 01.07.2026 al Comisiei de
evaluare a so!icitărilor de finanţări nerambursabi!e;
-Procesul Verbal de evaluare nr. 164142 01.07.2026 al Comisiei de eva!uare a so!icitărilor de finanţări
acordate de la bugetul loca! pentru activităţi sportive în baza Legii nr. 69/ 2000 Programul Sportul
pentru toţi;
-Procesul Verbal nr.164888 13.07.2026 al Comisiei de soluţionare a contestaţii!or la solicitări!e de
finanţări acordate de la bugetul local al Municipiului Bacău, pentru activităţile sportive, în baza
prevederilor Legii nr. 69/ 2000 a educaţiei fizice i sportu!ui, prin care a fost analizată contestaţia depusă
de Asociaţia Club Sportiv ,,MEGA FORCE RALLY TEAM BACĂU;
-Procesul Verbal nr.165424/ 13.07.2026 al Comisiei de soluţionare a contestaţiilor la solicitările de
finanţări acordate de la bugetul local al Municipiului Bacău, pentru activităţile sportive, în baza
prevederilor Legii nr. 69 2000 a educaţiei fizice i sportului, prin care a fost analizată contestaţia depusă
de Club Sportiv Ştiinţa Bacău;
-Procesul Verbal nr.160578 13.07.2026 al Comisiei de soluţionare a contestaţii!or la solicitările de
finanţări acordate de la bugetul local al Municipiu!ui Bacău, pentru activităţile sportive, în baza
prevederilor Legii nr. 69 2000 a educaţiei fizice i sportului, prin care a fost analizată contestaţia depusă
de Federaţia Română de Baschet;
-Procesul Verbal nr.160578 13.07.2026 al Comisiei de soluţionare a contestaţiilor Ia solicitările de
finanţări acordate de la bugetul local al Municipiu!ui Bacău, pentru activităţile sportive, în baza
prevederilor Legii nr. 69 2000 a educaţiei fizice i sportu!ui, prin care a fost analizată contestaţia depusă
de Sport Club Municipal Bacău;
-Referatu! de aprobare nr.168921 16.07.2026 din partea Primarului Municipiului Bacău, in calitate de
iniţiator;
- Raportul de specialitate al Direcţiei Juridice înregistrat cu nr. 168972 1 din 16.07.2026;
- Raportul de specialitate comun al Direcţiei Economice i al Serviciului Relaţii Publice i Managementul
Documentelor, înregistrat cu nr. 168972 2 din 16.07.2026;
-Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în
vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 216 17.07.2026 al Comisiei de specialitate nr.1, nr.
59 17.07.2026 al Comisiei de specialitate nr.4 i nr. 363/17.07.2026 al Comisiei de specialitate nr.
5;
-Prevederile art.2 alin.(3), ale art.3 alin.(1), ale art.10 alin.(1) i (2), ale art.1 1 alin.(ł), ale art. 12 alin. (1) i
(2), ale art. 13 alin. (1), (2) i (3), ale art.15 alin.(1), ale art.18t1 alin.(2) i (3), ale art.21 alin.(1), ale art.67
alin.(1) ş (3) ş ale art. 69 alin. (1) i (2) din Legea nr. 69/ 2000 a educaţiei fizice i sportului, modificată i
completată;
-Prevederile HCL nr.220 12.06.2025 de aprobare a Regulamentului privind regimul finanţări lor acordate de
la bugetul local al Municipiului Bacău, pentru activităţile sportive, în baza prevederilor Legii nr. 69/ 2000 a
educaţiei fizice i sportului, cu modificările i completările ulterioare;
Prevederi1e art. 140 alin. (1) i alin. (3), ale art. 196 alin. (1) lit. a), ale art. 197 alin. (1) i ale art. 243
alin.(1) lit.a) ş lit.b) din OUG nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, cu modificările I completările
ulterioare;
În temeiul art.129 alin.(2) lit.(d) i alin.(7) lit.(f) ş art. 139 alin. (3) lit. a) ş alin. (6) din
Ordonanţa de Urgenţă nr.57/2019 privind Codul administrativ cu modificările i completările ulterioare,
HOTĂRĂTE:
ART. 1. (1) Se aprobă Lista proiectelor sportive/ actiunilor sportive care vor primi finanţări nerambursabile
de la bugetul local al Municipiului Bacău, pentru activităţi sportive, în baza Legii educaţiei fizice ş sportului
nr. 69 2000 aferente anului 2026, Programul Promovarea sportului de performanţă, conform Anexei nr. 1,
parte integrantă din prezenta hotărâre;
(2) Se aprobă Lista proiectelor sportive/ actiunilor sportive care vor primi finanţări nerambursabile de
la bugetul local al Municipiului Bacău, pentru activităţi sportive, în baza Legii educaţiei fizice ş sportului
nr. 69 2000 aferente anului 2026, Programul Sportul pentru toţi conform Anexei nr. 2, parte integrantă
,
din prezenta hotărâre;
(3) Bugetele aferente proiectelor/ programelor care vor primi finanţări nerambursabile de la bugetul
local al Municipiului Bacău vor fi anexe Ia contractele de finanţare.
ART.2. Se aprobă alocarea de Ia bugetul Ioca1 al Municipiului Bacău a sumei de 2.080.369 lei în vederea
finanţării proiectelor sportive/ actiunilor sportive prevăzute în Anexele nr.1 şi nr.2, părţi integrante ale
prezentei hotărâri.
ART.3, Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile hotărârii prin Direcţia Economică
i Comisiile de evaluare a solicitărilor de finanţări acordate de la bugetul local pentru activităţi sportive în
baza Legii nr. 69 2000.
ART.4, Hotărârea va fi comunicată Primarului Municipiului Bacău, Direcţiei Economice Comisiilor de
evaluare a solicitărilor de finanţări acordate de Ia bugetul local pentru activităţi sportive în baza Legii nr. 69
2000 ş Serviciului Relaţii Publice ş Managementul Documentelor.
ART.5, Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău, prezenta hotărâre se comunică, în termen
legal, Instituţiei Prefectului Judeţul Bacău pentru verificarea legalităţii.
1 r.-.
PREŞE)ŢĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
IO(E.ĆdNŘ\ SECRETARUL GENERAL AL MUN.
(( NICOLAE OVIDIU POPOV -
- Hotararea a fost adoptata cu 16 pen
N.O.P., c s A.M EX.l/DS.I-A-l
ROMÂNIA
JIJDEŢUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU Anexă nr. 1 la HCL nr. 330 din 20.07.2026
LISTA PROIECTELOR SPORTIVE/ ACTIUNILOR SPORTIVE CARE VOR PRIMI
FINANTARI NERAMBURSABILE DE LA BUGETUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BACAU,
PENTRU ACTIVITATI SPORTIVE, ÎN BALA LEGII EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI
NR 69/ 2009 AFERENTE ANULUI 2026 Programul Sportal de performauţă
-
Nr. Număr inregîstrare Deaumire solicitant Denumire proiect Suma
Crt al dosarului ______________________ _________________________ aprobată
1. 160814/ 19.06.2026 CLUBUL SPORTIV Prornovarea performariţei 1.980.694
FOTBAL CLUB sportive în fotbal sector lei
BACAU juvenil i senior, sezon
___________________ _____________________
2026-2027 _________
TOTAL 1.980.694
lei
*ł::
PRES D SECRETARUL GENERAL AL MUN. B ĂU
NICOLAE-OVIDIU POPOVIC,
h
ŞEF SERVICIU,
4
MIHĂILĂ DANIELA
c7
ľ
ROMÂNIA
JUDEŢUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU Anexa nr. 2 la HCL nr. 330 din 20.07.2026
LISTA PROIECTELOR SPORTIVE/ ACTIUNILOR SPORTIVE CARE VOR PRIMI
FINANTARI NERAMBURSABILE DE LA BUGETUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
BACAU, PENTRU ACTIVITATI SPORTIVE, IN BAZA LEGII EDUCAŢIEI FIZICE
,I SPORTULUI NR. 69/ 2000 AFERENTE ANULUI 2026
Programul Sportul pentru toţi
-
Număr Denumire solicitant Denumire proiect Suma
Crt inregistrare aprobată
aI dosarului
j 158748/ Asociaţia ,,Club Sportiv PICI CARE ŞTIU SĂ 99.675 iei
15.06.2026 BRONX PICE.. .I SA SE R1D1CE
POWERLIFTING CLUB
_________
BACĂU _________________ ______
TOTAL 99.675 lei
SECRETARUL GENERAL AL BACĂU
NICOLAE-OVIĐIU P VICI
ŞEF SERVICIU,
MIHĂI DANIELA
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 326/2026Hotărâre privind respingerea, ca neîntemeiate, a plângerilor prealabile formulate de S.C. CSK GREAT WIN SLOTS S.R.L., prin avocat…HCL 327/2026Hotărâre privind aprobarea organigramei și a statului de funcții ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Bacău…HCL 328/2026Hotărâre privind alegerea ʺPreședintelui de ședințăʺ al Consiliului Local al Municipiului Bacău pentru lunile IULIE-AUGUST 2026.HCL 329/2026Hotărâre pentru modificarea HCL nr. 195 din 13.05.2026 privind aprobarea Bugetului de venituri si cheltuieli si a Programului de…HCL 331/2026Hotărâre privind organizarea „Festivalului Filmului Bacău – Ediția I” în perioada de 07 - 09 august 2026, la Teatrul Municipal…HCL 333/2026Hotărâre privind aprobarea Protocolului de divizare a responsabilităților pentru implementarea investiției ” Modernizare Stație…HCL 334/2026Hotărâre pentru îndreptarea erorii materiale din H.C.L. nr. 327/30.06.2026 privind aprobarea organigramei și a statului de…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.