HCL 347/2022 adoptată
Hotărâre privind atribuirea denumirii strada Surâsului unei străzi din Cartierul WESTFIELD
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A Nr. 347
din 29 iunie 2022
privind atribuirea denumirii strada Surâsului unei străzi din Cartierul WESTFIELD
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin Referatul de
aprobare al inițiatorului nr. 39543 din 12.05.2022,
Analizând Raportul Serviciului Date Urbane și Spațiale, Evidenţă Construcţii, din
cadrul Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr. 39833 din 13.05.2022,
Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al
Municipiului Arad,
În conformitate cu prevederile art. 2 lit. d) și ale art. 6 alin. (3) din Ordonanţa
Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată prin Legea nr.
48/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
Îndeplinirea procedurilor prevăzute de Legea nr. 52/2003, privind transparenţa
decizională în administraţia publică, republicată,
Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (23 de consilieri
prezenți din totalul de 23),
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. d), art. 139 alin. (1)
și alin. (3) lit. e) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1. Se aprobă atribuirea denumirii Strada Surâsului unei străzi din Cartierul Westfield,
teren proprietate privată, identificat conform C.F. nr. 360251 Arad și potrivit planșei anexă,
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă completarea Nomenclatorului stradal aprobat prin Hotărârea nr. 273/2010 a
Consiliului Local al Municipiului Arad, cu denumirea nouă, conform art.1.
Art. 3. Se aprobă introducerea străzii la care se face referire în prezenta hotărâre în zona de
impozitare corespunzătoare, zona ,,D’’.
Art. 4. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin
serviciile de specialitate şi se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie
Publică Locală, din cadrul Primăriei Municipiului Arad.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
WAAS Liliana-Viorica Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Lilioara STEPANESCU
Red./Dact. SML/SML Verif. C.M.
1 ex. Serviciul Date Urbane şi Spaţíale, Evidenţă Construcţii
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţã CLMA 29.06.2022 Cod PMA -S4-02
Anexa la Hotărârea nr. 347/29.06.2022
a Consiliului Local al Municipiului Arad
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
WAAS Liliana-Viorica Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Lilioara STEPANESCU
ROMANIA PROIECT Avizat
JUDETUL ARAD SECRETAR GENERAL
MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu
CONSILIUL LOCAL
Nr. 274/17.05.2022
H O T Ă R Â R E A Nr._____
Din __________________2022
privind atribuirea denumirii strada Surâsului unei străzi din Cartierul WESTFIELD
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin Referatul de
aprobare al inițiatorului nr. 39543 din 12.05.2022,
Analizând Raportul Serviciului Date Urbane și Spațiale, Evidenţă Construcţii, din
cadrul Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr. 39833 din 13.05.2022,
Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al
Municipiului Arad,
În conformitate cu prevederile art. 2 lit. d) și ale art. 6 alin. (3) din Ordonanţa
Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată prin Legea nr.
48/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
Îndeplinirea procedurilor prevăzute de Legea nr. 52/2003, privind transparenţa
decizională în administraţia publică, republicată,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. d), art. 139 alin. (1)
și alin. (3) lit. e) şi prevederile art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1. Se aprobă atribuirea denumirii Strada Surâsului unei străzi din Cartierul Westfield,
teren proprietate privată, identificat conform C.F. nr. 360251 Arad și potrivit planșei anexă,
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă completarea Nomenclatorului stradal aprobat prin Hotărârea nr. 273/2010 a
Consiliului Local al Municipiului Arad, cu denumirea nouă, conform art.1.
Art. 3. Se aprobă introducerea străzii la care se face referire în prezenta hotărâre în zona de
impozitare corespunzătoare, zona ,,D’’.
Art. 4. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin
serviciile de specialitate şi se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie
Publică Locală, din cadrul Primăriei Municipiului Arad.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Lilioara Stepanescu
Serviciul Date Urbane și Spațiale, Evidenţă Construcţii
Red./Dact. Monica Joldea Cod:PMA-S4-01
Anexa la Hotărârea nr. / 2022
a Consiliului Local al Municipiului Arad
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Lilioara STEPANESCU
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 39543 din 12.05.2022
Primarul Municipiului Arad,
Având în vedere:
- Cererea înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 38263 din
09.05.2022, a S.C. Westfield Development S.R.L. , în vederea atribuirii de
denumire de stradă în interiorul cartierului “ WESTFIELD “ ARAD ;
- Prevederile O.G. nr. 63/2002, privind atribuirea sau schimbarea de
denumiri, aprobată cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr.
48/2003;
În temeiul prevederilor art. 139 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind codul administrativ şi a prevederilor Regulamentului de
Organizare şi Funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin
Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Arad nr. 216/2016, îmi exprim
iniţiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: atribuirea
de denumire de stradă unui amplasament nou creat prin PUZ, situat în
municipiul Arad, în interiorul cartierului “ WESTFIELD “ în susţinerea căruia
formulez următorul
REFERAT DE APROBARE
Față de cele de mai sus, propun promovarea unui proiect de hotărâre pentru
atribuirea de denumire de stradă, unui amplasament situat în municipiul Arad, în
interiorul cartierului “ WESTFIELD “ Arad, conform anexă:
- STRADA SURÂSULUI -
PRIMAR
Călin Bibarț
PRIMARIA MUNICIPIULUI ARAD
ARHITECT SEF
SERVICIUL DATE URBANE ȘI SPAȚIALE, EVIDENŢĂ CONSTRUCŢII
Nr. 39833/A2/13.05.2022
RAPORT
Referitor la : Referatul de aprobare al inițiatorului înregistrat cu nr. 39543 din
12.05.2022 a domnului Călin Bibarț, Primarul Municipiului Arad:
Obiect : propunerea privind promovarea unui proiect de hotărâre privind atribuirea de
denumire a unei străzi noi create, în interiorul cartierului Westfield. Amplasamentul străzii face
obiectul Hotărârii nr. 566 din 03.12.2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad, prin care s-
a aprobat Planul Urbanistic Zonal și Regulamentul Local de Urbanism aferent obiectivului de
investiție “ Modificare parțială a documentației PUZ aprobate și extindere zonă rezidențială “,
intravilan și extravilan Municipiul Arad, cartierul Westfield, generat de imobilele cu extrasele
de carte funciară : C.F. 344046- Arad, C.F. nr.354731- Arad, C.F. nr. 350077-Arad. C.F. nr.
350078- Arad, C.F. nr. 350083- Arad, C.F. nr. 350084- Arad, C.F. nr.350090- Arad, C.F. nr.
350091- Arad, C.F. nr. 350097- Arad, C.F. nr. 350098- Arad, C.F. nr. 350101- Arad, C.F. nr.
350701- Arad, C.F. nr. 350674- Arad. Beneficiar :S.C. Westfield Development S.R.L. .
Menționăm că terenul pe care este amplasată strada, este proprietate privată a S.C. Westfield
Development S.R.L., conform extrasului de carte funciară: C.F. nr. 360251 Arad, și a schiței
anexate la cerere.
Având în vedere faptul că amplasamentul străzii este situat în zonă rezidențială, este
necesară notarea adresei administrative pentru întocmirea actelor de stare civilă, a contractelor
cu deținătorii de rețele, etc.
Față de cele de mai sus, propunem promovarea unui proiect de hotărâre pentru atribuirea
de denumire de stradă, în municipiul Arad, în interiorul cartierului WESTFIELD, conform
anexă:
-STR. SURÂSULUI - C.F. nr. 360251 Arad
ARHITECT ŞEF, ŞEF SERVICIU,
arh. Emilian Sorin Ciurariu Monica Joldea
Serviciul Date Urbane și Spațiale, Evidenţă Construcţii
Red./Dact.Joldea Monica
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.