Arad › 24 aprilie 2018

HCL 171/2018 adoptată

cu privire la repartizarea cu titlu de închiriere a unui spatiu cu altă destinatie decât aceea de locuintă, către asociatia Societatea Medicilor de Medicină a Familiei/Medicină Generală a Judetului Arad

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 171 din 24 aprilie 2018 cu privire la repartizarea cu titlu de închiriere a unui spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință, către asociația ”Societatea Medicilor de Medicină a Familiei/Medicină Generală a Județului Arad” Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr. 72835/19.04.2018, Analizând raportul Serviciului Evidență și Administrare Domeniul Privat din cadrul Direcţiei Patrimoniu înregistrat cu nr. ad. 72835/M1/19.04.2018, Având în vedere rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Ținând cont de solicitările ”Societății de Medicină de Familie Arad” și ”Patronatului Medicilor de Familie din Județul Arad” înregistrate la Primăria Municipiului Arad cu nr. 44748/05.07.2017 și nr. 72835/01.11.2017, Încheierea nr. 7583 pronunțată în ședința publică din 28.09.2009, a Judecătoriei Arad, Secția Civilă, dosar nr. 12364/55/2009, statutul asociației fără scop patrimonial ”Societatea Medicilor de Medicină a Familiei/Medicină Generală a Județului Arad”, certificatul de înregistrare fiscală nr. 26112016/2009, Având în vedere extrasul de carte funciară nr. 304745-C1-U6 Arad, Luând în considerare Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 54/2005 privind stabilirea tarifelor de bază pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință situate în municipiul Arad și Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 209/2005 de modificare a anexei la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 54/2005 privind stabilirea tarifelor de bază pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință situate în municipiul Arad, Ținând cont de vedere prevederile cap. VIII art. 49 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 – cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile art. 1798 art. 1799 și art. 1822 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Având în vedere adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (21 prezenţi din totalul de 23), În temeiul prevederilor art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (6) lit. a) pct. 3, pct. 19, alin. (9), art. 45 alin. (3) și art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 - republicată, cu modificările şi completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD HOTĂRĂŞTE Art. 1. Se aprobă repartizarea cu titlu de închiriere a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință, situat în Arad, strada Vicențiu Babeș, nr. 20, ap. 10, parter, proprietatea Statului Român, înscris în C.F. nr. 304745-C1-U6 – Arad, cu nr. top: 503/a/X, compus din 2 birouri, magazie, pasaj și wc; cota parte din construcții 65/1070 mp; terenul aferent în cota de 58/960 mp – proprietate de Stat, către Asociația ”Societatea Medicilor de Medicină a Familiei/Medicină Generală a Județului Arad”, cu durata contractului de închiriere de 3 ani și posibilitate de prelungire prin acordul părților. Art. 2. Se interzice schimbarea destinației spațiului, subînchirierea sau cesiunea contractului de închiriere, orice modificare ducând de drept la încetarea de drept a contractului încheiat în baza prezentei hotărâri, fără nicio notificare. Art. 3. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Privat din cadrul Direcţiei Patrimoniu şi se comunică celor interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Bogdan-Vlad BOCA Contrasemnează pentru legalitate SECRETARUL MUNICIPIULUI ARAD Lilioara STEPANESCU Red./Dact. SML/SML Verif. SF 1 ex. Serviciul Administrație Publică 1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţã CLMA 24.04.2018, ora 14,00 Cod PMA -S4-02 ROMANIA PROIECT Avizat: JUDETUL ARAD Nr.147/19.04.2018 SECRETAR, MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL Lilioara Stepanescu H O T Ă R Â R E A nr. ___ din ________________2018 cu privire la repartizarea cu titlu de închiriere a unui spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință, către asociația ”Societatea Medicilor de Medicină a Familiei/Medicină Generală a Județului Arad” Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr. 72835/19.04.2018, Analizând raportul Serviciului Evidență și Administrare Domeniul Privat din cadrul Direcţiei Patrimoniu înregistrat cu nr. ad. 72835/M1/19.04.2018, Având în vedere rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Ținând cont de solicitările ”Societății de Medicină de Familie Arad” și ”Patronatului Medicilor de Familie din Județul Arad” înregistrate la Primăria Municipiului Arad cu nr. 44748/05.07.2017 și nr. 72835/01.11.2017, Încheierea nr. 7583 pronunțată în ședința publică din 28.09.2009, a Judecătoriei Arad, Secția Civilă, dosar nr. 12364/55/2009, statutul asociației fără scop patrimonial ”Societatea Medicilor de Medicină a Familiei/Medicină Generală a Județului Arad”, certificatul de înregistrare fiscală nr. 26112016/2009, Având în vedere extrasul de carte funciară nr. 304745-C1-U6 Arad, Luând în considerare Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 54/2005 privind stabilirea tarifelor de bază pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință situate în municipiul Arad și Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 209/2005 de modificare a anexei la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 54/2005 privind stabilirea tarifelor de bază pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință situate în municipiul Arad, Ținând cont de vedere prevederile cap. VIII art. 49 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 – cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile art. 1798 art. 1799 și art. 1822 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, În temeiul prevederilor art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (6) lit. a) pct. 3, pct. 19, alin. (9), art. 45 alin. (3) și art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 - republicată, cu modificările şi completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD HOTĂRĂŞTE Art. 1. Se aprobă repartizarea cu titlu de închiriere a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință, situat în Arad, strada Vicențiu Babeș, nr. 20, ap. 10, parter, proprietatea Statului Român, înscris în C.F. nr. 304745-C1-U6 – Arad, cu nr. top: 503/a/X, compus din 2 birouri, magazie, pasaj și wc; cota parte din construcții 65/1070 mp; terenul aferent în cota de 58/960 mp – proprietate de Stat, către Asociația ”Societatea Medicilor de Medicină a Familiei/Medicină Generală a Județului Arad”, cu durata contractului de închiriere de 3 ani și posibilitate de prelungire prin acordul părților. Art. 2. Se interzice schimbarea destinației spațiului, subînchirierea sau cesiunea contractului de închiriere, orice modificare ducând de drept la încetarea de drept a contractului încheiat în baza prezentei hotărâri, fără nicio notificare. Art. 3. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Privat din cadrul Direcţiei Patrimoniu şi se comunică celor interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR, S.E.A.D..P. Cod: PMA-S4-01 Red./Dact. S.D. PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD DIRECŢIA PATRIMONIU SERVICIUL EVIDENȚĂ și ADMINISTRARE DOMENIUL PRIVAT Nr. ad. 72835/M1/______2018 RAPORT cu privire la repartizarea cu titlu de închiriere a unui spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință, către asociația ”Societatea Medicilor de Medicină a Familiei/Medicină Generală a Județului Arad” Asociația ”Societatea Medicilor de Medicină a Familiei/Medicină Generală a Județului Arad”, este o asociație profesională neguvernamentală înscrisă ca persoană juridică în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut la Judecătoria Arad, prin Încheierea nr. 7583 pronunțată în ședința publică din 28.09.2009, a Judecătoriei Arad, Secția Civilă, dosar nr. 12364/55/2009. Scopul asociației îl constituie desfășurarea unor activități de interes comunitar, nepatrimonial, privind dezvoltarea și afirmarea specialității ”Medicina de Familie”, reprezentarea, susținerea și protejarea intereselor membrilor săi în toate sferele de activitate, colaborarea cu instituțiile administrative publice locale, alte organisme private, având ca scop dezvoltarea de politici sanitare și protocoale de colaborare cu impact asupra sănătății populației județului Arad. Membrii asociației sunt implicați în realizarea schimburilor de experiență și colaborare cu alte asociații similare, concep, inițiază și susțin temele și programele de cercetare științifică în domeniul medicinei de familie, negociază contractele cadru și normele de aplicare ce reglementează relațiile dintre medicii de familie și casele de asigurări de sănătate. Aceștia participă la campanii de informare, profilaxie și educație sanitară, acțiuni care duc la creșterea calității vieții din municipiul Arad. Asociația ”Societatea Medicilor de Medicină a Familiei/Medicină Generală a Județului Arad”, organizează deasemenea diverse evenimente care analizează factorii de risc și eventualele soluții în combaterea sau limitarea unor epidemii, cum a fost recent problema rujeolei. Între evenimentele marcante organizate de către ”Societatea Medicilor de Medicină a Familiei/Medicină Generală a Județului Arad” alături de Societatea Română de Cardiologie, a fost Ziua Mondială de Conștientizare a Insuficienței Cardiace, lucru petrecut în anul 2016, ocazie când peste 500 de persoane au beneficiat de testare gratuită în ceea ce privește indicii cardiovasculari și metabolici. Pentru desfășurarea unor întâlniri ale membrilor asociației, organizarea de cursuri și ateliere, în vederea organizării de manifestări științifice și dezbateri cu subiecte de interes medical, se solicită un spațiu situat la parterul imobilului situat în Arad, strada Vicențiu Babeș, nr. 20, ap. 10. Acest imobil nu este notificat în baza Legii nr. 10/2001 – privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1975 – 22 decembrie 1989. Spațiul din strada Vicențiu Babeș, nr. 20, ap. 10, este înscris în C.F. nr. 304745-C1-U6 – Arad, cu nr. top: 503/a/X, are o suprafață construită de 65 mp, este compus din 2 birouri, magazie, pasaj și wc, cu terenul aferent în cotă de 58/960 mp și este proprietatea Statului Român. Ținând cont de prevederile art. 49 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 – cu privire la asociații și fundații, care dau posibilitatea autorităților publice locale să sprijine persoanele juridice constituite în temeiul acestei ordonanțe prin punerea la dispoziția acestora, în funcție de posibilități, a unor spații pentru sedii, propunem repartizarea cu titlu de închiriere către asociația ”Societatea Medicilor de Medicină a Familiei/Medicină Generală a Județului Arad”, a acestui spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință. Chiria va fi cea stabilită prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 54/2005 și Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 209/2005, rezultând un tarif lunar pentru construcție, de 0,06 euro/mp iar pentru terenul aferent 0,02 euro/mp. Contractul de închiriere va conține clauza de interzicere a schimbării destinației spațiului, subînchirierea sau cesiunea acestuia. DIRECTOR EXECUTIV, ŞEF SERVICIU, Ing. Ioan Ignat Ec. Linda Ocenic Avizat Juridic, C.j. Oana Vancu Oprean PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD Nr. 72835/________2018 EXPUNERE DE MOTIVE Având în vedere solicitarea asociației ”Societatea Medicilor de Medicină a Familiei/Medicină Generală a Județului Arad”, de închiriere a unui spațiu în vederea organizării acțiunilor specifice, ținând cont că scopul asociației, este desfășurarea unor activități de interes comunitar având ca componentă medicina de familie și implicarea activă în manifestări și evenimente cu impact asupra sănătății populației municipiului, motivat de cadrul legislativ care permite atribuirea unor spații pentru sediu, către asociații și fundații, consider oportun adoptarea unui proiect de hotărâre privind repartizarea spre închiriere a apartamentului nr. 10, parter, Vicențiu Babeș, nr. 20. PRIMAR, Gheorghe Falcă

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro