29 iulie 2025

HCL 91/2025 Anina adoptată

Consiliul Local aprobă organigrama și statul de funcții ale Clubului Sportiv Orășenesc Anina și înființarea Consiliului de administrație, cu componenta următoare: director plus două persoane numite prin hotărâre de CL

Pe scurt

Consiliul Local aprobă organigrama și statul de funcții ale Clubului Sportiv Orășenesc Anina și înființarea Consiliului de administrație, cu componenta următoare: director plus două persoane numite prin hotărâre de CL. De asemenea, se numește interimar ca director al clubului până la ocuparea postului prin concurs. Pentru locuitori, această hotărâre definește cine conduce clubul, cum sunt repartizate funcțiile și cine gestionează bugetul și activitățile sportive locale (fobal, handbal, karate, sah), cu termene în care poziția de director este ocupată interimar și ulterior prin concurs.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă organigrama şi statul de funcţii pentru "Clubul Sportiv Orășenesc Anina”, conform anexelor nr.] şi 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 91 din 2025 a Consiliului Local Anina
Titlu oficial
Hcl. nr. 91 din 29.07.2025
Emitent
Consiliul Local Anina
Număr
91 / 2025
Data
29 iulie 2025
Localitate
Anina, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată

Pe același subiect în Anina

Documente

Text

ROMÂNIA ANEXA NR. 1 la H.C.L Nr. 7 [29.07.2025 JUDEŢUL CARAȘ-SEVERIN CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI ANINA ORGANIGRAMĂ CLUB SPORTIV ORĂȘENESC ANINA CONSILIUL LOCAL PRIMAR Y CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE A 4 DIRECTOR Secţii sportive | Y „| Sala de sport i Întreţinere baze N “| şi stadion “] sportive -2 Y Y Y Y FOTBAL HANDBAL KARATE ȘAH PREȘEDINTE DE Consilier Local R Contrasemnează pentru legalitate p. Secretar general Za” ROMÂNIA JUDEŢUL CARAȘ - SEVERIN CONSILIUL LOCAL ORAȘ ANINA HOTĂRÂRE privind aprobarea organigramei şi statului de funcţii pentru clubul sportiv de drept public ”Clubul Sportiv Orășenesc Anina” Consiliul Local al oraşului Anina întrunit în şedinţa ordinară, Având în vedere dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prezentul proiect este însoţit de: Referatul de aprobare nr.57/1/23.06.2025, al domnului primar Românu Gheorghe, precum și raportul de specialitate al Compartimentului Administrativ Activitatii Culturale si Sport, înregistrat cu nr.57/26.03.2025, avizul (consultativ) comisiei de specialitate nr. III a Consiliului Local Anina, înregistrat cu nr.5794/28.07.2025; Potrivit prevederilor cap. III- Cluburi sportive din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69 /2000, cu modificările şi completările ulterioare. Ţinând cont de Hotărârea Guvenului nr. 884 / 2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69 / 2000. Având în vedere prevederile H.C.L. nr. 109 din 12.05.2017, privind înfiinţarea clubului sportiv de drept public "Clubul Sportiv Orăşenesc Anina”. În temeiul prevederilor art. 129, alin.(2), lit.d), alin.(7), lit. f).art.130, art.136, alin.(1), 139 alin. (1) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările și modificările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se aprobă organigrama şi statul de funcţii pentru "Clubul Sportiv Orășenesc Anina”, conform anexelor nr.] şi 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă Consiliul de administraţie al "Clubului Sportiv Orăşenesc Anina”, în următoarea componenţă: - director - 2 membri numiţi prin hotărâre de consiliu local. Art.3. Se numeşte domnul BOBOESCU SEBASTIAN director interimar al "Clubului Sportiv Orășenesc Anina", până la ocuparea postului prin concurs. Art.4. Se numesc domnii/doamnele BADESCU MARIUS-IOSIF şi IZVERNARI ADRIAN-NICOLAE membri în consiliul de administraţie al Clubului Sportiv Orășenesc Anina. Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Oraşului Anina, prin compartimentele de specialitate din cadrul aparatului de specialitate şi persoana nominalizată în prezenta hotărâre. Art.6. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă toate dispoziţiile contrare. Art.7. Prezenta hotărâre poate fi contestată la Tribunalul Caraş-Severin, Instanţa de contencios administrativ, în termenul prevăzut de Legea nr.554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea procedurii orealabile. Art.8. Hotărârea se comunică potrivit prevederilor art. 197, art. 198 alin. (1) şi alin. 2), ale O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulteioare, la: > Instituţia Prefectului - judeţul Caraş —Severin şi primarului oraşului Anina; Persoanelor desemnate la art. 3-4; Se afişează pe site-ul U.A.T. Anina. Clubului Sportiv Orășenesc Anina; VYvyYvwvyY ilitate; T i Contrasemnează pentru legalitate ) p. Secretar general GOMBOȘ Criștina-Gianina PREŞEDINTE DE ȘE Consilier Local RETEZ ANINA LA:29.07.2025 f NR. Neva Ce Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea pre SfettblafOP50, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/201% privind Codul administrativ; Total consilieri în funcţie 15 = Ne. total al consilierilor prezenţi /9 = Nr total al consi ilor absenţi Voturi pentru Voturi împotrivă ___ Abţineri _/ / Anexa nr. 2 la H.C.L. nr. E/ [29.07.2025 STAT DE FUNCTII PRIVIND PERSONALUL CONTRACTUAL DIN CADRUL "CLUBULUI SPORTIV ORAȘENESC ANINA” Nr Funcţia Număr Nivel Grad/Treaptă crt. posturi studii l Director l S l 2 Contabil ] M 3 Muncitor necalificat l P TOTAL POSTURI 3 PREȘEDINTE DE Consilier Local RET Contrasemnează pentru legalitate p. Secretar general GOMBOȘ Crisfiha-Gianina

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primaria-anina.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala