3 decembrie 2020 · Inițiator: Moruzi BENONI

HCL 145/2020 Aroneanu adoptată

Hotărâre privind aprobarea Acordului de Parteneriat dintre Comuna Aroneanu, Școala Gimnazială ,,Aron – Vodă” și Asociația de Interes Comunitar Aroneanu în vederea implementării proiectului intitulat ”Provocare la reciclare”

Denumire
Hotărârea nr. 145 din 2020 a Consiliului Local Aroneanu
Emitent
Consiliul Local Aroneanu
Număr
145 / 2020
Data
3 decembrie 2020
Inițiator
Moruzi BENONI
Localitate
Aroneanu, județul Iași
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Acordul de Parteneriat dintre comuna Aroneanu, Școala Gimnazială „Aron – Vodă” și Asociația de Interes Comunitar Aroneanu pentru implementarea proiectului „Provocare la reciclare”. Pentru locuitori înseamnă că va exista un program comun cu finanțare și monitorizare în domeniul reciclării, coordonat de școală și organizația locală, iar obiectivele pot afecta zonele din localitate prin activități de conștientizare, colectare selectivă sau activități educative, cu impact pe timp potrivit proiectului, respectiv termenele și pașii stabiliți în acord. Se aprobă memorandumul de colaborare în cadrul structurii locale, potrivit prevederilor legale aplicabile.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art. 1. Părţile 1.1. COMUNA ARONEANU, JUDETUL IASI - în calitate de partener principal şi 1.2. O.N.G. - ASOCIAȚIA DE INTERES COMUNITAR ARONEANU cu sediul in comuna Aroneanu, judetul Iaşi, 1.3. ŞCOALA ARON VODĂ, Aroneanu cu sediul in comuna Aroneanu, judetul laşi, au convenit următoarele: Art, 2. Scopul Acordului de Parteneriat 2.1. Prin semnarea prezentului Acord de Parteneriat, părţile își exprimă acordul de colaborare în vederea implementării proiectului denumit: „Provocare la reciclare”. Comuna Aroneanu va contribui cu suma de 2.370 lei. Art. 3, Obiectul 3.1. Obiectul acestui parteneriat îl reprezintă stabilirea modului de derulare a activităţilor precum și cheltuielile privind derularea acestora, după Programul organizat de către Şcoala „Aron Vodă”. Art. 4. Principiile de buna practica ale parteneriatului 4.1 Partenerii trebuie să contribuie la desfășurarea activităţilor din program şi să își asume rolul lor, aşa cum este definit în cadrul acestui Acord de Parteneriat. 4.2 Părţile trebuie să se consulte în mod regulat și să se informeze asupra tuturor aspectelor privind activităţile ce fac obiectul Acordului de parteneriat. 4.3 Partenerii trebuie să desfășoare activităţile cu profesionalism, eficienţă şi vigilenţă, cu respectarea legislaţiei și cele mai bune practici în domeniul vizat. Art, 5. Durata acordului 5.1 Acordul de Parteneriat se derulează pe perioada 3 decembrie 2020 — 1 mai 2021. Art. 6. Drepturi şi obligaţii ale partenerilor a) o bună colaborare și sprijin pentru derularea în bune condiţii a activităților din cadrul proiectului; b) punerea la dispoziţia partenerilor a cadrului necesar desfăşurării activităţii descrise în prezentul Acord de parteneriat; c) informarea reciprocă cu privire la orice eveniment intervenit în derularea activităţilor desfășurate conform prezentului Acord de parteneriat; d) fiecare partener să ducă la îndeplinire activitățile stabilite de comun acord pentru care s-au angajat, conform Programului stabilit de către Şcoala ”Aron — Vodă”; e) să facă dovada că activitățile prevăzute în statutul partenerului Asociaţia de Interes Comunitar Aroneanu concordă cu activităţile pentru care se angajează prin prezentul Acord; [) să atragă, dacă este cazul, personal calificat pentru realizarea activităţilor derulate; Art. 7. Responsabilităţile părților în implementarea Acordului de parteneriat (Responsabilităţi specifice fiecărui partener conform activităților derulate): Comuna Aroneanu se obligă: - să ia măsuril

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă