24 iunie 2020

HCL 110/2020 Bacău adoptată

Hotărâre privind acordarea „Diplomei de Onoare” şi plata unui premiu în valoare de 500 lei, celor 66 de familii din Municipiul Bacău care au împlinit 50 de ani de căsătorie şi care au depus cerere până la data de 15.06.2020

Denumire
Hotărârea nr. 110 din 2020 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
110 / 2020
Data
24 iunie 2020
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local al Municipiului Bacău decide să acorde Diploma de Onoare și un premiu de 500 lei fiecărei din cele 66 de familii din Bacău care au împlinit 50 de ani de la căsătorie și au depus cerere până la 15.06.2020. Suma totală alocată pentru această măsură este de 4.800 lei. Pentru locuitori, înseamnă un sprijin financiar unic de 500 lei pentru 66 de familii eligibile, plătit o singură dată, cu condiția depunerii cererii până la termen.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

) Pai hi « Pot rerea orele (nf rece Consiliul Zonal ad o (ro voterptei tar Baccir, Î ata i 20 Dea ai a E Si SE e ai RI i) i == HOTĂRÂREA NR. 110 DIN 24.06.2020 privind acordarea „Diplomei de Onoare” şi plata unui premiu în valoare de 500 lei celor 66 de familii din Municipiul Bacău care au împlinit 50 de ani de căsătorie şi care au depus cerere până la data de 15.06.2020 Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în şedinţă ordinară la data de 24.06.2020, potrivit art.133(1) din Ordonanţa de Urgenţă nr.57/2019 privind Codul administrativ, Având în vedere: -Cererile celor 66 de familii din municipiul Bacău care au împlinit 50 de ani de căsătorie și au depus cerere până la 15.06.2020; -Referatul nr. 4725/ 17.06.2020 al Compartimentului Proceduri Administrative şi Organizări Alegeri prin care se propune acordarea premiului de 500 de lei pentru 66 de familii care au împlinit 50 de ani de la căsătorie; -Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr.4727 / 17.06.2020; -Raportul Direcţiei Juridice si Administraţiei Locale înregistrat cu nr. 4728/1/17.06.2020; -Raportul Direcţiei de Asistenţă Socială înregistrat cu nr. 4728/2/17.06.2020; -Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 584/23.06.2020 al Comisiei de specialitate nr. |, nr. 585/23.06.2020 al Comisiei de specialitate nr. 4 şi nr. 586/23.06.2020 al Comisiei de specialitate nr. 5; -Prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 12/ 2016 pentru aprobarea acordării "Diplomei de Onoare” şi plata unui premiu în valoare de 500 de lei familiilor care au împlinit şi depăşit 50 de ani de la căsătorie şi care au domiciliul în municipiul Bacău; -Prevederile art. 140 alin. (1) şi (3), ale art.154 alin. ( |), ale art. 196 alin. (1) lit.”a”, ale art. 197 (1), ale art. 243 alin. (1) lit. ”a” şi ”b” din OUG nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ; In baza dispoziţiilor articolului 129 alin. (2) litera “d“, alin.(7) litera ”b” si art. 139 alin. 3 lit. şi alin. 6 din Ordonanţa de Urgenta nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, a» HOTĂRĂȘTE: Art.]. Se aprobă acordarea „Diplomei de Onoare” şi plata unui premiu în valoare de 500 lei, celor 66 de familii din Municipiul Bacău care au împlinit 50 de ani de căsătorie şi care au depus cerere până la data de 15.06.2020, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă alocarea sumei de 4.800 lei Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău în vederea organizării festivităților de înmânare a „Diplomei de Onoare” pentru cele 66 de familii din Municipiul Bacău. Art. 3. Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către Primarul Municipiului Bacău care, prin intermediul Direcţiei de Asistenţă Socială și Direcţiei Economice, va efectua plata familiilor prevăzute în anexa atașată prezentei hotărâri. Art.4. Hotărârea va fi comunicată Direcţiei Economice, Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău, Compartimentului Proceduri Administrative şi Organizări Alegeri, precum şi persoanelor din anexa atașată. Art.5. Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău, prezenta hotărâre se comunică Instituţiei Prefeetului - Judeţul Bacău pentru verificarea legalităţii. CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE | SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACAU NICOLAG — OVIDIU POPOVICI 3 pt N.O.P/C.S.A.D/O.RAMEX 1/PS.1-A-2 ROMÂNIA JUDEŢUL BACĂU CONSILIUL LOCAL BACĂU LISTĂ NOMINALĂ cu familiile din municipiul Bacău care au împlinit 50 de ani de la căsătorie şi care au depus cerere până la dara de 15.06.2020 „ANEXĂ LA HOTĂRÂREA NR. 110 DIN 24.06.2020 Nr.și data de Nr. Numele şi prenumele înregistrare a Data crt, soţ + soţie cererii căsătoriei 1. POPA VIOREL 41105/02.12.2019 10.12.1969 POPA GEORGETA 2. NECULAI GHEORGHE 41404/02.12.2019 25.10.1969 NECULAI ELENA 3, OPINCARU NICOLAE 41126/02.12.2019 26.12.1969 OPINCARU VALENTINA 4. MIFTODE DUMITRU 41236/3.12.2019 27.42.1969 MIFTODE MINA 5. DOCAN GHEORGHE 41321/4.12.2019 26.12.1969 DOCAN AURICA 6. BLAJ DUMITRU 41624/09.42.2019 7.11.1969 BLAJ MILICA VĂ FILIPOVICI ANGHEL 41808/1 1.42.2019 18.12.1969 FILIPOVICI ANGELA 8. MATEI RADU 44841/11.12.2019 3.14.1969 MATEI SILVICA 9. BOTEZATU GHEORGHE 41812/11.12.2019 20.07.1963 BOTEZATU NUŢA 10, RANCU VASILE 41993/13.12.2019 15.12.1969 RANCU MARIA 42363/19.12.2049 18.12.1969 A. POPOVICI ȘTEFAN POPOVICI AURICA 12. COJOCARIU DUMITRU 42402720.12.2019 | 24.12.1969 COJOCARIU CONSTANŢA 13, PETREANU CONSTANTIN 16034/06,01,2020 | 19.01.1970 PETREANU VIORICA 14, NICUȚĂ STELEA 16095/07.01.2020 | 19.01.1970 NICUŢĂ VIORICA 15. GALEȘ PETRU 41919/12.12.2019 | 22.12.1969 GALEŞ MARIA 16. MONDAN VASILE 16246/09.01.2020 | 26.01.1970 MONDAN VERGINIA 17, BOCÂNCĂ VASILE 16487/13,01,2020 | 18.01.1970 BOCÂNCĂ RASILVIA 18. ŞERBAN FLORIN 16742/16.01.2020 | 23.01.1970 SERBAN ELENA 19. CIUREA CONSTANTIN 16969/20.01.2020 | 02.02.1970 CIUREA ANGELINA 29. BORDEI NIȚĂ 17102/21.01.2020 | 30.04.1970 BORDEI ELENA 21. SANDU COZMA 17507/27.01.2030 | 9.02.1970 SANDU ADELINA 22, CAZAN COSTACHE 17474727.01.2020 | 23.01.1970 CAZAN LEONTINA 23, RUSU GHEORGHE 17426/27.01.2020 24.01.1970 RUSU DORINA 24, LICAI VIRGIL 17505/27.01.2020 | 30.01.1970 LICHI JEANA 25. TATU ION 17773729.01.2020 | 23.01.1970 TATU VALERICA 26. COȚA NECULAI 17800/30.01.2020 | 30.01.1970 COȚA LUCIA 27, RÂMBU ALEXANDRU 17820/30.01.2020 | 19.01.1970 RÂMBU MARIA 28. APETREI GHEORGHE 18032/03.02.2020 | 27.02.1970 APETREI MARIA 29, BULAU CONSTANTIN 18038/3.02.2020 3.02.1970 BULAU ANA 30, NĂSTRUȚ JENICĂ 18133/04.02.2020 | 24.01.1970 NĂSTRUȚ ECATERINA 31, DAVID IOAN 18290/5.02.2020 20.02.1920 DAVID GIORGETA 32, CONSTANTINESCU TRAIAN EDUARD | 18532/07.02.2020 | 19.02.1970 CONSTANTINESCU VIORICA- GEORGETA 33, KISS SIGISMUND 18686/11.02.2020 | 28.02.1970 KISS MARIA 34, ENACHE MIHAI 18626/10.02.2020 | 27.02.1970 ENACHE GICA 35, TURCU AMULIU 19094/17.02.2020 | 9.02.1970 TURCU CATINCA 36. GRADINARIU GHEORGHE 19183/18.02.2020 | 19,02,1970 GRADINARIU ELENA 37. IORDACHI MIHAIL 19261719,02,2020 | 22.02.1970 IORDACHI VICTORIA 38. NĂFORNIȚĂ ALEXANDRU 19433/21.02.2020 | 2.09.1969 NĂFORNIȚĂ MĂLINA 39, CIRLAN VICTOR 19413/20.02.2020 | 27.02.1970 CÎRLAN MARIA 40. CRÂCIUN MIHAI 19591/24,02.2020 | 24.01.1970 CRĂCIUN LIDIA 41. GHERASIM NECULAI 19937/28.02.2020 | 21.02.1970 GHERASIM VIRGINIA 4. ACATRINEI GHEORGHE 20120/03.03.2020 | 12.02.1970 ACATRINEI ELISABETA 43, MORARU LOAN 20356/05.03.2020 | 1.03.1970 MORARU LUCICA aq. ZBURLEA IOAN 216717/6.04.2020 2.04.1970 ZBURLEA CONSTANȚA 45, POPA MARIA 21835/09.04.2020 | 27.04.1970 POPA GHEORGHE 46. MARZA CONSTANTIN 23015/15.04.2020 | 6.05.1970 MARZA ELENA CHECHERIȚĂ MELENTINA 22332/29.04.2020 | 27.04.1970 47, CHECHERIȚĂ GHEORGHI 48. PRICOPI GELU 23419/704.05.2020 | 20.05.1970 PRICOPI SANDA 49, BICHIU GHEORGHE 25478/5.05.2020 36.01.1970 BICHIU VALERIA 50, IACOB VALERII 19105/17.02.2020 | 14.03.1970 IACOB ADELA 51, GRÂDINARU TUDOR 33561/06.05.2020 | 6.05.1970 GRĂDINARU ELENA 53, ALBUȚ AUREL 22629/ 08.05.2020 | 27.04.1970 ALBUȚ TANIŢA 53, DINU DUMITRU 330197 19.05.2020 | 28.05.1970 DINU LUCRETIA 54, DĂNĂILĂ IOAN 22968/ 19.05.2020 | 23.05.1970 DĂNĂILĂ MARIANA 55, URSU ION 33997/ 19.05.2020 | 22.04.1970 URSU SILVIA 56. ZODIAN GHEORGHE 33100/21.05.2020 | 25.04.1970 ZODIAN RODICA 37, ŞOVA DUMITRU 33087/20.05.2020 | 16.04.1970 ŞOVA PROFIRA s8. URICARU IOAN 23161/22.05.2020 | 17.04.1970 URICARU ELENA 59, CATANA DUMITRU 23162/22.05.2020 | 15.06.1970 CATANĂ DORINA 50. PRUTEANU ALEXANDRU 23554/ 28.05.2020 | 09.05.1970 PRUTEANU IOANA 61. MĂRGINEANU CONSTANTIN 23805/ 03.06.2020 | 02.02.1970 MĂRGINEANU LENUȚA 62, CĂLINESCU GHEORGIIE 239087/05.06.2020 | 4.04.1970 CĂLINESCU MARIA 63, BUȘTEAGĂ CONSTANTIN 23972/9.06.2020 8.06.1970 BUŞTEAGĂ DORICA 64. NĂSTASĂ LON 24138/10.06.2020 | 17.06.1970 NĂSTASĂ DORINA 65. PALALOGA NICA 34242/ 11.06.2020 | 26.06.1970 PALALOGA ELENA 60. | MIHALACHEEMIL | i [2635415.062020 18.06.1970 MIHALACHE MARIA JCONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETARUL GEPERAL AL MUN. BACAU NICOLAE -/BVIDIU POPOVICI Intogaut, Sorin: Cal

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă