Arad › 24 iulie 2013

HCL 175/2013 adoptată

Hotărâre privind modificarea statului de funcţii al Poliţiei Locale Arad

Documente

Text

ROMÂNIA JUDETUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr.175 din 24 iulie 2013 privind modificarea statului de funcţii al Poliţiei Locale Arad Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere: - iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive cu nr. 46093. din 19.07.2013; - raportul nr. 3316 din 27.06.2013 al Biroului Resurse Umane al Poliţiei Locale Arad privind modificarea Statului de funcţii al Poliţiei Locale Arad, prin transformarea a 12 (douăsprezece) funcţii publice de execuţie ca urmare a promovării în grad profesional imediat superior celui deţinut anterior a unui număr de 12 (douăsprezece) funcţionari publici; - prevederile art. 56, lit. a), art. 63, art. 64, art. 65, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile art. 14, lit. a), art. 121, alin. (1), lit. a), alin. (2), lit. a) şi art. 122, alin. (1) din H.G.R. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare; - raportul final al desfăşurării examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut de funcţionarii publici care au îndeplinit condiţiile de participare, examen organizat în perioada 18.06.2013-20.06.2013; - rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad; - adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (19 prezenţi din totalul de 23); În temeiul art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. b) şi al art. 45 alin. (1) din Legea nr. 215/ 2001, privind administraţia publică locală, republicata, cu modificările şi completările ulterioare, adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art.1.Se aprobă modificarea Statului de funcţii al Poliţiei Locale Arad, prin transformarea unor funcţii publice de execuţie, ca urmare a promovării în grad profesional imediat superior celui deţinut anterior a 12 (douăsprezece) funcţionari publici, astfel: 1.Se transformă funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră, ocupată de domnul Bode Marius-Ioan, în funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal. 2.Se transformă funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră, ocupată de doamna Brânduşa Ioana, în funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal. 3.Se transformă funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră, ocupată de domnul Constantin Dorel, în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal. 4.Se transformă funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră, ocupată de domnul Petran Marius- Claudiu, în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal. 5.Se transformă funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent din cadrul Biroului Ordine Publică nr.4, ocupată de domnul Felnacichi Nenad, în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal. 6.Se transformă funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent din cadrul Biroului Ordine Publică nr.4, ocupată de domnul Felnacichi Oliver- Ati, în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal. 7.Se transformă funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent din cadrul Biroului Ordine Publică nr.1, ocupată de domnul Motrea Marian- Petru, în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal. 8.Se transformă funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent din cadrul Biroului Ordine Publică nr.2, ocupată de domnul Tîrîş Florin-Romeo, în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal. 9.Se transformă funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent din cadrul Biroului Identificări şi Evidenţa Persoanelor, ocupată de doamna Pătraşcu Mihaela Cleopatra, în funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal. 10.Se transformă funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal din cadrul Biroului Dispecerat, Tehnic-Informatic, ocupată de doamna Toma Floare-Anica, în funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior. 11.Se transformă funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal din cadrul Biroului Ordine Publică nr.3, ocupată de domnul Şoica Marius, în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior. 12.Se transformă funcţia publică de execuţie de referent, clasa III, gradul profesional asistent din cadrul Biroului Ordine Publică nr.1, ocupată de domnul Gudiu Ionel-Florin, în funcţie publică de execuţie de referent, clasa III, gradul profesional principal. Art.2.Se aprobă modificarea corespunzătoare a statului de funcţii conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. PREŞEDINE DE ŞEDINŢĂ Ioan FARCAŞ Contrasemnează SECRETAR Lilioara STEPANESCU Red/Dact SML/SML Verif. SL 1 ex. Politia Locală 1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţă CLMA 24.07.2013 Cod PMA -S1-02 Anexa la Hotărârea nr.175/24.07.2013 a Consiliului Local al Municipiului Arad STAT DE FUNCŢII - funcţii publice Denumire functie conducere / executie Nr. posturi Functia de conducere Functia de executie Clasa Grad profesional 1 2 3 4 6 director executiv 1 director executiv adjunct 1 şef serviciu 3 şef birou 11 superior 5 principal 26 Politist local I asistent 32 debutant 0 superior 1 principal 0 Politist local II asistent 0 debutant 0 superior 28 principal 18 Politist local III asistent 14 debutant 0 superior 7 principal 4 Consilier I asistent 3 debutant 0 superior 3 principal 2 Consilier juridic I asistent 0 debutant 1 superior 2 principal 0 Referent III asistent 0 debutant 0 Total funcţii publice 162 conducere 16 din care execuţie 146 PREŞEDINE DE ŞEDINŢĂ Ioan FARCAŞ Contrasemnează SECRETAR Lilioara STEPANESCU POLIȚIA LOCALĂ ARAD Anexa la Hotărârea nr.175/24.07.2013 a Consiliului Local al Municipiului Arad STAT DE FUNCŢII pentru personalul contractual B. Funcţii de execuţie Nr. Nr. de crt. Gradul/ Nivelul posturi Denumirea funcţiei treapta studiilor a) Conducere şef serviciu I S 1 a) Personal de specialitate IA S 2 1 inspector de specialitate I S 0 II S 0 b) Personal care ocupă funcţii comune 1 personal contractual - guard 20 Total posturi 22 Total funcţii contractuale 23 conducere 1 din care execuţie 22 PREŞEDINE DE ŞEDINŢĂ Ioan FARCAŞ Contrasemnează SECRETAR Lilioara STEPANESCU ROMÂNIA PROIECT Avizat JUDETUL ARAD Nr. 174 din 19.07.2013 SECRETAR MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr._________ din ____________________2013 privind modificarea Statului de funcţii al Poliţiei Locale Arad Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere: - iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive cu nr. 46093. din 19.07.2013; - raportul nr. 3316 din 27.06.2013 al Biroului Resurse Umane al Poliţiei Locale Arad privind modificarea Statului de funcţii al Poliţiei Locale Arad, prin transformarea a 12 (douăsprezece) funcţii publice de execuţie ca urmare a promovării în grad profesional imediat superior celui deţinut anterior a unui număr de 12 (douăsprezece) funcţionari publici; - prevederile art. 56, lit. a), art. 63, art. 64, art. 65, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile art. 14, lit. a), art. 121, alin. (1), lit. a), alin. (2), lit. a) şi art. 122, alin. (1) din H.G.R. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare; - raportul final al desfăşurării examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut de funcţionarii publici care au îndeplinit condiţiile de participare, examen organizat în perioada 18.06.2013-20.06.2013; - rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad; În temeiul art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. b) şi al art. 45 alin. (1) din Legea nr. 215/ 2001, privind administraţia publică locală, republicata, cu modificările şi completările ulterioare, adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art. 1. Se aprobă modificarea Statului de funcţii al Poliţiei Locale Arad, prin transformarea unor funcţii publice de execuţie, ca urmare a promovării în grad profesional imediat superior celui deţinut anterior a 12 (douăsprezece) funcţionari publici, astfel: 1. Se transformă funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră, ocupată de domnul Bode Marius-Ioan, în funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal. 2. Se transformă funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră, ocupată de doamna Brânduşa Ioana, în funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal. 3. Se transformă funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră, ocupată de domnul Constantin Dorel, în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal. 4. Se transformă funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră, ocupată de domnul Petran Marius-Claudiu, în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal. 5. Se transformă funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent din cadrul Biroului Ordine Publică nr.4, ocupată de domnul Felnacichi Nenad, în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal. 6. Se transformă funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent din cadrul Biroului Ordine Publică nr.4, ocupată de domnul Felnacichi Oliver-Ati, în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal. 7. Se transformă funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent din cadrul Biroului Ordine Publică nr.1, ocupată de domnul Motrea Marian-Petru, în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal. 8. Se transformă funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent din cadrul Biroului Ordine Publică nr.2, ocupată de domnul Tîrîş Florin-Romeo, în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal. 9. Se transformă funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent din cadrul Biroului Identificări şi Evidenţa Persoanelor, ocupată de doamna Pătraşcu Mihaela Cleopatra, în funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal. 10. Se transformă funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal din cadrul Biroului Dispecerat, Tehnic-Informatic, ocupată de doamna Toma Floare-Anica, în funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior. 11. Se transformă funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal din cadrul Biroului Ordine Publică nr.3, ocupată de domnul Şoica Marius, în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior. 12. Se transformă funcţia publică de execuţie de referent, clasa III, gradul profesional asistent din cadrul Biroului Ordine Publică nr.1, ocupată de domnul Gudiu Ionel-Florin, în funcţie publică de execuţie de referent, clasa III, gradul profesional principal. Art.2. Se aprobă modificarea corespunzătoare a statului de funcţii conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. PREŞEDINTE SECRETAR Red./Dact./Monica Hangu Biroul Resurse Umane Poliţia Locală Arad anexa la Hotărârea nr.______/____________ a Consiliului Local al Municipiului Arad STAT DE FUNCŢII - funcţii publice Denumire functie conducere / executie Nr. posturi Functia de conducere Functia de executie Clasa Grad profesional 1 2 3 4 6 director executiv 1 director executiv adjunct 1 şef serviciu 3 şef birou 11 superior 5 principal [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro