Pe scurtSe aprobă ordinea de zi a unei ședințe publice extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din 24 octombrie 2022, propusă de primar. Decizia înseamnă că subiectele de pe acel tabel devin puncte de discuție și vot ale consiliului în acea ședință, iar hotărârea se pune în mișcare și se comunică celor interesați. Practic, locuitorii pot afla ce ordine a fost stabilită pentru ziua respectivă și ce subiecte vor fi discutate sau votate de reprezentanții lor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă ordinea de zi a şedinţei publice extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din 24 octombrie 2022, la propunerea Primarului Municipiului Arad, care, în condiţiile art. 133 alin. (2) lit. a), art. 134 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, a cerut întrunirea consiliului, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
0,0
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 554
din 24 octombrie 2022
privind aprobarea ordinii de zi a şedinţei publice extraordinare
a Consiliului Local al Municipiului Arad din 24 octombrie 2022
Având în vedere Dispoziţia Primarului Municipiului Arad nr. 2447 din 20.10.2022 cu
privire la convocarea Consiliului Local al Municipiului Arad în şedinţă publică extraordinară,
în ziua de luni, 24 octombrie 2022,
Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (20 consilieri prezenți
din totalul de 23),
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), art. 135 alin. (7), art. 139 alin. (1) şi art. 196
alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se aprobă ordinea de zi a şedinţei publice extraordinare a Consiliului Local al
Municipiului Arad din 24 octombrie 2022, la propunerea Primarului Municipiului Arad, care, în
condiţiile art. 133 alin. (2) lit. a), art. 134 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. b) din Ordonanța de
Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare, a cerut întrunirea consiliului, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. 2. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire şi se comunică celor interesaţi de către Primarul
Municipiului Arad, prin Serviciul Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Cosmin BURUC Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Lilioara STEPANESCU
Red./Dact. SML/SML Verif. C.M.
1 ex. Serviciul Administraţie Publică Locală
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţã CLMA 24.10.2022 Cod PMA-S4-02
Anexa la Hotărârea nr. 554/24.10.2022
a Consiliului Local al Municipiului Arad
ORDINE DE ZI
1. Proiect de hotărâre nr.
542/2022 privind acordarea unui mandat special reprezentantului Unității
Administrativ –Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Compania
de Transport Public SA Arad - inițiativa primarului
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Cosmin BURUC Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Lilioara STEPANESCU
Red./Dact. SML/SML Verif. C.M.
1 ex. Serviciul Administraţie Publică Locală
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţã CLMA 24.10.2022 Cod PMA-S4-02
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.