Arad › 28 aprilie 2011

HCL 86/2011 adoptată

Hotărâre privind asocierea Municipiului Arad, ca membru fondator, în Asociaţia Cluster Regional Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor – Regiunea Vest România

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr.86 din 28 aprilie 2011 privind asocierea Municipiului Arad, ca membru fondator, în Asociaţia „Cluster Regional Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor – Regiunea Vest România” Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere: -iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr.27.503 din 21 04 2011; -raportul comun al Direcţiei Tehnice şi al Direcţiei Economice, înregistrat cu nr.27.505 din 21.04.2011; -rapoartele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad; -prevederilor Ordonanţei Guvernului României nr.26/2000 privind asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare; -adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (20 prezenţi din 23); În temeiul prevederilor art.36, alin.(2), lit.”b”, art.36, alin.(7) şi ale art.45 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art.1 Se aprobă asocierea, ca membru fondator, a Municipiului Arad, în Asociaţia „Cluster Regional Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor – Regiunea Vest România”, persoană juridică română, asociaţie nonguvernamentală, apolitică, non-profit, conform statutului-cadru, aprobat conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2.Se mandatează Primarul Municipiului Arad, domnul Gheorghe Falcă, pentru a reprezenta Municipiul Arad în Asociaţia „Cluster Regional Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor – Regiunea Vest România” Art.3. Se aprobă alocarea din bugetul local a sumei de 50 lei, ca aport în numerar la constituirea patrimoniului iniţial al asociaţiei, Capitolul 54.02, „Alte servicii publice generale”, articolul 72.01.02 -”Contribuţii la constituirea de asociaţii de dezvoltare intercomunitară”. Diminuarea rezervei bugetare şi influenţele asupra bugetului local se vor opera la proxima rectificare bugetară. Art.4.Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către serviciile de specialitate şi se va comunica tuturor celor interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR Ovidiu Moşneag Lilioara Stepanescu Red/Dact IF/IF Verif. SL 1 ex. Biroul Informatică 1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex..Dosar şedinţa CLMA 28.04.2011 cod:PMA– S1-02 Anexa la Hotărârea nr.86/28.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Arad STATUTUL ASOCIAŢIEI „ Cluster Regional Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor - Regiunea Vest România" CAPITOLUL I DISPOZIŢII GENERALE Art.1. Asociaţia " Cluster Regional Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor - Regiunea Vest România", denumită în continuare şi Asociaţia a fost constituită prin acordul de voinţă al membrilor săi, prevăzuţi în anexa la prezentul statut, membrii care s-au asociat şi au constituit susnumita asociaţie în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, modificată şi completată ulterior, precum şi cu Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice. Art. 2. (1) Scopul principal al asociaţiei îl reprezintă derularea de servicii şi activităţi care vizează promovarea şi susţinerea întreprinderilor regionale TIC drept actori pe piaţa globală, generatori de produse proprii, sub un brand regional puternic. Asociaţia va acţiona în vederea atingerii următoarelor obiective de dezvoltare ale sectorului TIC în Regiunea Vest: • Evoluţia modelului de business în sectorul TIC regional dinspre comerţ şi servicii către consultanţă şi produse proprii • Consolidarea sectorului TIC regional prin crearea unor centre de cercetare-dezvoltare şi creşterea ponderii produselor cu valoare adăugată mare • Integrarea ofertei de educaţie cu nevoile mediului de afaceri în sectorul TIC regional. • Menţinerea resursei umane TIC în Regiunea Vest • Crearea unui context regional favorabil afacerilor TIC şi prioritizarea investiţiilor publice în sector, precum şi atragerea de noi resurse şi investiţii (2) Scopul asociaţiei nu se limitează la cele de mai sus, dar va corespunde intereselor nepatrimoniale ale membrilor, care pun in comun contribuţia lor materială, cunoştinţele şi activitatea lor. (3) Asociaţia nu are scop politic, lucrativ sau patrimonial, contrar ordinii publice şi bunelor moravuri. Art. 3. Asociaţia va desfăşura orice activităţi permise de lege necesare atingerii scopurilor propuse. Art. 4. Schimbarea scopului Asociaţiei se face numai de către membrii fondatori, prin act adiţional. În orice caz, schimbarea scopului Asociaţiei se poate face numai dacă acesta a fost realizat în totalitate sau în parte ori dacă nu poate fi îndeplinit. Art. 5. Denumirea asociaţiei este Asociaţia „Cluster Regional Tehnologia Informatiei şi a Comunicaţiilor - Regiunea Vest România", conform disponibilităţii denumirii, confirmată prin dovada eliberată de Ministerul Justiţiei. Art. 6. Sediul Asociaţiei este in România, se află în Timişoara, str. Proclamaţia de la Timişoara nr.5, judeţul Timiş. Sediul poate fi schimbat pe baza hotărârii Consiliului Director. Asociaţia poate deschide filiale cu respectarea prevederilor legale. Art. 7. Asociaţia se constituie pe o perioadă de timp nedeterminată. Art. 8. Patrimoniul social iniţial al asociaţiei este alcătuit dintr-un activ patrimonial în valoare de 1350 RON, format din aporturi în numerar ale membrilor săi, câte 50 RON pentru fiecare membru şi a fost vărsat integral la momentul constituirii asociaţiei. Întregul patrimoniu va fi evidenţiat şi păstrat in conformitate cu legislaţia română în materie pe numele asociaţiei şi va fi folosit exclusiv pentru realizarea scopului acesteia. Art. 9. Patrimoniul iniţial se completează cu dobânzile şi dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiţiile legale, dividendele societăţilor comerciale, înfiinţate de Asociaţie, donaţii, sponsorizări sau legate, venituri realizate din activităţi economice directe, resurse diverse. CAPITOLUL II MEMBRI, DREPTURI ŞI ÎNDATORIRI Art. 10. (1) Asociaţia are minim 3 membri. (2) Poate fi membru al Asociaţiei orice persoană care, prin liber consimţământ, are disponibilitate de angajare, promovare şi susţinere a activităţilor, în conexiune cu obiectivele Asociaţiei, care se obligă să respecte prezentul statut şi normele legale care reglementează activitatea Asociaţiei. Art. 11. Asociaţia se constituie din următoarele categorii de membri: a) Membrii fondatori - cei care au constituit asociaţia, au contribuit moral şi material la fondarea ei şi la constituirea patrimoniului social; b) Membrii asociaţi - cei care se asociază ulterior fondării şi contribuie moral şi material la completarea patrimoniului asociaţiei; c) Membrii de onoare - personalităţi ale vieţii sociale, culturale şi ştiinţifice, persoanele fizice şi persoanele juridice care au adus şi care aduc servicii deosebite asociaţiei sau care o sprijină substanţial din punct de vedere strategic şi/sau financiar; Art. 12. (1) Calitatea de membru asociat şi membru de onoare se acordă de către Adunarea Generală prin votul a minim 2/3 dintre membrii asociaţiei. (2) Calitatea de membru asociat se pierde prin retragerea acestuia sau prin excludere, pentru abateri grave de la statut, regulamente şi hotărârile Consiliului Director sau neplata cotizaţiei timp de 4 luni consecutive sau alternative într-un an. (3) Calitatea de membru fondator nu poate fi retrasă în nicio modalitate. Membrii fondatori pot renunţa la calitatea de membru al asociaţiei. (4) Orice membru se poate retrage prin notificare scrisă, adresată Preşedintelui Consiliului Director şi depusă cu cel puţin 30 de zile înainte de data preconizată pentru retragere, fără a fi necesară motivarea acesteia. Art. 13. Membrii asociaţiei care sunt excluşi sau care se retrag nu au nici un drept asupra patrimoniului, ei rămânând obligaţi sa-si achite contribuţiile la care s-au obligat. De asemenea, în cazul angajării de către asociaţie a unor obligaţii financiare pentru proiecte integrate, care se aplică şi în beneficiul si cu participarea asociatului care se retrage, acesta din urmă este obligat să-şi achite cota de participare la investiţie până la finalizarea acesteia, chiar dacă nu mai este membru. Art. 14. Membrii asociaţiei au următoarele drepturi: a) de a participa la orice acţiune şi manifestare organizată de asociaţie; b) de a folosi bunurile pe care asociaţia le pune la dispoziţia lor; c) de a alege şi de a fi aleşi în Consiliul Director, prin reprezentanţii lor persoane fizice, dacă acestea au aptitudini şi capacitate pentru funcţiile la care candidează şi nu au suferit nicio condamnare penală; d) să renunţe la calitatea de membru. Art. 15. (1) Membrii asociaţiei au următoarele obligaţii: a) să respecte fără rezerve statutul asociaţiei, regulamentele şi hotărârile Consiliului Director; b) să-şi respecte obligaţiile financiare şi materiale potrivit angajamentelor pe care şi le-au asumat; c) să susţină şi să contribuie în mod efectiv şi dinamic la îndeplinirea scopurilor asociaţiei, precum şi la promovarea unei imagini corecte şi pozitive a asociaţiei. CAPITOLUL III RESURSELE PATRIMONIALE Art. 16. (1) Patrimoniul social iniţial se completează cu veniturile si bunurile din contribuţiile membrilor asociaţiei, cotizaţiile şi taxele de înscriere ale membrilor, sponsorizări, prestarea de servicii cu plată, subvenţii, donaţii, legate, dividende şi alte contribuţii în bani sau în natură de la persoane fizice sau persoane juridice, în conformitate cu prevederile legale, precum şi cu sursele financiare sau bunurile obţinute din fonduri nerambursabile. (2) Fondurile vor fi administrate potrivit dispoziţiilor legale şi hotărârilor Consiliului Director, veniturile realizate folosindu-se numai pentru scopurile prevăzute în statut. CAPITOLUL IV CONTROLUL SI CONDUCEREA ASOCIAŢIEI SECŢIUNEA I ADUNAREA GENERALĂ Art.17. (1) Adunarea Generală este organul de conducere constituit din totalitatea membrilor fondatori şi a membrilor asociaţi. În cazul membrilor care sunt persoane juridice, aceştia vor fi reprezentaţi prin persoane fizice desemnate prin hotărâre emisă de fiecare dintre membrii respectivi. (2) Adunarea Generală are următoarele competenţe: a) stabilirea strategiei şi a obiectivelor generale ale asociaţiei; b) aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a bilanţului contabil; c) alegerea şi revocarea membrilor consiliului director; d) alegerea şi revocarea cenzorului sau, după caz, a membrilor comisiei de cenzori; e) înfiinţarea de filiale; f) modificarea actului constitutiv şi a statutului; g) dizolvarea şi lichidarea asociaţiei, precum şi stabilirea destinaţiei bunurilor rămase după lichidare; h) stabilirea cotizaţiei i) orice alte atribuţii prevăzute în lege sau în statut. Art.18. (1) Adunarea Generală se întruneşte cel puţin o dată pe an în şedinţă ordinară şi are drept de control permanent asupra Consiliului Director. (2) Adunarea generală se poate întruni ori de câte ori este necesar şi în şedinţe extraordinare, potrivit legii. Art.19. (1) Adunarea Generală se convoacă cu cel puţin 15 zile înainte de data fixată pentru desfăşurarea ei, iar în cazuri de urgenţă, cu cel puţin 5 zile înainte de data stabilită pentru desfăşurarea ei. (2) Prin cazuri de urgenţă se înţelege: a) se impune în mod necesar modificarea Statutului; b) apar situaţii care pun în pericol existenţa asociaţiei, c) la cererea scrisă a unui număr de cel puţin 1/3 din numărul membrilor fondatori şi a membrilor asociaţi. Art.20. (1) Adunarea Generală se convoacă de Consiliul Director printr-un convocator scris care va cuprinde data, locul şi ordinea de zi şi care se va aduce la cunoştinţa celor interesaţi în termenele prevăzute la art.19. (2) Odată cu comunicarea datei, locului şi a ordinii de zi a adunării generale, se pun la dispoziţia participanţilor materialele supuse dezbaterii. (3) Participanţii pot solicita introducerea pe ordinea de zi a unor cereri, făcute în scris, depuse la sediul asociaţiei cu cel puţin 2 zile înainte de data fixată pentru adunarea generală. (4) În cazul în care Consiliul Director nu convoacă Adunarea Generală, aceasta poate fi convocată şi de către 1/3 din asociaţi. Art.21. (1) La adunarea generală participă: a) membrii fondatori; b) membrii asociaţi; c) membrii de onoare; d) invitaţi; e)membrii Consiliului Director. (2) În cadrul Adunării Generale, fiecare membru fondator şi fiecare membru asociat are dreptul la un vot cu caracter deliberativ. (3) Membrii persoane fizice care, într-o anumită problemă supusă hotărârii Adunării Generale, sunt interesaţi personal sau prin soţii lor, ascendenţii sau descendenţii, rudele în linie colaterală şi afinii lor până la gradul al patrulea inclusiv, nu vor putea lua parte la deliberare şi nici la vot, în caz contrar răspunzând pentru daunele cauzate asociaţiei dacă, fără votul lor, nu s-ar fi putut obţine majoritatea cerută. Art.22. Alegerile pentru Consiliul Director au loc o dată la doi ani, cu excepţia cazurilor de revocare, retragere sau deces, când se pot organiza la Adunarea Generală ce urmează. Art.23.(1) Rapoartele de activitate ale Consiliului Director, programele de activitate, bugetele de venituri şi cheltuieli, bilanţurile contabile se dezbat şi se supun anual aprobării Adunării Generale. (2) Adunarea Generală poate solicita consiliului director să prezinte orice raport, situaţie etc, referitoare la organizarea şi funcţionarea asociaţiei. Art.24. (1) Adunarea Generală va putea avea loc dacă sunt prezenţi cel puţin o jumătate plus unul dintre membrii. (3) Dacă nu se întruneşte cvorumul prevăzut la alineatul (1), Adunarea Generală se reconvocă după o perioadă de 3 de zile şi poate avea loc indiferent de numărul membrilor prezenţi. Art.25. (1) Adunarea Generală adoptă hotărâri care se semnează de către preşedintele consiliului director şi se contrasemnează de către secretar. (2) Hotărârile Adunării Generale se iau cu majoritatea simplă a celor prezenţi, cu excepţia celor care au ca obiect dizolvarea asociaţiei sau modificarea scopului şi care se iau cu votul a două treimi din numărul membrilor care constituie asociaţia la momentul şedinţei. Art. 26. Adunarea Generala este condusă de Preşedintele Consiliului Director, iar în lipsă, de înlocuitorul său, care are obligaţia să comunice situaţia prezenţei membrilor şi lista nominală a celor prezenţi. Art.27. (1) Cu ocazia fiecărei Adunări Generale se întocmeşte un proces-verbal cu modul de desfăşurare, dezbaterile care au avut loc şi hotărârile care s-au luat. (2) Procesul verbal va fi semnat de către preşedintele Consiliului director şi secretarul consiliului director care, în această situaţie, devine secretar al adunării generale. Art.28. Hotărârile Adunării Generale contrare legii, Actului Constitutiv sau Statutului, pot fi atacate in justiţie de oricare dintre membrii care nu au luat parte la şedinţa sau care au votat împotrivă, în termen de 15 zile de la data la care au luat cunoştinţă despre hotărâre sau de la data la care a avut loc şedinţa, după caz. SECŢIUNEA a II a CONSILIUL DIRECTOR Art. 29.(1) Consiliul Director asigură punerea în executare a hotărârilor Adunării Generale şi are următoarea componenţă: a) Preşedinte; b) membru; c)membru d)membru e)membru f)membru g) Secretar (2) Membrii Consiliului Director se aleg prin vot secret de Adunarea Generală dintre reprezentanţii desemnaţi prin hotărâre de către fiecare dintre asociaţi. După alegerea lor, dintre persoanele propuse de către membrii asociaţiei, cei 7 membri ai Consiliului Director îşi stabilesc prin vot secret funcţiile pe care urmează să le ocupe. (3)Membrii Consiliului Director se aleg pe o perioadă de 2 ani, putând fi realeşi. (4) În caz că o funcţie devine vacantă înainte de expirarea acestui termen, persoana aleasă va ocupă funcţia respectivă doar până la expirarea mandatului de 2 ani a respectivului Consiliu Director. (5) Cei cinci membri prevăzuţi la lit.b)-f) de la alin.1 vor avea rolul de a coordona cinci comisii tehnice care vor funcţiona în cadrul Asociaţiei, la înfiinţarea asociaţiei aceste comisii vor fi specializate pe domeniul administraţie, domeniul educaţie-instruire, domeniul dezvoltare de afaceri TIC şi start-up, domeniul cercetare-dezvoltare-inovare şi domeniul internaţionalizare. (6) In cadrul celor cinci comisii îşi vor desfăşura activitatea specialişti din domeniile respective, persoane care pot participa pe principiul voluntariatului, fără să fie în mod obligatoriu membrii ai asociaţiei, dar in limita a cel mult 1/2 din numărul de membrii ai fiecărei comisii. (7) Atribuţiile fiecărei comisii, funcţionarea acestora, desfiinţarea şi înfiinţarea altora, precum şi modul de selectare a specialiştilor vor fi stabilite prin Decizie a Consiliului director. Art. 30. Competenţa Consiliului Director: a) prezintă Adunării Generale raportul de activitate pe perioada anterioară, executarea bugetului de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil, proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli etc. b) încheie acte juridice în numele şi pe seama asociaţiei; c) aprobă organigrama şi politica de personal; d) elaborează un regulament intern de funcţionare; c) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de Aduna [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro