Arad › 23 octombrie 2020

HCL 450/2020 adoptată

Hotărâre privind repartizarea unor locuinţe situate în municipiul Arad, persoanelor care au depus dosare în vederea obtinerii unei locuinte sociale

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 450 din 23 octombrie 2020 privind repartizarea unor locuinţe situate în municipiul Arad, persoanelor care au depus dosare în vederea obținerii unei locuințe sociale Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr. 74645/15.10.2020, Analizând raportul de specialitate al Serviciului Fond Locativ din cadrul Direcţiei Patrimoniu a Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr. 74649/15.10.2020, precum și avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Ținând seama de Procesul - verbal nr. 74626/15.10.2020, întocmit în urma întrunirii Comisiei de analiză a solicitărilor de locuințe, Conform prevederile art. 39, 42, 43, 44, 45, 46, 48 și 49 din Legea nr.114/1996, Legea locuinţei, cu modificările și completările ulterioare, precum şi prevederile art. 1777, art. 1778 (1), art. 1779, art. 1780, art. 1781 privind Codul Civil, cu modificările și completările ulterioare, Văzând Hotărârea nr. 307/2020 a Consiliului Local al Municipiului Arad, privind aprobarea listei și ordinii de priorități a solicitanților care au depus dosar pentru obținerea unei locuințe sociale, listă rezultată în urma analizării cererilor depuse în perioada de înscriere cuprinsă între data de 01.08.2017 și data de 31.12.2019, Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (18 consilieri prezenți din totalul de 21), În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c) - d), alin. (6) lit. a), alin. (7) lit. q), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art. 1. Se aprobă repartizarea locuințelor situate în Municipiul Arad, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primăria Municipiului Arad şi se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Mariana CISMAȘIU Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Lilioara STEPANESCU Red./Dact. SML/SML Verif. C.M. 1 ex. Serviciul Fond Locativ 1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţã CLMA 23.10.2020 Cod PMA-S4-02 Anexa la Hotărârea nr. 450/23.10.2020 a Consiliului Local al Municipiului Arad poatefi consultată la Serviciul Fond Locativ MODUL DE REPARTIZARE A LOCUINȚELOR SOCIALE SITUATE ÎN MUNICIPIUL ARAD PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Mariana CISMAȘIU Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Lilioara STEPANESCU ROMÂNIA PROIECT AVIZAT: JUDEŢUL ARAD SECRETAR GENERAL MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu CONSILIUL LOCAL Nr. 399/16.10.2020 H O T Ă R Â R E A nr. ___ Din________________2020 privind repartizarea unor locuinţe situate în municipiul Arad, persoanelor care au depus dosare în vederea obținerii unei locuințe sociale Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr. 74645/15.10.2020, Analizând raportul de specialitate al Serviciului Fond Locativ din cadrul Direcţiei Patrimoniu a Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr. 74649/15.10.2020, precum și avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Ținând seama de Procesul - verbal nr. 74626/15.10.2020, întocmit în urma întrunirii Comisiei de analiză a solicitărilor de locuințe, Conform prevederile art. 39, 42, 43, 44, 45, 46, 48 și 49 din Legea nr.114/1996, Legea locuinţei, cu modificările și completările ulterioare, precum şi prevederile art. 1777, art. 1778 (1), art. 1779, art. 1780, art. 1781 privind Codul Civil, cu modificările și completările ulterioare, Văzând Hotărârea nr. 307/2020 a Consiliului Local al Municipiului Arad, privind aprobarea listei și ordinii de priorități a solicitanților care au depus dosar pentru obținerea unei locuințe sociale, listă rezultată în urma analizării cererilor depuse în perioada de înscriere cuprinsă între data de 01.08.2017 și data de 31.12.2019, În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c) - d), alin. (6) lit. a), alin. (7) lit. q), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art. 1. Se aprobă repartizarea locuințelor situate în Municipiul Arad, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primăria Municipiului Arad şi se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR GENERAL Serviciul Fond Locativ Cod: PMA-S4-02 Raluca Staniş /2ex./ Raluca Staniş Anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. _______/__________2020 MODUL DE REPARTIZARE A LOCUINȚELOR SOCIALE SITUATE ÎN MUNICIPIUL ARAD PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD REFERAT DE APROBARE Nr. 74645 din 15.10.2020 Având în vedere: Actele normative în vigoare privind accesul la o locuință, Consiliul Local al Municipiului are obligația de a stabili în condițiile legii, ordinea de prioritate pentru repartizarea locuințelor, în baza criteriilor stabilite de către acesta, prin evaluarea și analizarea situației socio – economico – familială. Potrivit dispozițiilor art.43 din Legea nr.114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, locuințele sociale se repartizează de către autoritățile administrației publice locale care le au în administrare, pe baza criteriilor stabilite anual de acestea, în condițiile prevederilor prezentului capitol, şi de ele pot beneficia, în ordinea de prioritate stabilită potrivit legii, următoarele categorii de persoane: persoanele şi familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţele retrocedate foştilor proprietari, tinerii care au vârsta de până la 35 de ani, tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială şi care au împlinit vârsta de 18 ani, invalizii de gradul I şi II, persoanele cu handicap, pensionarii, veteranii şi văduvele de război, beneficiarii prevederilor Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ai prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, alte persoane sau familii îndreptăţite. Ținând seama de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 307/28.07.2020, privind aprobarea listei și ordinii de priorități a solicitanților care au depus dosar pentru obținerea unei locuințe sociale, listă rezultată în urma analizării cererilor depuse în perioada de înscriere cuprinsă între data de 01.08.2017 și data de 31.12.2019; Consider oportună, adoptarea unei hotărâri privind aprobarea repartizării locuințelor libere, situate în Municipiul Arad. PRIMAR, Călin Bibarț Primăria Municipiului Arad Direcţia Patrimoniu Nr. _________/______________ RAPORT al Serviciului Fond Locativ Referitor la: referatul de aprobare înregistrat cu nr. __________/______, a d-lui Călin Bibarț, Primarul Municipiului Arad, Obiect: propunerea de aprobare a repartizării locuinţelor disponibile la această dată, situate în municipiul Arad, către solicitanții care au depus dosare pentru accesul la o locuință socială conform prevederilor H.C.L.M. Arad nr. 52/04.03.2016. Consideraţii de ordin general: La această dată există un număr de 127 dosare complete prin care se solicită atribuirea de locuinţe sociale, listă rezultată în urma analizării cererilor depuse în perioada de înscriere cuprinsă între data de 01.08.2017 și data de 31.12.2019 și aprobată prin Hotărârea Consiliului local al Municipiului Arad nr.307/28.07.2020. Partajarea obiectivă a acestora, s-a făcut în baza criteriilor de ierarhizare stabilite prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 52/04.03.2016. Comisia de analiză a solicitărilor de locuințe, întrunită în ședința din data de 15.10.2020, a aprobat repartizarea locuințelor sociale disponibile la această dată, unui număr de 90 solicitanți înscriși pe lista de priorități. Ca urmare a celor prezentate, P R O P U N E M: Aprobarea repartizării locuințelor sociale, conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi repartizarea unor locuinţe situate în municipiul Arad, disponibile la această dată, conform criteriilor de acces şi ierarhizare stabilite prin punctaj, în baza prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.52/04.03.2016. DIRECTOR EXECUTIV, ŞEF SERVICIU, C.j. Ștefan Szuchanszki C.j. Raluca Staniş Serviciul Fond Locativ Raluca Staniş / Raluca Staniş

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro