30 octombrie 2015 · Inițiator: Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive

HCL 341/2015 Arad adoptată

Hotărâre privind ieşirea din indiviziune asupra unui imobil - teren situat în Arad, zona Gai - Strada Spătaru Preda

Denumire
Hotărârea nr. 341 din 2015 a Consiliului Local Arad
Emitent
Consiliul Local Arad
Număr
341 / 2015
Data
30 octombrie 2015
Inițiator
Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive
Localitate
Arad, județul Arad
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local al Aradului aprobă ieșirea din indiviziune a unui teren de 462 mp în zona Gai (Strada Spătaru Preda), trecând terenul din domeniul public în proprietate privată a municipiului Arad și includerea lui în inventarul bunurilor sale. Se aprobă vânzarea cotei de teren către Doina Tatiana Marcu pentru 1380 euro plus TVA, iar plata integrală se face într-un interval de până la 3 luni de la data adoptării hotărârii, în lei la cursul BNR din ziua plății. Pentru locuitori, înseamnă că terenul va trece în patrimoniul privat al orașului și apoi va fi vândut unei persoane fizice, la un preț stabilit, cu plata în termen.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se atestă dreptul de proprietate privată a Municipiului Arad asupra terenului în suprafaţă de 46/462 mp situat în Municipiul Arad, zona Gai, înscris în C.F. nr. 313702, nr. cad. 313702, se completează inventarul bunurilor private ale municipiului Arad cu acest imobil în cota menţionată şi se însuşeşte Raportul de evaluare întocmit de evaluator autorizat ANEVAR Cândea Mircea Gabriel, privind evaluarea cotei de teren din imobil, conform anexei nr. 1, care face integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 341 din 30 octombrie 2015 privind ieşirea din indiviziune asupra unui imobil - teren situat în Arad, zona Gai - Strada Spătaru Preda Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere: - iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr. 42.967/05.08.2015; - raportul Serviciului Administrare Patrimoniu din cadrul Direcţiei Patrimoniu înregistrat cu nr. ad. 42.967M3/05.08.2015; - rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad; - solicitarea înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 42.967/2015; - extrasul de carte funciară nr. 313702 Arad; - raportul de evaluare nr. 5438/2015; - prevederile art. 1143 din Legea nr. 287/2009, privind Codul Civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (16 prezenţi din totalul de 23). În temeiul prevederilor art. 36 alin. (1), alin. (2), lit. „c”, alin. (5) lit. “b” şi ale art. 45 alin. (3) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE Art. 1. Se atestă dreptul de proprietate privată a Municipiului Arad asupra terenului în suprafaţă de 46/462 mp situat în Municipiul Arad, zona Gai, înscris în C.F. nr. 313702, nr. cad. 313702, se completează inventarul bunurilor private ale municipiului Arad cu acest imobil în cota menţionată şi se însuşeşte Raportul de evaluare întocmit de evaluator autorizat ANEVAR Cândea Mircea Gabriel, privind evaluarea cotei de teren din imobil, conform anexei nr. 1, care face integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. (1) Se aprobă vânzarea cotei de teren, identificată la art. 1 din prezenta hotărâre, proprietatea Municipiului Arad, către Doamna Marcu Doina Tatiana, cu preţul de 1380€ + TVA. (2) Preţul se achită integral, anterior semnării contractului de vânzare cumpărare, în lei, la cursul comunicat de Banca Naţională a României, din data plăţii, în maxim 3 (trei) luni de la data adoptării prezentei hotărâri. (3) Costurile privind întocmirea actelor autentice şi a publicităţii imobiliare sunt în sarcina cumpărătorului. Art. 3. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin Serviciul Administrare Patrimoniu din cadrul Direcţiei Patrimoniu şi Serviciul Juridic Contencios şi se comunică celor interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Ovidiu MOŞNEAG Contrasemnează SECRETAR Lilioara STEPANESCU Red/Dact I.F. /I.F. Verif. C.M. 1 ex Serviciul Administrare Patrimoniu 1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţul Arad Cod PMA -S1-02 1 ex. Dosar şedinţă CLMA 30.10.2015 ROMÂNIA PROIECT Avizat: JUDEŢUL ARAD SECRETAR MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu CONSILIUL LOCAL Nr.228 /14.08.2015 H O T Ă R Â R E A Nr. ___ din ________________2015 privind ieşirea din indiviziune asupra unui imobil - teren situat în Arad, zona Gai - Strada Spătaru Preda Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere: - iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr. 42.967/05.08.2015; - raportul Serviciului Administrare Patrimoniu din cadrul Direcţiei Patrimoniu înregistrat cu nr. ad. 42.967M3/05.08.2015; - rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad; - solicitarea înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 42.967/2015; - extrasul de carte funciară nr. 313702 Arad; - raportul de evaluare nr. 5438/2015; - prevederile art. 1143 din Legea nr. 287/2009, privind Codul Civil; În temeiul prevederilor art. 36 alin. (1), alin. (2), lit. „c”, alin. (5) lit. “b” şi ale art. 45 alin. (3) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE Art. 1. Se atestă dreptul de proprietate privată a Municipiului Arad asupra terenului în suprafaţă de 46/462 mp situat în Municipiul Arad, zona Gai, înscris în C.F. nr. 313702, nr. cad. 313702, se completează inventarul bunurilor private ale municipiului Arad cu acest imobil în cota menţionată şi se însuşeşte Raportul de evaluare întocmit de evaluator autorizat ANEVAR Cândea Mircea Gabriel, privind evaluarea cotei de teren din imobil, conform anexei nr. 1, care face integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. (1) Se aprobă vânzarea cotei de teren, identificată la art. 1 din prezenta hotărâre, proprietatea Municipiului Arad, către Doamna Marcu Doina Tatiana, cu preţul de 1380€ + TVA. (2) Preţul se achită integral, anterior semnării contractului de vânzare cumpărare, în lei, la cursul comunicat de Banca Naţională a României, din data plăţii, în maxim 3 (trei) luni de la data adoptării prezentei hotărâri. (3) Costurile privind întocmirea actelor autentice şi a publicităţii imobiliare sunt în sarcina cumpărătorului. Art. 3. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin Serviciul Administrare Patrimoniu din cadrul Direcţiei Patrimoniu şi Serviciul Juridic Contencios şi se comunică celor interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR S.A.P. Cod: PMA-S1-01 Red./Dact. O.L../O.L. PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD Nr.42.967/05.08.2015 EXPUNERE DE MOTIVE Urmare solicitării de ieşire din indiviziune cu plata sultei, asupra unei cote de 46/462 mp, situată în zona Gai, aflată în proprietatea Municipiului Arad - în vederea reîntregirii lotului dobândit anterior în baza Legii nr. 10/2001 – în suprafaţă de 416/462 mp şi reglementarea situaţiei juridice, propun adoptarea unui proiect de hotărâre în aceste sens. PRIMAR, Gheorghe Falcă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD DIRECŢIA PATRIMONIU SERVICIUL ADMINISTRARE PATRIMONIU Nr.ad. 42.967/M3/05.08.2015 RAPORT privind ieşirea din indiviziune asupra unui imobil - teren situat în Arad, zona Gai - Strada Spătaru Preda Imobilul situat în Municipiul Arad, zona Gai - Strada Spătaru Preda, înscris în C.F. nr. 313702, nr. cadastral 313702 – teren în suprafaţă de 462 mp, dobândit în baza Legii nr. 10/2001, prin Dispoziţia nr. 1035/2013 în cotă de 416/462 mp, rămânând o cotă de 46/462 mp proprietatea Comunităţii Oraşului Liber Regal Arad, adică Municipiul Arad. Petenta Marcu Doina Tatiana, în calitate de proprietar asupra cotei de 416/462 mp, solicită prin adresa nr. 42.968/20015, ieşirea din indiviziune cu plata sultei. În acest sens a depus raportul de evaluare nr. 5438/23.06.2015, întocmit de evaluator autorizat ANEVAR – Cândea Mircea Gabriel, din care rezultă o valoare de piaţă de 1380€, adică 30 €/mp. Având în vedere cele de mai sus propunem însuşirea raportului de evaluare nr. 5438/2015 şi aprobarea vânzării cotei de teren de 46/462 mp cu preţul de 1380 € + TVA, către Marcu Doina Tatiana. Menţionăm că această cotă de teren a fost notificată în vederea restituirii, nu este inclus în inventar. DIRECTOR EXECUTIV, ŞEF SERVICIU, Ing. Ioan Ignat Ing. Florica Popa OL/2ex/OL

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă