31 august 2011

HCL 278/2011 Bacău adoptată

Din 31.08.2011 –privind aprobarea închirierii unui bun imobil aflat în domeniul public al municipiului Bacău, situat în incinta P.T. nr.40 din Bacău str. Valea Albă, prin licitaţie publică deschisă, organizată în condiţiile legii

Denumire
Hotărârea nr. 278 din 2011 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
278 / 2011
Data
31 august 2011
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Ce se aprobă

(1) Se aprobă închirierea unui bun imobil aflat în domeniul public al municipiului Bacău — spaţiu situat în incinta P.T. nr.40 din Bacău str. Valea Albă — prin licitaţie publică deschisă, organizată în condiţiile legii, în vederea amenajării şi folosirii ca punct de depozitare a echipamentelor şi materialelor, precum şi pentru organizarea de activități educaţionale şi de informare de către asociaţiile şi organizaţiile nonprofit din municipiul Bacău care desfășoară activități de protejare şi promovare a patrimoniului natural, conform legii. (2) Spaţiul este situat în P.T. nr.40 din municipiul…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

«Zlomitiua HOTĂRÂRE privind aprobarea închirierii unui bun imobil aflat în domeniul public al municipiului Bacău, situat în incinta P.T. nr.40 din Bacău str. Valea Albă, prin licitaţie publică deschisă, organizată în condiţiile legii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BACĂU, Având in vedere : e Prevederile art.14 si art.15 din Legea nr.213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare; e Prevederile art.47, art.117 lit. „a” si art.123 alin.(1)(2) din Legea nr. 215/2001, a administraţiei publice locale, republicată şi ulterior modificată şi completată; e Planul de Situaţie - Anexa nr.1 prin care se identifică spaţiul propus pentru închiriere ; e Caietul de Sarcini, Contractul-cadru de închiriere şi Planul de Situaţie, anexe la Referat; e Referatul nr.78252/16.08.2011 al Serviciului Administrare si Inventarierea Patrimoniului, Fond Locativ si Indrumare Asociatii de Proprietari din cadrul Primăriei Municipiului Bacău; e Expunerea de motive a Viceprimarului Municipiului Bacău In baza dispoziţiilor art.36 (2) lit. „c”, alin. (5) lit. „a” si ale art.45 (3) din Legea nr.215/2001, a administraţiei publice locale, republicată, ulterior modificată si completată, HOTĂRĂȘTE : Art.1. - (1) Se aprobă închirierea unui bun imobil aflat în domeniul public al municipiului Bacău — spaţiu situat în incinta P.T. nr.40 din Bacău str. Valea Albă — prin licitaţie publică deschisă, organizată în condiţiile legii, în vederea amenajării şi folosirii ca punct de depozitare a echipamentelor şi materialelor, precum şi pentru organizarea de activități educaţionale şi de informare de către asociaţiile şi organizaţiile nonprofit din municipiul Bacău care desfășoară activități de protejare şi promovare a patrimoniului natural, conform legii. (2) Spaţiul este situat în P.T. nr.40 din municipiul Bacău str. Valea Albă, fiind în suprafață de 97,56 mp, identificat prin Planul de Situaţie Anexa nr.1 la prezenta la hotărâre. (3) Preţul de pornire al licitaţiei va fi de 1 leu/mp./lună, conform H.C.L. nr. 430/28.12.2010. Art.2. Închirierea spaţiului se aprobă pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitate de prelungire prin acordul părţilor. Art.3. - Se aprobă Caietul de Sarcini și Contractul-cadru de închirierea spaţiului, adjudecat la licitaţie, conform Anexelor nr.2 şi nr.3 părți integrante din prezenta hotărâre. Art.4. — Componenta comisiei de licitaţie a spaţiului, precum si a comisiei de solutionare a contestatiilor, va fi stabilita prin Dispozitie a Primarului Municipiului Bacau. Art.5. - Se mandatează d-ra Mironescu Roxana,Viceprimarul Municipiului Bacău să încheie şi să semneze contractul de închiriere a spaţiului adjudecat la licitaţie. Art.6. - Hotărârea va fi comunicată Viceprimarilor Municipiului Bacau precum si Serviciului Administrare si Iriventaricrea Patrimoniului, Fond Locativ si Indrumare Asociatii de Proprietari. , DINTE DE ȘEAIN CONTRASEMNEAZĂ, _ IRINA-DANIRL A ALOR: SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU DAN NICOLAE-OVIDIU POPOVICI NR. 27% -.. DIN 31082011. | O.P.. CFL/ R.T./Ex.1/Ds 44 TE [Aa9NP= ȚTU'S ibaaxa N VIOd 029 '9:s 2 3sn8 ri ăi [z "IN Seusş — LO0Z see Buvzoune DR , 30 SS Ă LYOi!1u429 (44 y Ce NIEINDOXE 51S 9TOEI = eregeidns ȚEloL ŞTO£I = EN EșegeIONŞ —— OLȚE 103OIpI[i d 9s 16 POULIO L, E[e-NUID [3 (dea) zen axodeous arodgoug vieșerdns orumuaCi IN IDIAOdOd O — 1V1ODIN DVIVE ININIADINOW 1NIVLIADAS -avoorr/IArISNOO NITIaL “9ZVINWASVĂ.LNOD LltA Oi (It4 SPL 3Pl Ea EI E ==! s VIaINVOZ VNIII VROIA YÎNICAS 40 ALNIGASAUd i see TOO 10YIISNDD NAIL i _ 050 a : Ă E [ZI or a E 3 i 3 â ş mi g E os & EZĂj PI ste J we a ==! E aa =| E = === E si Ei Uz TYDOI INPIISNDD NIRSAL EjENPIATPus POS0T (0) Etenpiazpul seen po NPDEGI UNC LYN “Ia AI99|09 EFEIOUII ESL) COŢY SEA RS Meseg 9Tost TONAQOUN ES9Ipy | yerezdnş TNŢIIII9157 ȚE [EDSEPEO “IN = TIOT801£ NIC 20 UN VIUVIVLOH VI | AN VXaNY a. m Li 001 -| BIeos OAS LONOd EAI — i cae Ea NYDva NOW TV 1V901 TNI IISNOD Nyoava 1NLAGN VINYINOU ROMÂNIA JUDEŢUL BACĂU CONSILIUL LOCAL AL MUN. BACĂU Anexa nr.2 la H.C.L.nr. 278 / 31.03. 2011 CAIET DE SARCINI CAPITOLUL A DATE DESPRE PROPRIETAR PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACĂU SEDIUL : BACĂU, Str. Mărăşeşti nr.6 C.U.L. : 4278337, cont nr. RO 07 TREZ 06121300205XXXXX deschis la Trezoreria Municipiului Bacău Telefon : 0234-515774, 0234 — 525215, fax: 0234-588757 CAPITOLUL B DATE PRIVIND OFERTA DE ÎNCHIRIERE 1. PREZENTAREA SPAȚIULUI SUPUS ÎNCHIRIERII AMPLASAMENTUL = Bacău, str. Valea Albă, în incinta P.T. nr.40, conform schiţei anexe SITUAŢIA JURIDICĂ : domeniu public, proprietate a Municipiului Bacău SUPRAFAȚA ÎNCHIRIATĂ : 97,56 mp 2. OFERTA DE ÎNCHIRIERE Spaţiul ce se închiriază are suprafață utilă de 97,56mp, este spaţiul rămas liber în urma modernizării punctului termic. Imobilul în care este situat acest spațiu are nr.cadastral 13921 şi este înscris în cartea funciară a municipiului Bacău la nr.39457. Acest amplasament se închiriază în vederea amenajării unui punct de depozitare a echipamentelor și materialelor, precum şi pentru organizarea de activități educaţionale şi de informare de către asociaţiile şi organizațiile nonprofit din municipiul Bacău care desfăşoară activități de protejare şi promovare a patrimoniului natural. | Chiriaşul este obligat să execute lucrări de investiții pentru îmbunătăţirea stării imobilului, să execute un zid despărțitor pentru delimitarea spațiului, uşă de acces, acestea fiind necesare deoarece în aceeași clădire, este în funcțiune centrala termică. Investiţia realizată trebuie să respecte P.U.Z. şi P.U.D. pe bază de proiect legal avizat şi aprobat, să fie în concordanță cu sistemele de calitate ISO 14001 şi 9001 — mediu şi de calitate. Chiriașul va putea, în funcţie de necesități, să se racordeze la rețea electrică, de gaze, de apă şi canal, pe cheltuiala sa, după obţinerea aprobărilor necesare. Subînchirierea, împrumutul în totalitate sau în parte a bunului închiriat sau cesiunea contractului de închiriere unei terțe persoane juridice sau fizice este interzisă, sub sancţiunea nulităţii contractului. Drepturile şi datoriile părţilor se stabilesc prin contractul de închiriere. La încheierea perioadei de închiriere, investiția realizată va face parte din domeniul public al municipiului Bacău, fără drept de despăgubire a chiriașului. Schimbarea destinaţiei bunului o poate face doar proprietarul prin H.C.L. OBIECTIVUL URMĂRIT = Amenajare punct de depozitare şi organizare de activităţi educaţionale şi de informare pentru asociaţii şi organizaţii nonprofit DURATA ÎNCHIRIERII =5 ANI PREȚUL DE PORNIRE AL LICITAȚIEI : 1 LEU/MP/lună GARANȚIA DE PARTICIPARE : 1.000 LEI TAXA DE PARTICIPARE : 100 LEI CAIET SARCINI : 100 LEI Locul, data şi ora desfășurării licitaţiei : Primăria Municipiului Bacău, str. Mărăşeşti nr.6,....e eee „ora 13,00. Data limită până la care se fac înscrieri la licitaţie î.mumueeacneeeeeeeeee „ora 16,00. ACTE NECESARE ÎNSCRIERII LA LICITAȚIE Pot participa la licitaţie asociaţiile şi organizațiile nonprofit din municipiul Bacău, care desfăşoară activități de protejare şi promovare a patrimoniului natural. Înscrierea la licitaţie se face pe baza unei cereri însoţită de următoarele acte: - actul constitutiv/statutul asociaţiei; - certificatul de înscriere a persoanelor juridice fără scop patrimonial; - certificatul de înregistrare fiscală; - certificat fiscal emis de D.I.T.L. Bacău din care rezultă că nu are datorii la bugetul local; - dovada achitării caietului de sarcini în sumă de 100lei, prevăzută în anunțul publicitar (xerocopie după chitanța eliberată de casieria Consiliului Local al Municipiului Bacău sau al O.P.); - dovada achitării taxei de participare la licitaţie în sumă de 100lei, prevăzută în anunţul publicitar (xerocopie după chitanța eliberată de casieria Consiliului Local al Municipiului Bacău sau al O.P.); - dovada achitării garanţiei de participare la licitaţie în sumă de 1000lei, prevăzută în anunţul publicitar (xerocopie după chitanţa eliberată de casieria Consiliului Local al Municipiului Bacău sau al O.P.); - dovadă de la Direcţia Juridică din cadrul Primăriei Municipiului Bacău din care să rezulte că ofertantul nu este în litigiu cu Primăria 6 Municipiului Bacău, litigiu care are ca obiect pretenţii rezultate din neplata la termen a chiriei datorate şi a penalităţilor aferente din derularea contractelor de închiriere perfectate anterior de părți; - copie carte de identitate. Taxa de participare şi garanția se vor achita pe chitanţe separate pentru a permite restituirea în caz de neadjudecare. Reprezentantul asociației/organizației nonprofit la licitaţie se va prezenta în ziua şi ora precizate având asupra sa următoarele documente: - documentul de identitate; - Imputernicire, în cazul în care este reprezentată de altă persoană în afară de preşedinte. CAPITOLUL C€ MODUL DE DESFAŞURARE A LICITAȚIEI Închirierea imobilului din Bacău, str. Valea Albă se face prin licitaţie publică deschisă, conform prevederilor art.14 şi 15 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, codului civil. Înscrierea la licitație se face până la data de ............... „orele 16,00, data la care ofertanţii vor depune în plic sigilat documentele de participare la licitaţie, precizate în caietul de sarcini. Licitaţia se va desfăşura în data de ................ „ orele 13,00, în prezența comisiei de licitaţie stabilită prin dispoziţie a primarului şi a candidaţilor înscrişi la licitație şi va fi condusă de Preşedintele Comisiei de licitaţie. Preţurile minime pentru închirirere, care reprezintă şi prețul de pornire al licitaţiei sunt cele stabilite pe zone de amplasament, conform H.C.L. nr.430/28.12.2010, adică 1leu/mp/lună. Pasul de licitaţie este stabilit la 0,5 lei/mp/lună. Prețul închirierii licitat va fi indexat anual cu indicele de inflaţie, fără a fi necesar acordul explicit al părților contractante. Modul de achitare cât şi clauzele pentru nerespectarea obligaţiilor de plată se vor stabili prin contractul de închiriere. Câştigătorul licitaţiei va fi desemnat ofertantul care oferă cel mai mare preț peste preţul de pornire. În cazul în care la prima rundă de licitaţie nu se prezintă nimeni,se prezintă un singur ofertant sau licitația nu este adjudecată, aceasta se va repeta în maxim 15 zile calendaristice, calculate de la licitația anterioară, cu respectarea prezentei metodologii. Înscrierea are loc până în preziua desfăşurării licitaţiei, sau a repetării acesteia, orele 16,00. În cazul repetării licitaţiei, indiferent din ce cauză, se va percepe o altă taxă de ” participare la licitaţie. Pentru departajare se va ţine cont de data şi numărul de înregistrare al cererii de înscriere la licitaţie. Pentru stabilirea ordinei se va ţine cont de data şi numărul de înregistrare al cererii de înscriere a licitaţie. În cazul repetării licitației, dacă la licitaţie se înscrie o singură asociaţie de proprietari se va trece la metoda de negociere directă, fără a scădea prețul de pornire al licitaţiei. Dacă adjudecatarul licitaţiei nu semnează contractul de închiriere, acesta va pierde garanţia de participare la licitaţiei iar amplasamentul va fi disponibilizat organizându-se o altă licitaţie. Pentru ofertantul care a fost declarat câştigător al licitaţiei, garanția de participare va fi considerată avans la plata chiriei. Contestaţiile se vor depune la sediul Primăriei municipiului Bacău în termen de 2 zile calendaristice de la data licitaţiei, respectiv a repetării acesteia. Comisia de licitaţie va încheia procesul — verbal de desfăşurare a licitaţiei în care se vor menţiona, persoanele participante, ofertele depuse, paşii de licitaţie, oferta desemnată câştigătoare sau neprezentarea nici unui ofertant, eventuale contestaţii, oferte respinse. Pe baza procesului — verbal de desfăşurare a licitaţiei, în cazul în care a fost stabilit un câştigător se va încheia contractul de închiriere, în maxim 30 de zile de la stabilirea câştigătorului. Garanția de participare va fi restituită participanţilor la licitaţie care nu au fost declaraţi câştigători, în urma depunerii unei cereri scrise la sediul Primăriei . Municipiului Bacău. CONTRASEMNEAZĂ, SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU NICOLAE - OVIDIU POPOVICI ROMÂNIA JUDEŢUL BACĂU CONSILIUL LOCAL AL MUN. BACĂU Anexa nr.3 la HCL nr. 278 /31.98. 2011 CONTRACT CADRU CONTRACT DE INCHIRIERE NR.eecenoeeeeee Ziua. ..ac eso. luna....... anul......... Il, PĂRȚILE CONTRACTANTE 1. Municipiul Bacău, cu sediul în Bacău, str. Mărăşeşti nr.6, judeţul Bacău, având contul RO 07 TREZ 06121300205xxxxx deschis la Trezoreria Municipiului Bacău, C.U.I. 4278337, reprezentant prin PRIMAR ing. Romeo Stavarache, mandatat să reprezinte interesele municipiului în calitate de persoană juridică civilă, în calitate de proprietar, pe de o parte ŞI 2. ASOCIATIA. uceononreeenenreenoeeeaeeenoeeee „ cu sediul în Bacău, str........... , CF. 3 CONbieeneneeneeeee „ reprezentată de .......uuee.. având funcţia de nene eanaenaa ae „posesoare a C.[., seria.....nr....., CNP............., în calitate de chiriaş, Mi. OBIECTUL CONTRACTULUI Art.1. Obiectul contractului îl constituie procurarea folosinţei bunului, prin închiriere, respectiv spaţiul cu o suprafață utilă de 97,56 mp, situat în incinta P.T. nr.40 din Bacău, str. Valea Albă conform schiţei anexe. Spaţiul face parte din imobilul cu nr.cadastral 13921, înscris în cartea funciară a municipiului Bacău la nr.39457 şi este proprietate publică a municipiului Bacău. i Art.2. Imobilul este dat în folosință chiriaşului în vederea reabilitării locației şi amenajării unui punct de depozitare a echipamentelor şi materialelor, precum şi pentru organizarea de activități educaţionale şi de informare . Art.3. Predarea primirea obiectului închirierii se face pe bază de proces- verbal de predare-primire, anexă la prezentul contract. III. TERMENUL Art.4. Prezentul contract se încheie pe o perioadă de 5 ani, cu începere de la data de... anno până la data de ....... cca eneeenenenneaeaee Art.5. La expirarea termenului, contractul poate fi prelungit cu acordul părţilor, prin act adiţional, pentru o perioadă stabilită de comun acord. IV. PREŢUL CHIRIEI, MODALITĂȚI DE PLATĂ Art.6. Preţul chiriei este stabilit la ............... „ pentru un tarif de aaa lei/mp/lună, stabilit în şedinţa de licitație din data de................ Art.7. Preţul stabilit la art.6 va fi indexat anual cu indicele de inflație, fără a fi necesar acordul explicit al părţilor contractante. Art.8. Plata chiriei se va face lunar, până la data de 10 a lunii următoare pentru care se datorează chiria. Art.9. Plata chiriei se face prin conturile : - contul proprietarului .......n eee - contul chiriaşului,.....ea nenea Art.10. Neplata chiriei la termenul stabilit, autorizează proprietarul a solicita chiriașului plata de daune, a percepe penalităţi și dobânzi, conform legislației în vigoare. Art. 1. Dacă întârzierea virării sumelor datorate este mai mare de 30 de zile față de termenul scadent şi dacă în această perioadă nu este invocată forța majoră sau nu intervine o nouă înţelegere între părţi, proprietarul poate iniţia instituirea procedurii de reziliere a contractului de închiriere, cu notificarea acestei intenții către chiriaş. V. DREPTURI ŞI OBLIGAȚII A.Drepturile şi obligaţiile proprietarului Art.12. Proprietarul, prin reprezentanții săi are dreptul să inspecteze bunul închiriat, să verifice stadiul de realizare a investiţiilor, precum şi modul în care este satisfăcut interesul public prin realizarea activității, verificând respectarea obligațiilor asumate în limita prevederilor existente în oferta depusă şi ale prezentului contract. Art.13. La încetarea contractului de închiriere prin ajungere la termen proprietarul are dreptul de a dobândi bunurile rezultate din investiţiile făcute, fără drept de despăgubire a chiriaşului. Art.14. Proprietarul are dreptul să modifice în mod unilateral partea reglementară a contractului de închiriere, cu notificarea prealabilă a chiriaşului cu 60 de zile, numai din motive excepționale legate de interesul local. Art.15. Proprietarul va preda chiriaşului imobilul, liber de orice sarcini, pe baza de proces — verbal de predare primire, în care se va specifica detaliat suprafaţa, perimetrul, vecinătățile. Procesul verbal va fi semnat şi ştampilat de ambele părți, constituindu-se anexă la prezentul contract. Art.16. Proprietarul se obligă să asigure folosinţa liniştită şi utilă a bunului închiriat pe întreaga perioadă a contractului, garantând chiriașul contra pierderii totale sau parţiale a bunului, contra viciilor, tulburării folosinţei. Art.17. Proprietarul nu va stânjeni pe chiriaş în exercitarea dreptului de folosință asupra amplasamentului închiriat şi nici nu va face acte prin care ar putea micşora folosinţa acestuia. 10 /I B. Drepturile şi obligaţiile chiriaşului Art.18. Chiriașul are dreptul de a exploata, în mod direct, pe riscul şi pe răspunderea sa, bunul ce face obiectul contractului de închiriere. Art.19. Chiriaşul are dreptul de a folosi şi de a culege fructele bunurilor care fac obiectul contractului, potrivit naturii bunului şi obiectivelor stabilite de părți prin contractul de închiriere. Art.20. Chiriaşul se obligă să achite chiria în condiţiile stipulate la cap.IV din prezentul contract. Art.21. Pe toată durata închirierii, chiriaşul va suporta toate cheltuielile referitoare la utilităţile consumate, respectiv energia electrică, energia termică, apă, canalizare, salubritate, telefon, încheind în acest sens contracte cu furnizorii de utilităţi. Art.22. Chiriaşul va realiza lucrările pentru utilităţile necesare, în mod independent şi pe cheltuiala sa. Art.23. Chiriaşul se obligă să întrebuinţeze obiectul contractului ca un bun proprietar şi potrivit destinaţiei prevăzute la art.2 din contract. Art.24. Chiriaşul se obligă să amenajeze imobilul, în acest sens executând un zid despărțitor care va delimita spaţiul, precum şi o uşă acces, pe bază de proiect legal avizat şi aprobat. Art.25. Chiriaşul se obligă să nu subînchirieze, împrumute în totalitate sau în parte bunul închiriat sau să cesioneze contractul de închiriere unei terțe persoane juridice sau fizice, decât cu acordul scris al proprietarului, sub sancţiunea nulităţii contractului. Art.26. Chiriaşul se obligă să obţină toate autorizaţiile legale de funcţionare de la organele în drept să le emită, necesare desfăşurării activității. Art.27. Chiriaşul va permite proprietarului, prin reprezentanții săi, să inspecteze bunul închiriat, să verifice stadiul de realizare a investiţiilor, precum şi modul în care este satisfăcut interesul public prin realizarea activităţii, verificând respectarea obligațiilor asumate în limita prevederilor existente în oferta depusă şi ale prezentului contract. Art.28. La încheierea perioadei de închiriere, chiriaşul va preda bunul închiriat şi investiţia realizată, ce va face parte din domeniul public al Municipiului Bacău, libere de orice sarcini. VI. RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ Art.29. Pentru nerespectarea obligaţiilor stabilite prin contractul de închiriere şi caietul de sarcini, partea în culpă datorează penalități şi daune interese în conformitate cu prevederile legii; Art.30. Forţa majoră, definită conform legii, apără de răspundere partea care o invocă. Art.3l. În cazul în care una dintre părți nu îşi îndeplineşte obligațiile prevăzute în prezentul contract invocând forța majoră, aceasta este obligată să notifice celeilalte părți în scris, în termen de 5 zile de la apariţia motivului invocat, IN! fe începutul şi sfârşitul respectivului caz de forță majoră. Partea care nu va respecta această clauză îşi va asuma toate riscurile şi consecinţele ce decurg. Art.32. Întârzierea sau neexecutarea obligaţiilor asumate din motive de forță majoră nu atrage pentru nici una dintre părți penalizări sau alte compensații. Perioada de executare a contractului de închiriere va fi prelungit [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă