HCL 309/2010 adoptată
Hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 109/2009, aprobarea Regulamentului privind activitatea de transport în regim de taxi
Documente
- hcl h5389.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 309
din 29 noiembrie 2010
privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 109/2009, aprobarea
Regulamentului privind activitatea de transport în regim de taxi
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive cu nr. 60861/14.10.2010;
-adresa nr 61778/19.10.2010 a Camerei taximetriştilor Arad;
-raportul nr. 60863/14.10.2010 al Serviciului transport public local, autorizare activităţi economice;
-rapoartele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu
modificările şi completările ulterioare;
-prevederile Ordinului nr. 356/2007, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea
prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere;
-prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 109/2009, privind aprobarea
Regulamentului privind activitatea de transport în regim de taxi, cu modificările şi completările
ulterioare;
-adoptarea hotărârii cu 17 voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 3 abţineri (22 prezenţi din totalul de 23);
În temeiul art.36 alin. (1), alin.(6) lit.”a” pct.14, alin.(9) şi al art.45 din Legea nr.215/2001,
privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, adoptă
prezenta
HOTĂRÂRE
Art.I.Se aprobă modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.109/2009, aprobarea
Regulamentului privind activitatea de transport în regim de taxi, după cum urmează:
1.Art.4, alin.(1) se modifică şi va avea următorul conţinut: „Tariful de distanţă maximal pentru
transportul în regim de taxi, stabilit în baza normelor prevăzute în art. 6, litera „f” din Legea
concurenţei nr. 21/1996, republicată, este de 3,5 lei/km.”
2. În anexa 1, după art.18, se introduce art. 18^1 cu următorul conţinut:
„Art. 18^1. (1) Cesionarea parţială sau totală, după caz, a unui/unor contract/contracte de
atribuire a gestiunii serviciului de transport taxi sau de transport în regim de închiriere de către
titularul/titularii acestora unuia sau mai multor transportatori este admisă în condiţiile legii.
În acest caz, pentru cesionarea contractelor de atribuire a gestiunii delegate, solicitanţii au
obligaţia de a prezenta următoarele documente:
1. actul de cesionare parţială sau totală a contractului/contractelor de atribuire a
gestiunii serviciului de transport taxi sau de transport în regim de închiriere de către
titularul/titularii acestora;
2. actul constitutiv sau statutul, în cazul persoanelor juridice sau rezoluţia directorului
Oficiului Registrului Comerţului în cazul persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor
individuale sau familiale;
3. autorizaţia de transport pentru serviciul de transport persoane în regim de taxi sau în
regim de închiriere, după caz;
4. copia contractului de muncă prin care se face dovada că titularul autorizaţiei de
persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală sau familială înscris în rezoluţia
directorului ORC, a avut în ultimele 6 luni, calitatea de angajat al persoanei juridice
care i-a cesionat parţial sau total contractul de atribuire a gestiunii serviciului de
transport în regim de taxi sau în regim de închiriere;
5. copia rezoluţiei directorului ORC din care rezultă că persoana care are calitatea de
asociat al noii societăţi a fost deţinătorul contractului de atribuire a gestiunii delegate
în calitate de persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau familială;
6. Certificat de atestare fiscală eliberat de Administraţia Finanţelor Publice Arad, din
care să rezulte îndeplinirea tuturor obligaţiilor de plată, la data depunerii cererii de
cesionare;
7. Certificat de atestare fiscală eliberat de Direcţia Venituri Arad, din care să rezulte
îndeplinirea tuturor obligaţiilor de plată, la data depunerii cererii de cesionare;
8. copia cazierului profesional pentru şoferii utilizaţi în activitatea de transport persoane
în regim de taxi şi care trebuie obligatoriu să fie incluşi în baza de date a Primăriei
Arad.
(2) În urma cesionării se transferă autovehiculul autorizat de pe firma iniţială pe firma noului
transportator autorizat. În vederea îndeplinirii condiţiilor legale pentru autovehiculul transferat
se vor prezenta următoarele acte:
1. copie a certificatului de înmatriculare şi a cărţii de identitate a autovehiculului deţinut
în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing ;
2. copie după contractul de leasing;
3. copie după certificatul de agreare, valabil;
4. contract de dispecerizare vizat de Camera Taximetriştilor Arad cu o durată de
valabilitate pe întreaga durată a autorizaţiei taxi ;
5. declaraţie pe propria răspundere a transportatorului privind criteriile de departajare.
3.Art.14 din anexa nr.11 se modifică şi va avea următorul conţinut art.14 se modifică şi va avea
următorul conţinut:
„Art. 14. Cesionarea parţială sau totală, după caz, a unui/unor contract/contracte de atribuire a
gestiunii serviciului de transport taxi sau de transport în regim de închiriere de către titularul/titularii
acestora unuia sau mai multor transportatori nu este admisă decât dacă are loc una dintre următoarele
operaţiuni:
a) titularii contractelor de atribuire a gestiunii delegate au fuzionat, dând naştere unui nou
transportator;
b) titularul contractului de atribuire a gestiunii s-a divizat, dând naştere unor noi transportatori;
c) titularul contractului de atribuire a gestiunii renunţă la una sau mai multe autorizaţii taxi, în
favoarea unor angajaţi ai acestuia, care dovedesc că au dobândit calitatea de transportator autorizat în
regim de taxi, dând naştere astfel unuia sau mai multor transportatori, după caz;
d) titularul contractului de atribuire a gestiunii este o persoană fizică autorizată sau o asociaţie
familială autorizată care se transformă într-o persoană juridică, dând naştere unui nou transportator.”
Art.II. Celelalte prevederi rămân nemodificate.
Art.III. Prezenta hotărâre intră în vigoare în termen de 10 zile de la data aducerii la cunoştinţă publică şi
se va comunica tuturor celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Florin Manta Lilioara Stepanescu
Red/Dact BML/BML Verif. SL
1 ex. Serviciului transport public local,
autorizare activităţi economice
1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex..Dosar şedinţa CLMA 29.11.2010 cod:PMA– S1-02
ROMÂNIA PROIECT Avizat
JUDEŢUL ARAD SECRETAR
MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepănescu
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. _______
din ______________ 2010
privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 109/2009,
aprobarea Regulamentului privind activitatea de transport în regim de taxi
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive cu nr.
60861/14.10.2010;
-adresa nr 61778/19.10.2010 a Camerei taximetriştilor Arad;
-raportul nr. 60863/14.10.2010 al Serviciului transport public local, autorizare activităţi
economice;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu
modificările şi completările ulterioare;
-prevederile Ordinului nr. 356/2007, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea
prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere;
-prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 109/2009, privind aprobarea
Regulamentului privind activitatea de transport în regim de taxi, cu modificările şi completările
ulterioare.
În temeiul art. 36 alin. (1), alin.(6) lit.”a” pct.14, alin.(9) şi al art.45 din Legea nr.215/2001,
privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art.I. Se aprobă modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.109/2009,
aprobarea Regulamentului privind activitatea de transport în regim de taxi, după cum urmează:
1.Art.4, alin.(1) se modifică şi va avea următorul conţinut: „Tariful de distanţă maximal pentru
transportul în regim de taxi, stabilit în baza normelor prevăzute în art. 6, litera „f” din Legea
concurenţei nr. 21/1996, republicată, este de 3,5 lei/km.”
2. În anexa 1, după art.18, se introduce art. 18^1 cu următorul conţinut:
„Art. 18^1. (1) Cesionarea parţială sau totală, după caz, a unui/unor contract/contracte
de atribuire a gestiunii serviciului de transport taxi sau de transport în regim de închiriere de
către titularul/titularii acestora unuia sau mai multor transportatori este admisă în condiţiile
legii.
În acest caz, pentru cesionarea contractelor de atribuire a gestiunii delegate,
solicitanţii au obligaţia de a prezenta următoarele documente:
1 actul de cesionare parţială sau totală a contractului/contractelor de atribuire a
gestiunii serviciului de transport taxi sau de transport în regim de închiriere de
către titularul/titularii acestora;
2 actul constitutiv sau statutul, în cazul persoanelor juridice sau rezoluţia
directorului Oficiului Registrului Comerţului în cazul în cazul persoanelor fizice
autorizate, întreprinderilor individuale sau familiale;
3 autorizaţia de transport pentru serviciul de transport persoane în regim de taxi
sau în regim de închiriere, după caz;
4
copia contractului de muncă prin care se face dovada că titularul
autorizaţiei de persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală sau
familială înscris în rezoluţia directorului ORC, a avut în ultimele 6 luni,
calitatea de angajat al persoanei juridice care i-a cesionat parţial sau
total contractul de atribuire a gestiunii serviciului de transport în regim
de taxi sau în regim de închiriere;
5 copia rezoluţiei directorului ORC din care rezultă că persoana care are
calitatea de asociat al noii societăţi a fost deţinătorul contractului de
atribuire a gestiunii delegate în calitate de persoană fizică autorizată,
întreprindere individuală sau familială;
6 Certificat de atestare fiscală eliberat de Administraţia Finanţelor
Publice Arad, din care să rezulte îndeplinirea tuturor obligaţiilor de
plată, la data depunerii cererii de cesionare;
7 Certificat de atestare fiscală eliberat de Direcţia Venituri Arad, din care
să rezulte îndeplinirea tuturor obligaţiilor de plată, la data depunerii
cererii de cesionare;
8 copia cazierului profesional pentru şoferii utilizaţi în activitatea de
transport persoane în regim de taxi şi care trebuie obligatoriu să fie
incluşi în baza de date a Primăriei Arad.
(2) În urma cesionării se transferă autovehiculul autorizat de pe firma iniţială pe firma
noului transportator autorizat. În vederea îndeplinirii condiţiilor legale pentru
autovehiculul transferat se vor prezenta următoarele acte:
1. copie a certificatului de înmatriculare şi a cărţii de identitate a autovehiculului
deţinut în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing ;
2. copie după contractul de leasing;
3. copie după certificatul de agreare, valabil;
4. contract de dispecerizare vizat de Camera Taximetriştilor Arad cu o durată de
valabilitate pe întreaga durată a autorizaţiei taxi ;
5. declaraţie pe propria răspundere a transportatorului privind criteriile de
departajare.
3.Art.14 din anexa nr.11 se modifică şi va avea următorul conţinut art.14 se modifică şi va avea
următorul conţinut:
„Art. 14. Cesionarea parţială sau totală, după caz, a unui/unor contract/contracte de atribuire a
gestiunii serviciului de transport taxi sau de transport în regim de închiriere de către
titularul/titularii acestora unuia sau mai multor transportatori nu este admisă decât dacă are
loc una dintre următoarele operaţiuni:
a) titularii contractelor de atribuire a gestiunii delegate au fuzionat, dând naştere unui nou
transportator;
b) titularul contractului de atribuire a gestiunii s-a divizat, dând naştere unor noi
transportatori;
c) titularul contractului de atribuire a gestiunii renunţă la una sau mai multe autorizaţii taxi,
în favoarea unor angajaţi ai acestuia, care dovedesc că au dobândit calitatea de transportator
autorizat în regim de taxi, dând naştere astfel unuia sau mai multor transportatori, după caz;
d) titularul contractului de atribuire a gestiunii este o persoană fizică autorizată sau o
asociaţie familială autorizată care se transformă într-o persoană juridică, dând naştere unui
nou transportator.”
Art.II. Celelalte prevederi rămân nemodificate.
Art.III. Prezenta hotărâre intră în vigoare în termen de 10 zile de la data aducerii la cunoştinţă publică şi
se va comunica tuturor celor interesaţi prin grija Serviciului administraţie publică locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Serviciul Autorizaţii
Red./Dact. Liliana Florea
Cod:PMA-S1-01
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 60861/14.10.2010
EXPUNERE DE MOTIVE
Domnul Gheorghe Falcă, Primarul Municipiului Arad
Având în vedere:
- prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în
regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile Ordinului nr. 356 din 29 noiembrie 2007, privind aprobarea
Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 38/2003
privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere;
- prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 109/2009,
privind aprobarea Regulamentului privind activitatea de transport în regim de
taxi, cu modificările şi completările ulterioare.
Considerăm oportună promovarea unui proiect de hotărâre având ca obiect
modificarea Regulamentului privind activitatea de transport în regim de taxi.
PRIMAR
Gheorghe Falcă
Serviciul Autorizaţii
Red./Dact. Liliana Florea
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD Administrator
Public
DIRECŢIA STRATEGII PUBLICE ŞI COMUNICARE Claudia
Macra
SEVICIUL TRANSPORT PUBLIC LOCAL,
AUTORIZARE ACTIVITĂŢI ECONOMICE
Nr. 60863/14.10.2010
RAPORT
de specialitate
Referitor la : expunerea de motive înregistrată cu nr.60861/14.10.2010 a domnului Gheorghe
Falcă, Primarul Municipiului Arad, prin care se propune modificarea Regulamentului privind
activitatea de transport în regim de taxi
Considerente generale:
- Având în vedere modificările legislative prin care sunt precizate tipurile de cesionări ale
contractelor de delegare a serviciului admise, în Regulament este necesară precizarea cu
exactitate a tipurilor de acte care trebuiesc prezentate în vederea efectuării cesionării.
- Modificările legislative au ca şi consecinţă şi modificările contractelor de delegare a
gestiunii serviciului în precizările privind cesionarea contractelor.
Considerente juridice:
Având în vedere:
- prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere,
cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile Ordinului nr. 356 din 29 noiembrie 2007, privind aprobarea Normelor
metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de
taxi şi în regim de închiriere prevederile articolului 30, din Legea nr. 273/2006, privind
finanţele publice locale.
- prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 109/2009, privind
aprobarea Regulamentului privind activitatea de transport în regim de taxi, cu modificările
şi completările ulterioare.
P R O P U N E M:
Modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 109/2009, privind
aprobarea Regulamentului privind activitatea de transport în regim de taxi, astfel:
1. Se modifică articolul 4 alineatul 1 după cum urmează:
„Art.4.(1)Tariful de distanţă maximal pentru transportul în regim de taxi, stabilite în baza
normelor prevăzute în art. 6, litera „f” din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, este de
3,5 lei/km.
2. În anexa 1 la hotărâre, după art. 18 se introduce art. 18^1 cu următorul conţinut:
„Art. 18^1. (1) Cesionarea parţială sau totală, după caz, a unui/unor
contract/contracte de atribuire a gestiunii serviciului de transport taxi sau de transport în
regim de închiriere de către titularul/titularii acestora unuia sau mai multor transportatori este
admisă în condiţiile legii.
În acest caz pentru cesionarea contractelor de atribuire a gestiunii delegate, solicitanţii
au obligaţia de a prezenta următoarele documente:
• actul de cesionare parţială sau totală a contractului/contractelor de atribuire a
gestiunii serviciului de transport taxi sau de transport în regim de închiriere de
către titularul/titularii acestora;
• actul constitutiv sau statutul, în cazul persoanelor juridice sau rezoluţia
directorului Oficiului Registrului Comerţului în cazul persoanelor fizice
autorizate, întreprinderilor individuale sau familiale;
• autorizaţia de transport pentru serviciul de transport persoane în regim de taxi
sau în regim de închiriere, după caz;
• copia contractului de muncă prin care
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.