Arad › 16 august 2010

HCL 197/2010 adoptată

cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico - economici şi al Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie: Amenajare piste de ciclişti pe faleza Mureş

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr.197 din 16 august 2010 cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico - economici şi al Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie: „Amenajare piste de ciclişti pe faleza Mureş” Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere: -iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.44.362 din 26.07.2010; -avizul nr.3/23.06.2010 al Comisiei Tehnico - Economice din cadrul Primăriei Municipiului Arad; -raportul nr.44369 din 26.07.2010 al Biroului Transporturi, Întreţinere şi Reparaţii Căi de Comunicaţii Terestre din cadrul Direcţiei Tehnice; -prevederile Legii 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, art. 44, alin.(1), conform căruia: “Documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii noi, a căror finanţare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum şi ale celor finanţate din împrumuturi interne şi externe, contractate direct sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale, se aprobă de către autorităţile deliberative” În temeiul art.36 alin.(4), lit.”d” şi art.45 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE Art.1.Se aprobă indicatorii tehnico - economici cuprinşi în anexa 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi Studiul de Fezabilitate cuprins în anexa 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru obiectul de investiţie: „Amenajare piste de ciclişti pe faleza Mureş”. Art.2 Finanţarea obiectivului de investiţie se asigură din bugetul general al municipiului Arad şi din alte surse legal constituite. Art.3 Prezenta hotărâre se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR Florin Manta Lilioara Stepanescu Red/Dact IF/IF, Verif. LS 1 ex. Biroul Transporturi, Întreţinere şi Reparaţii Căi de Comunicaţii Terestre 1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex..Dosar şedinţa CLMA 16.08.2010 cod:PMA– S1-02 Anexa 1 la Hotărârea nr.197 din 16.08.2010 a Consiliului Local al Municipiului Arad CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI : „Amenajare piste de ciclişti pe faleza Mureş” - faza : Studiu de Fezabilitate TITULAR : CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD BENEFICIAR: CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI A) Valoarea investiţiei (preţuri; 1EURO= 4.1252 RON) Valoarea totală a investiţiei : 9.817.601 lei 2.379.909 euro Din care C+M : 8.835.381 lei 2.141.806 euro B) Capacităţi : Lungime totală = 18,356 Km Lăţime variabilă cuprinsă între 1 m în zona b-dului Revoluţiei unde se propune amenajarea de piste cu un singur sens pe fiecare parte a bulevardului şi 3 m unde spaţiul existent permite acest lucru C) Durata de realizare a investiţiei luni: 24 D) Eşalonarea investiţiei Anul I: RON: 4.908.800,5 EURO: 1.189.954,5 Anul II: RON: 4.908.800,5 EURO: 1.189.954,5 E) Finanţarea investiţiei se asigură din : Bugetul general al municipiului Arad şi alte surse legal constituite. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR Florin Manta Lilioara Stepanescu Red/Dact IF/IF, Verif. LS 1 ex. Biroul Transporturi, Întreţinere şi Reparaţii Căi de Comunicaţii Terestre 1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex..Dosar şedinţa CLMA 16.08.2010 cod:PMA– S1-02 ROMÂNIA AVIZAT JUDEŢUL ARAD SECRETAR MUNICIPIUL ARAD Nr.213/05.08.2010 LiilioaraStepanescu CONSILIUL LOCAL PROIECT HOTĂRÂREA nr._____ din _________________ cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico - economici şi al Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie: „Amenajare piste de ciclişti pe faleza Mureş” Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere: -iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.44.362 din 26.07.2010; -avizul nr. _______/_________ al Comisiei Tehnico - Economice din cadrul Primăriei Municipiului Arad; -raportul nr.44369 din 26.07.2010 al Biroului Transporturi, Întreţinere şi Reparaţii Căi de Comunicaţii Terestre din cadrul Direcţiei Tehnice; -prevederile Legii 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, art. 44, alin.(1), conform căruia: “Documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii noi, a căror finanţare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum şi ale celor finanţate din împrumuturi interne şi externe, contractate direct sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale, se aprobă de către autorităţile deliberative” În temeiul art.36 alin. (4), lit.”d” şi art. 45 din Legea nr.215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE Art.1 Se aprobă indicatorii tehnico - economici cuprinşi în anexa 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi Studiul de Fezabilitate cuprins în anexa 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, al obiectivului de investiţie: „Amenajare piste de ciclişti pe faleza Mureş” Art.2 Finanţarea obiectivului de investiţie se asigură din bugetul general al municipiului Arad şi din alte surse legal constituite. Art.3 Prezenta hotărâre se comunică celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR Biroul Transporturi, Întreţinere şi Reparaţii Căi de Comunicaţii Terestre FB/FB 2 ex Cod:PMA-S1-01 Anexa nr.1 la Hotărârea nr. din 2009 CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI : „Amenajare piste de ciclişti pe faleza Mureş” - faza : Studiu de Fezabilitate TITULAR : CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD BENEFICIAR: CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI A) Valoarea investiţiei (preţuri; 1EURO= 4.1252 RON) Valoarea totală a investiţiei : 9.817.601 lei 2.379.909 euro Din care C+M : 8.835.381 lei 2.141.806 euro B) Capacităţi : Lungime totală = 18,356 Km Lăţime variabilă cuprinsă între 1 m în zona b-dului Revoluţiei unde se propune amenajarea de piste cu un singur sens pe fiecare parte a bulevardului şi 3 m unde spaţiul existent permite acest lucru C) Durata de realizare a investiţiei luni: 24 D) Eşalonarea investiţiei Anul I: RON: 4.908.800,5 EURO: 1.189.954,5 Anul II: RON: 4.908.800,5 EURO: 1.189.954,5 E) Finanţarea investiţiei se asigură din : Bugetul general al municipiului Arad şi alte surse legal constituite. PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD Nr. ___________________________ Primarul Municipiului Arad În temeiul prevederilor articolului 46 din Legea nr. 215/2001 a Administraţiei Publice Locale şi ale art. 37 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 137/2008, îmi exprim iniţiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect : Aprobarea unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: aprobarea indicatorilor tehnico - economici şi a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie : „Amenajare piste de ciclişti pe faleza Mureş”. EXPUNERE DE MOTIVE Consider oportună realizarea investiţiei menţionată mai sus atât din considerente funcţionale cât şi din dorinţa implementării într-o etapă viitoare a unui sistem coerent la nivelul întregului municipiului care să permită deplasări fluente şi în condiţii de siguranţă a cetăţenilor care aleg bicicleta ca mijloc de deplasare/transport, mijloc de transport care se remarcă prin aspectul său ecologic. Pe lângă aspectul ecologic al acestui mijloc de transport, amenajarea pistelor de ciclişti este benefică atât pentru fluidizarea traficului auto prin reducerea numărului de persoane care aleg ca mijloc de transport autoturismul cât şi pentru reducerea numărului de accidente care au loc între autovehicule şi biciclişti, Aradul putându-se alătura în acest fel marilor metropole europene care au implementat cu succes acest sistem de transport, cu atât mai mult cu cât valoarea necesară realizării infrastructurii necesară pentru aceasta fiind una relativ mică comparativ ce cea necesară sporirii capacităţii de circulaţie pe arterele principale ale municipiului. Având în vedere cele prezentate mai sus, propun : Adoptarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a unei hotărâri privind aprobarea: indicatorilor tehnico - economici şi a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie : „Amenajare piste de ciclişti pe faleza Mureş”. PRIMAR Ing. Gheorghe Falcă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD Biroul Transporturi, Întreţinere şi Reparaţii Căi de Comunicaţii Terestre Nr. _________/___________________ RAPORT al serviciului de specialitate Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr._______/___________ a domnului Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad; Obiect: - propunerea spre aprobare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: aprobarea indicatorilor tehnico - economici şi a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie : „Amenajare piste de ciclişti pe faleza Mureş” Având în vedere: Consideraţii de ordin general Creşterea explozivă a traficului rutier din ultimii ani din municipiul Arad, a condus în timp la disfuncţionalităţi majore în desfăşurarea fluentă a circulaţiei rutiere. În unele perioada ale zilei, mai ales dimineaţa şi după ore 16,00 capacitatea de circulaţie pe arterele majore ale municipiului atinge valorile maxime, numărul de opriri/porniri creşte foarte mult, fapt care conduce la creşterea timpului de circulaţie, cu implicaţii negative asupra mediului înconjurător prin creşterea intensităţii zgomotelor şi a noxelor. Având în vedere că pe majoritatea arterelor de circulaţie fronturile construite nu permit mărirea capacităţii de circulaţie se impune găsirea unor soluţii alternative precum pistele de ciclişti pentru asigurarea unui transport fluent al persoanelor către puncte diferite ale oraşului. Necesitatea amenajării pistelor de ciclişti în municipiu este dictată atât din considerente funcţionale cât şi din dorinţa implementării într-o etapă viitoare a unui sistem coerent la nivelul întregului municipiului care să permită deplasări fluente şi în condiţii de siguranţă a cetăţenilor care aleg bicicleta ca mijloc de deplasare/transport, mijloc de transport care se remarcă prin aspectul său ecologic. Consideraţii tehnice : Prezentul Studiu de Fezabilitate urmăreşte crearea unei reţele de piste de ciclişti de-a lungul falezei Mureşului şi în zona centrală a municipiului , reţea care va asigura pentru ciclişti condiţii optime de circulaţie şi siguranţă, va contribui la descurajarea transportului auto şi la descongestionarea traficului rutier prin utilizarea acestui mijloc de transport ecologic. Realizarea proiectului va contribui la ameliorarea calităţii mediului şi la diminuarea surselor de poluare prin atragerea unui număr mai mare de participanţi la acest tip de transport. CARACTERISTICILE PRINCIPALE ALE CONSTRUCŢIEI : Lungime totală = 18,356 Km Lăţime variabilă cuprinsă între 1 m în zona b-dului Revoluţiei unde se propune amenajarea de piste cu un singur sens pe fiecare parte a bulevardului şi 3 m unde spaţiul existent permite acest lucru. Tronsonul 1 L = 12.500 m l = 2-3 m format din : Sectorul 1: cuprins între podul rutier Subcetate şi strada M. Olinescu L = 1.420 m l = 2m Sectorul 2 : cuprins între strada M. Olinescu şi podul Decebal L = 2.100 m l = 2m Sectorul 3 : cuprins între podul Decebal şi podul Traian L = 1.300 m l = 2m Sectorul 4 : cuprins între podul Traian şi viitorul pod peste Mureş al L = 2.730 m l = 2m centurii de ocolire a oraşului Sectorul 5 : cuprins între viitorul pod peste Mureş al centurii de ocolire a L = 2.000 m l = 2-3 m oraşului şi pădurea Ceala Sectorul 6 : cuprins între pădurea Ceala şi podul de pontoane care L = 2.935 m l=2m asigură accesul la Insula Mureş Tronsonul 2 L = 1.006 m l=2m format dintr-un singur sector, cuprins între podul rutier Subcetate şi Ştrandul Neptun Tronsonul 3 L = 3.300 m l = 1-2 m format dintr-un singur sector, cuprins între Teatrul de Stat Arad şi Piaţa podgoria, cu un racord la pista de ciclişti de pe faleza Mureş, pe strada I.C. Brătianu Tronsonul 4 L = 1.550 m l=2m format dintr-un singur sector, cuprins între viitorul pod peste Mureş al centurii de ocolire a oraşului şi pădurea Ceala cu un traseu ce părăseşte faleza Mureşului şi se racordează la pistele de ciclişti existente în pădurea Ceala. Acest traseu a fost prezentat în cadrul studiului de fezabilitate ca o alternativă la Sectorul 5 din Tronsonul 1 Structurile rutiere propuse pentru realizarea pistelor sunt următoarele : a) pentru tronsoanele unde pistele se amenajează pe aleile existente - decapare îmbrăcăminte asfaltică existentă 4 cm - aşternere mixtură asfaltică BA8 – 4 cm b) pentru tronsoanele unde sunt necesare refaceri de fundaţii sau unde pista se amenajează ca pistă nouă - aşternere mixtură asfaltică BA8 – 4 cm - balast stabilizat cu 4% ciment – 20 cm Consideraţii economice: Valoarea totală a investiţiei 9.817.601 lei 2.379.909 euro Din care C+M 8.835.381 lei 2.141.806 euro Sursa de finanţare propusă fiind bugetul general al municipiului Arad şi alte surse legal constituite. Consideraţii juridice: - Propunerea de aprobare a indicatorilor tehnico - economici şi a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie : „Amenajare piste de ciclişti pe faleza Mureş”, se asigură în conformitate cu: -prevederile Legii 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, art. 44, alin.(1), conform căruia: “Documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii noi, a căror finanţare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum şi ale celor finanţate din împrumuturi interne şi externe, contractate direct sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale, se aprobă de către autorităţile deliberative” art.36 alin.(4), lit.”d” şi art.45 din Legea nr.215/2001, Legea Administraţiei Publice Locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Faţă de cele de mai sus, considerăm oportună adoptarea unei hotărâri pentru aprobarea indicatorilor tehnico - economici şi a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie : „Amenajare piste de ciclişti pe faleza Mureş”. DIRECTOR EXECUTIV ŞEF BIROU Ing. Răzvan Popa Ing. Bogdan Faur

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro