29 aprilie 2020

HCL 65/2020 Anina adoptată

Se aprobă conturile de execuţie ale bugetului Oraşului Anina aferente trimestrului ] al anului 2020, după cum urmează

Ce se aprobă

Se aprobă conturile de execuţie ale bugetului Oraşului Anina aferente trimestrului ] al anului 2020, după cum urmează

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 65 din 2020 a Consiliului Local Anina
Titlu oficial
Hcl. nr. 65 din 29.04.2020
Emitent
Consiliul Local Anina
Număr
65 / 2020
Data
29 aprilie 2020
Localitate
Anina, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată

Documente

Text

AP ROMÂNIA JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN CONSILIUL LOCAL ORAŞ ANINA HOTĂRÂRE privind aprobarea conturilor de execuţie ale bugetului Oraşului Anina aferente trimestrului | al anului 2020 Consiliul Local Anina întrunit în şedinţa ordinară. Văzând referatul de aprobare, nr.4017/28.04.2020, raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, nr.4018/29.04.2020 şi raportul de avizare al comisiei de specialitate a Consiliului Local, nr.I, înregistrat cu nr.4020/29.04.2020. Având în vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2020 nr.5/2020; În conformitate cu prevederile capitolului III din Legea nr.273/2006, privind Finanţele Publice Locale, cu modificările şi completările ulterioare; În baza art. 129, alin. (2), lit. b), alin. 4, lit. a), art. 139, alin. (3) lit. a) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, HOTĂRĂSTE: Art.1. Se aprobă conturile de execuţie ale bugetului Oraşului Anina aferente trimestrului ] al anului 2020, după cum urmează : >» Execuţia bugetului de venituri la data de 31.03.2020 > Execuţia bugetului de cheltuieli la data de 31.03.2020. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Primarul oraşului Anina şi Compartimentul Buget — Finanţe — Contabilitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului. € Art.3. Hotărârea se comunică potrivit prevederilor art. 197, art. 198 alin. (1) şi alin. (2), art. 199, alin. (1) şi alin. (2) ale O.U.G. nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, la: Y. Instituţia Prefectului — judeţul Caraş — Severin; Y Primarul orașului Anina; Y Consiliul Judeţean Caraş — Severin; Y. Direcţia Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Caraş — Severin ; Y Compartimentul Buget — Finanţe — Contabilitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului oraşului Anina; V Se aduce la cunoştinţă cetăţenilor prin afişare şi pe SITE-ul Primăriei Anina. CONTRASEMNEAZĂ- Secretar general jr.IZVERNARI IRINA ANINA LA: 29.04.2020 NR._£ ROMÂMIA JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN PRIMĂRIA ORAŞ ANINA COMPARTIMENT BUGET - FINANŢE - CONTABILITATE RAPORT privind realizarea veniturilor şi cheltuielilor pe trim. |. 2020 Situaţia veniturilor realizate pe trim.|. 2020 se prezintă astfel : COD „_|_ INDICATOR Cote defalcate din impozitul pe venit BUGET tr. |. 2020 325,000.00 ___803 249,102.00 Sume alocate din cotele defalcate pentru echilibr bugetelor locale 221,300.00| 214,947.44 Sume repartizate din Fondul ladispozitia consiliului Judetean [ i Impozit pe clădiri 251,000.00) 95,000.00) 150,457.17 Impozit şi taxa pe teren 66,300.00) 144,201.60 Taxe judiciare de timbru 2,400.00 2,312.90 Alte impozite si taxe roprietate 100.00] 461,000.00 384,774.00 Sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale Impozit pe mijloace de transport 1,439,000.00 167,793.69 Taxe si tarife pentru eliberarea de licente si autorizatii de functionare 800.00 30.05.00 Alte taxe — Venituri din concesi 42,500.00| 105.90 30.50.00 Alte venituri din proprietate Venituri din prestări servi 0.00 1,125.00 Venituri din recupe 0.00 Taxe extrajudiciare de timbru Amenzi poptrivit normelor legale 28,200.00| 18.57 e 39,005.50 Varsaminte din alte disponibilitati — 4100.00) 4058.00 16 Alte venituri Donatii si sponsorizari Vars. pt. fin. sect. dezv. bug. loc. -167,050.00 39.01.00 Varsamin. Sectiunea functionare = = Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiei publice 46,730.00| 167,050.00 46,730.64 39.03.00 „500.00| 7,642.41 Subvenţii ac. aj. incalzire locuinta lemne Subvenţii de la bugetul de stat pentru finanţarea sănătăţii Subventii fin. prog.. nationale Subventii fin. Proiecte FEN2014-2020 Sume primite proiecte FEDR Sume primite proiecte FSE 553,160.00| 265,668.70 Prefinantare 244,400.00 0.00 Sume primite proiectelPA II 272,750.00 272,645.79 Veniturile au fost realizare în procent de 89.31% față de plan, nerealizarile se datoreaza subventiilor pentru finantarea programelor forndurilor nerambursabile, la data de 31.03.2020, veniturile sectiunea de functionare realizate in suma de 3.088.396,85 lei „iar venituri sect.de dezvoltare sunt realizate in suma de 844.102,44 lei, excedent 2019- 81.110,96,00 lei a fost utilizata partial. Veniturile realizate în suma de 3.932.499,29 lei au fost cheltuite pe capitole de cheltuieli astfel : NR. CRT. COD INDICATOR DENUMIRE INDICATORI BUGET tr. 1.2020 | REALIZAT. tr. 1.2020 10 Cheltuieli de personal 506,100.00 493,224.0 20 Cheltuieli materiale 127,500.00) 103,473.26 71 Leasing auto,dotarii router,reparatii policlinica,studiu cadastral 40,800.00| 36,701.48 72 Majorare de capital SC ANTREPRIZA 25,000.00) 25,000.00 85 Plati efectuate anii precedentii si recuperate. din an curent 0.00 0.00 Cheltuieli de personal 50,300.00| 47,315.00 Cheltuieli materiale 9,700.00 6,054.56 Plati efectuate anii precedentii si recuperate din an curent 0.00 0.00 —|Bunuri si servicii 0.00 0.00 Dobanzi 7000.00) 6,982.54 10 i Cheltuieli de personal 146,800.00 —142.553.00 20 Cheltuieli materiale - 52,500.00) 10039.21 85 Plati efectuate anii precedenti si recuperate. din an curent 0.00 0.00 20 Cheltuieli materiale 130,000.00] 9557.67 57 Tichete sociale gradinite si ajutoare sociale copiicu cerinte spec 39,930.00 30,261.80 58 Programe din fondul social FSE 273,000.00| 40,045.01 71 Cheltuieli investitii SF reabilitare scoala Celnic 36,700.00) 4,500.00 85 Plati efectuate anii precedenti si recuperate din an curent -930.00 -925.00) 10 Cheltuieli de personal 6,600.00 4274.00 120 Cheltuieli materiale 32,000.00) 71 Cheltuieli investitii 0.00 29,136.42 85 Plati efectuate anii precedenti si recuperate. din an curent 0.00) 0.00 10 Cheltuieli de personal 187,700.00) 183,961.00) 20 Cheltuieli materiale 108,210.00 49,848.55 58 Proiecte prefinantare FEDR 0.00 0.00 171 Cheltuieli investitii 93,880.00) 89,214.95 81 Rambursari credit 100,000.00 99,092.07 85 Plati efectuate anii precedentii si recuperate din an curent -8,810.00 -8,812.00 10 Cheltuieli de personal 405,300.000 396,591.00 20 Cheltuieli materiale 30,700.00 27,630.27 57 Asistenta sociala 222,000.00 189,392.00| 58 Programe din fondul social FSE 717,660.00| 163,644.64 71 Cheltuieli investitii 90,000.00| 20 Cheltuieli materiale 165,200.00 105,065. 15 71 Reabiltare si modernizare Iluminat Public. 35,800.00) 30,863.69 110 Cheltuieli de personal 13,400.00] 12474.00) -120 Cheltuieli materiale 47900.00] 10,116.25) 51 Transf. intre unitati 120,000.00)| 120,000.00| 55 Alte_transferuri 20,200.00) 0.00 10 Cheltuieli de personal 169,100.00) 164,797.00 20 Cheltuieli materiale 280,000.00| 155,229.58 Cheltuieli investitii,exec.trotuare straziAnina,SF Str, Cerna,Col.Rosie,V Alexandri, Bufenilor, Bradet, modern. infrastr.str.Coln.|,Valea 71 Vulpilor, Vulturilor, 211,180.00| 35,700.00 85 Plati efectuate anii precedenti si recuperate din an curent 0.00) 0.00 20 Cheltuieli materiale 7,400.00 5,126.24| 71 Cheltuieli investitii 0.00] 0.00 Cheltuielile au fost realizare în procent de 63.96 “%,nerealizarea se datoreaza cheltuielilor de investitii si proiectelor FEDR si FSE;aferente trimestrului 1.2020. Din excedentul la 31.12.2019 .in suma de 96.960 lei,00 lei , suma de 81.110,96 lei,a fost utilizata in trimestru 1.2020. Certificăm că datele din prezentul ra, port corespund realităţii şi cu datele din bilanţul contabil încheiat la 31.03.2020, bazate pe evidenţele contabile conform normelor în vigoare. PRIMAR, CONTABIL, ing.GHEORGHE ROMÂNU ec.[persoană fizică] JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN PRIMĂRIA ORAŞ ANINA BIROU BUGET — FINANŢE - CONTABILITATE RAPORT privind realizarea veniturilor şi cheltuielilor proprii pe trim.l. 2020 Situaţia veniturilor proprii realizate pe trim.I.2020 se prezintă astfel : COD REALIZAT INDICATOR DENUMIRE INDICATOR BGEI t:1-2000|__ 4c:4:2020 Venituri din concesiuni şi închirieri 30,000.00 23,931.58 Venituri din utilizarea paşunilor comunale 12,500.00 10,006.84 Alte venituri din proprietate . 5,000.00 0.00 Taxe şi alte venituri în învăţământ 2,000.00 0.00 Alte venituri din prestari de servicii 146,600.00 125,523.79 Alte venituri E — j . u O i — 0.00 Donaţii şi sponsorizări [9] 0.00 „37.10.03 |Varsaminte sin sect. de funct. ptr. Finant. sect. de dezvoltare. [) 0.00 [37.10.04 Varsaminte sin sect. de functionare [9) 0.00 -- ——— = = a A A 40.10.15.02 |Sume utilizate din exced.an.preced.pt-efect.de cheltuieli 0 0.00 42.10.43 Subventii pentru institutii publice FEGA [:) : _0 ia 4. 43.10.09, |Subventii pentru institutii publice _ N 120,000.00 120,000.00 Veniturile proprii au fost realizare în procent de 88.41 % faţă de buget la data de 31.03.2020. Veniturile proprii realizate în suma de 279.462 21 lei au fost cheltuite pe capitole de cheltuieli astfel : NR. COD REALIZAT CRT. INDICATOR DENUMIRE INDICATORI BUGET ED 41.200 65.10.04.02 Învăţământ secundar superior 2,000.00 0.00 i Asistenta acordata persoanelor in varsta 0.00 __0.00 Alte servicii în domeniul locuint elor, serviciilor şi dezvoltării 41,630.00 26,730.99 Alte servicii în domeniul mediului. 266,600.00 240,592.74 83.10.0330 comunale 12,500.00 6,743.34 Cheltuielile au fost realizate in suma de 274.067,07 lei in procent de 84,92 % fata de buget. Excedentul în suma de 6.630 lei la 31.12.2019, nu a fost utilizat în trimestrul 1.2020. Certificăm că datele din prezentul raport corespund realităţii şi cu datele din bilanţul contabil încheiat la 31.03.2020, bazate pe evidenţele contabile conform normelor în vigoare. PRIMAR, ing.GHEORGHI CONTABIL, [persoană fizică] Ă

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primaria-anina.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala