29 iunie 2026

HCL 54/2026 Andrieșeni adoptată

Aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a activității de voluntariat în cadrul Primăriei Comunei Andrieșeni, județul Iași

Pe scurt

Se aprobă Regulamentul de organizare și desfășurare a activității de voluntariat în cadrul Primăriei Andrieșeni, împreună cu modelele de cerere de înscriere, contract de voluntariat și certificat de voluntariat. Astfel, locuitorii (persoane fizice interesate) pot deveni voluntari prin completarea unei cereri, iar voluntariatul va avea un contract clar și un certificat la final, posibil având efecte administrative și de recunoaștere. Întregul regulament și anexele devin instrumente oficiale din care se poate beneficia în termene și condiții stabilite de Primărie.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Regulamentului de organizare şi desfășurare a activităţii de voluntariat în cadrul Primariei comunei Andrieşeni, județul Iaşi, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 54 din 2026 a Consiliului Local Andrieșeni
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a activității de voluntariat în cadrul Primăriei Comunei Andrieșeni, județul Iași
Emitent
Consiliul Local Andrieșeni
Număr
54 / 2026
Data
29 iunie 2026
Localitate
Andrieșeni, județul Iași
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMÂNIA CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI ANDRIEȘENI JUDEȚUL IAŞI HOTĂRÂREA nr. 54 din 29.06.2026 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a activității de voluntariat în cadrul Primariei comunei Andrieşeni, județul lași Consiliul local al comunei Andrieșeni județul Iasi întrunit astăzi 29.06.2026 în şedinţă ordinară la convocarea primarului conform Dispoziţiei nr. 113 din data de 23.06.2026; Având în vedere: - art. 3, art. 4 si art. 6 paragraful 1 din Carta Europeană a Autonomiei Locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997; - art.], alin. 2, art. 2, art.3, art. 6, art. 40, art. 41, art. 42, alin. 4 şi art. 82 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare; - art. ], art. 4, lit. b din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificarile şi completarile ulterioare; - prevederile Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România, cu modificările şi completările ulterioare; Ținând cont de: - referatul de aprobare şi proiectul de hotărâre iniţiat de primarul comunei Andrieşeni, judeţul laşi, - raportul compartimentului din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Andrieşeni, judeţul laşi, - referatul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului local Andrieşeni, În temeiul art. 196, alin. 1, lit. a si art 240 din Ordonanţa de Urgenţă nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, adoptă prezenta, HOTĂRÂRE: Art. 1. Se aprobă Regulamentului de organizare şi desfășurare a activităţii de voluntariat în cadrul Primariei comunei Andrieşeni, județul Iaşi, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se aprobă modelul de Cerere de înscriere pentru desfășurarea activității de voluntariat, conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3. Se aprobă modelul de Contract de voluntariat, conform Anexei nr. 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 4. Se aprobă modelul de Certificat de Voluntariat, conform Anexei nr. 4 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art, 5. Prezenta hotărâre poate fi atacata potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu nodificările și completărileulterioare. Art. 6. Secretarul general al comunei Andrieșeni, județul Iaşi, va comunica prezenta hotărâre Instituţiei Prefectului — județul Iaşi, pentru control si legalitate, primarului comunei Andrieșeni și va fi adus la cunoştinţa publică prin afișare pe site-ul instituţiei. Preşedinte de ședință Consilier Șendrea Mihaela Contrasemnează pentru legalitate, Secretar general al comunei, Lazăr Cihriad Dumitru V Proceduri obligatorii ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului local nr. 54 din 29.06.2026 Nr. Data Semnătura persoanei crt. responsabile să Operaţiuni efectuate ZZILIJAN | efectueze procedura 0 1 2 3 1. | Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate 29.06.2026 X. simplă absolută ! | calificată 2. | Comunicarea către primar 29.06.2026 ă 3. | Comunicarea către prefectul județului laşi 29.06.2026 ] 4. | Aducerea la cunoştinţă publică 29.06.2026 Si 5. | Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter individual 29.06.2026 | 6. | Hotărârea devine obligatorie sau produce efecte juridice 29.06.2026 „după caz 2. ANEXA NR. 1 LA H.C.L. NR. 54 din 29.06.2026 REGULAMENT CADRU DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A ACTIVITĂȚII DE VOLUNTARIAT DIN CADRUL INSTITUȚIEI PRIMĂRIA COMUNEI ANDRIEȘENI Capitolul 1 DISPOZIȚII GENERALE . Prezentul regulament prevede condiţiile de recrutare şi standarde de activitate a voluntarilor, precum şi metodele şi instrumentele de monitorizare şi evaluare a activităţii acestora; Principiile de bază ale voluntariatului Voluntariatul se fundamentează pe următoarele principii: 1) participarea ca voluntar, pe baza consimţămîntului liber exprimat; 2) implicarea activă a voluntarului în viaţa comunităţii; 3) desfăşurarea voluntariatului excluzînd orice remunerare financiară sau materială din partea beneficiarului voluntariatului sau a instituţiei Primăria comunei Andrieșeni, judeţul lași, cu excepţia acoperirii cheltuielilor legate de realizarea activităţii; 4). recrutarea voluntarilor pe baza egalităţii şanselor, fără nici un fel de discriminare; 5) cunoaşterea de către voluntar a drepturilor şi obligaţiilor sale; 6) cunoaşterea activităţii relevante care implică contribuţia voluntară; 7) participarea la voluntariatul internaţional. Capitolul IN DREPTURILE ȘI RESPONSABILITĂȚILE PĂRȚILOR Voluntarului i se garantează un minimum de drepturi: 1) participarea la elaborarea şi derularea programelor pentru care a încheiat contractul; 2) desfăşurarea activităţii într-un anumit domeniu în funcţie de posibilităţile proprii şi conform regulilor existente în instituţia Primăria comunei Andrieşeni, județul lași; 3) asigurarea medicală facultativă acordată de către instituţia Primăria comunei Andrieşeni, județul lași, în condiţiile legii, împotriva riscurilor de accident, de boală sau a altor riscuri ce decurg din natura activităţii; 4) rambursarea de către instituţia Primăria comunei Andrieşeni, județul Iași, în condiţiile convenite prin contract şi potrivit legii, a cheltuielilor de transport, cazare, alimentare, în caz de necesitate — de deplasare, asigurare şi a altor cheltuieli indispensabile pentru desfăşurarea activităţii de voluntariat; 5) posibilitatea de a solicita de la instituţia Primăria comunei Andrieşeni, județul lași un certificat nominal şi scrisori de recomandare în baza metodologiei aprobate de Guvern, prin care să se recunoască prestarea activităţii de voluntar şi să se confirme experienţa şi abilităţile obţinute conform prevederilor contractuale; 6) dreptul la timp de odihnă, astfel încât durata timpului de lucru, stabilită în condiţiile legii, să nu afecteze sănătatea şi resursele psihofizice ale voluntarului; 7) informarea corectă şi precisă cu privire la instituţia Primăria comunei Andrieșeni, judeţul lași, politica organizaţională şi programele acesteia: 8) participarea la cursuri de instruire organizate, iniţiate sau propuse de instituţia Primăria comunei Andrieşeni, județul lași pentru o mai bună desfăşurare a voluntariatului. Voluntarul are următoarele obligaţii: 1) să îndeplinească sarcinile primite din partea instituţiei Primăria comunei Andrieşeni, judeţul lași; 2) în exercitarea contractului de voluntariat, să se subordoneze conducerii instituţiei Primăria comunei Andrieșeni, judeţul laşi cu care a încheiat contractul: 3) să ocrotească bunurile utilizate în cadrul activităţii de voluntariat; 4) să păstreze confidenţialitatea informaţiilor la care are acces în cadrul activităţii de voluntariat; 5) să nu admită transmiterea obligaţiilor sale contractuale altor persoane fără acordul instituţiei Primăria comunei Andrieşeni, judeţul laşi; 6) să respecte alte obligaţii care decurg din contractul de voluntariat. Responsabilităţile instituţiei Primăria comunei Andrieșeni, judeţul lași ]. recrutarea voluntarilor numai pentru activitatea prevăzută în statutul/programul de voluntariat: 2. efectuarea preselecţiei beneficiarilor voluntariatului cu care urmează să contacteze voluntarii; 3. asigurarea prestării activităţii de voluntariat cu respectarea cerinţelor de protecţie şi igienă a muncii; 4. asigurarea protecţiei intimităţii beneficiarilor voluntariatului cu care contactează voluntarul; 5. elaborarea programului de voluntariat; 6. instruirea şi dezvoltarea profesională a voluntarilor, inclusiv privind modul de operare cu anumite echipamente tehnice şi condiţiile de securitate a muncii, pentru realizarea prevederilor contractului de voluntariat; 7. neadmiterea voluntarilor la prestarea unor munci periculoase sau care pot dăuna vieţii şi sănătăţii acestora; 8. asigurarea serviciilor medicale în caz de accident sau de boală care decurg din natura activităţii. În cazul în care voluntarul nu este asigurat, costul serviciilor medicale este suportat integral de către instituţia Primăria comunei Andrieşeni, județul laşi; 9. rambursarea integrală sau parţială a cheltuielilor indispensabile pentru desfăşurarea activităţii de voluntariat (transport, cazare, alimentare, asigurare medicală facultativă II. 16. contra riscurilor ce decurg din natura activităţii, diurnă etc.), în cazul în care voluntarul îşi exprimă acordul; . oferirea, la cerere, la finele perioadei de activitate a voluntarului, a unui certificat nominal de voluntariat, care să confirme desfăşurarea de către acesta a activităţii de voluntar, experienţa şi abilităţile dobîndite şi care va fi înregistrat într-un registru de evidenţă a certificatelor respective; eliberarea carnetului de voluntar şi a scrisorii de recomandare dacă voluntarul este implicat în activitatea de voluntariat mai mult de 20 de ore lunar; . ținerea unui registru de evidenţă a voluntarilor, care să includă datele personale ale fiecărui voluntar, numărul contractului de voluntariat, numărul orelor prestate în calitate de voluntar şi persoana responsabilă de supervizarea voluntarului în cadrul instituţiei Primăria comunei Andrieșeni, judeţul Iaşi; „asigurarea accesului voluntarului la instrumentele de lucru şi la resursele informaţionale de care dispune; . informarea periodică a voluntarului asupra progreselor realizate şi asupra noilor activităţi preconizate; . îndeplinirea altor responsabilităţi incluse în contractul de voluntariat, în temeiul legislaţiei. Capitolul JI CONDIȚIILE DE RECRUTARE A VOLUNTARILOR Secţiunea 1 Recrutarea şi selecția Instituţia Primăria comunei Andrieșeni, județul laşi asigură un proces de recrutare şi selecţie a voluntarilor echitabil, transparent, eficient şi consecvent. Cerinţe: ID) 2) 3) 4) IA 18. coordonatorul de voluntari analizează şi consultă cu personalul necesitatea implicării voluntarilor; mesajul de recrutare şi selecţie este clar şi corespunde realităţii; instituția Primăria comunei Andrieşeni, judeţul laşi utilizează un formular de înscriere pentru potenţialii voluntari; | recrutarea şi selecţia voluntarilor este realizată în baza sarcinilor, fişei de post prestabilite. | | Prima etapă de selecţie demarează cu un concurs deschis propus pe pagina web / blog-ul organizaţiei sau reţele de socializare cu scopul de a acumula şi selecta cele mai potrivite formulare de aplicare prin care să se analizeze experienţa, abilităţile, disponibilitatea şi motivarea de implicare a potenţialilor voluntari. A doua etapă de selecţie o reprezintă interviul, în care se poartă discuţii între Coordonatorul de voluntari şi potenţialul voluntar. În cadrul acestui proces se vor solicita după caz scrisori de recomandare. Capitolul III STANDARDE DE ACTIVITATE A VOLUNTARILOR Secţiunea 1 Resurse umane 19. Voluntarii sînt bineveniţi şi trataţi ca membri ai echipei instituţiei Primăria comunei Andrieșeni, județul Iași. Cerinţe: ) 2) 3) contribuţia voluntarilor este binevenită şi solicitată la fiecare etapă a managementului programului de voluntariat; instituţia Primăria comunei Andrieșeni, judeţul laşi este deschisă pentru implicarea voluntarilor aparţinînd diverselor medii şi categorii sociale care reflectă necesităţile beneficiarilor săi; voluntarii nu reprezintă un substitut pentru angajaţi; calitatea muncii solicitată de la angajaţi şi voluntari pentru acelaşi tip de activitate este aceeaşi. Secţiunea 2 Misiune şi valori 20. Instituţia Primăria comunei Andrieșeni, judeţul laşi stabileşte valorile privind implicarea voluntarilor, recunoaşte şi sprijină rolul voluntarilor în realizarea misiunii acesteia. Cerinţe: 1) 2) 5) 21; programul de voluntariat dispune de o misiune formulată şi de un cod de valori privind implicarea voluntarilor; organul de conducere aprobă obiectivele generale privind implicarea voluntarilor şi recunoaşte rolul voluntarilor în realizarea misiunii instituţiei Primăria comunei Andrieşeni, judeţul laşi, prevederi care se regăsesc în statutul şi în programul de voluntariat; membrii echipei instituţiei Primăria comunei Andrieșeni, judeţul lași cunosc misiunea şi valorile programului de voluntariat. Secţiunea 3 Politici şi proceduri de voluntariat Instituţia Primăria comunei Andrieşeni, judeţul lași posedă politici şi proceduri scrise, bazate pe principii de nediscriminare, egalitate şi diversitate, care definesc şi sprijină implicarea voluntarilor. Cerinţe: ) 2) 3) politicile şi procedurile de voluntariat sînt comunicate întregului personal şi voluntarilor; politicile şi procedurile sînt urmate în mod constant şi echitabil; politicile şi procedurile de voluntariat sînt revizuite cu regularitate cu implicarea conducerii, personalului şi a voluntarilor. 22. În momentul semnării Contractului, voluntarului i se comunică şi prevederile Regulamentului intern de organizare şi funcţionare a activităţii de voluntariat din cadrul instituţiei Primăria comunei Andrieșeni. judeţul lași, fapt pentru care voluntarul semnează. Secţiunea 4 | Planificarea şi administrarea programului de voluntariat 23. Instituţia Primăria comunei Andrieşeni, judeţul Iaşi desemnează o persoană, numită coordonator de voluntari, care este responsabilă de planificarea şi administrarea programului de voluntariat. Cerinţe: 1) coordonatorul de voluntari deţine pregătire şi experienţă corespunzătoare, îşi exercită atribuţiile în conformitate cu fişa de post elaborată şi revizuită cu regularitate de conducerea instituţiei Primăria comunei Andrieşeni, judeţul lași şi este numit prin 90 tnăzdn digi iale de instituţia Primăria comunei Andrieşeni, județul ași; 2) coordonatorul de voluntari este responsabil de realizarea planului de acţiuni anual al programului de voluntariat; 3) scopul şi obiectivele programului de voluntariat sînt cunoscute de către angajaţi şi sînt revizuite anual; 4) instituţia Primăria comunei Andrieşeni, judeţul lași identifică şi planifică resurse financiare şi materiale pentru a acoperi cheltuielile aferente programului de voluntariat necesare pentru desfăşurarea activităţilor; 5) în cadrul şedinţelor interne ale instituţiei Primăria comunei Andrieşeni, judeţul Iași este alocat timp pentru a discuta despre programul de voluntariat. Secţiunea 5 Sarcinile voluntarului 24. Coordonatorul de voluntari elaborează sarcini pentru voluntari în conformitate cu nevoile beneficiarilor, ale instituţiei Primăria comunei Andrieşeni, județul Iaşi şi ale voluntarilor pentru a atinge scopul şi obiectivele programului de voluntariat. Cerinţe: 1) în procesul de elaborare şi revizuire a sarcinilor pentru voluntari este consultată întreaga echipă a instituţiei Primăria comunei Andrieşeni, județul laşi; 2) coordonatorul de voluntari elaborează şi actualizează fişele postului pentru voluntari în cadrul instituţiei Primăria comunei Andrieșeni, judeţul lași ; 3) sarcinile din fişa de post sînt adaptate abilităţilor, pregătirii şi intereselor individuale ale voluntarilor şi sînt orientate spre obţinerea de rezultate specifice. Secţiunea 6 Orientarea şi instruirea 25. Potenţialilor voluntari li se asigură prezentarea instituţiei Primăria comunei Andrieşeni, judeţul lași, iar în caz de necesitate, atit voluntarii, cît şi personalul sînt instruiți pentru îndeplinirea sarcinilor. Cerinţe: 1) potenţialii voluntari şi voluntarii primesc informaţii despre istoria, misiunea, structura, politicile şi procedurile organizatorice ale instituţiei Primăria comunei Andrieșeni, judeţul lași; 2) noii voluntari sînt prezentaţi personalului şi voluntarilor cu care vor veni în contact; 3) personalului i se acordă instruire şi motivare pentru a lucra eficient cu voluntarii; 4) coordonatorul de voluntari beneficiază cu regularitate de oportunităţi de dezvoltare profesională. 26. Pentru asigurarea instruirii voluntarilor, Coordonatorul de voluntari realizează un 27. Program de formare continuă care poate fi intern şi/sau extern, ce cuprinde training- uri, discuţii, mese rotunde la tematicile potrivite şi utile pentru activitatea ulterioară. Secţiunea 7 Motivarea şi recunoaşterea Instituţia Primăria comunei Andrieşeni, județul laşi aplică metode de motivare şi recunoaştere a meritelor voluntarilor ţinînd cont de motivaţia individuală a fiecăruia. Cerinţe: I) 2) 28. 29. 30. 31; 32: 33, contribuţiile şi eforturile voluntarilor sînt recunoscute de instituţia Primăria comunei Andrieșeni, judeţul Iaşi, în mod sistematic, adecvat şi în timp util, prin aplicarea de diverse metode de motivare şi recunoaştere; aptitudinile şi experienţa dobîndite în activitatea de voluntariat, precum şi timpul alocat sînt recunoscute prin documente oficiale (scrisoare de recomandare, certificat nominal de voluntariat sau carnet de voluntar) eliberate de instituţia Primăria comunei Andrieşeni, judeţul Iaşi conform legislaţiei în vigoare. Secţiunea 8 Termenii financiari Activitatea de voluntariat nu presupune cheltuieli din bugetul personal. Rambursarea cheltuielilor indispensabile pentru desfăşurarea activităţii de voluntariat (transport, cazare, alimentare, asigurare medicală facultativă contra riscurilor ce decurg din natura activităţii, diurnă etc.) se va efectua conform legislaţiei în vigoare. Cheltuielile voluntarilor vor fi rambursate pe bază de documente justificative. Decontările vor fi efectuate conform legislaţiei în vigoare. Capitolul IV INSTRUMENTE DE LUCRU OPȚIONALE FOLOSITE ÎN ACTIVITATEA DE VOLUNTARIAT Principalele instrumente de lucru pentru care voluntarii pot opta sînt: contractul de voluntariat, certificatul nominal de voluntariat, carnetul de voluntar şi scrisoarea de recomandare Aceste instrumente de lucru se emit şi se completează doar de instituţia Primăria comunei Andrieșeni, județul Iaşi a activităţii de voluntariat după modelele şi în conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 158 din 12 martie 2012 cu privire la aprobarea Regulamentului de aplicare al Legii Voluntariatului nr. 121 din 18 iunie 2010 si Legea 78/2014 Capitolul V METODELE ȘI INSTRUMENTELE DE MONITORIZARE ȘI EVALUARE A ACTIVITĂȚII VOLUNTARILOR Secţiunea 1 Supervizarea 34. Instituţia Primăria comunei Andrieşeni, judeţul laşi supervizează continuu activitatea voluntarilor în scopul îndeplinirii eficiente şi în termenele stabilite a sarcinilor. Cerinţe: 1) voluntarii sînt sprijiniți în procesul de îndeplinire a sarcinilor şi sînt încurajați de a oferi şi primi feedback; 2) complexitatea şi riscul fiecărei sarcini determină nivelul de supervizare; 3) supervizorul utilizează o fişă de supervizare. Secţiunea 2 Evaluarea 35. Impactul şi contribuţia voluntarilor, a programului de voluntariat sînt evaluate continuu pentru a îndeplini nevoile instituţiei Primăria comunei Andrieșeni. judeţul laşi, Cerinţe: 1). instituţia Primăria comunei Andrieşeni, judeţul lași evaluează periodic, în baza fişei de post, implicarea şi performanţa fiecărui voluntar în parte; 2) procedura de evaluare se comunică voluntarului în momentul semnării contractului şi/sau a ordinului/deciziei/ dispoziţiei/hotărîrii în temeiul căreia persoana a fost acceptată ca voluntar; 3) gradul de atingere a obiectivelor programului de voluntariat este evaluat cu regularitate de către instituţia Primăria comunei Andrieșeni, județul laşi ; 4) voluntarii şi personalul sînt implicaţi în procesul de evaluare a programului de voluntariat; 5) instituţia gazda aplică diverse instrumente de evaluare. 36. Procedura de evaluare se comunică voluntarului în momentul semnării contractului şi / sau a ordinului/deciziei/dispoziţiei/hotărârii în temeiul căreia persoana a fost acceptată ca voluntar. 37. Voluntarii şi personalul sunt implicaţi periodic în procesul de evaluare a gradului de atingere a obiectivelor programului de voluntariat. Secţiunea 3 Evidenţa și păstrarea datelor 38. Pentru evidenţa şi păstrarea datelor cu referire la activitatea voluntarului, instituţia Primăria comunei Andrie [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.comunaandrieseni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala