Aprobarea documentației de dezmembrare a unor imobile, terenuri la dispoziția Comisiei locale de Fond Funciar, situate pe teritoriul comunei Andrieșeni, județul Iași în vederea emiterii de titluri de proprietate
Pe scurt
Se aprobă dezmembrarea unui teren aflat la dispoziția Comisiei locale de Fond Funciar Andrieșeni, în suprafață totală de 2.292 mp, în 2 loturi, pentru emiterea de titluri de proprietate. Practic, se nasc două loturi distincte care vor avea propriile titluri de proprietate pentru o persoană fizică/doi beneficiari persoane fizice (în funcție de finalizarea procedurii). Pentru locuitori înseamnă că terenul din zonă poate trece în numele proprietarilor, cu consecințe privind dreptul de ownership, eventual taxe și termene aferente cadastrului și înregistrării.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
art. 4, lit. b din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificarile şi completarile ulterioare
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
Hotărârea nr. 92 din 2026 a Consiliului Local Andrieșeni
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea documentației de dezmembrare a unor imobile, terenuri la dispoziția Comisiei locale de Fond Funciar, situate pe teritoriul comunei Andrieșeni, județul Iași în vederea emiterii de titluri de proprietate
ROMÂNIA
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI ANDRIEŞENI
JUDEŢUL IAȘI
HOTĂRÂREA NR. 92 din 21.10.2026
privind aprobarea documentației de dezmembrare a unor imobile, terenuri la dispoziția
Comisiei locale de Fond Funciar, situate pe teritoriul comunei Andrieşeni, județul lași
în vederea emiterii de titluri de proprietate
Consiliul local al comunei Andrieşeni județul Iasi întrunit astăzi 21.10.2026 în
şedinţa ordinară la convocarea primarului conform Dispoziţiei nr. 173 din data de
15.10.2026
Având în vedere:
- art. 3, art. 4 si art. 6 paragraful 1 din Carta Europeană a Autonomiei Locale,
adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
- art.], alin. 2, art. 2, art.3, art. 6, art. 40, art. 41, art. 42, alin. 4 şi art. 82 din Legea nr.
24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu
modificările şi completările ulterioare;
- art. 1, art. 4, lit. b din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în
administraţia publică, cu modificarile şi completarile ulterioare;
- Prevederile art. 127-130 din Regulamentul de recepţie şi înscriere în evidențele
de cadastru şi carte funciară aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției
Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 600/2023;
- Dispoziţiile art. 33-36 din Regulamentul privind procedura de constituire,
atribuţiile şi funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată
asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate,
precum şi punerea în posesie a proprietarilor aprobat prin H.G. nr. 390/2005, cu
modificările şi completările ulterioare;
- Dispoziţiile art. 879 alin. (2) şi art. 880 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind
Codul civil;
- Referatului de Admitere nr. 116970/18.05.2026 emis de catre O.C.P.I. lasi;
- Referatului de Admitere nr. 161732/30.06.2026 emis de catre O.C.P.I. lasi;
- În temeiul prevederilor art. 129, alin (2) lit. c, ale art. 139 alin. şi alin. (3) lit. g, art.
196 alin. (1) lit. a, art. 243, alin. 1, lit. a din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE :
Art, 1. Se aprobă dezmembrarea imobilului, teren la dipoziția Comisiei locale de Fond
Funciar Andrieşeni , Carte Funciară a U.A.T. Comuna Andrieşeni, judeţul Iaşi, având N.C.
62425, în suprafaţă de 2.292 mp, T.70, P. 1550/1/26 categoria de folosință arabil, situat în
comuna Andrieșeni, în 2 loturi astfel:
- Lotul 1 înscris în C.F. a U.A.T. Comuna Andrieşeni, judeţul Iaşi, având N.C. 67453,
în suprafață de 600 mp, T.70, P. 1550/1/26/1 categoria de folosință arabil:
- Lotul 2 înscris în C.F. a U.A.T. Comuna Andrieşeni, judeţul Iaşi, având N.C. 67454,
în suprafață de 1.692 mp T.70, P. 1550/1/26/2 categoria de folosință arabil;
Art. 2. Se aprobă dezmembrarea imobilului teren la dipoziția Comisiei locale de Fond
Funciar AndrieşeniCarte Funciară a U.A.T. Comuna Andrieșeni, judeţul Iaşi, având N.C.
1
65099, în suprafaţă totală de 11.000 mp. T.28, P. 588/12 categoria de folosință pășune
(8.886 mp), P. 576/12 categoria de folosință neproductiv (1.236 mp), P. 577/12 categoria
de folosință fâneață (878 mp) situat în comuna Andrieşeni, în 2 loturi astfel:
- Lotul 1 înscris în C.F. a U.A.T. Comuna Andrieșeni, judeţul laşi, având N.C. 67464,
în suprafață de 5.000 mp T.28, P. 588/12/1 categoria de folosință pășune (4.180 mp), P.
576/12/1 categoria de folosință neproductiv (427 mp), P. 577/12/1 categoria de folosință
fâneață (393 mp);
- Lotul 2 înscris în C.F. a U.A.T. Comuna Andrieșeni, judeţul Iaşi, având N.C. 67465,
în suprafață de 6.000 mp T.28, P. 588/12/2 categoria de folosință pășune (4.707 mp). P.
576/12/2 categoria de folosință neproductiv (808 mp), P. 577/12/2 categoria de folosință
fâneață (485 mp);
Art. 3. Se împuterniceşte Primarul comunei Andrieşeni să ia toate măsurile legale şi
necesare în numele şi pentru Consiliul Local al comunei Andrieșeni pentru semnarea actului
autentic de dezmembrare al terenului ce face obiectul prezentei hotărâri, atât la Notariat cât şi
la O.C.P.I. laşi, pentru îndeplinirea tuturor formalităţilor legale în vederea dezmembrării
imobilului sus-identificat.
Art. 4. Prezenta hotărâre poate fi atacată la instanța de contencios administrativ şi
fiscal, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 5. Primarul va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri
prin compartimentele de specialitate, iar secretarul general al comunei o va aduce la
cunoştinţă publică prin afișare pe site-ul instituţiei şi o va comunica:
* Primarului comunei Andrieşeni
* Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi pentru control şi legalitate
Contrasemnează pentru legalitate,
Secretar ge | comunei,
Lazăr Ci umitru
Proceduri obligatorii ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului local_nr. 92 din 21.10.2026
Nr. Data Semnătura persoanei
crt. Operaţiuni efectuate ZZILLIAN responsabile să
efectueze procedura
ls doptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate 21.10.2026
simplă |! absolută |! calificată
2. | Comunicarea către primar 21.10.2026
3. | Comunicarea către prefectul judeţului laşi 21.10.2026
4. | Aducerea la cunoştinţă publică 21.10.2026
5. | Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter individual 21.10.2026
6. | Hotărârea devine obligatorie sau produce efecte juridice 21.10.2026
„după caz
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.