Arad › 13 noiembrie 2019

HCL 551/2019 adoptată

Hotărâre privind schimbarea denumirii Parcului Copiilor Tara Piticilor din municipiul Arad, în Parcul Zsolt TÖRÖK

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A Nr. 551 din 13 noiembrie 2019 privind schimbarea denumirii Parcului Copiilor Tara Piticilor din municipiul Arad, în Parcul Zsolt TÖRÖK Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin Referatul de aprobare al inițiatorului nr. 704272/13.09.2019, Analizând Raportul Serviciului Date Urbane și Spațiale, Evidenţă Construcţii, din cadrul Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr. 70428/13.09.2019, Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, În conformitate cu prevederile art. 2 lit. d) și ale art. 6 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată prin Legea nr. 48/2003, cu modificările şi completările ulterioare, Îndeplinirea procedurilor prevăzute de Legea nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (20 de consilieri prezenți din totalul de 23), În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. d), art. 139 alin. (1) și alin. (3) şi prevederile art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă schimbarea denumirii unui parc din municipiul Arad, amplasat în interiorul cartierului Centru, conform anexei, astfel: Denumire actuală Denumire propusă PARCUL COPIILOR ,,ȚARA PITICILOR” PARCUL ,,ZSOLT TÖRÖK’’ Art. 2. Se aprobă modificarea nomenclatorului stradal al municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 273/2010 a Consiliului Local al Municipiului Arad, cu denumirea aprobată conform art. 1. Art. 3. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin serviciile de specialitate şi se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală, din cadrul Primăriei Municipiului Arad. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Antoanela-Luciana NAAJI Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Lilioara STEPANESCU Red./Dact. SML/SML Verif. C.M. 1 ex. Serviciul Date Urbane și Spațiale, Evidență Construcții 1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţã CLMA 13.11.2019 Cod PMA-S4-02 ROMANIA PROIECT Avizat JUDETUL ARAD SECRETAR MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu CONSILIUL LOCAL Nr. 454/17.09.2019 HOTĂRÂREA Nr._____ Din __________ 2019 privind schimbarea denumirii Parcului Copiilor Tara Piticilor din municipiul Arad, în Parcul Zsolt TOROK Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin Referatul de aprobare al inițiatorului nr. 704272/13.09.2019, Analizând Raportul Serviciului Date Urbane și Spațiale, Evidenţă Construcţii, din cadrul Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr. 70428/13.09.2019, Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, În conformitate cu prevederile art. 2 lit. d) și ale art. 6 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată prin Legea nr. 48/2003, cu modificările şi completările ulterioare, Îndeplinirea procedurilor prevăzute de Legea nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. d), art. 139 alin. (1) și alin. (3) şi prevederile art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă schimbarea denumirii unui parc din municipiul Arad, amplasat în interiorul cartierului Centru, conform anexei, astfel: Denumire actuală Denumire propusă PARCUL COPIILOR ,,ȚARA PITICILOR” PARCUL ,, ZSOLT TOROK’’ Art. 2. Se aprobă modificarea nomenclatorului stradal al municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 273/2010 a Consiliului Local al Municipiului Arad, cu denumirea aprobată conform art. 1. Art. 3. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin serviciile de specialitate şi se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală, din cadrul Primăriei Municipiului Arad. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR, Lilioara Stepanescu Serviciul Date Urbane și Spațiale, Evidenţă Construcţii Red./Dact. Doina Gălășel Cod: PMA-S4-01 PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. 70427 din 13.09.2019 Primarul Municipiului Arad, Având în vedere: - Cererea înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 69428 din 10.09.2019 a doamnei Laura Torok, soția alpinistului arădean, în vederea atribuirii de denumire unui parc din municipiul Arad cu numele soțului, Zsolt Torok ; -Prevederile O.G. nr. 63/2002, privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 48/2003; În temeiul prevederilor art. 139 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ şi a prevederilor Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Arad nr. 216/2016, îmi exprim iniţiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: schimbarea de denumire de stradă în interiorul cartierului Centru, în susţinerea căruia formulez următorul REFERAT DE APROBARE AL INIȚIATORULUI Față de cele de mai sus, propun promovarea unui proiect de hotărâre pentru schimbarea de denumire a parcului situat în municipiul Arad, în interiorul cartierului Centru, conform anexă și completarea Nomenclatorului stradal al municipiului Arad cu denumirea nouă, astfel: Denumire actuală Denumire propusă PARCUL COPIILOR ,,ȚARA PITICILOR’’ P PARCUL ,, ZSOLT TOROK’’ PRIMAR Călin Bibarț PRIMARIA MUNICIPIULUI ARAD SERVICIUL DATE URBANE ȘI SPAȚIALE, EVIDENŢĂ CONSTRUCŢII Nr.70428/A2/13.09.2019 RAPORT Referitor la : Referatul de aprobare al inițiatorului înregistrat cu nr. 70427 din 13.09.2019 a domnului Călin Bibarț, Primarul Municipiului Arad: Obiect : propunerea privind promovarea unui proiect de hotărâre pentru schimbarea denumirii parcului din Parcul Copiilor Țara Piticilor situat în municipiul Arad în interiorul cartierului Centru, amplasament mărginit de B-dul G-ral Dragalina, Filarmonica Arad, Faleza Mureșului și fostul cazino Arad, în Parcul Zsolt Torok , ca un omagiu adus celui care a fost alpinistul arădean care a cucerit Alpii, Himalaya, Anzii Cordilieri, și care spunea la un moment dat : ,,Aparent ai atins un vârf însă, în realitate renaști ’’, a fost o personalitate reprezentativă și prin multe alte realizări: Pumori-traseu în premieră mondială, Cerro Adela Sur (linie în premieră mondială), Nanga Parbat, din Himalaya, cucerirea vârfului Cerro Torre, din Patagonia, ChoOyu, Ama Dablam, K2, amintite de către doamna Laura Torok, soția alpinistului, în cererea anexată proiectului de hotărâre. Față de cele de mai sus, propunem promovarea unui proiect de hotărâre pentru schimbarea de denumire, conform anexă și completarea Nomenclatorului stradal al municipiului Arad cu denumirea nouă, astfel: Denumire actuală Denumire propusă PARCUL COPIILOR P PARCUL ,, ZSOLT TOROK’’ ,,ȚARA PITICILOR’’ ARHITECT ŞEF, ŞEF SERVICIU, arh. Radu Drăgan ing. Doina Gălășel Serviciul Date Urbane și Spațiale, Evidenţă Construcţii Red./Dact.Doina Gălăşel LEGENDA NR. CRT. DENUMIRE ACTUALĂ DENUMIRE PROPUSĂ PARCUL COPIILOR PARCUL ,,ZSOLT 1 "ȚARA PITICILOR" TOROK'' SERVICIUL DATE URBANE ȘI SPAȚIALE, EVIDENȚĂ CONSTRUCȚII Șef serviciu ing. Doina Gălășel

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro