HCL 298/2022 adoptată
Hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului Unităţii Administrativ – Teritoriale Municipiul Arad, în adunarea generală de la S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad, pentru aprobarea scoaterii din funcţiune, valorificării şi casării unor mijloace fixe aflate în patrimoniul S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 298
din 25 mai 2022
privind acordarea unui mandat special reprezentantului Unităţii Administrativ – Teritoriale
Municipiul Arad, în adunarea generală de la S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad,
pentru aprobarea scoaterii din funcţiune, valorificării şi casării unor mijloace fixe aflate
în patrimoniul S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Rreferatul de
aprobare nr. 40594/17.05.2022,
Analizând raportul comun al Direcţiei Patrimoniu şi Direcţiei Tehnice înregistrat sub nr.
40591/17.05.2022,
Având în vedere adresa S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad nr. 1820/09.05.2022,
înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr. 38059/09.05.2022, prin care solicită acordarea
unui mandat special reprezentantului Unităţii Administrativ Teritoriale - Municipiul Arad în
Adunarea Generală a Acţionarilor la S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad,
Ţinând seama de prevederile art.1 din Decizia nr. 5/05.05.2022 a Consiliului de
Administraţie de la S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad privind aprobarea scoaterii din funcţiune
şi valorificarea prin procedura de casare a unor mijloace fixe aflate în patrimoniul SC CET
Hidrocarburi SA Arad,
În conformitate cu prevederile art. 125 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 a societăților,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, şi cele ale art. 2 alin. (5) lit h) si alin. (7)
lit. b) din Dispoziţia Primarului Municipiului Arad nr. 147/2021,
Luând în considerare prevederile art. 15 alin. (1) lit. m) din Actul Constitutiv al S.C.
CET Hidrocarburi S.A. Arad,
Ţinând seama de prevederile art. 17 - 23 din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea
capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată,
Luând în considerare adoptarea hotărârii cu 21 voturi pentru și 1 consilier nu a participat
la vot (22 consilieri prezenți din totalul de 22),
Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a), lit. d), alin. (3) lit. d), alin. (7) lit. n), art. 132,
art. 139 alin. (3) lit. g) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art. 1. Se mandatează reprezentantul Unităţii Administrativ Teritoriale - Municipiul
Arad, în adunarea generală de la S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad să aprobe scoaterea din
funcţiune, valorificarea şi casarea mijloacelor fixe aflate în patrimoniul societăţii, în valoare
totală de 1.683.436,46 lei, menționate în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. La scoaterea din funcţiune a mijloacelor fixe se vor avea în vedere prevederile
Legii nr. 15/1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 3. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către reprezentantul Unităţii
Administrativ Teritoriale - Municipiul Arad în Adunarea Generală a Acționarilor la S.C. CET
Hidrocarburi S.A. Arad şi de către conducerea societăţii, şi se comunică tuturor celor interesaţi
de către Serviciul Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Florin ILIONI Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Lilioara STEPANESCU
Red./Dact. BCV/BCV Verif. C.M.
1 ex. Compartimentul Guvernanță Corporativă
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţã CLMA 25.05.2022 Cod PMA-S4-02
ROMÂNIA PROIECT Avizat
JUDEŢUL ARAD SECRETAR GENERAL
MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu
CONSILIUL LOCAL Nr. 284/17.05.2022
H O T Ă R Â R E A nr. ______
din _______________ 2022
privind acordarea unui mandat special reprezentantului Unităţii Administrativ – Teritoriale
Municipiul Arad, în adunarea generală de la S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad,
pentru aprobarea scoaterii din funcţiune, valorificării şi casării unor mijloace fixe aflate
în patrimoniul S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Rreferatul de aprobare
nr.40594/17.05.2022,
Analizând raportul comun al Direcţiei Patrimoniu şi Direcţiei Tehnice înregistrat sub nr.
40591/17.05.2022,
Având în vedere adresa S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad nr. 1820/09.05.2022, înregistrată la
Primăria Municipiului Arad sub nr. 38059/09.05.2022, prin care solicită acordarea unui mandat special
reprezentantului Unităţii Administrativ Teritoriale - Municipiul Arad în Adunarea Generală a
Acţionarilor la S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad,
Ţinând seama de prevederile art.1 din Decizia nr. 5/05.05.2022 a Consiliului de Administraţie
de la S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad privind aprobarea scoaterii din funcţiune şi valorificarea prin
procedura de casare a unor mijloace fixe aflate în patrimoniul SC CET Hidrocarburi SA Arad,
În conformitate cu prevederile art.125 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 a societăților,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, şi cele ale art. 2 alin. (5) lit h) si alin. (7) lit. b)
din Dispoziţia Primarului Municipiului Arad nr. 147/2021,
Luând în considerare prevederile art. 15 alin. (1) lit. m) din Actul Constitutiv al S.C. CET
Hidrocarburi S.A. Arad,
Ţinând seama de prevederile art. 17 - 23 din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului
imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată,
Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
În temeiul art. 92, art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n), art. 132, art. 139 alin. (3) lit.
h), şi art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se mandatează reprezentantul Unităţii Administrativ Teritoriale - Municipiul Arad, în
adunarea generală de la S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad să aprobe scoaterea din funcţiune,
valorificarea şi casarea mijloacelor fixe aflate în patrimoniul societăţii, în valoare totală de
1.683.436,46 lei, menționate în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. La scoaterea din funcţiune a mijloacelor fixe se vor avea în vedere prevederile Legii nr.
15/1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.
Art.3. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către reprezentantul Unităţii Administrativ
Teritoriale - Municipiul Arad în Adunarea Generală a Acționarilor la S.C. CET Hidrocarburi S.A.
Arad şi de către conducerea societăţii, şi se comunică tuturor celor interesaţi de către Serviciul
Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR GENERAL
Direcţia Patrimoniu
Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public
Compartimentul Guvernanță Corporativă
Red./Dact. M.C.
Cod PMA-S4-01
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. _______ / _______________
În temeiul art. 136 alin. (1) şi alin. (8), lit. a), din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 37 din
Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Local Municipal Arad, aprobat prin
Hotărârea nr. 216/2016, propun aprobarea, de către Consiliul Local al Municipiului Arad, a
proiectului de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului Unităţii
Administrativ – Teritoriale Municipiul Arad, în adunarea generală de la S.C. CET
Hidrocarburi S.A. Arad pentru aprobarea scoaterii din funcţiune, valorificarea şi casarea
unor mijloace fixe aflate în patrimoniul S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad, în susţinerea căruia
formulez prezentul
REFERAT DE APROBARE
Având în vedere adresa S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad nr. 1820/09.05.2022,
înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr. 38059/09.05.2022, prin care solicită
acordarea unui mandat special reprezentantului Unităţii Administrativ – Teritoriale
Municipiul Arad, în adunarea generală de la S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad,
Ţinând seama de prevederile art. 1 din Decizia nr. 5/05.05.2022 a Consiliului de
Administraţie de la S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad privind aprobarea scoaterii din
funcţiune şi valorificarea prin procedura de casare a unor mijloce fixe aflate in patrimoniul SC
CET Hidrocarburi SA Arad,
Luând în considerare prevederile art. 17 - 23 din Legea nr. 15/1994 privind
amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată,
PROPUN
Acordarea unui mandat special reprezentantului Unităţii Administrativ Teritoriale -
Municipiul Arad, în adunarea generală de la S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad să aprobe
scoaterea din funcţiune, valorificarea şi casarea mijloacelor fixe aflate în patrimoniul
societăţii, menţionate în Anexa la proiectul de hotărâre.
Scoaterea din funcţiune a mijloacelor fixe se va face cu respectarea Legii nr. 15/1994,
privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.
PRIMAR
Călin BIBARŢ
Primăria Municipiului Arad
Direcţia Tehnică
Biroul Energetic
Direcţia Patrimoniu
Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public
Compartimentul Guvernanță Corporativă
Nr. _______ / _______________
RAPORT DE SPECIALITATE
Considerente tehnice si economice:
Prin adresa nr. 1820/09.05.2022, înregistrată la Primăria Municipiului
Arad sub nr. 38059/09.05.2022, S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad solicită, în
baza prevederilor art. 1 din Decizia nr. 5/05.05.2022 a Consiliului de
Administraţie, acordarea unui mandat special reprezentantului U.A.T.
Municipiul Arad în A.G.A. la S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad pentru
scoaterea din funcţiune şi valorificarea prin procedura de casare a mijloacelor
fixe aflate în patrimoniul SC CET Hidrocarburi SA Arad, menţionate în Anexa 1
la adresa nr. 1747/03.05.2022 către Consiliul de Administrație, care face parte
integrantă din documentaţia comunicată de operatorul economic.
Mijloacele fixe se află pe imobilele-terenuri care au fost trecute în
domeniul public al Municipiului Arad în urma adoptării de către Consiliul Local
al Municipiului Arad a Hotărârii nr. 121/11.03.2022.
Valoarea de inventar (contabilă) totală a mijloacelor fixe, care nu mai
corespund din punct de vedere funcţional şi nu mai pot fi utilizate în procesul de
producţie, este de 1.683.436,46 lei.
Din datele înscrise în Anexa 1 rezultă că mijloacele fixe menţionate la
pozițiile 26-29 nu sunt amortizate integral.
Considerente juridice:
- art. 132 din din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind
Codul administrativ
- art. 125 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 a societăţilor, cu modificările și
completările ulterioare
- art. 2 alin. (5) lit h) si alin. (7) lit. b) din Dispoziţia Primarului
Municipiului Arad nr. 147/2021
- art. 15 alin. (1) lit. m) din Actul Constitutiv al S.C. CET Hidrocarburi
S.A. Arad
- art. 17 - 23 din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului
imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată
Având în vedere considerentele expuse mai înainte,
PROPUNEM
Acordarea unui mandat special reprezentantului Unităţii Administrativ –
Teritoriale Municipiul Arad, în adunarea generală de la S.C. CET Hidrocarburi
S.A. Arad să aprobe scoaterea din funcţiune, valorificarea şi casarea mijloacelor
fixe aflate în patrimoniul societăţii, în valoare totală de 1.683.436,46 lei,
conform documentaţiei comunicată de operatorul economic, care face parte
integrantă din prezentul raport.
Scoaterea din funcţiune a mijloacelor fixe se va face cu respectarea Legii
nr. 15/1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi
necorporale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Director Executiv Şef Birou
Portaru Elena Palcu Lucian
Director Executiv Şef Serviciu Consilier
Szuchanszki Ștefan Balaș Mihaela Meţcas Cristian
Vizat pentru legalitate
_________________________
ANEXA la Hotararea nr. _______ / _______________
a Consiliului Local al Municipiului Arad
MIJLOACE FIXE PATRIMONIU PRIVAT SC CET HIDROCARBURI SA ARAD
PROPUSE PENTRU SCOATERE DIN FUNCTIUNE SI VALORIFICARE PRIN PROCEDURA DE CASARE
VALOARE VALOARE
UZURA
NR. NR. COD DE RAMASA AN LOCUL UNDE SE
DENUMIRE MIJLOC FIX GR. NR. INV SCRIPTI
CRT BUC CLAS. INVENTAR DE P.I.F. AFLA MIJLOCUL FIX
CA (%)
(LEI) AMORT.
1 REZERVOR PACURA 3150MC 1 1. 5. 7 1 100006 86409,90 0,00 1979 100 EXPL. TERMOFICARE
2 INSTALATIE STOC APA 1 1. 5. 7 1 100008 4,13 0,00 1938 100 EXPL. TERMOFICARE
3 CLADIRE ATELIER FORJA 1 1. 1. 1 1 100009 23029,24 0,00 1939 100 EXPL. TERMOFICARE
4 INSTALATIE ALIMENTARE CET VECHI 1 1. 9. 3 1 100011 12598,23 0,00 1955 100 EXPL. TERMOFICARE
5 INSTALATIE RAMPA DESCARCARE PACURA 1 1. 9. 3 1 100012 17653,92 0,00 1955 100 EXPL. TERMOFICARE
6 GOSPODARIE DE PACURA 1 1. 9. 3 1 100013 5602,25 0,00 1956 100 EXPL. TERMOFICARE
7 CASA POMPE GOSPODARIE PACURA 1 1. 1. 1 1 100018 25420,00 0,00 1957 100 EXPL. TERMOFICARE
8 CISTERNA METALICA 50MC 1 1. 5. 7 1 100021 31,56 0,00 1960 100 EXPL. TERMOFICARE
9 TRECERE PE GAZE CET VECHI 1 1. 9. 1 1 100022 20752,95 0,00 1962 100 EXPL. TERMOFICARE
10 TURN RACIRE 5000M3/H 1 1. 1.12 1 100026 355477,44 0,00 1964 100 EXPL. TERMOFICARE
11 GOSPODARIE COMBUST.LICHID 1 1. 9. 3 1 100034 14159,90 0,00 1967 100 EXPL. TERMOFICARE
12 GOSPODARIE COMBUSTIBIL LICHID 1 1. 9. 3 1 100035 6078,83 0,00 1967 100 EXPL. TERMOFICARE
13 CLADIRE STATIE POMPE PACURA 1 1. 1. 1 1 100052 118689,16 0,00 1979 100 EXPL. TERMOFICARE
14 GOSPODARIE COMBUSTIBIL LICHID 1 1. 9. 3 1 100057 125827,13 0,00 1979 100 EXPL. TERMOFICARE
15 CANAL TEHNOLOGIC SEP.PACURA 1 1. 9. 3 1 100061 22578,00 0,00 1980 100 EXPL. TERMOFICARE
16 REZERVOR APA DEDURIZATA CAF6 1 1. 5. 7 1 100066 39310,80 0,00 1982 100 EXPL. TERMOFICARE
17 AMEN.SI INST.PTR.CONSUM PACURA VIS.INCET 1 1. 9. 3 1 100082 102957,10 0,00 1989 100 EXPL. TERMOFICARE
ESTACADA CONDUCTE LA REZERV.PACURA
18 5000MC CET-H 1 1. 9. 3 1 100201 19731,00 0,00 1993 100 EXPL. TERMOFICARE
INSTALATIE MASURARE GAZE CET H-GAZ
19 NATURAL+CALC.+MONITOR PLA 1 1. 9. 3 1 100284 156223,67 0,00 2001 100 EXPL. TERMOFICARE
INSTALATIE MASURARE GAZE CET H-GAZ
20 SONDA+CALC.+MONITOR LITEO 1 1. 9. 3 1 100285 66892,32 0,00 2001 100 EXPL. TERMOFICARE
21 LINIE FERATA NORMALA 1 1.3. 2. 1 2 100004 13625,12 0,00 1910 100 EXPL. TERMOFICARE
22 REZERVOR PACURA CET-H R1, R2,R3, R6 1 2. 1.17. 4. A 2 210334 250187,90 0,00 1993 100 EXPL. TERMOFICARE
23 INSTAL.POMPARE PACURA REZ.5000MC CET-H 12. 1.17. 1. 1. 32 210335 406,97 0,00 1993 100 EXPL. TERMOFICARE
INST.AUTOMATIZ.STATIA POMPE SI REZ.5000MC
24 PACURA CET-H 1 2. 2. 8 2 220029 206,67 0,00 1993 100 EXPL. TERMOFICARE
25 DEPOZIT ECHIPAMENT MATERIALE 1 1. 1. 1 1 100069 35429,60 0,00 1982 100 At.Prel.Mec
26 CLADIRE STATIE POMPE INCENDIU 1 1. 1. 1 1 100053 39272,37 12937,10 1979 100 EXPL. TERMOFICARE
27 REZERVOR APA PT.ST.INCENDIU 1 1. 8.11 1 100055 68671,80 17006,89 1979 100 EXPL. TERMOFICARE
C-TII STATIA POMPE TRANSVAZARE
28 REZ.PACURA 5000MC CET-H 1 1. 1. 1 1 100202 25400,00 8148,13 1993 100 EXPL. TERMOFICARE
RETELE CONDUCTE INCENDIU LA REZ.5000MC
29 CET-H-PACURA 1 1. 8. 6 1 100204 30808,50 1665,65 1993 100 EXPL. TERMOFICARE
TOTAL 1683436,46 39757,77
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.