Hotărâre privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei Alunu în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 7/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale
Denumire
Hotărârea nr. 18 din 2026 a Consiliului Local Alunu
Se decide reorganizarea aparatului de specialitate al primarului din comuna Alunu, în cadrul prevederilor unei ordonanțe de urgență recent adoptate (cu reduceri de personal de 30% aplicate pe întreaga structură) pentru a crește capacitatea financiară a unității administrativ-teritoriale. Aceasta înseamnă, pentru localnici, că eventualele modificări vor afecta numărul de posturi și distribuția acestora, cu impact asupra costurilor și finanțării locale, conform noilor reguli, fără a menționa termene concrete în text. Consultările cu salariații și avizele legale indică că măsurile vor fi implementate treptat în structura administrației.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Art. 1. Se aprobă reorganizarea aparatului de specialitate al primarului
comunei Alunu, în vederea încadrării în numărul maxim de posturi rezultat prin
aplicarea reducerii de 30% prevăzute de OUG nr. 7/2026, reducere care implică
desființarea unui număr de 13 posturi din structura organizatorică existentă.
Art, 2. Se aprobă ca reducerea de posturi calculată prin aplicarea procentului de
30% la numărul maxim de posturi stabilit pentru punctul 1 din anexa la OUG nr. 63/2010,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările şi
completările ulterioare, să fie realizată prin diminuarea cumulată a posturilor aferente
punctelor 1, 4 şi 6 din anexa la actul normativ menţionat, astfel încât totalul posturilor
reduse să atingă nivelul impus de lege.
Art. 3. Consecinţă a prevederilor articolelor 1 şi 2:
- se desființează 1 funcţie vacantă contractuală de execuţie de consilier al viceprimarului
comunei Alunu, județul Vâlcea;
- se desfiinţează 5 funcții vacante contractuale de execuţie de inspector de specialitate,
studii superioare, din cadrul Compartimentului Implementare Proiecte finanţate din
fonduri externe nerambursabile (posturi adăugate numai pentru perioada implementării
proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile - punctul 4 din Anexa la
OUG 63/2010);
- se desființează 7 funcţii vacante contractuale de execuţie din cadrul Compartimentului
Proiecte Implementare care au prevăzut ca indicator de rezultat înfiinţarea unor posturi
(posturi adăugate ca indicator de rezultat postimplementare proiecte — punctul 6 din
Anexa la OUG nr. 63/2010);
Art. 4. (1) Se menţine 1 funcție contractuală de execuţie de kinetoterapeut (post
ocupat), care va fi evidenţiată în cadrul Compartimentului Centru pentru servicii sociale
persoane vârstnice Alunu, din subordinea Compartimentului Asistenţă Socială.
2
(2) Se menţine 1 funcţie vacantă contractuală de execuţie de asistent
medical, care va fi evidenţiată în cadrul Compartimentului Centru pentru servicii sociale
persoane vârstnice Alunu, din subordinea Compartimentului Asistență Socială.
Art. 4. Consecinţă a prevederilor articolelor 2 şi 3, Compartimentului
Proiecte Implementare care au prevăzut ca indicator de rezultat înființarea unor posturi va
avea în structură 5 posturi, după cum urmează: | post electrician, grad profesional I
(personal contractual, ocupat), 1 post instalator (personal contractual, ocupat), 1 post
muncitor întreținere drumuri, grad profesional III (personal cont
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.