30 septembrie 2014 · Inițiator: Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive

HCL 260/2014 Arad adoptată

Cu privire la aprobarea raportului de reevaluare a locuinţelor construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe aflate în administrarea Municipiului Arad

Denumire
Hotărârea nr. 260 din 2014 a Consiliului Local Arad
Emitent
Consiliul Local Arad
Număr
260 / 2014
Data
30 septembrie 2014
Inițiator
Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive
Localitate
Arad, județul Arad
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă raportul de reevaluare a locuințelor construite prin Agenția Națională pentru Locuințe aflate în administrarea Municipiului Arad. Raportul stabilește valoarea actualizată a acestor locuințe, iar Hotărârea precizează că sarcinile de punere în aplicare vor fi gestionate de serviciile de specialitate ale Primăriei, iar comunicarea către interesați se va face prin Serviciul Administrație Publică Locală. Pentru locuitori, înseamnă: o eventuală recalculare a valorii/costurilor asigurărilor sau redezvoltării, cu termenele și zonele afectate comunicate ulterior.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA TIUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA nr.260 din 30 septembrie 2014 cu privire la aprobarea raportului de reevaluare a locuinţelor construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe aflate în administrarea Municipiului Arad Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere: - inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr, 56550/04.09.2014; - raportul nr. 56551/04.09.2014 al Serviciului Fond Locativ; - art.2A1, art.2A2, art.16 din Ordonanţa Guvernului României nr.81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice aprobată cu modificări prin Legea nr.493/2003; - art.8 alin.(2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Raportul elaborat de SC B&B Investiţii şi Servicii SRL în calitate de evaluator privind reevaluarea locuințelor construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe aflate în administrarea Municipiului Arad; - Contractul de servicii nr.44385/10.07.2014 încheiat cu SC B&B Investiţii şi Servicii SRL în calitate de evaluator pentru evaluarea bunurilor imobile aparținând domeniului public şi privat al Statului Român/Municipiului Arad; - rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad; - adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (20 prezenți din totalul de 23). __ „În temeiul “prevederilor -art. 36: alin, (1), alin.. (9) şi art. 45 alin.(3) din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.l. Se aprobă Raportul de reevaluare a locuinţelor construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe aflate în administrarea Municipiului Arad, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Prezenta hotărâre se va: duce la îndeplinire de către serviciile de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad şi se va comunica celor interesați de către Serviciul Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Adrian-Cătălin LĂZURCĂ Contrasemnează SECRETAR Lilioara STEPANESCU Red./Dact, IFAIF Verif, C.M. 1 ex. Serviciul Fond Locativ 1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţul Arad N Cod PMA -S1-02 1 ex. Dosar şedinţă CLMA 30.09.2014 : RAPORT REEVALUARE - PATRIMONIUL MUNICIPIULUI ARAD | cea: dn: Wămâma. ta. d60]5e.08,1rit a. erontatee frok el Îemip “RAPORT DE REEVALUARE | i Ş Li Ș, 2 ka PATRIMONIUL MUNICIPIULUI ARAD In conformitate cu OG 81/2003 actualizata si Ordin 2401/2013 al Ministerului Dezvoltarii ANEXA BLOC 1A- ANL — str Voinicilor DESTINATAR - PRIMARIA MUNICIPIULUI ARAD SC B&B INVESTITII SI SERVICII SRL ARAD + Autorizatie ANEVAR nr 0278 Datele si imformatiile din raport sunt confidentiale. Publicarea lor trebuie sa aiba aprobarea serisa a autorului. [a] du ges6L'] NUa !*1 ULEI VS Sit | OPLUC YU UL el ermuopotao 1eituiiția cauta y [7 P10790'0£-ANEAVDAIVAV BVN'TV A RIVOIVA îi VAL12-AVINANIERIVOIVA “du: TV ISOLVOV et -V) OT ŞIYRISVUSI VS | Ia6ra45- ATRAIN N m VI IA “COTOINIOA. ABE ODO ULI- (INV) LRRGENIL MRELNEIA 21 NIN)OT JOIA 0LSEP = | VI d0jg m ere pe -PI0T » de HIVRȚEA9 eye] LOOINIOA I5- NOVI NY DNDOTA- INDIAN XIV TVA (VI IMNIGIOINDA VIIVWIdd A peron dei ULEI Vina | VLUCJU UI i ssuoyaiae tonettaia mata y , ant sent | ca rogi . lana „nat | . Liu vaz | vw 19 SEDET| 121 FE'POOEZI | 3 LE'8c0'87 St; ESOLE TEI | 0p'09€'9T [%0'68| pes | 99 | 009| 0s | ecoecepi | vos 1809 z a pura meșady a |so0z „arate su] £ 191 SE'O0CT| 191 PE'PO0EZI | 3 Le'8co'8z 9ze | es'oLezer | op'o9s91 [%0'68| pes 99 009 | os | câ'oezgrr | ros 1809 z [ua Pau a |sooz 0 | 9 1 ! A d yuaweudy “hororejoaa 19| SE'0€7 | 121 Pe'pO0'ezI | 3 Le“geo8z 9TE | ES'OLezeI | 0v'o9e'or [%0'68| pes | 99 | 009 0S | €6'0L“8pr | 996 | 1809 z ja Sau a fsoozj 00 |V | ! ! puameuady *“hororeloora| * 19] PL'6LI | 191 0T'086S6 3 TE8LeI7 9TE | E9'S87e0r | 1099.71 |%0'68| tes | 99 | 009| 0s PO"PSO9II | IvsL si [ia pu a |anoz] 0 |V! lă ! ' g ( / i şuamtudy | 9FOFEȚ 20 19] SE'0£7| 121 PE'POO'SZI | 3 LEBE0'87 Ste | ssoLezer | ot'09€91 |40'68| pes | 99 | 009| os E6'0EL'8PI | too | 109 zid eu a |sonz] %0 | Y [e ! ! (i 1usmeuidy L9rore[aoiai * . und -acnt K n et „noet . net Ş . Tu 9007 | VI 191 SE0ET| 191 pe“P00ezI | 3 Le8c08z TE | ESOLEZEI | 0p'09£91 [%0'6g| pes | 99 | 009| 0s | e6'ocL SPI | t9o9 | 1809 Zld yuatueudy| a [8007 Latote aa]? . -ng ce 9 gt “Roens -9a7€ . “cpt . , piu 92 | vi NI PL6LI | 1910708656 3 1C8L817 9TE | €9's8rc0i 19 9971 1%0'68| ves 99 | 009| 0S | po+so'ori | ec sri I|d jo uepady z |su07 gtore|ooral zz E [i E u 9I EI H i a|u o 6 E L |9 £ te E Io [27] 12| on du/ng 12] 13ţ % [iun |runzi ranp] rue 131 du du ui | ue VIOT'900£ put 90 Ia M 10790 0e sein LOR BR --| - -ednp PI VAL PI - VAL --00|- | -—8semea | eyeunsuoo |ezian Ad de erei ! axa i i Da eguede jeţesos | arcade pețezoa| | e " Îeurea pas09 | usueuede eo! | ANGA| nara | 24 IN -eJtun| o inel “18014 A4£OIEA 2p E[ 21EOIEA LII ied 19301 q ; zezpioury (eyenea2) (eşenpeAa) Ri : pe) INC s IN i ia eysnf aato[tA | eysnf oatortA - - AN VIOTYAG ALVaA : dOLLaruos aLva NUG 191 ULEI Va | FLUCYUUL C| VIUVIILAO IOIGUI 5 Gaura y P iN o // "3 jesâ cari Se sant pent ne „age . „net . . € Lă SU 9007 | vi 19 SE0ET| 121 pevoniezi | 3 Legea | 9ze | esoLezer | ovostor [o0'68| pes | 99 | 009| os | ecoezeri | tos | 10 [2 [4] uoureuay| 2 |00C lunea seal « -oent 0 et -noe . „net . . € Eau 9007 | v 19 SE'0ET | 121 Pe'POO czI 2 LE'8c0'87 OTE | ESOLEZEI | 0P'09£9I |%0'68] pes | 99 | 009| 0S | C6'OCLSPI | 799 1809 [A șuomadv Z |8007 store] sua E) . 0067 -aent n pet „nact . „net . . i (AS 9002 | v 191 SE'0€T | 191 pe'PO0ETI 3 LE'8£0'87 97E | CSOLEZEI | 0P'09£91 |%0'68| pes | 99 | 009] 0S | E6DELSPI | p996 1809 LA 9 jura weady a [8007 vororel >0ru|7 . “nat -aent net „act . net . . 4 FI lu 9007 | vi 19| SE'0ET| 121 PE'POD'ETI 2 LE'8£0 87 9TE | SOLETZEI | 0P'09€9I [%0'68| pes | 99 | 009| 0S | E6'0ELSPpI | ryo 1809 (4 | vuaurenady T [3007 Țotote! 20 li . unter -aent 07 et net . „net . . „|z Oli 9007 | vi 19 SE0ET | 19i pe'pOO'czI 2 LE'8£0 87 9TE | ESOLEZEI | 0P'09£91 |%0'68]| pes | 99 | 009| 0S | E6'OELBPI | po 1809 lua jnomeudy a [80072 orare) cuși ui N “nat -ocat net “na - “not - . Pi IA 61 90 |V. 194 SC'0ET | 121 PE'POO'EZI 3 Le'8c0'87 97E | SS'OLEZEI | 0P'09€91 |%0'68| pes | 99 | 009I 0S | E6DELSPI | 99 1809 € Îsa|suouendy a 13007 arote| sal € . , , g.u 2 191 SE'DEz | 121 e"P00'EzI 3 LE'8e0'87 9TE | ES"OLETEI | 0v'09E%91 [%0'68| ves | 99 | 009| 0S | E6'0EL'8pI | vo96 1809 (4 [NE] yuaurealy a 18007 te soma € zi E [i EI [i EI EI n la |a lu or 6 3 2 |9 E re [i le 12] on dun 19| 19 % run |runţ| tanţ] rue 19 du du | up P107'90'0£ P10790'0€ 10790: aeasun 31 [3] P10790-0£ EI- VALD - tI- VALD A % es demo ) asa udnp Ut: itde [230 Lili rede E[t]0 a! eSeueI E3EuInsu09 ezuun PUEI sun ad IT Ssuo uauenede | ur. ij BE i IN -ttunţ 3 e pC E /ELE303 | leur ede /EE10 ndoțuţ| aatoleA | 31t0țeA | 3p suoa | INC [IN e[ aazoţea [10 „a nede [uta a TEUAANIU | ald 220 | sac, N rezouy (exen[tA3) (egen[ta3) 1509 pei) ÎNC AN s SAN S | IN ii e3snf a1E0jtA | eysnf aatoțeA - ALYVA ADI LAIUDS aLYa UV ODIALLNIOI ALYO NUGISI ULăL VS l 7) VLUC YU Ut Ol Syuosaiag 1oipeiista wauato y . S n. — cpu Zi Baa a i Mona 5/ af Z * Jozuoine 10% i ai 5 A LFOLTP | 86'8ETS8T7 SS'11607s 68"8P7'6Sr'7| 11'7s6'c0€ 0O'107E9L7 | sesezi | geai TVLOL 07 , “unei “seri .7 at “ce - vi zk . . Oz u „| 9007 | vI 191 6L'ELI | 121 9P08'76 2 TP'PST 17 9TE | L0'IL866 | T9EPEZI | %0'68| pES | 99 | 009| 0S | 89pizzIri | 162, 89<t ILIA used a |s00z vorarel 208 02 191 6. “ung A 745e7€ “gi “cpetrr | on: rm . . Su 9007 | VI VOI GL'ELI | 191 9P'PO8'76 3 TPPST'I7 9TE | LO'1L8'66 | T9EPEZI [%0'68| pes 99 | 009| 0S | B9IZZzII | t6z 38sp LA uauregaly d |sooz orare] >aa 6 AU ră 191 GL'ELI | 121 95"P08'76 3 7P'>STI7 97 | LO'1.8%66 | Z9evezI [%0'68| pes | 99 | 009| 0s | so'pizizii | i6ze 88< IA auriu a |s007 ie NA ŞI Au = - MPIGLELI| 19190876 | dzpstiz | 97E | LOIL8%66 | 29epezi [%a0'68| ves | 99 | 009| os | sopizzir | cz | ses |i m asăy a |s00c| se ata] 191 SE'0EZ | 121 PE*pOO'EZI 9 LE'8E0'87 9TE | ES'OLe“TEI | 0p'09€%91 1%0'68| pes | 99 | 009| 0s | E6'DeL8p | +99 1$09 [A £ Iau a |sonz 20% | MI 9, - - sI 1a | pusureyudy *“Tuorove| era 191 se“eez | 191 re-+og 2 ic-aent .n pe -noctor |. „net . . € SI Au | 9002 | vi 191 SECT | 191 PE'FOO'ETI 2 LE'Bc0'87 9TE | ES'OLCZEI | 0p'09€'91 1%0'68| pes | 99 | 009| 0S ! E60cL8pl | 996 1809 [4 a | no uezady a |3007 orote| cra [si iz E oz 3I [ E] EI n ala lu [ 6 8 L|L9 E te Z 1] 12] 19[ LXlici dun LE] 131 % Jun | tun runț| rue 19] du du luv PI0T-90-0€ PUT 90 ia ?107'90'0£ 1eun au --- ednp Io VAL FI- VALE. oa] esewuea | eseunsuoo ezuun| "5 delmo E Sa IS meșaede pepedos | ueyaede jerezoz|. “*-. "| eurea ANU ad pisuo9 | uoweuede|ue9| ! |IIANNaG 1 i =eatun] 3 |mooţur] aazoreA B1EOIEA ap | B1£0IEA an : 192101 d N ezpaoury) (EXERIEA9) (exenqeaa) -: ec, |N s | mas „ EI EJSNf A4EOŢCA Egsnf axeOţeĂ. Ps19 i LE: . TUVATVAI aLva- (Carv INTNIaIDINNA Ea - NUG 091 ULăL Pio | VLUCIUUI Cl PIMOIPIAO IOIselișt> Gamo y Ei 273 reală = DE SASEA AA ap eg AA i i DEN ASA : - era ma NUG Si ULBU VS Vinzi £ VIU YU UL ul epugpotao rotii etutto y = s0aas Dei ee CȚISTESA He — PIN OWTăLVd - ZăVN1Y, faze .: Caiozrat î3 PNIUL MUNICIPIULUI A tenta la 20 MA ONIA_ 1 Fur zAR7D lai RON iai aviei Acunra citati NU! ULĂTV = ia | PIUUJUUI El vruvastav ţoracuuio oiutio y I0ȚISTUSA mental! sie tă) IT 2019 NUG bad! ULBI V = Viu [7] ÎN YLUCYUU SOADILVd - aăvn'Tvi_| su oa Î Cl IULIA IOHCIIII 3 uetuiti> y [A i RAPORT R! RON ii 1 Fura A 287A la ietanta la 2N AA ON1A iai av A cumnra cituat: NUG SL ULET V = Oi L LUC YUUL SL Siuesaao totșotuia Gututia g bă NICIPIULUL AF la 10 A4NOTA_ 1 Rura =A RT7A lai RON ci i avietanta A cunra cituatia SS D300] AU ap esa ca SSDD a 200 Ie acie$un p-ta um amigo LH np o e . CINZ 2 EAI = Mali Yes ep e srieadope =eaurizerti air. ajţanseiu anod ca; piizar mp asnci IRINEL SP ate jour 105 Sera IȘULI I97 25B0%E tij gE asezuea aD nsasnud in 202. IN ej AP. ereo satviua esszusriyzrize NI ură mvezSoa Isa ID LU apaupaa, ba | îns2gig> asta 3Pp Baezerii na 13 20 >Btusnaaf "mzagzieţatae AP 34 LI UCITILUDLISLU EENQ Ea 2 : "ea acut -uarap zzeo0d es 12206 TOI tiş Teo pages na 1enua, Mean at *RIIPOLU ana a e: au air ue an ss îay 333un saparauă es 30 solu aăeurasap "au nsuacd Sas rezT” raze asa Da To "A sETUuZzA ap INI:NsaI DIE ie MPEIS sri ui pe 5 siumao Sp DR Dale ie Ssfimoo| zza impuer mes 2122 SIseayE Bi Ruga "teza auze> asezuea ap airirmputoa oseudapu: iune ap ETS"AT geo Ba1uUWp "TABEa nau Biuin>0l 2P DOT-rs NULEUCE E miti Mao noa terta =u . "n ESED Ptuua,, INAEISOL A iati amo aoţabhanaoţ eriizuroe Dnuad pes auetuezet ap uaşeă un siep eunt nara arpqeis 1503 E “eaustuuare > “ETOZZOOEFIDLE “ut IUNI WU-0I103 “PIBZ ani TE et euga iezeper, “fermoar ALI diuforne 9zE ap rr =miwnze: razuadt a-ezugn ap ja zu eu pa2 1 pas aa E "sea31%%p "afli mor ap piu ea z:susBo 22 38 /NI32 3nttieiSore utiedi Biomasa Taz -oiziurnabţ eaereti.uro Jenti nua ETESLIDEI 3159 Sit iii ap sas un 1eidepe e "a an a 1tieoISriitrp 15 ajevo'Saz nueunarea ITI SGS Ag sata “amoeumi Inisana 'zToz jr a. Asze UE Binasu az voraininaoț e asezuen 2p incas agd ezegnuns "Dee BP IrnUDIeiri eseu Su ins Nouacf 13rUetcr (ran ep oreldone anna “Pta Ptițact” (NL PISDari LUĂ IN 2CaSU INTO easy puna n pisoi 123 aveai spe ap BIN tr âtreueS >p snuogzeţă a!aeas e-s ATA E LO UP tuzani ap tetu pat 20 paz _ i , TaESED Etitad,, Nuca Soad rasă Tir zorajinenzo oaaorpelierr> read PP DUNE SEP SP 104 pnerr mosnqgoudea saraci Dap rfaarny> JOiroaer3 şmcrlirds sar acra, "DPI III py rs 2iotrormaa ramaronza PADRSPIIA tru “rariDezroar fneraan. na ivTaz-Tra-aș3- i PIE EL aură cei a piara — Za £ jiioaaa - OL sa ORE Si0D fm CS VE SINA "0 ruta ce eo ai pr (UI INTNIADDINAW NINO RAPORT REEVALUARE - PATRIMONIUL MUNICIPIULUI ARAD RAPORT DE REEVALUARE PATRIMONIUL MUNICIPIULUI ARAD In conformitate cu OG 81/2003 actualizata si Ordin 2401/2013 al Ministerului Dezvoltarii ANEXA BLOC 1 B- ANL — str Voinicilor DESTINATAR - PRIMARIA MUNICIPIULUI ARAD SC B&B INVESTITII SI SERVICII SRL ARAD Autorizatie ANEVAR nr 0278 Datele si imformatiile din raport sunt cenfidentiăle. Publicarea lor trebuie sa aiba aprobarea scrisa a autorului. | NUG 9 ULEI Vii | VEUUIVUL El Biutogaine tetyettaţa Gataia y pc 900€ - ALNIAVIUV AY AINTiAERVOTYA II VAL -AVINIANI VOTA "du BES6L] iu] 70150430 10 FIRNSVASIA Vans ; |. FLOTADOR Wren ee] XOTIDINIOA 1s- AO FTOD 1 DOI ANI VLAY dY DOVIIVATRI Ea a A7d0]g (VăY IMDIdDINOA VRIVADId NTV en NUG SOL ULEI p = Vai ş PINUL YU UZ SL ostimotae 10140iipi9 battta y . sunt -aept -0aet “rogi . “sertar | vo . Lau 9007 , 191 SE:0€7 | 191 PE“POO'EZI 3 LE'8€0'87 9ce | 9TO8E7EI | Se'zOc'9r 1%40'68| tes 99 | 009| 0s | 098p'8pr | șoo 1809 Z ana raeady T | 8007 vote A II SEDEZ| 191 PEPODEZI | 9 Lescoez | 9ze | 9z'osesaer | sezoror [o0'68| tes | 99 | 009| os O98pL8ri | vo | 1 | z lua 9 a |aooz| 9002 | [ș S : * “ “| oua merady 1F00v£ | oara . sunt -oent 090% “rac . ji . . _ şaua 9002 | « 191 SE'0EZ | 121 PE'POO'EZI 3 LE'8c0'87 9rE | 9TO8czEI | Se'Zoc'or [%0'68| tes 99 | 099| 0s | 09'8pr'spr | poo 1809 2 ia juatueady d | 8007 1/stote| >cu] , nai 97 „nn “ay . -9on , , rau 9907 | a TAI FL6LI| 121 07:08656 3 I€'8L8"17 9TE | 06'00£€01 | Es'coczI Imp'6s| res 99 | 009! os | eP8909rr | ps Cei i (d vrouenudy a | 8007 n t API SE DEE] 191 vevov zi | aLegeoisz | 9ze | ozose'zer | sezoe'or [oa0'68| ves | 99 | ao | ac | 0o'epc'ar po | io |z lu El a [aooz| 9002 | 4 |. 12] s | € Că E S “| uatreudy T9tore | org „ez “nat -9ente> get :ceeraet . . “aut . , zau Sal. 124 SE'0EZ | 131 PE'+O0'ezI 3 LE'8c0'87 9TE | 97'98£'7E1 | 'se'zos“91 |v0'68 pes | 99 | 009| 0s | 098piapr | oo 1909 Id jura meudy a | 8002 vopore| aa] € , „ge 9; qt „act aq . -oanc , ca Lai 9002 19] FL'6LI| 121 07:086%56 3 TE'8L817 97€ | 06'00£'€01 | ES“L9zzI [068 tes | 99 | 0091 0s | €P'890'ori | rs stie Id juatumudy a | 8007 Larore | d 17 0c [A] Ei SI E a [a] In O 6 [i țA 9 $ P £ [i i A ZI] 12[ [Lăl:c | 19] 191 %, vun| |iuinţ| runţ| zur 121 du du | |uy P107:90'06 P10790'0€ P10T90'0€ o aa 2 adn Pl- VALD - tI- VALD | - es demo ! aa P_ | urezaede fete3o3 | were pepesoa| 2"! ESEUIEA | EIEVENSUO2 | Bir ee] EP 4 d isu0 | uowenedeuea| ! Ju , -eituni 3 : “ nooțulj a1eoțeA |: -aaeoțeA-| ap suoa| ANC [ING el aieoţea--[-/15%9 | | Oy TALANONZG | ad mea soat0id IN Jezpa0u (exe nqea2) ; (exengeao) so ia can |INO - s NS |N roy tisiiț'aztosă | eysnf oaroţea | 1599 MRI po aa a i “AUYNTVAa a1.Yva 4DdU9S aLYa. AU VOLI UNIO aLYvq : 2: e -2 NUa tei ULI V = wiuiţ | VLULYyUVL Catreaai Ag 19Hattția Bata y Lu LESNE aa ES 1 Eta $ E ÎȘ N” vioz mele ET e - LOZOL "AN enettinţâ31 ii mona ae i 3VI9INYOGNI Daia i . “ont i regent -oac -zactor loa: , e -05,s , Pe € pl au „| 907] a ș JP SEOET| 19 VEPo0'ezI | BLeseo'sz | ore | ozoge'zel | sezoeor [o0'68| pes | 99 | 009| os | osavuiatr | toc | 109 | z ta |noocamaăy| 2 [se E « cacat -09e .roqi “9 “21 . , € Eau „| 97] a 19] SEOET | 121 PE"POO'EZI 3 LE'8£0'87 DIE | 9TOBETEI | Se'zoeor 1%0'68| pes | 99 | 009 0S | 098pL'8pl | r99% 1809 [4 1 | uaumady a | vu | orore| 20a Ei “r00' -8c0 "98EZEI | SECOL [4068 9[ 009| os | ovavepr | ros | eo | [îl a laonz! 907| e [a 19 SE'0ET | 121 PePOo'czI 3 LE'8c0'87 9T€ | 9TOBETEI | Sezocor 1%0'68| ves] 9 00 IS 9 P99 809 11| suauzendy E [n srote »org 121 SE0eT | 121 petoo: "se: "vee'zel | se'zoe'or [%0'68| ves | 99 | oo | os | oospcisvi | io | 1 | |? | a [une] 7 | a În 191 SE0C7| 121 PE'POO'CZI 3 LE'8E0'87 9 | 97'98c'7e €79E9I 1%0 9 996 TI | puoueady E | aroe “og . “nat . . . . -9574 . , [4 Ore „| onz 121 SE'0€7 | !21 pe'PO0ezI 3 LE'8c0'87 9TE | 9TOREZEI | SE'TOc'9r |%40'68| pes 99 | 009| 0 | 098p-'8pl | too 1809 [4 13 | suouready a | son Loto 12] SEOEZ | 121 pepo0: E'8c0' "98761 | se'zoc9r [068| pes | 99 | 009| os |'oospcisri | ro | ro |z|2 Ga UL E E 121 SE'0£7 | 121 pe'pooezi 3 LE'8c0'87 9TE | 9r'98eze Se'zog 60 €! S P996 180 13 | ua uendy orare ora „UI ră PISEOEE| PI PEPODEZI | ALescosz | 9ze | oroae'zer | se'zoe'or [ouoree| pes | 99 | oo os | oveparr | too | 10 | z lia „our CR [a eră N Ti ic [A 3 [4) 9i s Li] ki) ui ii Lu 6 i [A 9 bă La lă î L UL] 12 III oangă dun [ET] 121 % ian |runţl iuni] rue 19 du du u | uy viozoooe| PI07o00E | prozoove un pu a edn ti - VAL M- EI: VALD es dejno i ara FE np uepaede peţesoz | uregaide pețezog| 24! | ESEMEA | eyemnsuoo | ezagn vuea| EN ANC JANG Ad msu09 | usuzenedel neo! !* |jarrai cut 1 1 -vatunpa| ft :. Îndolui| aatoreA | aatoţeA suo ai ep ateoțea |/1519%9 |%9 9 ANN aid ea 133101 d N JLZRIO UI (epenţeaa) (apenţeAa) - so S | 7ennS-|N mouy ejsnf aatoleA | eistif Sieoltă 159) ANA a INYDTVAZ: a1va. JNLAII)S 3LYa „BEVONILNIAL 31 1NTNIdI3 A i sali - q "Tu ay iuiNownava 2IVN Tv, |) INOaţ „3 INUEL 0, ULăi VS Vai 1 LUC YU UL Ol oieysiae tariutipia catena pc 4 a a a a a! Si > i : ÎȘ S NE pioz narcis e ă iz Lozot sI Eneida o (E Iounani: So Sh Sa LrâLir | seaecesrz | SSIIG0zs ÎuTissost'z| er'saceoc _-]. owezsteoriz | seceri | sean 1YLOL ne 191 GL'6L1 | 121 9rros'z6 arreriz | oze. | .vezat66 | so'stezi [oo'68| res | 99 | 009| os | zo'szzzir | isa | ae |i i OT a [emo | E [a [e 191 6LELI | 1219 3zr'rs -|- st A s 6 ger juoureăy| 2 | 30 |, sase oogul 19 6L'ELI| !219ro8z6 | 3zrrsiiz | oze | ro'zss66 | sosrezi 10068! tes | 00 009 os | zoszzzu | sc | ass [i |n]. __ 610 a e IN E ! ] s E % s d ăi 1uautiady i:9roee] ei] . “nat seri „7aqi “cet . art _ , 81 au | Stuz IGLELI| 1190876 | azrreriz | 9ze | pozast66 | so'srezi [oao'ca| res | 99 | 009| os | zoszzzri | scz: | ss |! În jusmeady| 2 [teze PIGLELI| 19190876 | Bzrreriz | 9ze | pszas66 | so'stezi [%0'68| tes || 99 | 009| os | zoszzzii | iez | ss |! |n CU] a [soc] 9002 | a 1 ! g | s G s ss puomeudy| “ |" Luororcțoerg WI SEDEZ| 19 peton'ez! | oLeseo'sz | 9ze | oroe'zer | sezoetor loo'c8| tes | 99 | 009| os | oo-erzieri | toc | im | |£ PI! 2 | sopz| 9002 “ i RI ui o ni â i Ă 13 | țuswutiudy „| LOFope - 191 ce zm-pnni genti -aoct cezaci a p- oua. | . _|e Sau cpoz Îi. SI SEDEZ| Pl soroo'ezi | oLeseo'sz |. 9ze | 9rose'zer | sezosor [068| res | 99 | 009| os | ooverzri | ros | 1 | z 13 | aoureaay| 2 sotore] ara? PCI L 44 LEA 0 ŞI SI H i a lu [i 6 8 L 9 s Lă Eă [A i ă 121 124 o1nq 13] 9% IUNI f IURŢ tun! ue 191 du du u | uy Mia PLoTa0 0 o aa îs EA i PA 1 a 10 emnsuoo zip en] —] [aa demo ! se a a: i au d] 2 [E[t303 PAede /e[t303 : ainoltA aat0eA 2p dul ANC |ANC 21 91%0ȚeA suo) natucue we Ad meq „atei IN (exen[r43) (ezenjraa) zf zi - - s PA SPIN tasnf a1tortA | essnf aauojeA PEI9 IAVIIVAZ a1L.Yva XI VOIA UNI CI ALYq i yp INTNIdIDINOIA 10NOTA RE TV | PI LIOAVă RER JALUARE - PATRIMONIUL MUNIE , ad Nnnicipiu, Arad + — str Sainicilor pa | | Dura = A A8R7N la RON A cunnra citnatiai avictanta la TA AA PAOLA 3] RAPORT Ri=VALUARE - PATRI “Blacuri, ANI — str Î pinicilor SREP ERI ce Di i Ă FRA Acunra citnatisi avieranta ia 10 AA NOIA_ 1 Rura = A 1971 la; RONI Ia SI ULOI PV î- Ste | "VIUC IV UL SI SIMOIotAo t9tpeutșia vatra y E ua DEO DEA aurii | ju azae INUG 9 ULEI V = VaNeirt:: -VLUC YU UL | ouozotau SSistgao tao y a N 1 n i Vbou ra e VIUUIUUL Ul SIMOIBiAg saiporițto oua y NUU 191 ULEI VE Vaii 4 TVIUUIUUL el Viurieiae țotzeitzta estate y ARABA AA A NUa:st ULăt Y=aua i viuu vu tă mar ul Siuoţarae tetibiriia auto y | tepari Las n ZAIRTO lasi RON: 1 FE: iai < A i bre ara ă s & Ei 4 4 £ d 4 DR A ennra citat NU: ULEI V = Vita 1 PIUC YU UL el opuoriae toiieisia vu y SEPI mia ii pi Ezra a E Li = Dc? SINCE SII = 7 A E Pr EA ua in_tia vazizap e '"mesdope Ei BP er tIBu gg 307 Sean e: 2 || ia ati Ura 184 ISI UN RE B3e7ue am; Di ți & Ş * d p by E [2ă E] [i 9 LL] 4 ke i i E. & EI să ri bă A Li îi ră ii a Di [3 Li 4 Ti bi Esi . ze N "RIP BIC Do ua 3200 ps toge “titaay tf Tea pruzarsize no "Paemuţ meonp BE “eNporti Zina a POD icre aa GE (Sr alstij iopca a ze a APDIUZUU 9770135879 Xa ruruan ai acele îti aa Pau D : i - Be Ezuen ap in Nsazaaz E IIP [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă