HCL 162/2021 adoptată
Hotărâre privind aprobarea intentiei de expropriere de către Municipiul Arad a unor imobile
Documente
- hcl h11434.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 162
din 31 martie 2021
privind aprobarea intenției de expropriere de către Municipiul Arad a unor imobile
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin referatul de
aprobare înregistrat cu nr. 23111/23.03.2021,
Analizând raportul comun de specialitate nr. 23115/23.03.2021 al Direcției Tehnice,
Direcției Patrimoniu și Arhitect Șef din cadrul Primăriei Municipiului Arad,
Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al
Municipiului Arad,
Văzând prevederile art. 46 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 273/2006,
privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
Ținând cont de prevederile art. 2 alin. (1), lit. k) și lit. l), art. 4, art. 5 din Legea nr.
255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor
obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare,
Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (23 de consilieri
prezenți din totalul de 23),
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (7) lit. i), lit. k), alin.
(14), art. 139 alin. (2), art. 196 alin (1) lit. a) a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. (1) Se aprobă intenția de expropriere de către Municipiul Arad a imobilului –
teren, situat în Arad, str. Nelu Aristide Dragomir, nr. 7 (fostă str. Peneș Curcanul), identificat în
CF 300626, în suprafață de 20.341 mp.
(2) Se aprobă intenția de expropriere de către Municipiul Arad a imobilului – teren
şi construcții, situat în Arad, str. Nelu Aristide Dragomir, nr. 7 (fostă str. Peneș Curcanul)
identificat în CF 300697, în suprafață de 5.470 mp.
Art. 2. Se aprobă ca terenurile identificate conform art. 1 să primească destinația de parc
cu acces nelimitat, care să cuprindă amenajare de spații verzi, zone de agrement și promenadă,
locuri de joacă, mobilier urban, ateliere de creație și zone de expunere grupuri statuare realizate
de elevii de la Liceul de Artă sau de către alți artiști și parcări.
Art. 3. Se aprobă elaborarea documentației tehnico – economice ( S.F) aferente realizării
lucrării de amenajare a parcului cu acces nelimitat.
Art. 4. După aprobarea indicatorilor tehnico-economici se va proceda la stabilirea sumei
aferente despăgubirii, pe baza Raportului de evaluare a imobilului întocmit având în vedere
expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici.
Art. 5. Documentația pentru reglementarea urbanistică a zonei și actualizarea planului
urbanistic general al localității se vor realiza prin grija Arhitectului Șef.
Art. 6. Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 54/2017 se abrogă.
Art. 7. Prezenta hotărâre și derularea tuturor acțiunilor legal necesare se vor duce la
îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin serviciile de specialitate și se va
comunica celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
SZABO Mihai-Iosif Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Lilioara STEPANESCU
Red./Dact. SML/SML Verif. C.M.
1 ex. Direcția Tehnică, Direcția Patrimoniu, Arhitectul-Șef
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţã CLMA 31.03.2021 Cod PMA-S4-02
ROMÂNIA Proiect Avizat
JUDETUL ARAD Nr. 157/24.03.2021 SECRETAR GENERAL
MUNICIPIUL ARAD Lilioara STEPANESCU
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. _______
din _____________________2021
privind aprobarea intenției de expropriere de către Municipiul Arad a unor imobile
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin referatul de aprobare
înregistrat cu nr. 23111/23.03.2021,
Analizând raportul comun de specialitate nr. 23115/2303.2021 al Direcției Tehnice, Direcției
Patrimoniu și Arhitect Șef din cadrul Primăriei Municipiului Arad,
Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului
Arad,
Văzând prevederile art. 46 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 273/2006, privind
finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
Ținând cont de prevederile art. 2 alin. (1), lit. k) și lit. l), art. 4, art. 5 din Legea nr. 255/2010
privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes
național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (7) lit. i), lit. k), alin. (14), art.
139 alin. (2), art. 196 alin (1) lit. a) a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art.1. (1) Se aprobă intenția de expropriere de către Municipiul Arad a imobilului – teren, situat
în Arad, str. Nelu Aristide Dragomir, nr. 7 (fostă str. Peneș Curcanul) , identificat în CF 300626, în
suprafață de 20.341 mp.
(2) Se aprobă intenția de expropriere de către Municipiul Arad a imobilului – teren şi
construcții, situat în Arad, str. Nelu Aristide Dragomir, nr. 7 (fostă str. Peneș Curcanul) identificat în CF
300697, în suprafață de 5.470 mp.
Art.2. Se aprobă ca terenurile identificate conform art. 1 să primească destinația de parc cu acces
nelimitat, care să cuprindă amenajare de spații verzi, zone de agrement și promenadă, locuri de joacă,
mobilier urban, ateliere de creație și zone de expunere grupuri statuare realizate de elevii de la Liceul de
Artă sau de către alți artiști și parcări.
Art. 3. Se aprobă elaborarea documentației tehnico – economice ( S.F) aferente realizării lucrării
de amenajare a parcului cu acces nelimitat.
Art. 4. După aprobarea indicatorilor tehnico-economici se va proceda la stabilirea sumei aferente
despăgubirii, pe baza Raportului de evaluare a imobilului întocmit având în vedere expertizele întocmite
și actualizate de camerele notarilor publici.
Art. 5. Documentația pentru reglementarea urbanistică a zonei și actualizarea planului urbanistic
general al localității se vor realiza prin grija Arhitectului Șef.
Art. 6. Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 54/2017 se abrogă.
Art. 7. Prezenta hotărâre și derularea tuturor acțiunilor legal necesare se vor duce la îndeplinire
de către Primarul Municipiului Arad, prin serviciile de specialitate și se va comunica celor interesaţi
prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Direcția Tehnică Cod: PMA-S4-01
Red./Dact.
Portaru Elena / Portaru Elena
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 23.111 din 23.03.2021
În temeiul prevederilor art. 136 din O.U.G. nr. 57 / 2019 Codul administrativ și ale art.37 din
Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului Local al Municipiului Arad, îmi exprim
inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: aprobarea intenției de expropriere
de către Municipiul Arad a unor imobile, în susținerea căruia formulez următorul:
REFERAT DE APROBARE
Dezvoltarea orașului vizează toate aspectele vieții socio- economice, cât și toate zonele acestuia,
fie ele centrale sau periferice, astfel încât condițiile de trai să fie asigurate unitar și egal în întreg orașul.
De-a lungul timpului orașul s-a dezvoltat preponderent la nord de Râul Mureș și de aceea pe
malurile Mureșului se află concentrate cele mai multe zone verzi, parcuri și locuri de agrement. În
schimb, în zona centrală a orașului posibilitatea de identificare a unor noi terenuri bine conturate pentru a
fi transformate în zone verzi și parcuri este foarte redusă.
Existența unor terenuri neîngrijite amplasate în apropiere de Piața Podgoria, care este un
important punct al orașului ce reprezintă atât o zonă rezidențială, de servicii, nod de transport în comun,
sau cu bicicleta, cât și o zonă de agrement datorită vecinătății cu Parcul și Lacul Pădurice, face necesară
intervenția noastră pentru ca această zonă să primească o altă înfățișare.
Promovarea unei investiții care are ca obiect amenajarea unui parc cu acces nelimitat pe acest
teren este justificată de necesitatea revitalizării mediului urban din municipiul Arad prin reutilizarea
terenurilor abandonate și transformarea lor în zonă verde și de agrement, în vederea petrecerii timpului
liber pentru comunitate. Prin amenajarea suprafeței de teren de 25.811mp ( 20.341 mp proprietate privată
și 5.470 mp proprietatea Statului Român) delimitat de străzile Nelu Aristide Dragomir, Miron Costin, B-
dul Revoluției și aleea ce desparte zona Tricoul Roșu de Parcul Corneliu Coposu (Parcul Pădurice) se
urmărește amenajarea unei zone verzi și de agrement, în zona Tricoul Roșu, în vederea realizării unui
spațiu prietenos, familiar, dorit și iubit, care să stimuleze imaginația și creativitatea.
Administrația publică locală este preocupată permanent de aspectul urban al zonei precum și de
creșterea suprafeței de zonă verde pe cap de locuitor, prin dezvoltarea de noi zone verzi în municipiu.
Faţă de cele prezentate mai sus,
PROPUN
Aprobarea intenției de expropriere de către Municipiul Arad a imobilului – teren, situat în Arad,
str. Nelu Aristide Dragomir, nr. 7 (fostă str. Peneș Curcanul) identificat în CF 300626, în suprafață de
20.341 mp şi a imobilului teren-construcții situat în Arad, str. Nelu Aristide Dragomir, nr. 7 (fostă str.
Peneș Curcanul) identificat în CF 300697, în suprafață de 5.470 mp.
PRIMAR
Călin BIBARȚ
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECŢIA TEHNICĂ
DIRECȚIA ATRIMONIU
ARHITECT ȘEF
Serviciul Investiții
Nr. 23115/23.03.2021
RAPORT COMUN DE SPECIALITATE
Referitor la: referatul de aprobare înregistrat cu nr. 2311/23.03.2021 a domnului Călin
Bibarț, Primarul municipiului Arad;
Obiect:: propunerea de aprobare a intenției de expropriere de către Municipiul Arad a
unor imobile
Dezvoltarea orașului vizează toate aspectele vieții socio- economice, cât și toate zonele
acestuia, fie ele centrale sau periferice, astfel încât condițiile de trai să fie asigurate unitar și egal
în întreg orașul.
De-a lungul timpului orașul s-a dezvoltat preponderent la nord de Râul Mureș. De aceea
pe malurile Mureșului se află concentrate cele mai multe zone verzi, parcuri și locuri de
agrement ceea ce nu putem spune și despre zona centrala a municipiului. Aici sunt puţine
terenuri libere disponibile care să fie pretabile amenajării unor zone verzi și de agrement.
Până în anul 1990 în Arad funcționau mari intreprinderi industriale de tradiție, dar ca
amplasare, toate se aflau în zona de centru, sau în cartierele care s-au dezvoltat în jurul fabricilor.
În prezent, dezvoltarea și funcționarea industriei în oraș a fost limitată, tinzându-se spre
mutarea la periferie, unde au luat ființă noi zone industriale adaptate la cerințele de producție
actuale.
Activele vechilor fabrici au fost vândute, pe unele amplasamente s -au ridicat alte edificii,
iar pe alte amplasamente nu s-au mai realizat construcții, acestea fiind lăsate în paragină. În
această situație este și terenul amplasat în Arad, str. Nelu Aristide Dragomir, nr. 7, care este în
proprietatea SC EUROPOLIS SRL.
Amplasarea acestui teren în apropiere de Piața Podgoria, care este un important punct al
orașului ce reprezintă atât o zonă rezidențială, de servicii, nod de transport în comun, sau cu
bicicleta, cât și o zonă de agrement datorită vecinătății cu Parcul și Lacul Pădurice, face necesară
intervenția noastră pentru ca acest teren să primească o altă înfățișare.
Promovarea unei investiții care are ca obiect amenajarea unui parc cu acces nelimitat pe
acest teren este justificată de necesitatea revitalizării mediului urban din municipiul Arad prin
reutilizarea terenurilor abandonate și transformarea lor în zonă verde și de agrement, în vederea
petrecerii timpului liber pentru comunitate. Trebuie menționat faptul că în zona centrală a
orașului posibilitatea de identificare a unor noi terenuri bine conturate pentru a fi transformate în
zone verzi și parcuri este foarte redusă.
Lângă acest teren proprietate privată, situat în Arad, str. Nelu Aristide Dragomir, nr. 7,
identificat în CF 300626, în suprafață de 20.341 mp mai există un teren proprietatea Statului
Român, identificat cu CF 300697 în suprafață de 5.470 mp pe care sunt amplasate niște schelete
metalice foste magazii/construcții industriale și edilitare, aflate într-o stare avansată de
degradare. Aceste resturi de construcții se află în proprietatea SC EUROPOLIS SRL:
Prin amenajarea suprafeței de teren de 25.811mp delimitat de străzile Nelu Aristide
Dragomir, Miron Costin, B-dul Revoluției și aleea ce desparte zona Tricoul Roșu de Parcul
Corneliu Coposu (Parcul Pădurice) se urmărește amenajarea unei zone verzi și de agrement, în
zona Tricoul Roșu, în vederea creării unui spațiu prietenos, familiar, dorit și iubit, care să
stimuleze imaginația și creativitatea.
Administrația publică locală este preocupată de aspectul urban al zonei precum și de
creșterea suprafeței de zonă verde pe cap de locuitor, prin dezvoltarea de noi zone verzi în
municipiu. Astfel, propunerea de a da acestui teren destinația de parc cu acces nelimitat care să
cuprindă amenajare de zone verzi, zone de agrement și promenadă, locuri de joacă, mobilier
urban, ateliere de creație și zone de expunere grupuri statuare realizate de elevii de la Liceul de
Artă, sau de către alți artiști se înscrie în cadrul acestor preocupări.
Destinația de zonă de parc cu acces nelimitat constituie o adresabilitate direcționată
exclusiv spre cetățean, și totodată contribuie la realizarea atribuțiilor stabilite în sarcina
consiliului local, privind dezvoltarea economico-socială și de mediu, sau administrarea
domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului, conform art. 129, alin.(2), lit.b
și alin.(7), lit.i și lit.k din Urdonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Obiectivele specifice ale implementării acestei investiții sunt:
➢ Reducerea emisiilor de CO2;
➢ Reducerea poluării mediului prin diminuarea producerii de emisii poluante și
gaze cu efect de seră;
➢ Reducerea fenomenului de încălzire globală și creștere a calității aerului;
➢ Creșterea suprafeței de zonă verde pe cap de locuitor, prin dezvoltarea de noi
zone verzi în municipiu;
Prin Hotărârea de Consiliu nr.54/2017 a fost aprobată intenția de achiziționare, prin
cumpărare, a acestui teren de către Municipiul Arad, însă această intenție nu s-a finalizat,
datorită costurilor ridicate. De asemenea, trebuie menționat că în această perioadă de 4 ani
proprietarul nu a avut nici o intervenție concretă privind revitalizarea acestui teren central,
degradat, care prin zidurile rămase pe amplasament prezintă pericol de accidente prin
prăbușire.
Astfel, considerăm oportună propunerea de aprobare a intenției de expropriere a imobilului –
teren, situat în Arad, str. Nelu Aristide Dragomir, nr. 7 (fostă str. Peneș Curcanul) , identificat
în CF 300626, în suprafață de 20.341 mp şi a imobilului situat în Arad, str. Nelu Aristide
Dragomir, nr. 7 (fostă str. Peneș Curcanul), identificat în CF 300697, în suprafață de 5.470
mp, pentru amenajarea unui parc cu acces nelimitat.
Faţă de cele prezentate mai sus,
PROPUNEM
-Aprobarea intenției de expropriere de către Municipiul Arad a imobilului – teren, situat în
Arad, str. Nelu Aristide Dragomir, nr. 7 (fostă str. Peneș Curcanul) , identificat în CF 300626, în suprafață
de 20.341 mp.
- Aprobarea intenției de expropriere de către Municipiul Arad a imobilului – teren şi construcții,
situat în Arad, str. Nelu Aristide Dragomir, nr. 7 (fostă str. Peneș Curcanul) identificat în CF 300697, în
suprafață de 5.470 mp.
- Aprobarea ca terenurile identificate conform art. 1 să primească destinația de parc cu acces
nelimitat, care să cuprindă amenajare de spații verzi, zone de agrement și promenadă, locuri de joacă,
mobilier urban, ateliere de creație și zone de expunere grupuri statuare realizate de elevii de la Liceul de
Artă sau de către alți artiști și parcări.
- Aprobarea elaborării documentației tehnico – economice ( S.F) aferente realizării lucrării de
amenajare a parcului cu acces nelimitat.
-După aprobarea indicatorilor tehnico-economici se va proceda la stabilirea sumei aferente
despăgubirii, pe baza Raportului de evaluare a imobilului întocmit având în vedere expertizele întocmite
și actualizate de camerele notarilor publici.
- Aprobarea elaborării documentației pentru reglementarea urbanistică a zonei și actualizarea
planului urbanistic general al localității, prin grija Arhitectului Șef.
- Abrogarea Hotărârii de Consiliu Local al Municipiului Arad nr. 54/2017 .
DIRECTOR EXECUTIV, DIRECTOR
EXECUTIV,
Elena PORTARU Ștefan
SZUCHANSZKI
ARHITECT ȘEF, ȘEF SERVICIU,
Sorin CIURARIU Lucia GIURGIU
Viza Serviciului Juridic-Contencios
________________
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.