31 ianuarie 2017

HCL 19/2017 Bacău adoptată

HCL 19/2017

Denumire
Hotărârea nr. 19 din 2017 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
19 / 2017
Data
31 ianuarie 2017
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se aprobă încheierea unui Protocol de colaborare între Municipiul Bacău, Inspectoratul Școlar Judeţean Bacău și Patronatul Judeţean al Întreprinderilor Mici și Mijlocii, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Conul Zacal al O Aantcificdui Pacea HOTĂRÂREA nr. 19 din 31.01.2017 privind încheierea unui Protocol de colaborare între Municipiul Bacău, Inspectoratul Școlar Judeţean Bacău și Patronatul Judeţean al Întreprinderilor Mici și Mijlocii Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în şedinţă ordinară la data de 31.01.2017, potrivit art.39(1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Având în vedere : -Adresa ar. 17678/ 25.01.2017 a Inspectoratului Școlar Judeţean Bacău prin care propune încheierea unui Protocol de colaborare; -Referatul nr. 703/.25.01.2017 al Serviciului Cabinet Primar prin care propune inițierea unui proiect de hotărâre pentru încheierea unui protocol de colaborare cu Inspectoratul Școlar Judeţean; -Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 704/ 25.01.2017; -Raportul compartimentului de resort înregistrat cu nr, 705/ 25.01 .2017; -Rapoartele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr.135/30.01.2017 al Comisiei de specialitate nr], nr. 164/30.01.2017 al Comisiei de specialitate nr.2, nr. 63/30.01.2017 al Comisiei de specialitate nr.3, nr.122/30.01.2017 al Comisiei de specialitate nr.4 şi raportul nr.83/30.01.2017 al Comisiei de specialitate nr. 5, favorabile; -Prevederile art. 25 (5), ale art. 104 şi ale art. 105 din Legea nr. 1/ 2011 a educaţiei naţionale, modificată și completată; -Prevederile art. 10 (3) lit. "c” din Anexa la Ordinul nr. 5033/ 2016 privind aprobarea Metodologiei de organizare si functionare a invatamantului profesional de stat, modificat și completat; -Prevederile art. 47 (1), ale art. 48 (2), ale art. 61 (2), ale art. 115 (1) lit, „b” şi ale art, 117 lit. „a” din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală republicată, ulterior modificată și completată; -Prevederile art. 34 (1) lit. „i” din Anexa nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 35/ 2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare si functionare a consiliilor locale, actualizată; - Amendamentul formulat de către domnul consilier Ghingheş Cristian și care a fost adoptat; În baza dispoziţiilor art. 36 alin. (2) lit. “4”, ale alin. (6), lit. “a”, punctul 1 și art.45 (2) din Legea nr. 215/ 2001 a administraţiei publice locale republicată, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: ART. 1. — Se aprobă încheierea unui Protocol de colaborare între Municipiul Bacău, Inspectoratul Școlar Judeţean Bacău și Patronatul Judeţean al Întreprinderilor Mici și Mijlocii, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2. — Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Serviciul Cabinet Primar. ART. 3. — Hotărârea va fi comunicată Serviciului Cabinet Primar şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău. Das M „i ART. 4.-— Prin ii Secte ui Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal instituţiei Prefectului =] uiețul Bacău pentru verificarea legalității. NTE DE-ŞEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ U IăE SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU e NICOLAE-OVIDIU P AAA b: NOB,LD/A MEX VOB kA. ROMÂNIA JUDEȚUL BACĂU _ CONSILIUL LOCAL BACĂU ANEXĂ LA HCL NR. 19 DIN 31.01.2014 PROTOCOL DE COLABORARE 73 Prezentul Protocol de colaborare („Protocolul”) s-a încheiat astăzi (ceeace ), în Bacău între următoarele părţi: + Municipiul Bacău, prin Consiliul Local al Municipiului Bacău, cu sediul în Strada Mărăşeşti, nr.6, Bacău, judeţul Bacău, având cod fiscal........, telefon: 0234-581.849, 0234-208900, fax: 0234.588757, reprezentat legal prin Primar Cosmin Necula, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local, nr____ din data de _____ de aprobare a colaborării . Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, cu sediul în Bacău, str. Oituz, nr. 24, judeţul Bacău, având cod fiscal 4278736, telefon: +40 (0)234511899, fax: +40 (0)234571038, prin reprezentat legal, inspector şcolar general, ca reprezentant al Comitetului local de dezvoltare a parteneriatului social, denumit în continuare CLDPS Bacău, structură partenerială consultativă, fără personalitate juridică, cu atribuții în domeniul învăţământului profesional şi tehnic. „ Patronatul Judeţean al Intreprinderilor Mici şi Mijlocii, cu sediul în Bacău, str. Nicolae Balcescu 12, Bl.12, ScF, Ap.l, având codul fiscal CUI 25102583, cont RO17RZBR0000060014199432, Raiffeisen Bank Bacău, reprezentat legal prin dna . ec. Gina Plantos, preşedinte Având în vedere că, Investiţia în dezvoltarea resurselor umane și valorificarea Superioară a acestora contribuie la asigurarea competitivităţii, la ridicarea calităţii vieţii şi la evitarea reducerii locurilor de muncă în economie şi în judeţul Bacău în mod special, părțile îşi propun crearea cadrului prin care să se asigure creșterea vizibilităţii şi atractivităţii pentru elevi, părinţi şi comunitate a învățământului profesional şi tehnic, precum şi facilitarea accesului tinerilor la un proces educaţional profesional, bazat pe cunoştinţe, competenţe şi atitudini care corespund pieţei muncii. 1.1. 1.2. 1.3. 1.4. În temeiul prevederilor Legii nr. 1 din 2011, privind educaţia naţională, art. 25, alin 5, art. 104 şi art. 105, modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă ur. 81 din 16.11.2016 (aplicabilă din 23.11.2016), a Ordinului 5033 din 29.08.2016 privind Metodologia de organizare funcţionare a învățământului profesional de stat, ar. 10, alin (3) lit. c, a Metodologiei de organizare şi funcţionare a învățământului profesional de tip dual, şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social din Judeţul Bacău, Părţile au hotărât să încheie prezentul Protocol în următorii termeni şi condiţii: SCOPUL PRINCIPAL AL PROTOCOLULUI este de a contribui, prin dialog social şi prin antrenarea răspunderii publice a celor implicaţi, la armonizarea politicilor, strategiilor şi acţiunilor concrete în domeniul educaţiei şi formării profesionale la nivelul învățământului preuniversitar cu cerinţele complexe, generale sau specifice ale mediului economic, social şi cultural specifice municipiului Bacău. Obiectul Protocolului Prezentul Protocol asigură cadrul convenţional prin care se descriu principiile generale care vor ghida colaborarea între părţile semnatare în scopul creşterii capacității formării profesionale de a răspunde cerinţelor pieţei muncii, nevoilor de dezvoltare locală şi regională, a nevoilor individuale ale beneficiarilor şi pentru optimizarea politicilor şi a strategiilor judeţene referitoare la resursele financiare, materiale şi umane necesare în educaţie şi formare profesională. Părţile semnatare se angajează, în mod ferm, să contribuie cu toate resursele disponibile la implementarea colaborării la nivel local/municipal, pentru crearea cadrului organizatoric necesar promovării parteneriatului social în formarea profesională iniţială şi continuă, organizată prin unităţile de învăţământ; Protocolul urmăreşte susţinerea şi dezvoltarea învăţământului profesional şi tehnic din municipiul Bacău, prin oricare din formele sale şi în mod special a celui profesional de stat şi profesional dual, în scopul adaptării permanente a învăţământului profesional şi tehnic băcăuan la cerințele pieţei muncii, tot mai diversificată; Niciuna dintre părţi nu va fi răspunzătoare față de celalalte Părţi pentru vreo daună directă, îndirectă, specială sau colaterală care ar putea fi cauzată de încălcarea prevederilor care nu prezintă obligativitate legală ale acestei colaborări sau încetarea acestei colaborări din orice motiv. 2, 2.1. 3. 3.1. a) b) a) Durata colaborării Această colaborare intră în vigoare la data semnării Protocolului şi va rămâne valabilă pe perioadă de 6 ani, cât este mandatul actualului CLDPS Bacău. Colaborarea poate fi denunţată de către oricare dintre Părţi printr-o notificare scrisă prealabilă de 3 luni transmisă către celelalte părți. Atribuţiile părților Municipiul Bacău Contribuie la dezvoltare a învăţământului profesional şi tehnic la nivel local, prin susținere financiară, informaţională şi logistică conform responsabilităţilor şi atribuţiilor cei revin ca și unitate admnistrativ-teritorială; Alocă fonduri, conform responsabilităţilor şi atribuţiilor cei revin ca şi unitate admnistrativ-teritorială prin Legea Educaţiei Naţionale Nr. 1 din 2011, art. 104 şi 105 modificate şi completate prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 92 din 18 decembrie 2012, pentru reabilitarea, modernizarea spaţiilor unităţilor de învăţământ destinate efectuării pregătirii practice a elevilor din municipiul Bacău; contribuie la elaborarea și implementarea de proiecte de dezvoltare a învăţământului profesional şi tehnic la nivelul municipiului Bacău; contribuie la introducerea şi dezvoltarea învăţământuuil dual în unităţi de învățământ de stat, particulare sau confesionale în baza unui contract de parteneriat care se încheie între unul sau mai mulți operatori economici sau asociaţie/consorțiu de operatori economici, unităţile de învăţământ din municipiul Bacău; susține eforturile partenerilor în activitatea de promovare în mediul economic a ofertei educaţionale din învățământul profesional şi tehnic; sprijină campania de promovare a învăţământului profesional şi tehnic din municipiul Bacău și a ofertei de pregătire a elevilor în domenii şi calificări diferite; Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău prin CLDPS Bacău: asigură informarea tuturor factorilor interesaţi, atât din mediul educaţional, cât şi din comunitarea locală; b) asigură în mod eficient consilierea şi orientarea elevilor Şi părinţilor; c) susţine eforturile partenerilor în activitatea de promovare în mediul economic a ofertei educaţionale din învăţământul profesional şi tehnic; d) susține însuşirea comenzii sociale invocate de agenţii economici (nevoile concrete de calificare în meserii cerute de piața muncii) de către instituţiile de învățământ profesional şi tehnic; €) facilitează încheierea de acorduri de colaborare pentru organizarea pregătirii practice a elevilor la operatorii economici; £) contribuie la elaborarea şi implementarea de proiecte de dezvoltare a învățământului profesional şi tehnic la nivel judeţean/regional/naţional; 8) susţine planul de şcolarizare propus la iniţiativa agenţilor economici, asigură corelarea rețelei şcolare cu specificul local şi legislaţia în vigoare. 3.2, Patronatul IMM-urilor: a) asigură informarea tuturor factorilor interesaţi, în special în mediul economic din judeţul Bacău; b) sprijină campania de promovare a învăţământului profesional şi tehnic şi a ofertei de pregătire a elevilor în domenii şi calificări diferite; c) identifică nevoile concrete de calificare în meseriile cerute de piața muncii din judeţul Bacău (comanda socială) pentru a fi solicitată şi acoperită prin programe de formare iniţială din învățământul profesional şi tehnic; d) facilitează încheierea de acorduri de colaborare pentru organizarea pregătirii practice a elevilor la operatorii economici; e) contribuie la elaborarea şi implementarea de proiecte de dezvoltare a învăţământului profesional şi tehnic la nivel local; £) sprijină cu toate resursele activităţile de consiliere şi orientare a elevilor şi părinţilor; h) participă activ la procesul de colectare a unor fonduri bănești, sponsorizări, mecenat, etc., pentru a susţine activităţile derulate de CLDPS Bacău, structură partenerială consultativă, fără personalitate juridică, cu atribuţii în domeniul învăţământului profesional şi tehnic; i) se implică în crearea şi dezvoltarea învăţământului profesional dual, în judeţul Bacău, ca parte a învăţământului profesional şi tehnic, prin asumarea de către operatorii economici a unor responsabilităţi şi costuri pentru pregătirea practică a elevilor. Prezentul Protocol de colaborare a fost încheiat astăzi, ......... » în 4(patru) exemplare, câte unul pentru fiecare parte și pentru preşedintele CLDPS Bacău. Primăria Bacău/Consiliul Inspectoratul Școlar Patronatul IMM-urilor, Local Bacău Judeţean Bacău, Cosmin Necula Inspector Școlar General ec . Plantos Gina Primar Preşedinte Președinte CLDPS Bacău, Dr. ing. Dan Paul Mălin Popa, Director Resurse Umane S.C. Aerostar S.A. Bacău PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ B SECRETARUL MUNICIPIULUIBACĂU PA NICOLAE-OVIDIU POPOVI ș Li ELI e, SERVICIUL CABINET PRIMAR CĂTĂLINA VIZITIU

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă