Hotărârile Consiliului Local
Alunu

Tot ce votează consiliul — căutabil, cu documente și anexe.

PUZ & urbanismbuget localtaxe și impoziteparcărivânzări terenurisalubrizare
92 rezultate
H.C.L.nr. 9025.09.2024

Hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate, indicatorii tehnico-economici și a Devizului General pentru proiectul de investiții aprobat pentru finanțare prin Programul National de Investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului: „Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficiență în operare, precum și de integrare a activităților de transport, distribuție și consum final în comuna Alunu cu localitățile aparținătoare (Alunu, Bodești, Coltești, Igoiu, Ilaciu, Roșia, Ocracu), județul Vâlcea”.

nale ____O Sa II pei 0.00 0.90 acordul altor agenti economici afectati OO ___ 0.00. 0.09 h. Aviz Inspectia de tat in Constructii iai i . | 0.00 0.90 i. Cheltuieli obținere autoriz…

AlunuadoptatăInițiator: Cristian BIRĂRUȚI
H.C.L.nr. 729.01.2025

Hotărâre privind majorarea tarifelor pentru persoanele fizice și juridice pentru serviciul de salubrizare în anul 2025

l de mediu, modificata si completata prin Legea nr. 175/2023; art. 17 alin.(5) lit. i) şi urmt. din O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, cu modificările şi completările u…

AlunuadoptatăInițiator: Emanuel BIRĂRUȚI
H.C.L.nr. 9931.10.2023

Hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza DALI, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiții ,,Modernizare, reabilitare și dotare clădire Școala sat Roșia pentru înființare Centru de zi pentru copiii aflați în situația de risc de separare de părinți”

1,335.92 0.00 6,576.32 1,335. 5.2,5 Taxe pentru acorduri, avize conforme si autorizatia de 2,000.00 406.28 0.00 2,000.00 406. construire/desfiintare 5.3 Cheltuieli diverse si nepre…

AlunuadoptatăInițiator: Cristian BIRĂRUȚI
H.C.L.nr. 8528.08.2024

Hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local al comunei Alunu, Județul Vâlcea, pe anul 2024

get. Total venituri, din care: - 19.425,58 miilei; - venituri proprii - 5.769,10 miilei; - TVA - 5.707,00 miilei; - subventii - 4.791,98 miilei; - impozit pe venit - 2.785,40 …

AlunuadoptatăInițiator: Cristian BIRĂRUȚI
H.C.L.nr. 8922.10.2021

Hotărâre privind rectificarea bugetului local pe anul 2021

; 427,10 miilei; - impozit pe venit 2.317,30 mii lei; - Sume primite de la U.E 3.373,50 miilei; Cheltuieli totale din care: - 15.708,94 mii lei; - administratie - 5.120,44 mii…

AlunuadoptatăInițiator: Cristian BIRĂRUȚI
H.C.L.nr. 1624.03.2026

Hotărâre privind actualizarea Devizului general ca urmare a creșterii cotei standard de TVA de la 19% la 21% pentru obiectivul de investiții „Reabilitare stație de tratare monobloc, incl. conductă de refulare și extindere sistem de canalizare și stație de epurare în comuna Alunu, județul Vâlcea, finanțat prin Programul „Anghel Saligny”

ivind unele măsuri fiscale, ale art. 221 din Legea nr. 98/2016 a achizițiilor publice, art. 44 alin (1) din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările si com…

AlunuadoptatăInițiator: Emanuel BIRĂRUȚI
H.C.L.nr. 6925.07.2022

Hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local pe anul 2022.

pe anul 2022, dupa cum urmează: SURSA A- Integral de la buget. 14.501,10 mii lei; 4.033,00 mii lei; Total venituri, din care: - venituri proprii - TVA - 4.261,00 miilei; - subv…

AlunuadoptatăInițiator: Cristian BIRĂRUȚI
H.C.L.nr. 8517.12.2025

Hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local al comunei Alunu, Județul Vâlcea, pe anul 2025

ului local de venituri şi cheltuieli al comunei Alunu, judeţul Vâlcea, pe anul 2025, după cum urmează: VENITURI TOTALE- SURSA A: 41.136,68 mii lei; - cod 03.02.18 - Impozitul pe …

AlunuadoptatăInițiator: Emanuel BIRĂRUȚI
H.C.L.nr. 11929.11.2022

Hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local pe anul 2022

revederile art.129 alin. (2),lit. <<b>>,alin.4, lit.a) din OUG nr.5712019, privind Codul Administrativ, cu modificirile qi completdrile ulterioare ; Legea bugetului de stat nr. 3…

Alunuadoptată
H.C.L.nr. 2520.03.2025

Hotărâre privind aprobarea actualizării Devizului General și a indicatorilor tehnico-economici aferente proiectului „Creșterea eficienței energetice a Școlii Gimnaziale sat Igoiu, comuna Alunu, județul Vâlcea”, ca urmare a Dispoziției de șantier nr. 1/2025

00 22,800.00 142,800.00 Investitie - DEVIZ GENERAL Formular generat cu programul (9 Devize (www.eDevize.ro) Pagina 2 din 3 Antet stanga eDevize - Valoare (fara TVA) TVA Valoa…

AlunuadoptatăInițiator: Emanuel BIRĂRUȚI
H.C.L.nr. 6228.08.2025

Hotărâre privind aprobarea devizului general actualizat și a indicatorilor tehnico-economici actualizați aferenți obiectivului de investiții „Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficiență în operare, precum și integrare a activității de transport, distribuție și consum final în comuna Alunu cu localitățile aparținătoare (Alunu, Bodești, Coltești, Igoiu, Ilaciu, Roșia, Ocracu), județul Vâlcea”

teen aa a ta MA tii i i e e 2008 pa -—.. --. Ă —. a. — e 3 buni Pa i > EA 707 a SS rea r eaz0| p—._ E smaller me area maia i E E —— „nr a. nt Valoare ( inclusiv T.V.A. ) Nr…

AlunuadoptatăInițiator: Emanuel BIRĂRUȚI
H.C.L.nr. 9730.09.2024

Hotărâre privind aprobarea Proiectului Tehnic, a Detaliilor de Execuție și a Devizului General privind proiectul: „Reabilitare stație de tratare monobloc, incl. conductă de refulare și extindere sistem de canalizare și stație de epurare în comuna Alunu, județul Vâlcea”

Devize (www.eDevize.ro) Antet stanga eDevize euni Gia iai — ni ui si dnei ionii aa Nr Denumirea capitolelor si subcapitoldior de | Valoare (fara TVA) TVA E Valoare (cu TVA) cheltu…

AlunuadoptatăInițiator: Cristian BIRĂRUȚI
H.C.L.nr. 1916.03.2022

Hotărâre privind corectarea erorilor materiale ale art.2 din Hotărârea Consiliului Local Alunu nr. 6/31.01.2022, privitoare la majorarea taxei de salubrizare pentru utilizatorii serviciului de salubrizare, persoane fizice și juridice

are,cu un număr de 3 voturi pentru, adoptă urmatoarea: HOTARARE Art.]. Se aprobă corectarea erorilor materiale ale art.2 din Hotărârea Consiliului Local Alunu nr. 6/31.01.2022, …

AlunuadoptatăInițiator: Cristian BIRĂRUȚI
H.C.L.nr. 2316.03.2022

Hotărâre privind aprobarea documentatiei tehnico-economice, a Devizului general si a indicatorilor tehnico-economici , inclusiv anexa privind descrierea sumara a investitiei: Modernizare, reabilitare si dotare Scoala cu clasele I-VIII , sat Coltesti, comuna Alunu, judetul Valcea, in urma aplicarii OG 15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică si a Dispozitiei de santier nr.1/2021.

tru controlul calitatii lucrarilor de 6,768.65 0.00 6,768.65 L constructii 5.23 Cota aferenta ISC pentru controlul statului in 1,357.01 0.00 1357.01) | icrarilor de ennstnuciii | 5…

AlunuadoptatăInițiator: Cristian BIRĂRUȚI
H.C.L.nr. 9029.08.2022

Hotărâre privind aprobarea sursei de finantare a Clubului Sportiv Oltețul Alunu.

TUL ALUNU PENTRU CAMPIONATE IN ANUL 2022 1. BAREMEDE ARBITRAJ, TAXE SI VIZE A.J.F. VALCEA - Bareme de arbitraj Liga IV Clubul Sportiv Oltetul Alunu 8 meciuri x 700 lei... nenea e…

AlunuadoptatăInițiator: Cristian BIRĂRUȚI
H.C.L.nr. 3528.05.2025

Hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local al comunei Alunu, Județul Vâlcea, pe anul 2025

SURSA A- Integral de la buget. Total venituri, din care: - venituri proprii - TVA - subventii - impozit pe venit Cheltuieli totale din care: 40.224,28 mii lei; 4.182,50 mii …

AlunuadoptatăInițiator: Emanuel BIRĂRUȚI
H.C.L.nr. 12822.12.2022

Hotărâre privind prelungirea mandatului administratorului S.C. Primcons Alunu SRL

l anului in care s-au aprobat situatiile financiare anuale, impozitul pe dividende aferent se plateste pana la data de 25 ianuarie a anului urmator. (8) In cazul înregistrării de …

AlunuadoptatăInițiator: Cristian BIRĂRUȚI
H.C.L.nr. 8428.11.2025

Hotărâre privind aprobarea proiectului „Modernizarea, reabilitarea și dotarea Conacului Săndulescu, fosta primărie, Comuna Alunu, județul Vâlcea” și a cheltuielilor legate de proiect

56.251.86 11098.76 0.00 0.00 56,251.86 11098.76 $2.1 Comisioanele si dobanzile aferente 0.00 0.00 0.00 0.00 0.00 0.00 creditului bancii finantatoare $.2.2 Cota aferenta ISC pentru …

AlunuadoptatăInițiator: Emanuel BIRĂRUȚI
H.C.L.nr. 2427.02.2023

Hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local pe anul 2023

RE Art.l. Se aprobd rectificarea bugetului local al comunei Alunu, Jude{ul VAlcea pe anul 2023, dupa cum urmeaz6: SURSA A- Integral de la buget. Total venituri, din care: 13.…

AlunuadoptatăInițiator: Cristian BIRĂRUȚI
H.C.L.nr. 631.01.2022

Hotărâre privind majorarea taxei de salubrizare pentru utilizatorii serviciului de salubrizare, persoane fizice și juridice.

aprobă majorarea taxei de salubrizare pentru utilizatorii serviciului de salubrizare, persoane fizice și juridice, începând cu luna ianuarie 2022. Art. 2. Taxa de salubrizare pen…

AlunuadoptatăInițiator: Cristian BIRĂRUȚI

Arhiva pe ani