2 decembrie 2020

HCL 265/2020 Bacău adoptată

Hotărâre privind acordarea unor facilitate fiscale la plata impozitelor și taxelor locale pentru anul 2020

Denumire
Hotărârea nr. 265 din 2020 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
265 / 2020
Data
2 decembrie 2020
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă acordarea unor facilități fiscale pentru plata impozitelor și taxelor locale în anul 2020. Asta înseamnă că locuitorii pot plăti mai puțin sau au termene mai flexibile pentru impozite/taxe, în funcție de condițiile stabilite în hotărâre (efecte exacte: reduceri, rate/amânări, zone sau categorii vizate). Vor fi detalii despre cine beneficiază, cât plătesc mai puțin și cum se aplică, conform prevederilor legislative și notelor explicative ale Direcției Economice.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) - Se aprobă reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de 50%, pentru clădirile nerezidențiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosinţă printr-un contract de închiriere, comodat sau prin alt tip de contract pentru desfăşurarea unor activități economice către alte persoane fizice sau juridice, după caz, dacă în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență sau starea de alertă, ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, proprietarii sau utilizatorii clădirilor au…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Ro trecea o VAII, (nr Berceire Canirfinl Loca ul (dr zoccrprzaluai ereciea HOTĂRÂREA NR. 265_DIN_02.12.2020 privind acordarea unor facilități fiscale la plata inapozitelor și taxelor locale pentru anul 2020 Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în şedinţă extraordinară la data de 02.12.2020, potrivit art.133 alin. 2 lit. ”a” din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Având în vedere: -Referatul nr. 579534/ 02.12.2020 al Direcţiei Economice - Taxe şi Impozite, cu propunerea de acordare a unor facilități fiscale la plata impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2020; -Expunerea de motive a doamnelor lonela-Cristina Breahnă-Pravăţ şi loana-Raluca Dinu, consilieri locali PSD şi a Primarului Municipiului Bacău domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu; -Raportul Direcţiei Juridice şi Administraţie Locală înregistrat cu nr.579664/1/02.12.2020; -Raportul Direcţiei Economice-Impozite și Taxe Locale înregistrat cu nr. 579664/2/02.12.2020; -Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 1283/02.12.2020 al Comisiei de specialitate nr. 1, nr. 1284/02.12.2020 al Comisiei de specialitate nr. 2, nr. 1285/02.12.2020 ai Comisiei de specialitate nr. 3 nr. 1286/02.12.2020 al Comisiei de specialitate nr. 4 și nr. 1287/02.12.2020 al Comisiei de specialitate nr. 5; -Prevederile Titlului IX, cu privire la impozitele şi taxele locale din Legea nr. 227/ 2015 privind Codul fiscal; -Prevederile OUG nr. 181/ 2020 privind unele masuri fiscal-bugetare, pentru modificarea si completarea unor acte normative, precum si pentru prorogarea unor termene; -Prevederile Legii nr. 207/ 2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; -Prevederile art. 140 alin.(]) şi alin.(3), ale art. 154 alin.(1), ale art. 196 alin.(1) lit.”a”, ale art. 197 alin.(1) şi ale art. 243 alin.(1) lit.”a” şi lit. ”b” din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; - Amendamentul formulat la proiectul de hotărâre de către domnul Primar al Municipiului Bacău, amendament care a fost adoptat; În baza dispoziţiilor art. 87, ale art. 129 alin.(1), (2), lit.*b” şi alin.(4), lit.%c” și art 139 alin.3 lit.”c” şi alin.5 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. (1) - Se aprobă reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de 50%, pentru clădirile nerezidențiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosinţă printr-un contract de închiriere, comodat sau prin alt tip de contract pentru desfăşurarea unor activități economice către alte persoane fizice sau juridice, după caz, dacă în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență sau starea de alertă, ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, proprietarii sau utilizatorii clădirilor au fost obligați, potrivit legii, să îşi întrerupă totai activitatea economică sau dețin certificatul pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea parțială a activității economice. (2) Se aprobă Procedura de reducere a impozitului anual pe clădiri cu o cotă de 50%, conform Anexei nr. 1, parte integrantă a prezentei hotărâri. Art. 2 (1) - Se aprobă scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosință a unei clădiri proprietatea publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, după caz, dacă, în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă sau starea de alertă ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, dacă utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă tota! activitatea economică. (2) Se aprobă Procedura de scutire de la plata taxei lunare pe clădiri, conform Anexei nr. 2, parte integrantă a prezentei hotărâri. Art. 3. - Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Direcţia Economică - Impozite şi Taxe Locale. Art. 4. - Hotărârea va fi comunicată Primarului Municipiului Bacău şi Direcţiei Economice - Impozite şi Taxe Locale. Art. 5. - Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacau, prezenta hotarare se va comunica in termenul legal Institutiei Prefectului - Judetul Bacau. PREŞEDINEE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE -MINUEEA GROZA SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂV NICOLAE - OVIDIU POPOVICI 7 N.O.P., B.S./R.T./EX.1/DS.I-A-2 ) PE « Po Je zerct o A (nf Berea Conie/inl Local ul (re otet ttelan Berecir 1. Anexa nr.1 la HCL nr.265 din 02.12.2020 Procedura privind reducerea impozitului pe clădiri cu o cotă de 50% Prezenta procedură se aplică pentru clădirile nerezidenţiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosință printr-un contract de închiriere, comodat sau prin alt tip de contract pentru desfăşurarea unor activități economice către alte persoane fizice sau juridice, după caz, dacă în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență sau starea de alertă, ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, proprietarii sau utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică sau dețin certificatul pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea parțială a activității economice; Proprietarii clădirilor au obligaţia ca, până la data de 21 decembrie 2020 inclusiv, să depună la organul fiscal local o cerere de acordare a reducerii, însoțită de o declaraţie pe propria răspundere; Proprietarii care dețin clădiri nerezidențiale utilizate pentru activitatea economică proprie, în declarația pe propria răspundere prevăzută la punctul (2) vor menţiona : adresa clădirii/clădirilor pentru care se solicită reducerea impozitului ; fie întreruperea totală a activității economice proprii stabilită conform prevederilor legale, fie întreruperea parțială a activității economice. Proprietarii care şi-au întrerupt parțial activitatea anexează la cererea prevăzută la punctul (2) o copie a certificatuiui pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. În cazul proprietarilor care dețin clădiri nerezidenţiale date în folosință pentru desfășurarea unor activități economice către alte persoane fizice sau juridice, pe perioada în care s-a instituit starea de urgenţă si/sau alertă, din declaraţia pe propria răspundere prevăzută la alin. (2) trebuie să reiasă că aceştia se regăsesc concomitent în următoarele situaţii: a) au renunțat la cel puţin 50% din dreptul de a încasa contravaloarea chiriei, redevenței sau altă formă de utilizare a clădirii, stabilită conform prevederilor contractuale, pe perioada pentru care s-a instituit starea de urgență si/sau alertă; b) cel puțin 50% din suprafețele totale deţinute și afectate activităților economice nu au fost utilizate, ca urmare a faptului că titularii dreptului de folosință a clădirilor respective au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total şi/sau parțial activitatea economică. Pentru încadrarea în situația prevăzută la punctul 4 lit. b) proprietarii care deţin clădiri nerezidențiale verifică dacă cel puțin 50% din suprafața totală deținută şi dată în folosință pentru desfăşurarea unor activități economice către alte persoane fizice sau juridice este afectată de întreruperea totală şi/sau parțială a activității acestora. Proprietarii care deţin clădiri nerezidențiale date în folosință pentru desfăşurarea unor activități economice către alte persoane fizice sau juridice, ia cererea prevăzută la punctul (2) vor anexa declarația pe propria răspundere din care rezultă încadrarea cumulativă în situațiile prevăzute la punctul (4) lit. a) şi b), însoţită de declaraţiile pe propria răspundere a utilizatorilor cu privire la întreruperea totală a activității economice a acestora şi/sau de certificatele pentru situații de urgență emise de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri în cazul utilizatorilor care şi-au întrerupt parțial activitatea economică, după caz. În cazul în care persoanele fizice sau juridice prevăzute la punctul (1) au plătit impozitul anual pe clădiri datorat pentru anul 2020, până la 30 septembrie 2020, acestea pot solicita restituirea diferenței de impozit, în termenul de prescripţie a dreptului de a cere restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. 8. În cazul în care persoanele fizice sau juridice prevăzute la punctul (1) au plătit impozitul anual pe clădiri datorat pentru anul 2020, până la 30 septembrie 2020, acestea pot solicita restituirea diferenţei de impozit, în termenul de prescripţie a dreptului de a cere restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare. 9. In cazul contribuabililor care au beneficiat de reducerea impozitului anual pe cladiri cu o cotă de până la 50% pentru clădirile nerezidenţiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitate economică proprie a acestora sau date în folosință, impozitul anual pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de reducere asupra impozitului anual datorat pentru anul 2020. 10. Persoanele cu atribuţii în stabilirea impozitelor şi taxelor locale din cadrul organului fiscal local vor verifica cererea de reducere a impozitului pe clădiri şi declaraţia pe proprie răspundere în concordanţă cu evidenţa fiscală de la rolul contribuabililor. Dacă există neclarități în evidenţa fiscală sau între evidenţa fiscală și declaraţia contribuabilului, organul fiscal va solicita lămuriri din partea contribuabilului. Contribuabilul are obligația de a prezenta organului fiscal clarificările solicitate în termen de maxim 30 de zile dar nu mai târziu data limită de depunere şi soluționare a cererilor de 21 decembrie 2020. 11. Organul fiscal local va emite decizia privind aprobarea/respingerea cererii de reducere a impozitului pe clădiri ce va fi comunicată contribuabilului. Împotriva actelor administrative fiscale emise potrivit prezentei hotărâri se poate formula contestaţie potrivit art. 268-281 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările uiterioare. PREȘEDINTEDE AEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE ANA-MANUELA GROZA SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU SNA NICOLAE — OVIDIU POPOVICI ?) . . Yi [0977197700 o AA (pf Percezre Cornin Local af DV (DD Bepccrr PO a _ Li ' Lai [7.] Ș Anexa nr.2 la HCL nr.265 din 02.12.2020 Procedura privind scutirea de la plata taxei pe clădiri . Prezenta procedură se aplică pentru scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosință a unei clădiri proprietatea publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, după caz, dacă, în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă și/sau alertă ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică ; . Concesionarii, locatarii, titularii dreptului de administrare sau de folosință a unei clădiri proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, după caz, au obligaţia ca până la data de 21 decembrie 2020, inclusiv, să depună la organul fiscal local o cerere de acordare a scutirii, însoțită de o declaraţie pe propria răspundere. „În declaraţia pe propria răspundere contribuabilii vor menţiona : prevederile legale potrivit cărora au avut obligaţia întreruperii totale a activității proprii, pe perioada instituirii stării de urgenţă și/sau alertă; adresa clădirii/clădirilor pentru care se solicită scutirea de la plata taxei ; În cazul în care persoanele fizice sau juridice au plătit taxa lunară pe clădiri datorată pentru perioada în care s-a instituit starea de urgenţă și/sau alertă, acestea pot solicita restituirea, în termenul de prescripţie a dreptului de a cere restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare. „ Persoanele cu atribuţii în stabilirea impozitelor și taxelor locale din cadrul organului fiscal locali vor verifica cererea de scutire şi declaraţia pe proprie răspundere în concordanță cu evidența fiscală de la rolul contribuabililor. Dacă există neclarități în evidența fiscală sau între evidența fiscală şi declarația contribuabilului, organul fiscal va solicita lămuriri din partea contribuabilului. Contribuabilul are obligaţia de a prezenta organului fiscal clarificările solicitate în termen de maxim 30 de zile dar nu mai târziu de data limită de depunere și soluţionare a cererilor de 21 decembrie 2020. . Organul fiscal local va emite decizia privind aprobarea/respingerea cererii de scutire ce va fi comunicată contribuabilului. Împotriva actelor administrative fiscale emise potrivit prezentei hotărâri se poate formula contestaţie potrivit art. 268-281 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. INŢĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE ZA SECRETARUL GENERAL AL MUN; BACĂU NICOLAE — OVIDIU POPO

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă