ROMÂNIA
JUDEȚUL ALBA
CONSILIUL LOCAL ARIEȘENI
HOTĂRÂREA NR. 3/09.01.2024
privind aprobarea cererilor consemnate în Lista consumatorilor - persoane fizice care au domiciliul stabil și
locuiesc efectiv în comuna Arieșeni și care beneficiază de reducerea cu 50% a prețului final al energiei electrice
Consiliul Local al Comunei Arieșeni, Județul Alba întrunit ședință publică extraordinară din data de 9
ianuarie 2024
Luând în considerare:
- referatul de aprobare întocmit de către Primarul Comunei Arieșeni , înregistrat sub nr. 56 din 04.01.2024;
- raportul de specialitate nr. 58 din 04.01.2024 întocmit de compartimentul Asistență socială și Resurse umane
- cererile depuse de cetățenii comunei Arieșeni, având ca obiect solicitarea privind aplicarea reducerii cu 50% a
pretului final al energiei electrice, precum și documentele justificative (copia cărții de identitate, copia facturilor
la energie electrică și declarațile pe proprie răspundere) prin care se probează/se atestă îndeplinirea condițiilor
legale pentru a beneficia de această reducere;îâ
- ținând cont de avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.3 din cadrul consiliului local;
În conformitate cu prevederile:
- cap. I, pct. 2 teza finală, cap. II pct. 15 alin.(1) lit. b și alin.2 din Normele metodologice nr.
4626/23685/6291/1840/1997 ale MLPAT/MF/MMPS/MAPPM privind acordarea, utilizarea și controlul
cheltuielilor rezultate din aplicarea de O.G. nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care
domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni, astfel cum au fost modificate și completate prin
Ordinul comun al ministrului muncii şi solidarității sociale, al ministrului energiei, al ministrului finanțelor, al
ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administrației şi al ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr.
572/321/1335/1009/935/2022;
Analizând şi cererile noi, depuse de către cetăţenii comunei Arieșeni, având ca obiect solicitarea privind
aplicarea reducerii cu 50% a preţului final al energiei electrice/gazelor naturale aferent contractului de furnizare
încheiat, precum şi documentele justificative (copia cărţii de identitate, copia facturilor la energie electrică, şi
declaraţiile pe proprie răspundere) prin care se probează/se atestă îndeplinirea condiţiilor legale pentru a
beneficia de această reducere,
- art.8 alin. (4) din O.G. nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau
lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni, astfel cum a fost modificată și completată prin OUG
nr.118/2021;
- art.129 alin.2 lit.(d) şi alin.7 lit.(b) şi (n) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 139 alin.1 și art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRÂRE
Art. 1. Se aprobă cererile consemnate în Lista consumatorilor - persoane fizice care au domiciliul
stabil şi locuiesc efectiv în comuna Arieșeni şi care beneficiază de reducerea cu 50% a prețului final al
energiei electrice în temeiul art. 8 alin. (4) din Ordonanță Guvernului nr. 27/1996, potrivit Anexei 1,
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Cetățenii care au fost omiși sau ale căror cereri nu au fost aprobate pot depune contestații, la
sediul primăriei, în termen de 10 zile de la afișare. Primarul are obligația să le soluţioneze în termen de 10 zile şi
să comunice petiționarilor modul de rezolvare. Cetățenii nemulţumiţi de hotărârea primarului se pot adresa, în
termen de 5 zile de la înștiințare, prefectului judeţului, care are obligaţia să le examineze şi să formuleze un
răspuns în termen de 10 zile.
Comuna Arieșeni
sat. Arieșeni nr.19, cod poștal 517048
Adresa e-mail :
[email protected] WEB www.comuna-arieseni.ro
Telefon: 0358402989
După parcurgerea acestor etape, hotărârea poate fi contestată conform procedurii şi termenelor stabilite de
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.3 Prin intermediul secretarului general al comunei prezenta hotărâre se comunică şi înaintează
Instituției Prefectului județului Alba, domnului primar, compartimentului Asistență socială și resurse umane,
iar furnizorilor şi AJPIS Alba prin compartimentul Asistență socială și resurse umane și se afișează, la sediul
primăriei cu respectarea prevederilor legale privind protecția datelor cu caracter personal și pe pagina de
internet a instituției www.comuna-arieseni.ro.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 8 voturi favorabil exprimate care reprezintă 72,72% din
numărul consilierilor în funcție(100% din numărul consilierilor prezenți)
Arieșeni, 9-ianuarie 2024
contrasemnează pentru legalitate,
președinte ședință, p. secretar general comună,
consilier local inspector asistent
[persoană fizică]
Comuna Arieșeni
sat. Arieșeni nr.19, cod poștal 517048
Adresa e-mail :
[email protected] WEB www.comuna-arieseni.ro
Telefon: 0358402989
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.