HCL 145/2022 Amara adoptată
Atestarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al orașului Amara, județul Ialomita
- Denumire
- Hotărârea nr. 145 din 2022 a Consiliului Local Amara
- Emitent
- Consiliul Local Amara
- Număr
- 145 / 2022
- Data
- 28 septembrie 2022
- Inițiator
- PRIMARUL ORAȘULUI AMARA
- Localitate
- Amara, județul Ialomița
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Consiliul Local al orașului Amara decide atestarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al orașului. Practic, se confirmă ce bunuri sunt puse la dispoziția locuitorilor ca parte a domeniului public (ținând evidența oficială) și se actualizează registrul în conformitate cu normele legale. Pentru locuitori înseamnă clarificarea ce obiecte și spații sunt publice (cu impact asupra administrării, accesului și utilizării lor), conform normelor tehnice și deciziilor anterioare, cu termene și proceduri de înregistrare stabilite de autorități.
Documente
Text
JUDEŢUL IALOMIŢA
CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI
AMARA
Amara, str.Nicolae Bălcescu, 91, 927020
Tel/fax:0243/266102
e-mail: [email protected]
HOTĂRÂRE
privind atestarea inventarului bunurilor care aparțin
domeniului public al orașului Amara, județul Ialomița
Consiliul Local al orașului Amara, județul Ialomița
Având în vedere:
- Procesul-verbal nr.19007 din 26.09.2022 al Comisiei speciale pentru întocmirea şi
actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public şi privat al orașului Amara,
județul Ialomița;
- Declaraţia pe proprie răspundere nr. 14521/25.07.2022 a secretarului general al orașului
Amara, judeţul Ialomița;
- Hotărȃrea Consiliului Local Amara nr.24/03.05.2001privind însuşirea bunurilor care
alcătuiesc domeniul public al comunei Amara;
- Anexa nr. 9 „Inventarul bunurilor care aparţin domeniul public al comunei Amara” la
Hotărȃrea Guvernului nr. 1353/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului
Ialomița, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Ialomița cu
modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea
inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al
municipiilor şi al judeţelor;
- Punctul de vedere al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr.
MDLPA-87978/DPFBL-4084/19.09.2022.
Examinând:
- referatul de aprobare nr.339 din 26.09.2022 al primarului orașului Amara;
- raportul compartimentului juridic nr.340 din 26.09.2022;
- avizul nr.287 din 26.09.2022, al Comisiei pentru urbanism și amenajarea teritoriului,
protecția mediului și turism, agricultură;
- avizul nr.296 din 26.09.2022, al Comisiei juridice și de disciplină, muncă și protecție socială.
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. a) și b), art. 139 alin. (1), alin. (3)
lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 289 și art. 607 alin. (4) din Ordonanța de Urgență a Gunernului
nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE
Art.1. Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al orașului Amara, însușit
prin Hotărȃrea Consiliului Local Amara nr. 24/03.05.2001, cu modificările și completările
ulterioare și atestat potrivit Anexei nr. 9 la Hotărârea Guvernului nr. 1353/2001 privind atestarea
domeniului public al județului Ialomița, precum și a municipiilor, orașelor și comunelor din
județul Ialomița, cu modificările și completările ulterioare, la Secțiunea I ”Bunuri imobile”, se
modifică după cum urmează:
a) se modifică următoarea poziție:
- la poziția nr. 73, coloana nr. 0 va avea următorul cuprins: ”73”, coloana nr. 1 va avea următorul
cuprins: ”9.2.1.”, coloana nr. 3 va avea următorul cuprins: ”Amara, suprafața = 39.693 mp, din
care: 4.462 mp teren intravilan și 35.231 mp teren extravilan, nr. cadastral 28576, categoria de
folosință neproductiv, vecinătăți: Nord - domeniul privat al orașului Amara (NC 28575)
categoria de folosință pășune, Sud - De 57 (NC 28579), Est - domeniul privat al orașului Amara
(NC 28575) categoria de folosință pășune, Vest - De 58 ( NC 28622) și Ds 2689”, coloana nr.
5 va avea următorul cuprins: ”43,189”, iar coloana nr. 6 va avea următorul cuprins: ” Hotărârea
Consiliului Local nr. 24 din 3 mai 2001, CF nr. 28576 Amara”.
Art.2. (1) Prezenta hotărâre se comunică Instituției Prefectului - Judeţul Ialomiţa în
vederea exercitării controlului de legalitate şi primarului orașului Amara şi se aduce la cunoştinţa
publică prin grija secretarului general al orașului Amara.
(2) Inventarul astfel modificat constituie anexă la statutul unității administrativ –
teritoriale și se publică pe pagina de internet a instituției www.primariaamara.ro, la secțiunea
dedicată statutului orașului, precum și în monitorul oficial local.
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Ștefan ȘANDRU SECRETAR GENERAL
Tudorița IONESCU
Nr.145
Din 29 septembrie 2022
Adoptată în Amara
Ex.5
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 141/2022Aprobarea modificării contractului de concesiune nr.3 din 23.03.1999 încheiat între Consiliul Local Amara, în calitate de…HCL 142/2022Aprobarea modificării și completării anexei la Hotărârea Consiliului Local Amara nr. 19 din 29 mai 2022 privind însușirea de…HCL 143/2022Aprobarea cuantumului burselor lunare de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul…HCL 144/2022Aprobarea rectificării bugetului local, al orașului Amara, trimestrul III, precum și a listei obiectivelor de investiții pe anul…HCL 146/2022Aprobarea Notei conceptuale și Temei de proiectare aferente investiției ”Modernizare străzi în orașul Amara, județul Ialomița”HCL 147/2022Alegerea președintelui pentru ședința extraordinară de îndată din 10.10.2022HCL 148/2022Aprobarea modificării organigramei și a statului de funcții din cadrul Primăriei Orașului AmaraHCL 149/2022Aprobarea completării anexei nr.1 din Hotărârea Consiliului Local Orășenesc Amara nr.50 din 29.03.2022 privind stabilirea…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.