HCL 83/2026 adoptată
Aprobarea modificării anexei nr. 2 din HCL nr. 169/30.10.2025
Documente
Text
JUDEŢUL IALOMIŢA
CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI
AMARA
Amara, str.Nicolae Bălcescu, 91, 927020
Tel/fax:0243/266102 e-mail:
[email protected]
HOTĂRÂRE
privind aprobarea modificării anexei nr.2 din Hotărârea Consiliului Local al Orașului
Amara nr.169 din 30.10.2025 privind aprobarea tarifelor și a modelului protocolului de
colaborare pentru serviciile de gestionare a câinilor fără stăpân ce urmează a se încheia
între U.A.T. Oraș Amara și alte unități administrativ-teritoriale din judetul Ialomița
modificată prin Hotărârea Consiliului Local al orașului Amara nr.187 din 27.11.2025
Consiliul local al orașului Amara, județul Ialomița,
Având în vedere :
- prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea
programului de gestionare a câinilor fără stăpân, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art. 3, art. 5 din Hotărârea de Guvern nr. 1059/2013 pentru aprobarea
normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind
aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, cu modificările şi completările
ulterioare;
- prevederile art. 1 din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
- prevederile Ordinului nr. 31/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare
a Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, cu modificările și completările ulterioare.
- prevederile Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările
ulterioare.
Luând act de:
a) referatul de aprobare prezentat de către primarul orașului Amara, în calitatea sa de
iniţiator, înregistrat cu nr.159 / 22.06.2026;
b) raportul compartimentului de specialitate înregistrat cu nr.160 / 22.06.2026;
c) avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local Amara - Comisia juridică, de disciplină,
muncă și protecție socială, înregistrat la nr.120 / 30.06.2026 ;
d) Hotărârea Consiliului Local Amara nr. 10/20.02.2020 privind aprobarea Regulamentului
de organizare și funcționare al Compartimentului gestionarea câinilor fără stăpân;
e) Hotărârea Consiliului Local Amara nr. 29/09.03.2020 privind aprobarea unor măsuri
pentru realizarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, modificată prin Hotărârea
Consiliului Local Amara nr. 54/28.05.2020.
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. e), alin. 9 lit. a) și c) și alin. (14),
art. 196 alin. (1) lit. a), art. 139 alin. (3) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57
din 05.07.2019 privind Codul administrativ cu modificările şi completările ulterioare:
HOTĂRĂŞTE
1
Articolul 1. Se aprobă modificarea Anexei nr. 2 din Hotărârea Consiliului Local al
orașului Amara nr.169 din 30.10.2025 privind aprobarea tarifelor și a modelului protocolului de
colaborare pentru serviciile de gestionare a câinilor fără stăpân ce urmează a se încheia între
U.A.T. Oraș Amara și alte unități administrativ-teritoriale din judetul Ialomița, modificată prin
Hotărârea Consiliului Local al orașului Amara nr.187 din 27.11.2025, în sensul că sintagma
” factura” se modifică și va avea următorul cuprins :
- ” nota de calcul”.
Articolul 2. Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al orașului Amara nr.169
din 30.10.2025 privind aprobarea tarifelor și a modelului protocolului de colaborare pentru
serviciile de gestionare a câinilor fără stăpân ce urmează a se încheia între U.A.T. Oraș Amara și
alte unități administrativ-teritoriale din judetul Ialomița, sunt și rămân în vigoare.
Articolul 3. Prin grija secretarului general al oraşului Amara, prezenta hotărâre va fi
comunicată, spre aducere la îndeplinire, primarului oraşului Amara, compartimentului
gestionarea câinilor fără stăpân si compartimentul contabilitate, resurse umane, salarizare,
urmând a fi publicată în Monitorul Oficial Local al Oraşului Amara.
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Constantin-Valentin ȚINTĂ SECRETAR GENERAL
Tudorița IONESCU
Nr.83
Din 30 iunie 2026
Adoptată în Amara
Ex.3
2
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.