Arad › 3 iulie 2024

HCL 357/2024 adoptată

Hotărâre privind aprobarea încheierii unui Protocol de finanțare între Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Arad și Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Arad în vederea implementării și derulării Programului multianual privind finanțarea elaborării și/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților și a regulamentelor locale de urbanism pentru perioada 2024-2027

Documente

Text

Anexa la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 357/03.07.2024 Unitatea Administrativ-Teritorială Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Arad Municipiul Arad PROTOCOL DE FINANȚARE între Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Arad Și Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Arad pentru implementarea Programului multianual privind finanțarea elaborării și/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților și a regulamentelor locale de urbanism pentru perioada 2024-2027 conform Hotărârii Guvernului nr. 1137/2023 Protocol de finanțare Pag 1 PREAMBUL Cadru general: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de autoritate a administrației publice centrale competentă în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1137/2023 privind aprobarea Normelor metodologice pentru derularea Programului multianual privind finanțarea elaborării și/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților și a regulamentelor locale de urbanism, gestionează Programul în colaborare cu compartimentele responsabile din aparatul de specialitate al primarului din municipii, orașe și comune și al consiliilor județene, după caz. Programul este național, multianual, finanțat din bugetul de stat în limita creditelor de angajament și a creditelor bugetare aprobate anual cu această destinație și a estimărilor pentru următorii 3 ani, prevăzute în legea bugetară anuală, și din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale, din venituri proprii ale persoanelor juridice și fizice interesate în dezvoltarea unei localități sau a unei zone din cadrul acesteia, precum și din alte surse legal constituite sau atrase. Consiliul județean coordonează activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism la nivel județean, în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările și completările ulterioare. În temeiul: • Hotărârii Guvernului nr. 1137/2023 privind aprobarea Normelor metodologice pentru derularea Programului multianual privind finanțarea elaborării și/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților și a regulamentelor locale de urbanism; • Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, cu modificările și completările ulterioare; • Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 38/2020 privind utilizarea înscrisurilor în formă electronică la nivelul autorităților și instituțiilor publice; • Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările și completările ulterioare; • Ordinului ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 233/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și de elaborare și actualizare a documentațiilor de urbanism, cu modificările și completările ulterioare; • Ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 904/2023 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi de elaborare şi actualizare a documentaţiilor de urbanism; • Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare; • Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare. PĂRȚILE: Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Arad, cu sediul în municipiul Arad, cod poștal 31003, telefon 0357731100, fax. 0257.254078, cod fiscal 3519941, cont RO94TREZ02121420205XXXXX, deschis la Trezoreria Protocol de finanțare Pag 2 Municipiului Arad, reprezentată legal prin domnul Cionca Arghir Iustin Marinel, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, pe de o parte, ȘI Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Arad, cu sediul în Arad, cod poștal 310130, telefon 0257.281850, fax. 0257.214764, cod fiscal 3519925, reprezentată legal prin domnul Bibarț Călin, în calitate de primar al Primăriei Municipiului Arad, pe de alta, stabilesc cadrul general de cooperare dintre acestea, prezentul Protocol aplicându-se exclusiv raporturilor de colaborare dintre acestea cu privire la derularea Programului multianual privind finanțarea elaborării și/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților și a regulamentelor locale de urbanism în perioada 2024-2027. PRECIZĂRI PREALABILE 1. În prezentul Protocol, cu excepția situațiilor când contextul cere altfel sau a unei prevederi contrare: a) cuvintele care indică singularul includ și pluralul, iar cuvintele care indică pluralul includ și singularul; b) cuvintele care indică un gen includ toate genurile; c) termenul „zi” reprezintă zi calendaristică, dacă nu se specifică altfel. 2. Trimiterile la actele normative includ și modificările și completările ulterioare ale acestora, precum și orice alte acte normative subsecvente. 3. Prezentul Protocol se bazează pe buna-credință în executarea obligațiilor ce decurg din acesta, precum și pe necesitatea elaborării și aprobării Planului Urbanistic General al Unității Administrativ-Teritoriale.................. DEFINIȚII TERMEN DESCRIERE 1 Beneficiarii finali unităţile administrativ-teritoriale reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale care primesc finanţare din Program 2 Beneficiarii intermediari consiliile judeţene, care au obligaţia să transfere sumele primite de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, beneficiarilor finali ai Programului 3 Cerere de finanţare document elaborat de către consiliile judeţene în baza cererilor şi documentelor transmise de către unităţile administrativ-teritoriale prin care se solicită finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităţilor şi a regulamentelor locale de urbanism prin prezentul Program 4 Contract de finanţare documentul încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Arad prin care sunt stabilite drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi, precum şi lista beneficiarilor finali din Judeţul Arad, inclusiv suma totală alocată acestora prin Program 5 Protocol de finanţare documentul încheiat între Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Arad şi unităţile administrativ-teritoriale prin care sunt stabilite drepturile şi obligaţiile în raport cu verificarea şi acordarea finanţării în cadrul prezentului Program 6 Servicii noi acele servicii care, la momentul depunerii cererii de finanţare, nu au execuţie bugetară pentru elaborarea şi/sau actualizarea planurilor urbanistice generale ale localităţilor şi a regulamentelor locale de urbanism 7 Servicii în continuare acele servicii care, la momentul depunerii cererii de finanţare, au Protocol de finanțare Pag 3 execuţie bugetară, respectiv pentru care au fost efectuate cheltuieli pentru elaborarea şi/sau actualizarea planurilor urbanistice generale ale localităţilor şi a regulamentelor locale de urbanism 8 M.D.L.P.A. Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației 9 U.A.T. Unitate Administrativ Teritorială ARTICOLUL 1. OBIECTUL PROTOCOLULUI Obiectul prezentului Protocol îl constituie cooperarea dintre Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Arad și Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Arad, și stabilirea drepturilor și obligațiilor acestora în raport cu implementarea și derularea Programului multianual privind elaborarea şi/sau actualizarea planurilor urbanistice generale ale localităţilor şi a regulamentelor locale de urbanism, derulat de către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației în perioada 2024 – 2027. ARTICOLUL 2 DURATA PROTOCOLULUI (1) Prezentul Protocol intră în vigoare la data semnării de către ultima parte și are valabilitate până la 31.12.2027, termen în care se va realiza actualizarea/elaborarea planului urbanistic general al localității și regulamentul local de urbanism al beneficiarului final U.A.T …………... (2) În funcție de prevederile bugetare aprobate anual cu această destinație, durata Protocolului de finanțare poate fi prelungită cu maximum 2 ani, fără a depăși data de 31 decembrie 2029. ARTICOLUL 3 DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE GENERALE ALE PĂRȚILOR (1) Transferul fondurilor de la MDLPA către beneficiarul intermediar Consiliul Județean Arad se va face în conformitate cu art. 7 din Normele metodologice, pe baza solicitării întocmite conform anexei nr. 2 la Normele metodologice și în limita alocațiilor bugetare aprobate pe anul 2024. Transferul fondurilor de la beneficiarul intermediar Consiliul Județean Arad către beneficiarul final UAT Municipiul Arad, se efectuează în conturile deschise la Trezoreria Statului, pe numele Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad, în limita alocațiilor bugetare comunicate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. (2) În perioada de valabilitate a Contractului de finanțare, în situația în care beneficiarul final U.A.T. Municipiul Arad decontează sumele aferente contribuției de la bugetul de stat din surse proprii sau alte surse legal constituite, are dreptul să solicite recuperarea acestora la MDLPA, conform art. 8 alin. (4) din Normele metodologice, iar MDLPA transferă aceste sume în limita creditelor bugetare aprobate în buget cu această destinație. (3) Transferul sumelor pentru finanțarea elaborării și/sau actualizării planului urbanistic general al localității și a regulamentului local de urbanism se realizează în ordinea cronologică de înregistrare a solicitărilor de transfer depuse de beneficiarul intermediar, în limita creditelor bugetare anuale aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și în limita Contractului de finanțare încheiat. (4) Pe perioada de valabilitate a Contractului de finanțare, valoarea creditelor de angajament este egală cu valoarea creditelor bugetare. (5) În situația în care solicitările de transfer transmise de către beneficiarii intermediari la MDLPA în vederea decontării nu sunt complete și/sau conforme cu prevederile legale și/sau necesită clarificări, se comunică acestora, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data înregistrării, observațiile și/sau propunerile necesare modificării/completării acestora, cu precizarea că solicitarea de transfer revizuită va primi un nou număr de înregistrare, fiind considerată solicitare nouă. (6) În situația epuizării creditelor bugetare disponibile în anul în curs, prevăzute în bugetul MDLPA cu această destinație, Ministerul va înștiința de îndată beneficiarul intermediar, prin platforma digitală „investitii.mdlpa.ro“ și/sau prin e-mail și vor deveni aplicabile prevederile art. 8 din Normele metodologice, Unitatea Administrativ- Teritorială Județul Arad având obligația să notifice de îndată beneficiarul final Unitatea Administrativ- Protocol de finanțare Pag 4 Teritorială Municipiul Arad. (7) În scopul prevăzut la art. 1, Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Arad va transmite către Direcția Arhitect Șef din cadrul Consiliului Județean Arad următoarele informații și documente: - Hotărârea consiliului local de aprobare a indicatorilor; - Hotărârea consiliului local de aprobare a cofinanțării, după caz; - Contractele încheiate cu operatorii economici pentru elaborarea/actualizarea planului urbanistic general și a regulamentului local de urbanism și/sau contractul pentru transpunerea documentației de urbanism în fomat GIS, cu respectarea Ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr.904/2023; - Evidențele contabile în baza cărora sunt identificate plățile efectuate din bugetul de stat și din bugetul local; - Devizul general, aprobat prin hotărârea consiliului local, cu identificarea categoriilor de cheltuieli care se finanțează de la bugetul de stat și a celor suportate de Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Arad; (8) Declarația pe propria răspundere prin care Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Arad își asumă responsabilitatea cu privire la realitatea, exactitatea și legalitatea documentelor. Pentru o bună desfășurare a implementării acestui Program, părțile vor desemna o persoană/persoane din cadrul aparatul de specialitate (nume, număr de telefon, adresă e-mail) responsabilă/e cu parcurgerea procedurilor/etapelor care implică colaborarea interinstituțională între C.J. Arad și Unitatea Administrativ- Teritorială Municipiul Arad. (9) Părțile se angajează să respecte prevederile stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 1137/2023 privind aprobarea Normelor metodologice pentru derularea programului multianual privind finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităţilor şi a regulamentelor locale de urbanism. (10) Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Arad prevede în bugetul propriu anual fondurile necesare finanțării în integralitate a elaborării și/sau actualizării PUG și a RLU, conform art. 22 din H.G. nr. 1.137/2023. (11) Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Arad recepționează lucrările executate de prestator pe etape de realizare a PUG, conform prevederilor contractuale și a legislației în vigoare. (12) Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Arad transmite la Consiliul Județean Arad spre verificare documentațiile recepționate însoțite de Proces-verbal de predare-primire, precum și documentațiile și studiile aferente fazelor anterioare predate și achitate, dacă acestea nu au fost transmise anterior. Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Arad pune la dispoziția Consiliului Județean Arad toate documentele justificative privind derularea serviciilor de elaborare şi/sau actualizare a planurilor urbanistice generale ale localităţilor şi a regulamentelor locale de urbanism, răspunzând de realitatea, exactitatea şi legalitatea acestora, precum şi de sumele cheltuite în scopul pentru care au fost alocate. (13) În scopul îndeplinirii prevederilor prezentului Protocol, Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Arad va transmite documentele și informațiile solicitate în format electronic la adresa de e-mail: [email protected] și/sau, după caz, în format letric, la sediul Consiliului Județean Arad, Direcția Arhitect Șef. (14) Compartimentele de specialitate din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Arad verifică aplicarea prevederilor legale și contractuale în cuprinsul documentațiilor transmise de către beneficiarii finali și conform art.7, alin. (2) din H.G. nr. 1137/2023, după caz: a) acordă viză de control financiar preventiv și întocmesc decontul justificativ pe care îl transmit M.D.L.P.A. până la data de 5 a fiecărei luni pentru luna precedentă, în baza facturilor emise de prestator – dacă conținutul documentației este complet și conform cu prevederile legale în vigoare și cele contractuale; b) notifică Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Arad și prestatorul cu privire la neconcordanțele/completările/rectificările necesare – dacă conținutul documentației nu este complet şi/sau conform cu prevederile legale în vigoare și/sau contractuale. În cazul în care, în urma notificării, solicitarea de rectificare/completare nu poate fi onorată de către prestator, sumele alocate nu pot fi decontate. (15) Consiliul Județean Arad virează sumele alocate de MDLPA numai în condițiile prevăzute la alin. (15), lit. a) de mai sus; (16) Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Arad virează sumele primite către prestator în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea acestora și transmite la Consiliul Județean Arad dovada plății; (17) Netransmiterea documentelor solicitate, recepționarea altor documentații ce au făcut obiectul unor faze Protocol de finanțare Pag 5 anterioare sau transmiterea unor documente neasumate de către elaboratori, atrag pierderea sumelor alocate din bugetul MDLPA și returnarea sumelor decontate anterior prin Programul pentru finanțarea elaborării și/sau actualizării planurilor urbanistice generale și a regulamentelor locale de urbanism aferente acestora. ARTICOLUL 4 DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE SPECIALE ALE PĂRȚILOR (1) Părțile prezentului Protocol declară că orice decontare necuvenită făcută de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației constituie plată nedatorată și Consiliul Județean Arad are obligația de a restitui suma respectivă în condițiile prevăzute la alin. următoare din prezentul articol. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației notifică beneficiarul intermediar Consiliul Județean Arad cu privire la suma datorată care trebuie restituită, solicitând restituirea respectivei sume în termen de 30 de zile calendaristice de la data confirmării de primire a notificării de către Consiliul Județean Arad. Din ziua următoare expirării termenului de 30 de zile, se vor calcula majorări de întârziere în cuantum de 0,02% pe zi de întârziere din suma datorată, până la data plății efective. (2) În cazul în care beneficiarul final Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Arad utilizează sumele transferate cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare şi/sau contractuale, beneficiarul intermediar, Consiliul Județean Arad, asigură recuperarea sumelor decontate necuvenit de la beneficiarul final Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Arad. În termen de 3 zile de la primirea notificării Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cu privire la sumele datorate, beneficiarul intermediar notifică beneficiarul final Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiului Arad cu privire la sumele datorate. În termenul stabilit în notificarea Consiliului Județean Arad, Beneficiarul final Unitatea Administra [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro