Arad › 5 noiembrie 2010

HCL 282/2010 adoptată

Hotărâre privind constituirea echipei de coordonare a lucrărilor aferente pistei de canotaj, din municipiul Arad, zona Alfa

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr.282 din 5 noiembrie 2010 privind constituirea echipei de coordonare a lucrărilor aferente pistei de canotaj, din municipiul Arad, zona Alfa Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere: -iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr.59372/07.10.2010; -raportul Serviciului Administrare Patrimoniu din cadrul Direcţiei Patrimoniu a Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr.58970/M3/06.10.2010; -prevederile Cap.6, art.11 (6) din Acordul aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad, nr.242/2009; -rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad; -adoptarea hotărârii cu 17 voturi pentru şi 3 abţineri (dl.Melinte, dl.Cristea, dl.Săplăcan), (20 prezenţi din totalul de 23); În temeiul prevederile art.36 alin.(2), lit.„c”, alin.(4), lit.„a”, alin.(5), lit.„a”, art.45 şi art.123, alin.(1) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE Art.1.Se aprobă constituirea Echipei de coordonare în vederea realizării pistei de canotaj în municipiul Arad, în următoarea componenţă: Dl. Şerb Lucian – consilier local - comisia de urbanism, protecţia mediului, turism Dl. Vlaicu Traian – consilier local - comisia de urbanism, protecţia mediului, turism D-na Geanina Pistru – viceprimar - comisia de urbanism, protecţia mediului, turism Dl. Penzes Iuliu- consilier local - comisia de buget-finanţe Dl. Moşneag Ovidiu - consilier local - comisia de buget-finanţe Dl. Szuchanszki Ştefan – director adjunct - Direcţia Patrimoniu Dl. Stoian Gheorghe - şef serviciu – Coordonare, Control Dl..Dugăeşescu Marin – şef serviciu Baze Sportive Dl. Dâmb Liviu - inspector de zonă - Serviciul Construcţii şi Urbanism D-na Kovacs Elisabeta - Inspector Baze Sportive – secretar echipă Art.2.Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de persoanele nominalizate şi se comunică celor interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR Florin Manta Lilioara Stepanescu Red/Dact IF/IF Verif. SL 1 ex. Serviciul Administrare Patrimoniu 1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex..Dosar şedinţa CLMA 5.11.2010 cod:PMA– S1-02 ROMÂNIA PROIECT Avizat: JUDETUL ARAD MUNICIPIUL ARAD Secretar CONSILIUL LOCAL Nr.275 din 08.10.2010 Lilioara Stepanescu H O T Ă R Â R E A nr. ___ din __.__. _________2010 privind constituirea echipei de coordonare a lucrărilor aferente pistei de canotaj, din municipiul Arad, zona Alfa Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere: -iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr.59372/07.10.2010; -raportul Serviciului Administrare Patrimoniu din cadrul Direcţiei Patrimoniu a Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr.58970/M3/06.10.2010; -prevederile Cap. 6, art. 11 (6) din Acordul aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad, nr. 242/2009; - rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului local; În temeiul prevederile art. 36 alin. (2), lit. „c”, alin (4), lit. „a”, alin. (5), lit. „a”, art. 45 şi art. 123, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE Art. 1. Se aprobă constituirea Echipei de coordonare în vederea realizării pistei de canotaj în municipiul Arad, în următoarea componenţă: Dl. Şerb Lucian – consilier local - comisia de urbanism, protecţia mediului, turism Dl. Vlaicu Traian – consilier local - comisia de urbanism, protecţia mediului, turism D-na Geanina Pistru – viceprimar - comisia de urbanism, protecţia mediului, turism Dl. Penzes Iuliu- consilier local - comisia de buget-finanţe Dl. Moşneag Ovidiu - consilier local - comisia de buget-finanţe Dl. Szuchanszki Ştefan – director adjunct - Direcţia Patrimoniu Dl. Stoian Gheorghe - şef serviciu – Coordonare, Control Dl..Dugăeşescu Marin – şef serviciu Baze Sportive Dl. Dâmb Liviu - inspector de zonă - Serviciul Construcţii şi Urbanism D-na Kovacs Elisabeta - Inspector Baze Sportive – secretar echipă Art.2. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de persoanele nominalizate şi se comunică celor interesaţi de către Serviciului Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR Cod:PMA-S1-01 PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD Nr_______/__________ Expunere de motive Având în vedere prevederile din Acordul de colaborare cu constructorul autostrăzii - „PORR Technobau und Umwelt AG Viena”- aprobat prin HCLMA nr. 242/2009, pentru realizarea unei piste de canotaj în municipiul Arad, necesitatea coordonării acţiunilor pentru realizarea acesteia, dar şi impedimentele apărute de la adoptarea hotărârii şi până în prezent, propun ca echipa de coordonare a acestui proiect să fie formată din specialişti ai aparatului propriu al Primăriei Municipiului Arad, dar şi din consilieri locali, membrii ai comisiilor de urbanism, protecţia mediului, turism şi ai comisiei de buget finanţe. PRIMAR Gheorghe Falcă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD DIRECŢIA PATRIMONIU Serviciul Administrare Patrimoniu Nr. _______/M3/______________ - PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD - CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD RAPORT Cu privire la realizarea pistei de canotaj în zona Alfa Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 242/2009 s-a aprobat colaborarea Municipiului Arad cu constructorul autostrăzii „PORR Technobau und Umwelt AG Viena” pe porţiunea care reprezintă centura vestică a municipiului. În cadrul acestui acord s-au stabilit obligaţii reciproce , astfel ca în final municipiul Arad sa preia o pistă de canotaj de categoria A şi zona aferentă să fie amenajată. - I.1. Municipiul Arad avea obligaţii de a asigura consultanţă de câte ori este necesar şi colaborarea cu instituţii pentru realizarea obiectivelor comune. De la data semnării până în prezent cele de mai sus au fost respectate de administraţia locală,după cum urmează: La solicitarea, scrisă sau verbală, s-au asigurat informaţiile şi documentele necesare pentru: - ENEL SA - în vederea amenajării organizării de şantier; - pentru reamplasare post trafo – Cl. Bodrogului - din cauza reţelelor subterane inclusiv reţele de comunicaţii speciale ale Aeroportului Arad; - Asigurarea terenului de 15.000 mp pentru depozitare provizorie a stratului vegetal decapat de pe traseul autostrăzii (Contract de închiriere nr. 1/02.09.2010) I.2. Ceea ce nu s-a realizat până în prezent a fost punerea la dispoziţia PORR Technobau und Umwelt AG a terenului liber de sarcini, întrucât ulterior hotărârii şi semnării acordului s-a descoperit că ANRM a concesionat către SC „Constar” SA o parte din zona pistei, pentru balastieră. În vederea rezolvării acestei probleme, s-a contactat SC Constar SA, care de peste 3 ani nu mai avea nici o activitate în zonă şi au fost puşi în legătură cu constructorul autostrăzii, dar nu s-a ajuns la vreo înţelegere. Având în vedere faptul că terenul este în intravilanul municipiului Arad, şi în proprietatea privată a oraşului considerăm că deşi această exploatare la data aprobării se considera legală (art. 6 din Legea minelor nr. 61/1998 – abrogată) acest articol încălca Legea administraţiei publice de la acea dată – Legea nr. 69/1991 cu privire la autonomia locală Art. 1 (1) Administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit. (2) Autonomia locală este administrativă şi se exercită numai în cadrul legii. (3) Autonomia locală priveşte organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale şi reprezintă dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a rezolva şi de a gestiona, în nume propriu şi sub responsabilitatea lor, o parte importantă a treburilor publice, în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă. Prin colectivitate locală se înţelege totalitatea cetăţenilor din unitatea administrativ-teritorială. Art 20 - atribuţiile consiliului local g) administrează domeniul public şi privat al comunei ori al oraşului… De asemenea SC „Constar” SA avea obligaţia, atât în virtutea legii vechi cât şi a celei noi de a solicita clarificarea juridică a accesului la exploatare şi plata unei sulte către municipiu pentru terenul unde a efectuat activităţile miniere, ceea ce nu s-a întâmplat de peste 10 ani: Legea 61/1998 – abrogată ART. 6 (1) Accesul la terenurile necesare efectuării activităţilor miniere se face în condiţiile legii, prin: a) vânzare-cumpărare a terenurilor şi, după caz, a construcţiilor situate pe acestea, prin acte legale, la preţul convenit între părţi; b) schimbul de terenuri, însoţit de strămutarea proprietarului afectat şi de reconstrucţia clădirilor pe terenul nou acordat, pe cheltuiala titularului care beneficiază de terenul eliberat; c) închirierea terenului pe durată determinată, cu stabilirea uzufructului, pe bază de contracte încheiate între părţi; d) exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în condiţiile legii; e) concesionarea terenurilor proprietate publică; f) asocierea dintre proprietarul terenului şi titularul de licenţă, prin aport la capitalul social, cu contravaloarea terenului; g) alte proceduri prevăzute de lege. (2) Asupra terenurilor necesare activităţilor miniere ce se realizează în afara perimetrului de exploatare, precum şi asupra terenurilor necesare lucrărilor de explorare şi oricăror alte activităţi pe care acestea le implică se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală, după caz. (3) Exercitarea dreptului de servitute legală stabilit la alin. (2) se face contra plăţii unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta. (4) Durata servituţii legale este cea a activităţilor miniere, iar terenurile care urmează a fi afectate vor fi determinate, în ceea ce priveşte suprafeţele şi proprietarii, după principiul celei mai mici atingeri posibile aduse dreptului de proprietate. (5) Accesul la terenurile afectate de servitutea legală se stabileşte prin negocieri între titularul activităţii miniere şi proprietarii terenurilor, cu respectarea principiului egalităţii de tratament şi al echităţii. (6) Orice neînţelegeri între titularii activităţilor miniere şi proprietarii terenurilor se soluţionează de către instanţele judecătoreşti competente, potrivit legii. (7) În cazul vânzării bunurilor expropriate în condiţiile alin. (1) lit. d), foştii proprietari sau, după caz, succesorii lor au drept de preempţiune, în care scop vor fi înştiinţaţi despre condiţiile vânzării, pe cale administrativă şi prin publicitate. (8) Accesul la terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit şi rezervaţii naturale se face cu avizul organelor în drept. LEGE Nr. 85 din 18 martie 2003 Legea minelor – în vigoare ART. 6 Dreptul de folosinţă a terenurilor necesare efectuării activităţilor miniere din perimetrul de explorare/exploatare se dobândeşte, în condiţiile legii, prin: a) vânzarea-cumpărarea terenurilor şi, după caz, a construcţiilor situate pe acestea, la preţul convenit între părţi; b) schimbul de terenuri, însoţit de strămutarea proprietarului afectat şi de reconstrucţia clădirilor pe terenul nou-acordat, pe cheltuiala titularului care beneficiază de terenul eliberat, conform convenţiei încheiate între părţi; c) închirierea terenului pe durată determinată, pe bază de contracte încheiate între părţi; d) exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în condiţiile legii; e) concesionarea terenurilor; f) asocierea dintre proprietarul terenului şi titularul de licenţă; g) alte proceduri prevăzute de lege. ART. 7 (1) Asupra terenurilor necesare accesului în perimetrele de exploatare sau explorare şi oricăror alte activităţi pe care acestea le implică se instituie în favoarea titularului un drept de servitute legală de trecere. (2) Exercitarea dreptului de servitute legală de trecere, stabilit potrivit alin. (1), se face contra plăţii unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de aceasta, pe baza convenţiei încheiate între părţi cu respectarea prevederilor legale, în termen de 60 de zile de la comunicarea către proprietarii de terenuri a unei notificări scrise din partea titularilor de licenţe şi/sau permise. (3) În cazul în care părţile nu ajung la un acord de voinţă în termenul prevăzut la alin. (2), stabilirea cuantumului rentei se va face de către instanţă, în condiţiile legii. (4) Durata servituţii legale este cea a activităţilor miniere, iar terenurile care urmează a fi afectate vor fi determinate, în ceea ce priveşte suprafeţele şi proprietarii, după principiul celei mai mici atingeri posibile aduse dreptului de proprietate. ART. 8 (1) Accesul la terenurile afectate de servitutea legală se stabileşte prin negocieri între titularul activităţii miniere şi proprietarii terenurilor, cu respectarea principiului egalităţii de tratament şi al echităţii. (2) Orice neînţelegeri între titularii care desfăşoară activităţi miniere şi proprietarii terenurilor se soluţionează de către instanţele judecătoreşti competente, potrivit legii. Soluţionarea unor astfel de cauze se va face de către instanţele competente în regim de urgenţă. Precizăm că ANRM nu s-a achitat nici măcar de obligaţiile legale prevăzute de Legea minelor de-a aduce la cunoştinţa autorităţii locale despre existenţa acestei concesiuni – obligaţie intrată în vigoare cu Legea nr. 85/2003. ART. 41 (1) Autoritatea competentă va informa în scris, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a licenţelor de exploatare, consiliile judeţene, consiliile locale şi prefecturile judeţene în raza cărora se află perimetrele concesionate despre activităţile miniere şi perimetrele concesionate prin aceste licenţe. (2) În termen de 90 de zile de la primirea informării prevăzute la alin. (1), consiliile judeţene şi consiliile locale vor modifica şi/sau vor actualiza planurile de amenajare a teritoriului şi planurile urbanistice generale existente, pentru a permite executarea tuturor operaţiunilor necesare desfăşurării activităţilor miniere concesionate. Având în vedere cele de mai sus, Primarul municipiului Arad s-a adresat ANRM pentru eliberarea amplasamentului pistei de canotaj de licenţa de concesiune (adresa nr. 45632/2010 anexată), la care agenţia a răspuns prin adresa nr. 53110/2010 – anexată, iar ca urmare a solicitării s-a transmis şi proiectul pistei în coordonate Stereo 70. Tot referitor la amplasamentul pistei, CLMA prin Hotărârea – ultimă – nr. 11927.05.2010 a solicitat MApN transferul din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a municipiului a terenului neafectat de autostradă din fostul poligon militar Ceala, transfer care nu s-a realizat până în prezent. Cele de mai sus au fost prezentate în ceea ce priveşte obligaţiile municipiului Arad. II. În ceea ce privesc obligaţiile Technobau und Umwelt AG Viena pentru realizarea obiectivelor societatea a procedat la dezafectarea parţială a rampei de gunoi din zonă, a colectat şi concasat resturile de betoane din zona, aceasta fiind folosite la traseul autostrăzii, a împrejmuit zona, în principiu, a ameliorat perimetrul din punct de vedere al mediului. Cât priveşte realizarea celorlalte obiective stabilite în „Acord”, au contactat un proiectant, respectiv SC „Proiect” SA, există o documentaţie pentru „Amenajare pistă canotaj – Etapa I – Lucrări de terasamente – Documentaţie autorizată , pentru care s-a emis DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE Nr. 12067/27.09.2010 a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Arad, condiţionată de obţinerea avizului şi acordului de la Apele Române, precum şi de la ANRM. Toate cele de mai sus reprezintă, doar parţial, impedimente în realizarea acestui obiectiv. Concluzii: - este obligatoriu şi necesar, conform Cap. 6, art. 11 (6) din Acord, numirea coordonatorilor proiectului de către ambii parteneri, deoarece în prezent proiectul nu este coordonat unitar, fiind greu de a se urmări acţiunile necesare pentru realizarea lui. - Ar fi necesare promovarea unor acţiuni care să reglementeze modul discreţionar de a interveni al AMRM asupra intravilanelor localităţilor, de a dispune peste autorităţile locale de direcţiile de dezvoltare urbanistică a intravilanelor; - Obligatoriu este necesar a se acţiona, chiar şi în instanţă, pentru desfiinţarea parţială/totală a concesiunii din anul 2000 obţinută de SC CONSTAR SA, transmisă la SC REDYMIX ROMANIA SRL, întrucât nu au fost respectate prevederile legale, mai mult agenţia se prevalează de un aviz al unui funcţionar din anul 2005, ori chiar şi o agenţie guvernamentală are obligaţia de a respecta legislaţia României, respectiv de a cunoaşte faptul că acordarea unui drept de folosinţă a fost şi este atribuţie exclusivă a consiliului local; - Demararea unor acţiuni pentru recuperarea prejudiciului produs de neplata taxelor pe perioada concesiunii, de către SC CONSTAR SA/actual SC REDYMIX ROMANIA SRL; În urma discuţiilor cu Dl. Primar, se propune ca în echipa de coordonare, să se includă consilierii municipali - membrii Comisiilor de urbanism şi buget finanţe şi funcţionari publici după cum urmează: - Director executiv adjunct - Direcţia Patrimoniu – coordonator al tuturor acţiunilor echipei pentru realizarea obiectivelor şi care în termen de 15 zile de la emiterea hotărârii, împreună cu ceilalţi membrii va stabili sarcinile şi atribuţiile fiecărui membru - Şef serviciu Baze sportive - Inspector de zonă - Serviciul Construcţii şi Urbanism [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro