29 martie 2023 · Inițiator: primarul orașului Băbeni

HCL 27/2023 Băbeni adoptată

Modificarea organigramei și a statului de funcții ale aparatului de specialitate al primarului orașului Băbeni

Denumire
Hotărârea nr. 27 din 2023 a Consiliului Local Băbeni
Emitent
Consiliul Local Băbeni
Număr
27 / 2023
Data
29 martie 2023
Inițiator
primarul orașului Băbeni
Localitate
Băbeni, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea organigramei și a statului de funcții a aparatului de specialitate al primarului din Băbeni, prin înființarea a două funcții de natură contractuală în Compartimentul Registrul agricol și fond funciar, pentru a asigura personalul necesar activităților specifice. Decizia se aliniază cu numărul maxim de 95 posturi la nivel local, detaliat de prefectură, și cu prevederile oricăror posturi prevăzute în anexele OG sau legi vizate (e.g., pentru servicii publice, poliția comunitară, evidența persoanelor). Pentru locuitori, înseamnă că se va avea personal suplimentar în registrul agricol/fond funciar, ceea ce poate implica mai rapidă gestionare a documentelor, programări și intervenții legate de terenuri, cu impact potențial asupra termenele de procesare a dosarelor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă modificarea organigramei și a statului de funcții ale aparatului de specialitate al primarului orașului Băbeni, după cum urmează: se înființează funcția contractuală de execuție de referent, treapta profesională II și funcția contractuală de execuție de consilier, gradul profesional IA în cadrul Compartimentului Registrul agricol și fond funciar din aparatul de specialitate al primarului orașului Băbeni. (2) Posturile prevăzute la alin.(1) se înființează cu normă întreagă de muncă, pentru perioadă nedeterminată, fără posibilitatea ocupării postului prin executarea unui contract…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI BĂBENI ORAȘUL BĂBENI, STR. DRAGOŞ VRÂNCEANU, NR.171, 245100 JUDEŢUL VÂLCEA TELEFON/FAX:0250/765160; e-mail:[email protected]; web site: www.orasbabeni.ro HOTĂRÂREA NR.27 PRIVITOR LA : modificarea organigramei și a statului de funcții ale aparatului de specialitate al primarului orașului Băbeni Consiliul Local al oraşului Băbeni, judeţul Vâlcea, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30 martie 2023, la care participă un număr de 15 consilieri din totalul de 15 consilieri în funcție; Văzând că prin Hotărârea Consiliului Local nr.13/28 februarie 2023 domnul consilier local Remi TINCOI a fost ales preşedinte de şedinţă pentru luna martie 2023; Luând in discuţie referatul de aprobare nr. 4569/21 martie 2023, proiectul de hotărâre iniţiat de primarul oraşului Băbeni şi raportul de specialitate nr. 4570/21 martie 2023 al compartimentului Resurse umane prin care se propune modificarea organigramei și a statului de funcții ale aparatului de specialitate al primarului orașului Băbeni, în sensul înființării a două funcții de natură contractuală în cadrul Compartimentului Registrul agricol și fond funciar din aparatul de specialitate al primarului orașului Băbeni, în scopul de a asigura personalul necesar pentru desfășurarea activităților specifice la nivelul acestui compartiment; Luând în considerare și adresa Institutiei Prefectului judetului Valcea nr.10254,11957/21 noiembrie 2022, înregistrată la Primăria orașului Băbeni sub nr. 17876/21 noiembrie 2022 prin care se comunică numărul maxim de 95 posturi la nivelul orașului, din care: a) 75 de posturi potrivit pct.1 din anexa la OUG nr.63/2010; b) 4 posturi pentru serviciul public comunitar de evidență persoanelor, potrivit pct.2 din anexa la OUG nr.63/2010; c) 9 posturi pentru poliția comunitară și paza obiectivelor de interes județean, potrivit pct.3 din anexa la OUG nr.63/2010; d) 0 posturi pentru implementare proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile, potrivit pct.4 din anexa la OUG nr.63/2010; e) 2 posturi de șoferi pentru autobuz, microbuz școlar, conform art.4 alin.(4) din OUG nr.58/2014; f) 5 posturi suplimentate conform OUG nr.41/2015 pentru proiecte implementate care au prevăzut ca indicator de rezultat infiintarea unor posturi; Având in vedere rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate şi raportul de avizare a legalităţii proiectului de hotărâre înregistrat la nr. 4571/21 martie 2023 întocmit de secretarul general al oraşului ; În conformitate cu prevederile art.129 alin.(2) lit.a) și alin.(3) lit.a), art.382, art.538, art.539 lit.b) și art.540 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art.12 din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.139, alin.(1) şi art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu 15 voturi pentru, adoptă următoarea HOTĂRÂRE: Art.1. – (1) Se aprobă modificarea organigramei și a statului de funcții ale aparatului de specialitate al primarului orașului Băbeni, după cum urmează: se înființează funcția contractuală de execuție de referent, treapta profesională II și funcția contractuală de execuție de consilier, gradul profesional IA în cadrul Compartimentului Registrul agricol și fond funciar din aparatul de specialitate al primarului orașului Băbeni. (2) Posturile prevăzute la alin.(1) se înființează cu normă întreagă de muncă, pentru perioadă nedeterminată, fără posibilitatea ocupării postului prin executarea unui contract individual de muncă la domiciliu. Art.2. - Se aprobă organigrama și statul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului orașului Băbeni, ale serviciilor și instituțiilor de subordonare locală, cu modificările prevăzute la art.1, cu un număr total de 162 de posturi, conform anexelor nr.1 si 2 care fac parte intregranta din prezenta hotarare. Art.3. – La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează aplicabilitatea Hotărârii Consiliului Local al orașului Băbeni nr.109/24 noiembrie 2022 privind modificarea organigramei și a statului de funcții ale aparatului de specialitate al primarului orașului Băbeni. Art.4. – Primarul oraşului Băbeni va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre prin intermediul compartimentului Resurse umane, iar secretarul general al oraşului va asigura comunicarea acesteia Instituţiei Prefectului Judeţului Vâlcea în vederea exercitării controlului de legalitate, primarului oraşului, compartimentului responsabil cu punerea în executare, Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, precum și publicarea pe pagina de internet www.orasbabeni.ro, Secțiunea Monitorul Oficial Local. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Remi TINCOI Contrasemnează pentru legalitate, SECRETAR GENERAL AL ORAȘULUI, Mihaela – Bianca DINICĂ Băbeni, 30 martie 2023 PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTARII HOTARARII CONSILIULUI LOCAL NR. 27/30 martie 2023 Semnatura persoanei Nr. Operatiuni efectuate Data ZZ/LL/AN responsabile sa crt. efectueze procedura 0 1 2 3 Adoptarea hotararii ) s-a facut cu majoritate □ simpla □ 1 1 absoluta □ calificata2 2 Comunicarea catre primar2) 3 Comunicarea catre prefectul judetului3) 4 Aducerea la cunostinta publica4)+5) 5 Comunicarea, numai in cazul celei cu caracter individual4)+5) Hotararea devine obligatorie6) sau produce efecte juridice7), 6 dupa caz

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: babeni.regista.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă